Fiecare are un vis,
unul special, numai al lui - să ajungă, ce visează să fie! Nu se întâmplă așa,
destinul ne deturnează calea, ajungi, de obicei, altceva, decât ce-ai visat.
Sau poate nu te cunoști îndeajuns, când visezi! Partea nebănuită, din tine, îți
joacă feste! Se spune că omul se cunoaște doar în situații de criză! La limită,
când își depășește barierele și face lucruri, pe care, în mod obișnuit, le-ar
evita! Nici nu știm cât putem să ducem în spate, și noi sunteți uimiți, când
realizăm ceva, la care nu ne-am gândit niciodată! Poate nici nu știm cât de
puternici sau de slabi, suntem! Și, poate e mai bine! Nu mai visăm și luăm
lucrurile, ca atare!
Iată ce mi-a povestit vărul din Brașov:
Era, de câteva luni, pensionar! Nici acum nu se obișnuise cu statutul său, de om
fără griji! Griji mai avea, banii erau destul de puțini, așa că mult timp
petrecea, drămuindu-i. Se descurca binișor, dar problemele de sănătate consumau
marea parte a pensiei, de aceea trebuiau făcute socoteli, să nu depășească
bugetul.
Soția
îi murise cu trei ani, în urmă, răcise la plămâni, nu se tratase, când s-a dus
la doctor, avea cancer! N-a durat mult și s-a dus! Boala o făcuse ranchiunoasă,
invidioasă și crudă, de ce simțea că nu mai are mult, de ce era mai
neînțelegătoare! Sau poate o chinuiau durerile, despre care nu voia să se știe!
Singura dată când a mai zâmbit, a fost când s-a spovedit! Poate atunci s-a
împăcat cu soarta, sau cu ea, nu fusese un om rău, ba dimpotrivă, boala părea
s-o fi schimbat!
El
nu cheltuise prea mulți bani cu înmormântarea, nici nu avea de unde! Copii trimiseseră cât
fusese necesar, mai veniseră, să stea cu ei, dar nu puteau să-și lase familiile,
oricum, atât se putea face! Acum era, întrun fel, liniștit, cât mai avea de
trăit, nu avea de ce să-și facă probleme.
Dar se pare că viața nu-l lăsa în pace - nu ajungea câte ticăloșii vedea la
televizor și pe stradă, îi mai trebuia una - să aibă, și el, o grijă!
Pe
la prânz, acum o săptămână, tocmai ce se pregătea să se culce un piculeț, când
soneria de la ușă îl dădu jos din pat. La ușă era vecina de la patru, o văduvă
de vreo 65 de ani, care toată ziua stătea pe balcon și urmărea strada.
- Trebuie
să vă spun ceva foarte grav! se autoinvită femeia, în casă, profitând de momentul de
uluială, a gazdei. Azvârlind priviri în
toate direcțiile, turui cu repeziciune:
- Să știi, vecine, că de
vreo 10 zile, te pândește cineva! Un tânăr de vreo 20 de ani, lățos și slinos!
Știi cum e azi, nu știi cine te pândește și de ce ! N-ai văzut cum a omorât-o pe bătrâna aia, doar pentru 100 de
lei? Adică, pe degeaba! Or fi crezut că are mai mulți bani în casă! La noi, în
bloc, majoritatea suntem pensionari, nu ne putem ajuta unii, pe alții! Dacă așa
am cumpărat, și cu câte sacrificii, câte o locuință, în blocul ăsta vechi, pe
vremea lui Ceaușescu! Bine că nu-i cu
bulină, că mai putem să vindem și să ne mutăm !
Lui nu-i prea plăcea turuiala femeii, dar vestea că e urmărit, merita atenție! Și nici n-o putea da
afară, părea mânată de intenții bune! Doar ochii, mereu în mișcare, spuneau că e
mai bine să scape de ea!
După ce o lăsă să
deșerte sacul, dându-i atâtea amănunte despre urmăritor, că ar fi fost
imposibil să nu-l recunoască, se scuză că-l doare burta și o invită afară.
Rămase pe gânduri, cine să-i poarte sâmbetele și de ce? Dar nu se sperie, nu
era genul de om să se sperie, din orice, totuși, un pic de atenție, nu strică!
Câteva zile nu se
întâmplă nimic, fu foarte atent la ce se petrece în jurul său! Abia în a 4-a
zi, observă aceeași haină, pe care o mai zărise și înainte, iar cel din ea,
era, într-adevăr, un puștan pletos, cu o
umbră de barbă timpurie!
De după jaluzele, a
pândit strada, până seara, dar nu l-a mai văzut. Abia când se pregătea să se
culce , s-a uitat pe geam și l-a văzut din nou! N-a stat mult, și-a dispărut!
Vreo două zile, acesta
nu era la post, apoi, iar!
Când i-a venit fiul cel
mic, i-a povestit acestuia despre tipul misterios, ce părea interesat de
persoana sa.
-N-o lua în râs, poate
să fie o treabă serioasă! îi domoli fiul pornirile spre ironie.- La noi, în
cartier, e o bandă de hoți, care i-a lăsat pe mulți fără lucruri din casă! Pândesc zile –n șir și, când știu că nu-i
nimeni, vin cu o dubă, deschid ușa, de zici că au chei, iau ce vor și pleacă!
Poliția dă din umeri, cică e unul, șeful lor, care a făcut pușcărie prin vreo
trei țări europene, bașca, la noi! Uns cu toate alifiile! Ocolesc toate
sistemele de supraveghere și dispar! Ia vezi! Poate te-au luat la ochi! Sau
poate urmăresc pe altcineva, nu pe tine!
-Păi, de la mine, ce să ia? Că mobila e de cum
30 de ani, iar ceva mai de preț, n-am!
Pernele de zestre, ale mă-tii! râse tatăl.
Fiul plecă neliniștit,
fără să-i spună că se duce la poliție, unde avea un prieten. I-a spus acestuia, care-i treaba, și s-a apucat să facă o petiție.
N-a trecut săptămâna și tatăl e invitat să meargă la poliție, fără să i de spună
ce ce! Acolo, află că un individ suspect fusese arestat, din scara blocului său
și că individul declară că-l caută, dar nu are nimic cu el, de rău!
-Și-atunci, ce vrea?
s-a enervat omul, deranjat că tocmai asta îi mai trebuia, să piardă timpul, cu
prostii.
- Insistă să veniți, să
îl vedeți! Știe o mulțime de lucruri despre dumneavoastră!
Puștiul nu-i spunea
nimic, îl privea senin, doar cu o umbră de nerăbdare. Mare a
fost mirarea, când tânărul i s-a adresat:
- Nu mă cunoașteți, dar eu vă
știu pe dumneavoastră! Mama, înainte de a muri, m-a pus să jur că o să vă caut!
Că are o datorie neplătită! Și eu, la fel! N-am știut, până atunci, cât vă
datorez! Vă mai amintiți de incendiul de acum 17 ani?
Amintirile năvăliră în
capul pensionarului - venea de la fabrică, când o femeie a început să strige că
arde! Se aprinsese, de la sobă, cum s-a constatat mai târziu, o cocioabă,
formată dintro cameră și-o bucătărie! Unde locuiau 4 persoane, dintre care doi
copii, unul de 8 ani, ce era la școală, și unul, de-abia făcuse anul! Tatăl era
la pădure, unde lucra ca zilier, iar mama se dusese la magazin, după
cumpărături. Când s-a întors, casa ardea pe jumătate, cu cel mic înăuntru! S-a
pus pe urlat, speriată, dar nu s-a repezit să-și salveze pruncul, se zăpăcise!
Se adunaseră oameni, mai mulți au
telefonat la pompieri, dar nimeni nu
gândea să arunce, barem, un pahar cu apă! să stingă focul! Degeaba țipa
femeia după copil, nu s-a sinchisit nimeni să intre și să-l scoată, deși focul
încă nu cuprinsese toată casa.
Era foarte obosit și ar
fi trecut și el, mai departe, dacă nu și-ar fi amintit că are, și el, copii!
N-a mai stat să gândească, ce și cum, s-a năpustit în cocioabă, a găsit
copilul, l-a înșfăcat și l-a scos afară! Abia după aia s-a gândit că putea muri!
Au venit și pompierii,
întârziaseră din cauză că străzile erau sparte, pentru conductele de gaze, nu se
putea intra chiar pe oriunde. Au stins focul, casa n-a ars decât mai puțin de
jumătate, au refăcut-o anii următori, extinzând-o!
El n-a stat până la sfârșit,
era obosit, hainele miroseau cumplit, a smoală topită, acasă a descoperit că
avea trei - patru găuri, în pulover, de la scânteile ce zburau în toate părțile. Nici alor
lui nu le-a spus de asta, nu i se păruse mare lucru și se temea că soția ar fi
dezaprobat curajul lui prostesc. El nu avea familie, ce-i trebuia eroism?
Tânărul scoase o
fotografie, din buzunar, și i-o arătă:
-Asta era
familia mea! Ăsta, micu’, sunt eu! Dacă nu erați
dumneavoastră, astăzi nu ne-am fi reântâlnit și, poate, niciodată! Mama a avut dreptate –
trebuia să vă caut și să vă mulțumesc, și în numele ei! Tata nu mai este, iar
fratele meu nu știe cine m-a salvat atunci! De asta v-am căutat, să vă spun că
este cineva care vă este recunoscător că trăiește, datorită dumneavoastră!
Pentru că nu aveați nici o obligație, să vă riscați viața, pentru mine!
P.S. Vă întrebați, dacă nu e SF! Oare nu era mai bine să se termine cu băiatul, care bagă cuțitul în salvatorul lui, pentru un pol de parale? Sună mai interesant! Și e și comercial!
