PLUGUȘOR 2020!

Aho! Aho! voi, frați țepoși,

Am venit, iar, cu gogoși,

Mai cu bune, mai cu strâmbe,

Cu buhai, colind din drâmbe,

Clopoței și zurgălai,

Pentru buni și nătărăi,

Pentru mame, pentru fiice,

Pentru-arici și pentru arice,

Pentru voi, pentru vecine,

Urături pentru oricine!

Și de-oi supăra pe vreunul,

Să-l îngroape doar tutunul,

Țuica și afumătura,

Cârnații și cu friptura!

Că nu-i timp de supărare

Ci de bucurie mare:

Căci din vechi, noul răsare,

Și-un An nou, iată! apare!

Nu mai fiți tot încruntați  -

Ia mai mînați, măi fârtați,

Trăncăniți din zurgălăi,

Mânați, măi! Hăi - Hăi!

Ce e drept, ultima vreme

Fată pui și tot se screme

Să ne facă mulțumiți!

Dar noi suntem cam… pățiți -

Nu mai credem în ispite,

Nici în ăl, care promite,

Nici în Soare sau vreun zeu,

Parcă nici în Dumnezeu!

Dar, trecînd peste cea greață,

Noi, cu firea șugubeață,

Bucurie dăm acuma,

Că ne izbăvește gluma!

Hazul, de necaz! Și râsul,

Cât a mai rămas dintr-ânsul!

Chiar dacă ne dau pe spate

Mânărelile mascate,
Viața ne e mai ușoară,

Promovându-l pe Păcală!

Dar mi-e teamă, măi arici,

Că rămânem păcălici!

Ia mai mânați, bârfitori,

Și pocniți, din pocnitori,

Peste munți și ceva văi,

Mânați  măi! Hăi- hăi!

Mi-a rămas  cămașa, mică,

Mintea mi-e mai puțințică,

Dar am chef de viață, tare!

Cât oi sta drept, în picioare!

Că, de la o vreme, taică!

Am în cap o balalaikă,

Plus un steag cu dungi și stele,

Cele verzi, sunt ale mele!

Nu mai caut la icoane,

Ci m-ascund de microfoane!

Pot să spun tot ce doresc

Dar mai bine…mai gândesc!

Și în timpul ăsta, nene,

Ne-au șparlit cele izmene,

Ne-au furat cele păduri,

N-avem porc, avem lături,

Și în lumea asta șuie,

Iar căzurăm de gutuie!

L-am rugat pe Crăciun - Moșul,

Să mai întregească “coșul”,

Să-mi trimită un brâu și-o oală,

Plus o pensie specială!

Moșul, surd  și tolomac,

A vârât-o, iar, pe crac -

“Bine, nu-i! Speranță, nu-i!”!

Și ne punem pofta-n cui!

Dar, cu gândul la cărnați,

Doar cu soia, și-mpăiați;

Fraților, ia mai mănați,

Că nu suntem tălălăi;

Mânați, măi! Hăi - Hăi!

Să nu mai lungim povestea:

Trecem peste toate acestea

Și ne punem pe urlat!... pe urat:

Celor care nu se schimbă,

Le urăm – pușchea pe limbă!

Să îi roadă, des, bocancii,

Cum ne-au ros, pe unii, francii!

La cei ce rânjesc la noi,

S-aibă saci de euroi!

Când or vrea să-i cheltuiască,

În coșmar, să se trezească,

Că n-au sfanț, bănuț, para.,

Și nici cine să le dea!

Să viseze doar primule,

Să dea leafa, pe pilule,

Și, când or merge crăcănați,

Să nu fie supărați -

Ăsta-i mersul trist de azi-

Tu o tragi, după ce-o scalzi!

Ia mai dați, fârtați, din bice,

Inima să se ridice,

Răul să coboare-n văi,

Ia mai mânați, măi flăcăi,

Mânați, măi! Hăi - hăi!

Eu rămân la vorba mea-

Lumea-i bună! Lumea-i rea!

Fiecare e cum vrea!

Dar de dragul la mârlani,

N-o să trecem peste ani

Încruntați și supărați:

Oamenii buni ne sunt frați!

Pentru ei, ne dăm de-a dura,

Să ne meargă urătura:

De noroc, să aibă parte!

Viață plină, ca o carte!

S-aibă ochii luminoși

(Și izmene, la cucoși!)

Vinul să fie de soi,

N-aibă cep, pe la butoi,

Tristețea, să-i ocolească,

Iar pe noi să ne cinstească

Cu jumări și sărmăluțe,

Cozonac și părăluțe,

Covrigei, și răcitură,

Care se topește-n gură!

Să tot fie bucălați!

Ia mai mânați, măi fârtați,

Zornăind din trăncănici,

Ia mai mânați, măi arici!

Peste munți și peste văi,

Mânați măi! Hăi - Hăi!

Vine anul! lin, sosește!

Sufletul ni-l primenește,

Vorba, ne-o transformă-n sfat

Și ne lasă gând curat!

V-aș propune-o-ncercare-

Noul An care apare

Să-l primim ca pe un dar,

Să-l iubim, fără hotar!

Și pe tot parcusul lui,

Fără grija nimănui,

Să zâmbim, să chiuim,

Între noi, să ne iubim!

Grijile, devină scrum,

Ura să devină fum,

Și să știți, cât mai trăiți,

Că nu suntem fericiți

Dacă ne bălăcărim

Și uităm să mai iubim!

Iată cumpăna-ntre ani-

SĂNĂTATE! LA MULȚI ANI!

ÎNCURCĂTURA

      După beția din seara de Ajun, Fane se trezi abia de ziua lui, Sf. Ștefan! Sub masă, dar acasă! Nu prea stăpân pe antricoatele sale, dădu o raită prin baie, unde, pentru ultima dată în aceea săptămână, dădu “la rațe”. În bucătărie descoperi că cineva făcuse o cafea tare și amară, dar nu-și aminti nici cine, nici când, deși începutul de mucegai ar fi trebuit să-i dea de gândit. După ce-o bău, pofta de dat la rațe îi reveni, dar, ca un bărbat, ce era, stopă, la timp, efluviile beției și începu să se dezmeticească. Atunci își aminti că lui Moș Crăciun  îi trecuse vremea vizitelor la domiciliu și fu curios să vadă ce-i adusese “hodorogul”: se uită sub cuier! Că uitase de bradul aruncat în gârlă, când era sub influența alcoolului, trăscăului și a țuicii de cazan! În bocancii cumpărați de curând, cu trei numere mai mari decât realitatea, să încape multe-n ei, nimic! Adică nimic deosebit, dacă exceptăm glodul uscat căzut de pe paltonul devenit maroniu, de la alunecatul în șanț.

           Abia când își așeză partea gânditoare pe scaunul din sufragerie, zări pachetele: vreo zece, mici, mari, medii și pechineze, toate învelite în hârtie roz! Al dracului Moș, parcă n-ar fi știut că nu-i place culoarea! 

         Trase aer în pieptul lui coclit, de aramă rebutată, și desfăcu primul pachet: multe kile de mălai! Ce să facă cu el, că mămăliga e pentru mămăligari? S-a senilizat Moșul sau ce? O pereche de mănuși de box! O fi vreo aluzie că nu-și vede vârfurile la bocanci, din cauza burții? O femeie gonflabilă! Obsedat, Moșul! da’ nu-i rău cadoul! Un făcăleț! Păi, dacă i-a dat mălai, i-a dat și cu ce să-l mestece! Un brici! Moșul ăsta, n-a auzit de Gillette? a rămas pe vechi? O păpușă! Măi, să fie, da’ ce? e fetiță? S-o fi umplut lumea cu fetițe, da’ nici chiar așa! O mănușă veche! La ce-o folosi? O manivelă! Zău că s-a dilit Moșul, cui îi mai trebuie manivelă? Un ghiveci cu flori, spart! O solniță! Un tablou cu o inimă! Ce de prostii nefolositoare!

            Și când se întreba dacă n-a chiorât Moșul, de n-a putut citi lista pe care-și scrisese Fane, dorințele, sună telefonul:

       -Te-ai trezit, Fane? Sunt eu, Ștefănel! Eu te-am dus acasă! Ți-au plăcut cadourile? Nu pe astea le-ai cerut Moșului? Nuu? Da’ ce, erai treaz când ai făcut lista? Ți-a făcut pe plac: ai vrut mult “mălai”, ți-a dat! Te-ai dat cucoș, de săreai la bătaie la toată lumea, ți-a adus mănuși de box, să-ți numeri firele de păr din chelie! Cum n-ai și tu o muiere, să te bată la cap, na cu gonflabila! că nu cere de mâncare! Cum ziceai că ești tare-n făcăleț, ți-a mai dat unul, de rezervă! Te lăudai, la beție, că ai mintea - brici, deși nu legai două vorbe? Ți-a adus termenul de comparație! Ne bați la cap, tot timpul, că ți-ai petrece viața cu o femeie care să arate ca o păpușă? Na păpușă! Mănușa aia veche ți-a dat-o ca să-ți aduci aminte să nu-i mai arunci la gunoi pe cei care țin la tine, considerându-i o mănușă veche! Tot te lauzi că ești “neam de manivelă”, uite și o rudă apropiată! Cum ești lipsit de sare și piper, ia o solniță! Ghiveciul e de la tipa care ți l-a aruncat în cap, când ai înjurat-o! Dar tabloul cu inima, nu-i de la Moș! E de la noi, ăștia care te suportăm de ani buni! Că tu n-ai așa ceva, și-ți trebuie! Și, băi fraiere! tu mai crezi în Moș Crăciun?

LA MULȚI ANI!

Nu s-a terminat  Crăciunul,

Chiar dac-o tulim la muncă-

A rămas, din toți, doar unul-

Sfântul Ștefan fără frică!

Istoviți de mese-ntinse

De fripturi și caltaboși,

Să nu ne oprim din horă,

Să petrecem bucuroși!

Cu paharul plin în mână

Cu zâmbetul larg, lățit,

Să-i serbăm, din nou, pe-aceia,

Ce Ștefan este numit!

 Că-i Ştefan, Istvan, Fănel,

 Ștefănuț, Fane, Ștefănel,

 Ştefania, Ştefana, Fănica,

Să încingem fripturica,

Să dăm, iarăși, cep la vin,

Pentru ei, să mai ciocnim!

Și din suflet, le dorim:

Bucurie, veselie,

Casa plină, să le fie!

Să-aibă-n veci doar bucurii

Și să scape de cheflii!

Relele, să-i ocolească!

Și la noi, să se gândească!

MULȚI ANI FERICIȚI, FRATE!

MULȚI ANI FERICIȚI, LA TOATĂ GAȘCA DE FANI- ȘTEFANI!

CRĂCIUN FERICIT! LA MULȚI ANI!

Nici colindul, nu-i colind,

Nici Crăciunul, nu-i Crăciun,

De nu ai sufletul, zâmbet,

Și un gând ceva mai bun!

A trecut și postul ăsta!

Mulți, s-au cam ținut de el!

Dar au înjurat în taină,

Tot cu gândul la purcel!

Și mâncând răbdări prăjite,

Sughițând după cărniță,

Am cam ignorat că postul

Pune lacăt la guriță!

Zăvorăște limbuția,

Taie bârfa, răutatea,

Ca să ne rămână-n pururi,

Fericirea! Bunătatea!

Nu pentru cârnați, sarmale,

Domnul mare, Dumnezeu,

Și-a trimis, în lume, Fiul,

Să ne apere la greu!

Iară noi avem Crăciunul,

Sufletul, să se-ncălzească,

Inima, de bucurie,

Stă pe ace, să plesnească!

Să lăsăm deoparte, teama!

Să gândim frumos, curat!

Și să nu uităm o clipă -
Domnul nostru s-a-ntrupat!

Să uităm, barem acuma,

Că nu posedăm averi!

Viața nu-i un șir de nuferi,

Numai șuncă și jumări!

Viața e așa cum suferi,

Cum te bucuri, cum trăiești!

Nu-i doar post și resemnare,

O trăiești, așa cum ești!

Nu visând la puf și bale,

La o lume de jupâni,

O să ținem, iar, Crăciunul,

Fără ca să fim mai buni!

Chiar dacă o să petrecem

Și-om uita de cei sărmani,

Haideți să uităm o clipă -

Fericirea nu stă-n bani!

Sănătatea e prea scumpă

Să o vindem pe doi lei!

Să ne bucurăm din suflet

Că n-avem și grija ei!

Supărarea e-o povară!

Ura, te îmbătrânește!

Numai inima ta caldă

Te alină și-mblânzește!

De vă supără prea tare

Vorbele ce vi le-am spus,

Nu mă mai băgați în seamă!

Dar priviți, mai des, în sus!

Doar cătați s-aveți lumina

Ce vă trebuie să fiți

Oameni! Și prin omenie,

Fericiți, o să trăiți!

MULȚI ANI FERICIȚI !

MUSAFIRUL NEDORIT

        Țata Veronica, deși spunea că, la 90 de ani, s-a săturat de viață, nu același lucru îl și gândea. Afișând cea mai mare indiferență de la Burebista, încoace, dacă erau urechi prin zonă, lăsa să scape rugăminți fierbinți, gen“Ia-mă, Doamne, că trăiesc degeaba! Îmi ajunge cât am tăiat porcul și-am făcut din el, săracul, cârnați!” Se pare că Cel de Sus avea urechile proptite pe alte meleaguri, că făcea pe surdul, mutul și inaccesibilul.

            Doar că lucrurile stăteau altfel – cine a fost tâmpitul care a spus că, odată cu vârsta, te pregătești și de moarte, era bou-vărgat: cum să pleci așa, repejor, când viața e așa frumoasă, cu pensie mică, medicamente, leșinături și alte angajamente de plată? Păi să privim și din sens invers – te trezești dimineață și nu te ia cu durere la lingurică, că te duci la muncă, unde se găsește cineva să-ți facă mucii, cravată! Mănânci din ce în ce mai puțin, că te rupe inima, colesterolul, trigliceridele și ficatul! Deci, mai puține cheltuieli! Te uiți toate ziulica la țâțoasele de la televizor sau la pătrățele de pe burta unui tinerel, zicându-ți că al tău n-avea! Curățenie, nema mișcare, că nu-ți vine cineva în vizită! Sau, dacă vine, e de leat cu tine și are cataractă, nu vede cocoașa de sub covor. Ah! dacă mănânci puțin, nici nu gătești, că se strică repede!

Sunt și avantaje, nu numai rele! 

            Și chiar dacă țața Veronica simte că nu mai are putere să tragă mâțul de urechi și să snopească câinele în bătaie, ca în tinerețe, viața tot frumoasă rămâne!

            Azi, foarte serioasă, șoptește:

            -Ieri - noapte, mi-a bătut cineva în geam! Era Moartea!

            -Și! ți-a cerut ceva?

            -Nu, că n-am văzut-o bine, era întuneric! Venise să mă ia! Și m-am apucat să-i spun că acum și-a găsit, nu putea veni în urmă cu vreo două săptămâni, când era post? A venit acum, în Ajunul Crăciunului, după ce am terminat de făcut sarmalele și caltaboșul? Dacă eu mor, cine îmi mănâncă cârnații, că mi-a ieșit și ombilicul, când m-am chinuit să-i fac? Barem dacă îmi spunea că vine, să nu mă mai chinui să fac și turte, și cioarbă, și friptură!

            - Și ce-a zis, când i-ai spus astea?

            - A mormăit ceva și a zis că pleacă, da’ i-am făcut poftă, așa că să-i pun și ei, la pachet, de toate, că trebuie să fie bune! Și i-am pus și-a plecat! M-a lăsat pentru data viitoare! Dar, să știi, ăsta e semn – nu mai am mult de trăit!

            - Cred și eu că nu mai aveai mult de trăit – ăla de făcea pe Moartea, a mâncat ca spartul tot ce i-ai dat și a ajuns la spital, unde povestește ce bine gătești! Și că ți-e o frică de Moarte, mamă-mamă!  

GHIDE PENTRU CEI INTERESAȚI

INSTRUCȚIUNI DE FOLOSIRE A GHEȚII (sau avertismente pentru consumatorii europeni):

-  pe ghiață, SE ALUNECĂ! Dacă nu vreți să alunecați, stați acasă, în fața televizorului!

-ghiața respectivă doar seamănă cu cea de pus în pahare! Asta, pentru patine, are alt gust, de aceea n-o duceți acasă, vă strică Whiskey-ul!

-când veniți la patinaj, nu încercați tăria! În schimb, luați-vă patinele! Dacă nu aveți patine, vă dăm noi...! Nu avem patine!

-cel mai bun prilej să-ți rupi un picior sau o  mână, e  când te dai pe ghiață! De unde și expresia "Moaș'ta pe ghiață"!

-cei care vor să-și impresioneze partenerul cu virtuozitatea pe ghiață, mai bine renunță - nu toată lumea e alunecoasă! Sunt mai mult impiedecați!

-Dacă totuși vine iarna, nu evitați ghiața, nici n-o să puteți! Dar cel puțin nu mai stați cu gura căscată sub streșini, cad țurțuri!

-Cei pofticioși după înghețată, iarna, nu stați cu limba lipită de drum, n-are îndulcitori!

-După ce o să citiți aceste avertismente, o să vă înghețe apa-n țeastă, că vă bateți prea mult capul! Așa că ignorați-le, noi ne bucurăm că ne-am făcut datoria și v-am informat! 

RĂȚUSCA CEL URÂTĂ ȘI CHEMAREA SUFLETULUI

(NEW!)A fost odată, ca nicăieri, înafară de România, un puști slăbănog, care, după o hepatită rebelă, a devenit un puști dolofănel, că nu alerga, ci se rostogolea. Dacă se împiedica, că era cam impiedicat! Mut ca peștele oceanic păstrat în congelator, doar cu ai lui, acasă, părea mai guraliv, dar n-aș jura că ducea asta la extrem! Crescut de o mamă tiranică, de la care și Stalin luase lecții, mutismul său devenea muțeală prelungită, chestie ce, ulterior, i-a fost de un real folos. N-am pomenit nimic de tată, care, ocupat să-și hrănească  familia, nu prea stătea să facă introspecții și analize psihologice copiilor lui. Mai ales că mai avea și ceva diplome de inventator, făcându-se folositor în domeniul chismindrelelor, de unde se alegea doar cu strângeri de mânuță, nu și cu mălai grisat.

            Așadar, micul nostru erou de buzunar crescu în burtă, și-atât, fără să știe că devenise atât de complexat - nici în oglindă nu avea curajul să se privească, de frică să nu se sperie. Și, când ajunse destul de matur să-și facă recensământul la defecte, constată că prieteni, nu avea, fetele îl ocoleau ca pe monument al prostiei, iar înclinați nu avea decât din coloana vertebrală. Și începu să trăiască anonim, plasat în masa mediocității medii! Pentru că cel mai mult se trăiește aici, nici sus, să te vâneze vulturii, nici la fundul mâlului, unde te mănîncă toată lumea fomistă! Cel mai bine – între ape! De! filozofie grea!

       Precizare: până pe la vreo 30 de anișori, nu-l auzise nimeni spunând vreun banc – știa că e timid și are niște noduri în limbă, unul, lângă altul, foarte strânse! Cât despre cântat sau recitat, țeapă – nici vorbă, știa că n-are voce nici să strige după ajutor, iar rimele îi dădeau bătaie de cap, de aia avea capul bălăngănitor. Ce? să deseneze sau să picteze? Dar cine să-i dea ideea, școala românească scoate molfăitori și îngălați, nu artiști sau muzicieni! Pentru asta, părinții trebuie să studieze problema, s-o ia în dinți și s-o prelucreze, dacă vor să scoată un geniu din copchilul lor! Iar despre psihologul școlar, zău că nu știu despre ce e vorba!

            După ce împlinise 35 de ani, îl pocni revelația – ce tot se ferea și voia să mulțumească pe toată lumea? Care, oricum, rămânea tot nemulțumită! Dacă în primii 5 ani, după 30, începuse să spună, pe furiș, vreun amărât de banc, acum căpătă curaj și trecu la producția de serie. Culmea, deși se credea fără talent, descoperi că adună fani pe zi ce trece! Mai ales când se dezbumbă și se scăpă de trac, era chiar fenomenal! Poate și din cauză că nu-i mai păsa despre ce spune lumea aia prea nemulțumită, mai știi?

          Astfel, cum până atunci fusese "rățusca cea urâtă", evitată de “oamenii de viață”, deveni lebăda petrecerilor, dar, ce-i drept, una neagră cu picățele! Era căutat de cheflii, deși ironia sa mușcătoare nu era agreată de toată lumea. Și Cerul își deschise porțile către el, scăpându-l de o parte din complexele sale din copilărie. Ce nu știau ceilalți, era că, în interiorul său, noua lebădă tremura din toate încheieturile, să n-o ia în freză! 

Poate că povestea asta s-ar fi sfârșit aici, cu happy-end, dacă nu s-ar fi îmbătat, atât cu vin, cât și cu urme de curaj, și, la o petrecere, provocat fiind să cânte, a acceptat să” behăie” ceva, după cum a povestit ulterior, că, inițial crezuse că va face. Întărâtat și “aburit” bine, uită unde se află și, spre propria spaimă, produse primele sunete, care se dovediră o arie dintro operă celebră, care-i plăcea mult. Și, pentru prima oară-n public, se auzi vocea lui puternică, de tenor, tocmai la el, care se credea mâță leșinată, spânzurată de picioare! Când termină interpretarea, se făcu liniște – citi pe fețele celor prezenți multă stupefacție și chiar admirație! Bănui că și fața lui tot stupefacție, arăta! Cât tupeu, pe-o mâță moartă! După care se porniră ropotele de aplauze, care-l năuciră cu totul!

Își aminti  că părinții lui cântau în serile de iarnă tot felul de romanțe și cântece de petrecere, la care participau și ei, copiii! Și el, care toată viața sa se temuse să nu rupă timpanele altora!

Dar era prea târziu, pentru el, pentru o carieră muzicală, timpul trecuse nemilos și nu mai venea înapoi!  

Apoi își aminti altceva - o surprinsese pe fiica sa cântând, odată, când ea credea că nu e nimeni acasă, și rămăsese uimit de frumoasa ei voce! Și în minte îi încolți ideea că, dacă el nu s-a putut bucura de ce-i dăduse Mama Natură, nu era prea târziu să o împingă pe fiica sa pe un alt drum, decât cel pe care crede fiecare că-i este ursit!

CONCLUZIE: Părinți, nu e îndeajuns să le faceți toate mofturile la copiii voștri, mai bine i-ați urmări, studia și descoperi ce haruri, sau înclinații au! Dar fără să-i împingeți pe drumul pe care li-l stabiliți voi, din egoism, ci doar pentru a-i încuraja să-și ocupe locul din societate, pe care-l merită! La urma, urmei, e plină lumea de doctori, juriști, vânzători, etc! Nu e obligatoriu ca urmașii să vă copie, ratându-și viața! De aceea, atenție la ce fac în copilărie, când își vor trăda opțiunile, fiind rebeli sau enervanți! Poate tocmai asta îi definește și-i individualizează!

TORNADA

(NEW!) Fusese născut în cartierul pe care acum îl ura – îi amintea de toate belele pe care le avusese, plus o căruță de alte belele, care puteau avea loc. Cu toate acestea, nu exista zi să nu treacă prin cartier, unde ajunsese să fie mai antipatizat decât pisicile maidaneze, altfel nu se explica de ce făceau front comun toate potăile, să-i rupă pantalonii. Deși crescuse împreună cu majoritatea celor ce locuiau acolo, nu stătea de vorbă cu nimeni – de când prinsese cheag și se “ajunsese”, părea dispus să-i calce pe bătături pe toți - trecea PE JOS, special ca să arate că-i fudul. Fusese o vreme când răspundea la salutări, dar vremea aia trecuse, se făcea că nu vede nici salutul, nici disprețul vizibil cu care era întâmpinat. În sinea lui râdea de ei – dobitocii! nu știau că cei mai mulți dorm pe terenul lui, ba unii și în cocioabele care îi aparțineau tot lui! Pentru că afacerile lui dubioase îi aduseseră așa de mulți bani, vrând să-i “spele”, cumpărase tot ce era de vânzare, preluase orice ipotecă, până ce devenise Stăpânul Cartierului “Oase”!

     Azi era și mai mulțumit – moștenitorii babei Silica semnaseră actul prin care el cumpărase și fosta cârciumă, unde, de mult  timp nu se mai bea ceva, fiind închisă. Tocmai când savura momentul, ceva începu  să zbârnâie în telefon – APEL DE URGENȚĂ - TORNADĂ! Doar că ora pomenitei tornade era greșită - nu peste jumătate de oră, ci iată că se vedea cum vine în viteză! Mai avea cel mult 7 minute! Afurisit sistem de avertizare, mergea la ralanti!

            Se holbă în jur, unde oamenii  văzuseră și ei tornada și cum se îndrepta către ei, așa că începură să alerge către posibilele adăposturi - vreo trei beciuri și-un fost grajd scăpat de demolarea de după revoluție, turnat din beton, că dacă era din altceva, nu mai era demult.

     „Stăpânul Domeniului” se trezi singur - singurel în mijlocul drumului! Încercă să intre în cele adăposturi enumerate mai sus, dar fu întâmpinat cu huiduieli, înjurături și chiar mârâturi, de credeai că e vreun adăpost pentru maidanezii cei iubitori de rupt funduri. Așa că rămase tot singur, în timp de ochii i se bulbucară către tornada care tocmai ce făcea ravagii la vreo 200 de metri, smulgând case, vaci, porci și copaci, de parcă se scobea în dinți.

            Simțind că bășica lui de proprietar dă navală, izbuti să se mobilizeze, astfel că văzu scăparea - cineva își făcuse un WC în mult hulitul fund al curții, dar, dacă locuința arăta ca un bordei, buda respectivă fusese turnată bărbătește, din beton, cu placă de beton, drept acoperiș! Se pare că cineva iubea locul de meditație mai mult decât confortul din fața televizorului. Nu mai așteptă vreo invitație și se repezi înăuntru, apucând să tragă ditamai zăvorul la ușa confecționată dintrun tomberon metalic, când tornada ajunse deasupra lui. Simți, de astă dată, cum aerul din jurul său fu aspirat cu putere, ca de un aspirator stelar, și – și înfipse degetele în pereți, în timp ce totul în jur deveni umed și moale!

       Deși i se păruse că trecuse o eternitate, după câteva secunde, se trezi pe jos, simțindu-se moale și umed – tornada trecuse! Așteptă ceva timp, de frică să nu se înșele, după care ieși din adăpostul temporar – afară nu se mai vedea case, bordeie, stoguri de paie, căruțele etnicilor din împrejurimi! Nimic! totul fusese luat de tornada nebună, care răsese totul, până la nivelul solului! Ah! mai erau și oamenii! Toți, fără absențe! Și nu putu înțelege de ce râdeau, până se apropie de ei – bine că erau în viață! Cocioabele – puteau fi ridicate la loc! Pierderile – minime, având în vedere că erau săraci lipiți pământului! Ce să piardă unul care nu are mare brânză - brânza, nu-i așa?

            Marelui Om i se puse un nod în gât - s-au dus bănișorii lui! Cât se chinuise să strângă cât mai mult și afurisita de tornadă îl adusese la sapă de lemn! Fu cât pe ce să plângă, dar fu oprit de privirile poznașe a celorlalți și de remarca unuia:

            -Ești plin de rahat, meștere!

NICI CHIAR AȘA!

      - De ce te uiți la mine, cu ambii doi ochi, cruciș? Am ajuns la timp acasă, nu ca altă dată, când ajungeam a treia zi și probai făcălețul pe mine! Nu e nevoie să-l vânturi pe deasupra capului meu, cunosc ustensila, am și acum un deget rupt, când m-am opus exorcizării de băutură. Nu! nu pune făcălețul  în cuier, nu stă, nu-i locul lui acolo. Nici acolo nu-i locul lui, nu mai stă capacul pe oală, din cauza făcălețului. Ah! da! peste piciorul meu este tocmai bine să-l așezi, doar știi ce insensibil m-a făcut băutura. Cum te-a făcut și pe tine, draga mea, de când "cânți" la gura sticlei. Nu e nevoie să-mi arăți ce “sorb” ai și nici pe unde torni în tine, sper că n-ai uitat că acum câțiva mulți ani, nu duceam la ureche, eram surd la vorbele tale și aveam și ceară-n ele, de la dop. Nu reușesc să pricep cum de s-au inversat rolurile - eu, pe sec, tu - pe arșiță grea, să nu poți s-o stingi. Dacă tot vrei să torni, ignoră persoana mea, nu la mine în pantaloni se toarnă ciorba, ci în farfurie. Speram, totuși, să aștepți să se mai răcească, e prea opărită. Acum nu te mai chinui să dregi busuiocul – pantalonii mi-i scot mai tărziu, cu tot cu piele. Și nu mai flutura cuțitul ăla, te văd vecinii și cred că vrei să tai porcul, nu cracul meu. Pune cuțitul la locul lui! Nu în acvariu! Nu în pat, ieri ai uitat foarfeca și două duzini de ace înfipte-n saltea. Tu, dacă dormi mai mult de jos, n-aveai cum să simți împunsăturile.

Și totuși – de ce bei în halul ăsta? Nu-mi spune că de la mine ai luat darul beției, că doar ai văzut cum eram să mă duc  - de tot! Că pe-atunci nu puneai alcool, în gură, tu trebuia să conduci, iar eu, să beau până ajungeam muci! Vrei să spui că ai vrut să mă înveți minte, să fiu acum eu, în locul tău? Nu m-ai nimerit – e al 3-lea spray care mi-l arunci în cap și nu m-ai nimerit! Acum, da! Am văzut că mai ai șase, dar nu ți se par prea multe, totuși? Nu și cu vaza, data trecută ai spart geamul nostru, plus geamul vecinului de vis-a-vis! Te-a propus, săracul, pentru lotul României, la aruncarea greutății! Dacă-i spuneam că poți mai mult, da-ți trebuie întăritor, făcea atac de inimă. Mă întreb dacă ești nefericită – n-ar trebui, erai nefericită înainte, când nu eram treaz și dormeam mai mult prin boscheți. Unde mă căutai cu vehemență și c-o coadă de lopată. Văd c-ai învățat locurile, știu unde să te caut când mă trezesc noaptea și nu ești în pat. Nu încerca să bagi ștecherul ăla în priză, că ai mâinile ude! Și alcoolul conduce electricitatea, uite cum ți-a făcut părul. E și mai lucios și nu mai e creț! Stai! unde te duci în chiloți și sutien, că aia nu-i ușa de la baie, e ieșirea ta în lume și riști să faci accidente de circulație? Mamă! da’ încăpățânată te-ai făcut, dacă tot vrei să mai bei ceva, măcar scoate dopul! Și când mă gândesc că îmi tot reproșai că nu-s bun de nimic și că n-ai avut ce învăța de la mine - uite ce meseriașă ai ajuns! Cum e vorba aia – PROFESORUL BUN SE CUNOAȘTE DUPĂ CE ELEVII LUI ÎL DEPĂȘESC? Vezi câte ai învățat de la mine? Dar tot nu înțeleg ce te-a apucat, de tot îți torni în trompă!

Să știi că mi-a făcut plăcere discuția! Tot așa interesante erau discuțiile și înainte de potop? Bineînțeles, ignorând eceftul ciorbei prea des încălzite!