marți, 31 iulie 2018

NE PLACE DANȚAVAISUL!

Ați auzit de furtuna picăturii în pahar, care stârnește o tornadă? Nu de picătura chinezească, care găurește creiori! pardon! creieri, cu ritmicitatea emisiunilor informative! Au nu vi-e clariu, că bombardamentul mediatic, nu egalează bombardamentul aviatic, cel care aduce  ploaie și pestă porcină?
Cazul luăla  nevinovatu’, cu numărul lui la mașină, cu tot, a atins apogeul, a întărâtat spiritele, a clocit niște minți și ne-a făcut, pentru moment, să uităm că rămânem fără porci! Bine! bine! nu îi ia benga chiar pe toți, ăia nesimțiții, de care nu se prinde nici vopseaua, rămân în cotețele lor luxoase!
(NE)bunul meu simț ar fi trebuit să mă țină departe de lumea dezlănțuită în jurul subiectului, dar mi se pare o exagerare, să conversăm în contradictoriu, pe mizeria asta! Cu riscul de a mă trezi catalogat în fel și chip, funcție de preferințele muzicale și/ sau politice, ale fiecăruia, eu mă bucur că i-au dat jos plăcuțele!  Dintrun simplu și elementar motiv - sună urât și vulgar, cu toate scuzele! Nu asta e calea de a protesta, ci putem spune răspicat ce ne doare, fără să murdărim carosabilul! Nu mă abat de la părerile mele, așa că o să continui să susțin că nu e educativ să ne manifestăm trivial, pentru hazul doritorilor, care, întâmplător mai au și copii! Și să nu se mai mire nimeni, când te … cineva, dovedit, tot întâmplător, a fi propriul tău copil!
Stupizenia gestului constă în amestecul părerii personale despre lume, viață și mustață, cu imaginea pe care zici c-o promovezi! Nu s-or fi prins suedezii de semnificația numărului, dar sunt curios dacă ar valida și M… SUEDIA!
 Părerea mea e că treaba e simplă - dacă se dovedește premeditarea, s-o ia în bot băiatul! Adică, dacă e ca la noi, număr preferențial, pe firfirici, atunci nu e o chestie întâmplătoare! Și dacă nu e întâmplătoare, de ce sunt vinovați europenii de proasta noastră creștere, că nu suntem nici măcar în stare să ne spălăm rufele în familie, le uscăm, trei ani, pe garduri?!? Pe gardurile lor! Sau de ce nu circulă ăla, cu mașina lui, numai la suedezi, de ce să dea naștere la tot soiul de comentarii, când inundațiile ne fac același lucru ca numărul lui stupid, de orice natură ar fi numărul?!? Aud că declară că ar fi consultat DEX-ul, când a ales numerele! Adică le-a ales aleatoriu”? Și uite-așa, l-am făcut erou și martir! Și ăsta se ascunde în spatele unui copil!!
Până se lămurește treaba, ne facem de rahat în fața comunității internaționale! Barem de-ar fi prima oară! Parcă aud - IAR AU SCORNIT CEVA ROMÂNII! N-AVEȚI UN FURAZOLIDON?

luni, 30 iulie 2018

DE CÂND E LUMEA ȘI PĂMÂNTUL, PRIN CORTUL NOSTRU BATE VÂNTUL!


      Recunoașteți personajul? Cea mai nouă stațiune turistică din Moldova, unde lipsesc șobolanii tărcați și lipitorile mutante, s-a nimerit să fie în orașul meu natal, Bârlad! Cu un curs de ghid turistic, făcut la “împinge tava”, azi vrea să conving de un fapt concret - frumusețile patriei nu pot fi ocolite, ci doar demolate! Cum s-au petrecut lucrurile cu imperiul aztec, mayaș, incaș și dă-o-n-caș, nu putem să nu concluzionăm - totul este supus distrugerii! Timpul nu iartă! Bla-bla-bla! chestii din astea!
          Singurul incovenient este banul! Cât și de unde s-a cheltuit, și, mai ales scopul! Dacă s-a luat din gura sugarilor și s-a dat în clonțul măgarilor, e o chestie! Dacă s-au cheltuit cu folos, al cui a fost folosul?
            M-am bucurat, de la nivelul meu de vierme elicoidal, când am auzit de  cei 100.000 euro, pe care Consiliul Județean Vaslui i-a alocat taberei în raionul Soroca din Republica Moldova și că a mai alocat fonduri şi pentru o unitate de primiri urgenţe şi un drum către un cimitir din Republica Moldova! Toate problemele din județ fiind, astfel, rezolvate, ne putem retrage la Poiana Căprioarei, devenită, momentan, ciută! Ca multe alte proiecte făcute cu dosul seniorial, care au produs bani, dar nu pentru bulime, bulimia neguțătorilor de cruciulița mă-sii nu are astâmpăr!
            Eu nu visez la herghelii pe pereți, ci doar la un singur cal verde! Ăsta-i calul, căruța și coviltirul!
           
      Când s-a pus prima roabă de beton la fundația unui  asemenea edificiu social, sclava respectivă a gemut - pe ea se vor așeza fundurile celor necăjiți! Urmărind, pe atunci, contrucțiile de acest tip, mi-am dorit să locuiesc în așa palat, bordeiul meu personal fiind insuficient dotat, ca să concureze cu un apartament de-acolo! Nu sunt un pârlit, dar nici n-am avut bani pentru astfel de combinație, blocurile ANL fiind mană cerească pentru mulți dumnezeii mamei lor celor care au hotărât să le facă, dacă-s pentru cine nu merită!
         Primarele care a urmărit hărțuirea și discriminarea etniei romilor, nu mai este! S-a uitat că a vrut să mute majoritatea acestora, la Groapa de gunoi! Acolo unde nu stă, acum, niciun dicriminat Și nici groapă de gunoi, nu mai este!  Unde există voință, se pute, nu-i așa? A apărut și s-a dat altă locație în folosință, în timp ce mulți copii ai sorții vitrege hălăduiesc în căutarea unei locuințe. Brava lor! să hălăduiescă, că există Prima (la Stânga) Casă! Să muncească, mototolii, că nu se dă pe de-a moaca decât la cei aleși!
            Oricum, și ultimul amplasament a fost o discriminare, nu meritau obidiții, așa ceva! Să stea la marginea urbei, lângă râu, lângă digul care nu mai știe nimeni cât de rezistent este, fiind făcut de nenorociții de comuniști! Jegosul ăla de dig, fără de care orașul ar putea deveni o nouă Veneție, mai ales că are și canale inundabile! Apropos! pe când Consiliul Local va aproba gondolele alea? Că pe strada Gării exista deja amenajări, inclusiv pontoane și cheiuri! Dacă mai era Madam Udrea la butoane și nu se bătea cu fostul primar, aveam acum și telegondole, și telescaune - la cap! Vă dați seama ce-ar însemna, pentru județ, refacerea turismului gondolier? Cum ar cânta serenade, barcagiii, sub ferestrele primarului și consilierilor? Cum ar falimenta spălătoriiile auto, mai ales a știu eu, cui? Vedeți, de aceea facem tabere la moldoveni, noi potențial, avem, n-avem curaj să înotăm contra curentului! Cum ar suna - cazinoul MĂTAMARE, din Bârlad! hmm? Ibiza ar ieși la păscut, iar Elveția s-ar șterge de pe hartă, că mai multe bănci avem noi în zonă, decât au ei, în tot arealul!
      Uite-așa, noi, românii, sărim de la una, la altul!  Începem un lucru și terminăm cu opusul lui! Ei! nu i se spune  chiar opus”, dar mi-e rușine să spun cu voce tare! Ne preocupă multe, inclusiv opusul altora, care de fapt, nu sunt pe agenda noastră, ci pe a lui  Putin! Nea Putin, nu aloci și tu ceva, barem o armată, să faci ceva, că te pricepi la de-astea? Ai o grijă, cu noi! Să moară de invidie vasluienii, când or vedea că gropile din drumurile noastre nu concură cu cele lăsate de tancuri! Sunt mult mai mari! Să vezi atunci tabere de vacanță! Dacă tot stai cu bunghiul pe noi, nu vrei să iei în calcul și varianta că o să ai de-aface cu cei ce locuiesc în locul de mai sus? Dacă se supără ăștia, nici rachetele balistice nu te mai salvează, rad Kremlinul întro zi! Eu zic să te mai gândești, n-avem armată, dar i-avem pe ei!
        Mi se rupe inima de frații de peste Prut! Nu știu dacă lor li se mai rupe ceva, de noi!  Eu, unul, mi-aș vedea de treaba mea, în condițiile politice actuale! Și se pare că n-am terminat cu prostiile finanțabile din buget, cum s-a mai procedat, când au apărut piscine și săli de sport pentru broscoi și lipitori! Pentru locuințe sociale, care arată, acum, ca dracu-n chiloți de tablă!
     Iar îmi pun întrebări, ca prostu' orașului - acolo unde bate vântul, n-ar putea cei de la 416 să dea o mână de var? Că de renovat, nu se pune, au început să crească copacii pe clădire! Oricum e mai bine ca odinioară, cu buricul târgului, infestat, dar tot sperăm...!



duminică, 29 iulie 2018

„E PLINĂ LUMEA DE MUIERI!”


    Trupa de balet  a Pieței Sf. Ilie, adică cucoanele care dădeau cu măturoiul și ridicau praful, se odihnea la un mic și-o bere la halbă, când muncitorii veniră să se apuce de căutat țevi sparte. Ca orice lucru de seamă, începură printro mică pauză de cafea, o țigără, cu prelungire, bașca un purcoi de mici și două beri, de fiecare. Numai unul dintre ei se postă lângă fundul lătăreț al corpului de balet, acolo unde se bănuia că ar fi tezuarul de la Sarmasugebuza, adică tezaurul dacic  de pe vremea regelui Decabalus per Scorillo. Înarmat cu o teslă și-un microscop, tânărul se apucă de studiat, cu ambele urechi ciulite la discuția balerineler, vădit cherchelite, ceea ce arăta că nu se aflau la prima lor scenă. Bunii și străbunii lui colegi, hârșiți în ale săpatului pe toată lumea, îl priviră chiorâș, nu erau de acord ca cineva să facă pe grevistul la activitățile grupului, ce naiba, nu mai există colegialitate și disciplină? Mormăiră ceva de dulce, începuseră să se obișnuiscă cu ciudățeniile tipului, care muncea 8 -9 ore fără pauze de trei ore, între săpături, nu bea bere și nu bârfea pe nimeni! Îi spuneau, de față, Ciudatul, prin spate Pocăitul, deși individul nu avea nicio înclinație religioasă, înjurând omenește, ca toată lumea.
           - Și m-am apucat de făcut sarmale, dar au ieșit ca naiba! tocmai se destăinuia Angelica, cea mai tânără dintre femei.
           - Da’ cum le-ai făcut? se interesă Lusy, cea mai în vârstă dintre ele
            - Cu mâna, cu ce vrei? Adică cu frunză de varză, că vie n-am avut, mama era cu via! Am amestecat carnea amestec vită plus porc, cu ceapă și mirodenii și m-am apucat de răsucit! Da’ al naibii frunză! parcă era strecurătoare!
- Ouă ai pus? se interesă Sofica, care nu știa să facă nici cartofi prăjiți! Făcuse, în schimb, un curs de bucătari -ospătari, așa că era plină de cunoșțințe, nu și de practică.
- Nuu! Ce? trebuiau puse ouă? Câte? Mama nu punea ouă, punea un miez de pâine, să se lege!
- Eu am făcut pifteluțe! Că se fac cam tot la fel! numai că au usturoi! aruncă mănușa Leuțica, roșcata care mânca numai de la fast-food.
- Mi-a ieșit tocana, să te lingi și pe..., nu numai pe degete! anunță  Lusy, vrând să dovedească cât de bună e-n bucătărie.
- I-ai pus un fir de usturoi și verdeață multă?
Toate capetele se întoarseră către nivelul de jos, de unde venise vocea. De acolo, tânărul muncitor azvârlise întrebarea, stricându-le cheful de bârfă mică.
- Da’ unde ai auzit tu, că se pune usturoi la tocană? Că doar n-oi fi vreun chef bucătar deghizat în pompier? se enervă Lusy, supărată că fuseseră întrerupte de un neica – nimeni, și, mai ales, bărbat!
- Întrebam și eu! bătu în retragere tânărul, văzînd norii de furtună de pe fruntea cucoanelor.
- Te-a băgat cineva în zeamă, monsiu? continuă Lusy, căutând, din ochi, aprobarea celorlalte, care dădură din cap- FĂ-L PRAF PE MAIMUȚOI! - Ia zii, tu cum faci sarmalele? aruncă ea vătraiul plutitor, făcându-le cu ochiul.
- Important e să alegi bine carnea! se porni, timid, tânărul. - Din carnea tocată din comerț, riști să nu-ți iasă decât ochii, e numai din resturi! După ce călești ceapa, numai s-o înmoi, apoi o călești cu bulionul, iar dacă ăla mai e și făcut în casă, ești pe drumul cel bun! Le lași la răcit, că, dacă le amesteci cu carnea, se topește grăsimea și se lasă amestecul! După care faci umplutura amestecând carnea, condimentele și prăjeala, cu mult cimbru și verdeață, și le dai la rece! Poți pune și morcov dat prin răzătoare, dacă vrei să mănânci natural!
- Și ouă, câte pui? se interesă Angelina, încă frustată că nu băgase niciun ou în compoziție, deși nu știa dacă, totuși, trebuie!
- Poate să fie și fără ou, ca la sărmăluțele de post! Dar nici multe, că se lasă iar compoziția! Grăsimea, la rece, se îngroașă, ouăle, mai puțin!
- Și le pui la foc! îl provocă Lusy.
- Da! după ce le-ai rulat! Se poate ca, opărind prea tare frunza de varză, să se găurească, de aia iese precum strecurătoarea!  La cele cu frunză de vie, după ce ai uns vasul, pui crenguțe moi de vie, de cimbru sau poți pune roșii feliate!
- Mă! te cam pricepi! N-oi fi tu așa bun cum te lauzi, dar ceva tot știi! evită să se mire, Lusy.- Da ‘ clătite stii să faci?
- Dacă mai pun și puțină Fanta, în loc de sifon, și le prăjesc în unt, sunt mortale!
- Nu la alea mă referem eu, ci la alea din mașina de spălat, puiule! rânji Lusy, spre hazul balerinelor ce pândeau să-l termine pe băietan.
Hohotelor lor de râs li se adăugară și cele ale tovarășilor  lui de lucru, hotărâți să-și strângă sculele și să plece acasă, și mâine e o zi!
Tânărul, rușinat, căută să dispară cât mai repede, jurându-și să nu se mai bage în discuție cu tot nătărăii străini, îi ajungeau bârfitorii lui. După ce se făcu nevăzut, ceilalți începură, la altă bericică, comentariile pe seama lui. Atât de mult se distrară pe seama sa, că uitară să mai ajungă acasă, până dimineața. Cert e că, în capul fiecăruia, se formase, deja, concluzia: “ E plină lumea de muieri! Acum au mai apărut și muieri, cu alte accesorii în pantaloni! Noi n-o să ajungem niciodată muieri!’’
Curios! dar nici unul dintre ei nu pomeni acasă, de întâmplare, de frică să nu audă nevestele și să-i pună la gătit!



vineri, 27 iulie 2018

CREDEAM CĂ MĂ DUCE CAPUL...!


Când am crezut că mă mai duce capul, ca o rază de soare sfarogit, mi-a apărut acestă imagine, să nu mă lumineze, ci să mă limiteze! Încerc din răsputeri să interpretez simbolistica ei, așa că îmi închipui orice! 
   Poate o fi creșterea economică reală! De zero, pe zero! O fi ceva pe care să ceri, și să nu ți se dea! Sau să ceri, și să ți se dea din spatele gării, că fața-i ocupată!
O fi noul model de sutien pentru ministre, cu defazaj stânga, cu dreapta! Stânga, fără dreapta! Dreapta, fără dreapta! Parcă  culoarea îmi spune ceva, am mai văzut - o întrun film!
Sigur nu-i nevastă-mea, figura din imagine este inexpresivă! Poate fi a oricui! Dacă avea zerourile mai mari, ziceam că-i prietena mea Udrea, ea era cu balcoanele pe-afară! Dacă privesc mai atent, cineva a încercat să reprezinte tipul clasic de femeie, numai că a făcut-o mută! Ceea ce nu-i corect, în ultima vreme s-a dat startul la emanciupirea femeii și la propulsarea ei pe culmile ridicolului! După atâtea gafe lingvistice, misoginii vor răsufla ușurați (inclusiv de mărunțiș) – locul femeii e la cratiță!” M-am prins - de aia e campania asta de promovare a damelor, vor să le facă de râs, să nu mai ridice nasul, că-s deștepte! Ia vedeți, stimabilelor, că ăștia s-au porcit, vor să vă facă! Apropos! v-ați pus problema cum ar suna un marș numai al femeilor, când ele depășesc numeric, cu mult, masculii irascibili? Ar mai râde vreun mascul?
Și totuși, ce-o fi reprezentând poza asta? Mi se răsucesc neuronii și tot nu mă descâlcesc - or fi reduceri? O fi reducerea aia, a numărului de parlamentari, pe care Băse a supus-o referendumului, să-i facă de 300 de la Termo(cu)pile! Și de care a uitat, după ce a scăpat de mazilire, nu mai ajungea acum mare frecangiu în Parlament! Ce ți-i și cu ținerea asta de minte, la români! 
 Și totuși, nu mă duce capul...!

MODUL (I)EPIC ROMÂNESC!


Odinioară se practicau „Scara Mâței”, “X și O”, mai nou, GO, toate, pe hârtie! Cred că sunt mulți doritori de a deveni scriitori de renume, semne clare fiind picturile rupestre de prin WC-uri, semne ale debutului editorial! Banale cuvinte, dar minunat împletite în stilul decadento - epic, au cucerit mii și mii de inimi, cunoscut fiind faptul că simplitatea în exprimare valorează înzecit și câștigă net, în fața frazelor lungi, complexe  și sforăitoare.

Ce nu mi-am închipuit, a fost materialul pe care se pot așterne versuri nemuritoare, scurte narații și secreții nazale, romane de amor ghebos și declarații politice! Iată  aici unde poate duce creația - să scrii oriunde, oricât și pe orice! numai să păstrezi ideea! Hemingway, dacă ar fi văzut asta, s-ar fi descălțat de cizme și le-ar fi împodobit cu “Adio! Arme”! ”Cei trei mușcă tare”, a lui Al. Dumas, ar fi ocupat șoșonii autorului, în timp ce George Sand  ar fi recurs la rochia ei de la grădiniță, să conceapă “Indiana”! Sue ar fi putut scrie “Misterele Parisului!” pe ciorapii săi înfășurați, iar cineva bazat ar fi putut scrie Mistrețele Bucureștilor” pe Casa Poporului!
Cum? ce zice? Că așa se fac reducerile succesive la dat papucii? Și noi, când învățăm stilul ăsta? De la stilul epic, putem trece la stilul septic!

joi, 26 iulie 2018

„ȘCOALA, ALTFEL!”

    Noi, ăștia, oale și ulcele, nu ne putem mândri cu performanțe prea mari, ne-au lipsit mijloacele și timpurile nu ne lăsau nici să visăm! De aceea părem înapoiați, grei de cap și ranchiunoși!
           Ca de obicei, nu pot să fac gurița căscată, când mă întreb cum de ne-am descurcat fără tablete, telefoane, maimuțe gonflabile sau mijloace de comunicare la masă! Mi se pare, uneori, că ne îndreptâm cu viteză prea mare către final, un final imprevizibil, de nedorit! Uite de aia sunt buni cei de la B1, ne  sperie zilnic cu cel cutremur și au o problemă cu problema lui Bendeac! Scuze, asta se întâmplă când n-o fac pe meteorologii de serviciu, predicând ploi și nasoale cu ciuperci! Datorită lor, ne căcălim!
            Căliți de știrile dușmănoase, am uitat cum era acum 30 - 40 de ani, când nu se dăduseră unii, jos, din boabab! Nu pot să uit, totuși, că amintirile ne plac, ne dor sau, pur și simplu, ni se fâlfâie de ele!
            Să nu uităm - ce l-a făcut celebru pe Ion Creangă, (cine își mai amintește de el!), au fost vestitele lui amintiri! Pentru că amintirile sunt făcute și pentru altceva - pentru a povesti urmașilor cum se mânca mămăliga și fără pai! Doar așa mai fitilim nepoții, cu tâmpeniuțe de pe vremea lui Pazvante Vodă cel Cretin, despre care unii dintre noi au auzit, alții, nici nu vor să audă, ei vor Băsescu!
          Să vedem unde am rămas – prin clasa a VIII-a, la nivelul de dezmăț de-atunci, școala s-a trezit cu o instalație de radioamplificare, spaima tehnologiei pe băț și ultimul răcnet al civilizației! Cu dumneaei, intram la ore, cu ea, ieșeam în pauze și tot cu ea ne luptam s-o dăm jos de pe pereți, ne era mai bine cu clopoțelul ăla antic, decât cu melodiile radio - cacofonice, alese de cineva lipsit de suflet.
            Și, de parcă nu era de-ajuns, profesorul de istorie, D-l N., cel care se ocupa de administrarea fondului cinegetic radio-afonic, ne-a convocat pe vreo trei, să umplem spațiul de emisie cu înregistrări proprii. Normal, la cine să apeleze, dacă nu la cei mai mari, adică la noi, cei din ultimul an?
            Ne-am trezit selectați, pentru debutul artistic, eu și o colegă de clasă, ambii posesori a peste 70 kg în viu, ceea ce dovedea că eram, cu adevărat, niște MARI! Cum înregistrarea era una bine aleasă, nimic altceva decât Scrisoarea  a III-a” de M. Eminescu, ne-am așezat fundurile bine garnisite pe niște scaunele firave și ne-am tras aproape de microfon. Dom’ profesor, despre care nu am decât cuvinte de laudă, cred că era întro pasă proastă, pentru că eu eram Baiazid pe Caldarâm, iar colega, Mircea cel Nervos!! Pesemne alegerea avea la bază notorietatea celor doi, nu și veleitățile actorilor, prinși la furat cu coșul! Pentru că eu mi-am uitat olița acasă, era prima oară când zăream, lângă viitoarea mustață, un microfon, și încă unul profesionist! Iar colega, ca să-și mascheze tremurul genunchilor, se uita urât la microfon, la noi și chiar în sufletul ei, deja intrase în pielea personajului, venit să muște din carnea dușmanilor și din microfon!
      Primele înregistrări au intrat în analele meseriei radiofonice, după care au fost șterse! Pentru că timoratul din mine mai că nu plângea, de trac, de se răsucea nea Mircea, în mormânt, cu tot cu Rovine! Iar jupân Baiazid, vădit suferind de o operație de schimbare de sex, era supărat pe viață, pe Mircea, pe teza de a doua zi și pe poluarea cu glutamat de porcăriu! Mircea avea voce de fumător înrăit, nu pentru că fuma, ci pentru că avea probleme, din cauza emoției, cu rinichii! La polul advers, noua speranță mondială a  MISS BOCITOAREA, adică  miorlăitul de mine, făcea din marele sultan, o mâță în călduri, prinsă de un T-REX!
            După câteva ore de transpirație, timp în care am fi săpat un  șanț  lung de 10 metri, adânc de 40 cm și lat de 25, după ce nervii profului au revenit acasă, am terminat Scrisoarea, de tot! Cu îmbunătățiri!
            A doua zi, la pauza mare, cele 12 minute de înregistrare au atras păsările, cucuvelele și boschetarii, lucru benefic pentru ascultătorii de diferite vâste care, până la urmă, s-au prins că e vorba de o interpretare suprarealistă a unei opere literare celebre, numai că n-au înțeles ce naiba era cu scrisoarea aia, de-o pomenirăm la început! Pentru că suna cam așa:
    Naratorul: Iată vine-un sol de pace, c-o năframă-n vârf de băț
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț:
    Eu (tremurând ca frunză-n dungă, vizualinzând morcovul personal, devenit bostan):- Ceee vreei tuuu ?
     Profu (cu tupeu) :- Noi ? Bună pace ! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
    Tot Profu( resemnat, pe altă voce): La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port.
      Eu (cu voce de pisoi castrat):- Tuuu eșșșți, Mirceea?
   Colega „Mircea”(urlând la mine, cu nevricale! mai să spargă geamurile):- DA!... ÎMPĂRATE!!
     Eu (imitând sunetul scos de șoarecele gâtuit de mâță) – Aiii veniiit săă mi te-nchiiiini? De Muu, schiiimb a taaa coroană și o faac să parăă spiiini?( Creația, ce vreți!)
         Recunosc, eram un talent nedescoperit! Și am rămas tot așa, până la bătrânețe! Nu mai continui, o să vă fac să plângeți, cum l-am făcut eu, pe Baiazid, să se sinucidă de ciudă, și pe Mircea”, să plângă, când toată școala a întrebat dacă nu cumva s-a înregistrat o scenă din cutremurul din 1977, cu ea pe post de zombi!  Ce n-am înțeles atunci – de ce erau cele două personaje istorice, supărate pe noi?
            Și dacă nu era amintirea asta, mai aveam ce povesti?

miercuri, 25 iulie 2018

APĂ, PAIE ȘI BĂTAIE! UNDE-I CREIERUL, TATAIE?


      Mă furnică, nu-n furnică, ci în podul palmelor, semn că tare aș mai vrea să dau cu cineva de pământ! Dar n-o s-o fac, dacă fată pui, personajul, și se umple lumea de genii!
        Expediția sinucigașă prin jungla urbană, mare furnizoare de senzații tari, senzații moi și chiar senzații de specialitate, de cîteva luni mai scoate ce e mai rău din unii, care n-au ce face cu mintea proprie și importă idei și la alții! Numai că-s proaste! Ne-am dorit canalizare în tot orașul, au spart ce mai rămăsese nespart, s-au apucat de minerit, după mineriade, apoi s-a așternut liniștea picamerului! Odată cu faimoasa cabalizare, pardon! canalizare, singura schimbare în viața celor care așteaptă învierea sfântului duh din creierul administrației pudice locale, dezbrăcată, în ultima vreme, de anteriul bunei intenții, a fost IMPOZITUL! Adicătelea, au trecut, bieții oameni, la alt nivel de trai, cu canalizare pe stradă, dar care nu duce nicăieri, cum nu duc nicăieri speranțele lor că-și vor deversa sucurile gastrice în stația de (i)epurare! Pentru că nu i-a racordat nimeni la conductă, ci doar la impozit! Tot e ceva, decât nimic!
      După ce au bortelit drumurile, că nu se recunoșteau între ele, ziceau că-s tranșee, meseriașii bortelitori au trecut precum popoarele migratoare, lăsând urme doar în limba română, foarte multe, de mamă! Ca să fie ceva mai mult decât o gaură-n plus, pe alocuri au trecut cu o lamă, unde nu s-a găsit motorină, s-a dat cu Gillette! Dacă dorește cineva poze cu nuduri de străzi, furnizez gratuit! Alo! dom’ Primar, vreți un set sau vi le dau pe toate, la preț redus? Sunt extrem de excitabile pentru pneuri!
     Conform planului anual și anal, de reparație a străzilor, ne-am bucurat că vom avea, din nou, străzi! Numai că, grație piciorului care a organizat activitatea (pentru că nu putem vorbi de mână, cap sau creier!!), blocarea arterelor principale, secundare, căilor navigabile sau surogatelor de piscine pentru rațe, a devenit obiceiul locului! Am înțeles că nu se putea munci noaptea, că stăm, pe alocuri, prost cu iluminatul public, am înțeles că oamenii trebuie plătiți dublu, triplu sau deloc, pe același timp al nopții, dar am o micuță întrebare, dacă nu vă supărați - CE MAMA MĂ-SII V-AȚI GĂSIT SĂ LUCRAȚI LA ORE DE VÂRF? Și-așa se circulă mai greu decât la New York, mai veniți și voi cu niște semnalizări scoase din puțul și prepuțul gândiri, cum a fost cel spre Bariera Puiești, când cei care urcau, pierdeau prioritatea! Stătea în deal vreun șef, edil sau era mai ușor să coborâți betoniera, care aluneca la vale? Mi-e teamă că amplasatorul – șef a făcut un curs la Văcari pe șoselele patriei”, am avut binecuvântarea să vedem noutăți în materia de circulație rutieră! Bine că Noul Cod Rutier nu a importat idei de la tipul ăsta de semnalizare! Am o altă întrebare -  când se apucă ăștia de dat găuri, obțin și avizul de la Rutieră sau se merge blat?
    Iată un model de marcare trecere pietoni! În buricul târgului, în față la PENNY! Select, nu? Mamele celor care au decis marcarea asta trebuie să fie satisfăcute! Au copii mari, frumoși și...! Când ți-e lumea mai dragă, hop și marcatorii de marcaje marcatorii și blocatorii!




    





   
   Asta o fi vreo încercare de înființare sens giratoriu? Nereușită? Că a stat așa vreo 10 zile, perioada standard pentru marcaje dubioase!










       
     


    Cum de la o vreme, încep să mă sperii de orice brumă de așa - zisă "bună intenție", acum vreo săptămână, la cca 70 metri de primărie, iată ce ni se pregătea! Cum nu putem confunda asta cu vreun alai de nuntă, ci cu o stație de autobuz în curs de reciclare, după ce ne-am blocat pe-acolo, treaba s-a regulat! Și azi mai sunt acolo niște chestii ce indică că se mai lucrează, deși e îndoielnic, lipsește ceva, cum ar fi asfaltul pe trotor! Trotar! Tratouar! Trotuar! Pe unde circulă călătorii cu mijlocul de transport în comunĂ! Sau pârletonii! Pinteonii! Pitonii! Ăia care circulă pe jos, cu telefonul în ureche! Sinucigașii!
       Tind să cred că, întro lume a dubioșilor, eu pot fi rege! Numai că n-am noroc, mi-au luat-o, mulți, înainte! Tragic e că, dacă dorim să nu mai umblăm după funie și săpun, trebuie să ne mulțumin, ca măgarul, cu apă, paie și bătaie! Că nu-i creier, măi tataie!



marți, 24 iulie 2018

FURTUNĂ ÎN FAMILIE!



Lia se uită chiorâș la mumă-sa, de parcă o vedea pentru prima oară, în costum de baie. Înciudată că a fost nevoită să nu-și mai butoneze telefonul, fata abia aștepta un prilej să sară-n sus, nu și să se dea cu capul de tavan. Frate-său, Mop, cum îl strigau toți, din cauza părului rebel, era, și el, negru cu dungi albe, tentativa sa de a evada din țâța familială se soldase cu un eșec răsunător. Cei doi erau un șomoiog de nervi, pus pe seama vârstei, amândoi fiind adolescenți neînțeleși.
Capul cărunt al familiei, tatăl, abia revenise din Belgia, unde lucra pe o platformă petrolieră. Cu gândul să se odihnească alături de familie, alergase acasă, unde găsise o nevastă acră și doi foști copii cu pretenții, despre care nu mai știa mare lucru. Nici cu 8 ani înainte, când plecase, nu aflase mai mult despre ei, iar în scurtele vizite, trecuse ca vântul prin boscheți. Nu mai ținea minte cînd vorbise cu fiecare dintre ei, ca de al om la om, de la bărbat, la bărbat sau de tată, la fiică. Parcă nici nevasta nu mai era la fel!
De fapt, și el se schimbase, dar nu-și dădea seama, punea totul pe seama celorlalți, care nici ei nu recunoșteau că timpul le tocise pingelele și le ascuțiseră urechile. Degeaba îi mai spunea nevasta, aproape zilnic, la telefon, ce prostii mai fac ai lui copii, că nici ea nu se descurca mai bine, conform legii nescrise, care spunea că nu există școală a părinților, așa că fiecare se descurcă cum poate! Ceea ce nu-i spunea, era că și ei îi era teamă, când venea el acasă, i se păreau că este irascibil, nemulțumit, aproape un străin!
Cuplul nu pricepea că depărtarea rupsese vechile punți dintre ei, făcuse altele noi, care nu aveau cum să se cimenteze, atât timp cât trebuiau să se despartă iarăși. Nici copiii nu stăteau mai bine, pe lângă dificultățile create de vârstă, lipsa unui părinte îi călca pe nervi, mai ales când li se părea că mama e dușmanul lor. Întrun cuvânt - haos! Peste care trona obsesia fiecăruia, că nu este iubit și înțeles!
Dacă ar fi analizat mai bine, ar fi descoperit că aceleași probleme aveau toate familiile, dintotdeauna, dar ei credeau că sunt singurii care au pe diavol sub masă! Și cum nimic nu-i nou sub soare, răbufnirile fiecăruia au izbucnit în seara aia. Și prima care a dat tonul, a fost Lia, enervată că nu-i iese combinațiile, ai ei  fiind mereu pe-aproape:
- Ce vă uitați așa, la mine? Uitați-vă la voi, sunteți ca doi dușmani! Ce? noi nu auzim cum vă certați? Unul vrea să meargă în concediu, celălalt vrea să stea acasă, să doarmă! Ghiciți, care, cu care! Pe noi nu ne întreabă cineva, ce vrem! Poate nici una, nici alta! Treaba voastră, cearta voastră! noi de ce să fim martori? Mamă, dacă vrei la mare, pleacă la mare! Lasă-l pe străinul ăsta, care-și zice tată și care are pretenția că dispune de viața noastră, să plesnească de somn! Iar pe noi, lăsați-ne în plata Domnului, nu așa ziceți, pe ascuns, unul de celălalt? Când vă întâlniți, odată la cinci milenii, scandal! Mă dor urechile, să vă aud cum spuneți prostii! Ia zii, Mop, ce mi-ai spus azi!
- Că mai bine am fugi în lume! Parcă suntem glugă de păpușoi, nu ne vâră nimeni în seamă!
- Vedeți ce-am vrut să spun? Ce mare brânză ați făcut în viața voastră? Mama n-a ieșit din oraș, din țară - nici o bază! Tată, tu ai cam fost mult plecat, se vede că nu mai știi cum trăim noi! Te-ai obișnuit cu viața ta, în care noi nu avem loc! Rahatul ăsta, de-i ziceți vilă, e cam ca o casă mai răsărită, nu-i cine știe ce! Mașini? Două rable, luate de la second! Dintre care un rapân, căruia îi curg tablele și geme sub greutate! Excursii? Unde, pe Lună? Două veri, la bulgari, și una, la croați! În rest, doar trei săptâmâni, pe vară, la noi, la împuțiciunile noastre de stațiuni de pe litoral! La munte, doar din clasa a VI-a! Voi știți ce i-a dat părinții Sandei, de ziua ei? Un Audi! Mie mi-ați dat un pandantiv, 8 grame de aur de 14 karate! Lui Mop i-ați dat un telefon, pe care nici nu-l folosește, ar râde și pisoii, de el! Ce tot îi trageți, că v-ați sacrificat pentru noi? V-am cerut noi, să vă sacrificați? V-am cerut așa multe, de nu ați putut dormi? Mare fâs, să muncește întrun șantier naval! Ia zii, mamă! tu de ce nu te angajezi? Preferi să-i faci tatei capul, cioacă, în loc să-l ajuți, să mai stea acasă, cu noi! Na! meserie, casnică! Iar tu, tată, ce tot îi tragi cu banul câștigat greu? Te plângi mereu, ce greu e acolo! De ce nu vii acasă, dacă ți-e greu?
Cei doi părinți păreau doi zombi striviți de o roată de căruță - dușul extrem de rece le înghețase sângele și le lipise pleopele! Prima își reveni mama, ca de obicei, călită în luptele de guerilă din casă:
-Nu ți-e rușine, să vorbești așa? Taică-tău stă cu șalele rupte, să vă aducă vouă, să trăiți mai bine, și voi, mușcați pe furiș! Eu, cel puțin, nu comentez, mă simt vinovată. Dacă nu eram șapte frați acasă, la părinți, poate ajungeam, și eu, departe! Cu ce să mă îmbrac, să mă duc la școală, când abia aveam ce pune - n oală? Purtam, pînă se rupeau, hainele surorilor mai mari! Uneori luam și pantalonii băieților, era mai bine decât cu fundul peticit sau rupt! Când a murit mama, am jurat că să nu-mi las copii să moară de foame! Până acum cinci ani, m-am ținut de cuvântul dat tot mie, nu ați făcut foamea! Nu m-a ajutat vreun frate sau soră, toți aveau sărăcia lor! Am blestemat ziua în care m-am născut săracă, cât și ziua în care am rămas fără degetele de la mână! Fără de care nu mă angajează nimeni! Nu am trăit ca voi, în perne de puf, nici cu mașină la scară! Mergeam, iarna, pe jos, 6 km, până la școală, până când a dat-o cutremurul, jos! Nu m-am lăsat, am făcut și liceul, când l-am întâlnit pe tata! Pe tatăl vostru, că pe al meu l-am pierdut ! Săraca bunica, cât s-a mai chinuit să ne crească! Tata ne-a părăsit, când aveam eu opt ani! Dar toate astea ar trebui să le știți, v-am tot spus bucăți din viața mea, care n-a semănat deloc cu a voastră! Mai ales că am început să muncesc de la 12 ani! Cât am dat cu sapa, n - aveți de unde să știți! Nici cum e! vouă vă e greu să duceți gunoiul în spatele blocului! Vă e greu să-mi aduceți o cană cu apă, îmi spuneți că n-am decât să-mi iau singură. Și n-am terminat...!
 Se opri, descoperind că, totuși, nu le povestise destul de multe, nu aveau cum să știe cum se ducea, cu mâncare la truditori, câte 8-9 km, prin soarele ucigător! Cum nu aveau să știe multe alte lucruri! Nici că certurile cu bărbată-său, tot din cauza lor, erau! Lor, părinților fiindu-le teamă să nu greșească, iar copiii, să sufere!
Bărbatul nu spuse nimic - el nu le povestise mai nimic! Cum crescuse la Căminul de Orfani, împreună cu 67 de frați și surori foarte flămânzi! Cum și-acum simțea foamea de-atunci, când cei mai mari le furau mâncarea! Cum și-acum, când nu era nevoie, păstra întotdeuna o bucată de pâine, peste noapte, să aibă ce ronțăi!
Lia și Mop îi priviră sfidător - părinții ăștia, nu înțeleg necazurile lor! Cum ar fi ultimul model de telefon sau puțină „iarbă”!  Cât despre muncă, nu era treaba lor, încă erau minori! Dacă le-a plăcut să se simtă bine, să-i facă pe ei, părinții sunt obligați să-i crească și să-i înțeleagă!

Peste vreo 25 de ani, Lia și Mop își plângeau împreună necazurile cu copiii. Cu care nu se puteau înțelege sub nicio formă!  


luni, 23 iulie 2018

EU NU POT AȘA!


     Mi s-au zbârlit țepii, de la țepe! Bănuiesc că ăsta-i feminin plural, de la țeapă! Că femininul singular îl vedea la televizor!
          Până și limba-n gură plutește de necaz – urât, am ajuns! Credeam că secolele de mizerii au trecut și că l-am prins pe Tătuc, de-un piciorel! Când colo, alte porcării!
             Ce mă doare pe mine este calitatea materialului uman - nu se poate face alta? Că ăsta, plin de parșivenie, cretinism și pupincurism, naște monștri! Am putea lucra la așa proiect, nu să facem oameni sofisticați și încrezuți, ci oameni simpli, inimoși! E trist - fiecare zi aduce cu ea multe bâlbe, nedreptăți, jigniri și alte onomatopee! Cum viața nostră a ajuns la cheremul unor matracuci și alte lighioane, n-avem ce să discutăm!
            Nu pot să mă calmez, mi-e frică! Mi-e frică să ies în stradă, unde trece unul c-un colan de bronz aiurit, pardon! aurit, și-și bagă BMW-ul în mine! Cuțit n-are, mănâncă cu mâna, nici furculiță nu-i trebuie! Ce dacă nu are permis? Eu ce dracu’ caut pe stradă, nu știu că e înterzis copiilor peste 40 de ani?  
           Mi-e frică de cei cu șapte ani de-acasă! Ani - lumină, au stat mai mult la lumina soarelui! Care confundă noaptea, cu noaptea polară! Care au mai mult praf în buzunar, decât creier! Nu exclud nici damele, alea care fac sexul slab! Că tare rele sunt în clănțău, când e vorba de spus vorbe buruienoase.
Mi-e frică de multe lucruri, cum mi-e frică și de câini! Mi-e frică de prieteni și de dușmani, una - două îi vezi și pe unii, și pe ceilalți, ridicând toporul pentru sfânta împărtășanie. Nici dacă stai cu capul în WC, nu scapi de urletele lor! Azi, de exemplu, în curtea unei biserici, o doamnă care se afla în proces de înhumare rudă, îi spunea, plină de cea mai pură veselie, cuiva, că îi așteaptă pe toți! Serios! era veselă, ceea ce m-a făcut să cred că-i invita la nuntă, nu la pomană! Vorbea tare, de se auzea din stradă, fără să-i pese că era în ușa bisericii, unde popa dădea din rugăciuni! Voia să-i vadă pe toți, în cimitir? După ce a închis, și-a reluat mufa de rudă îndurerată, iar pe mine m-a făcut să mă simt incult, nu cunosc stilul cameleonic! Apropos! nu se mai poartă doliul normal, ci negrul, cu roz? M-am prins - negrul e pentru negri, adică pentru morți, iar roz este viața ta, care mai trăiești!
Mi-e frică, de-o vreme, și de  cer! Hoardele de apă și vânt apar pe neașteptate, precum rudele neagreate! Când vrei senin și mister, hop! tornada! La fel cum apar și câinii, care nuntesc! Apar subit, mușcă subit și te lasă tot "subit"! I-aș strânge și i-aș băga în patul edililor, când sunt luați de fioruri ascunse! Să vezi ce fior îți dau 10 javre puse pe coțăială, nici alegerile locale nu-s mai stresante! Și când te gândești că am eradicat poliomielita, șotronita și schelălăita!
Mi-e frică de o mie de lucruri, printre care de un fir de nisip - de mine! Mi-e teamă că n-am să mai pot rezista, avalanșa asta de inepții și măgării nu poate continua la neșfârșit. Simt că trebuie făcut ceva și nu știu ce, dar nici să nu mai ai chef, dimineața, să se facă ziuă, nu-i bine! Cel mai urât e când te trezești cu fundul, la locul lui, surâzi soarelui și-ți muști buzele! Apoi, are cine să te cotonogească, s-a dus ziua cea frumoasă!
De undeva, de zuz, pardon! de sus, niște pigmei ne-au adus în postura mielului prăjit la proțap. Natura umană, în loc să se revolte, să revină la matcă, e prea ocupată cu metoda autoflagelării, variantă modificată, când se răzbună, pe cine nu trebuie! Zuzii de sus se amuză, ei n-au probleme mărunte, ca noi, care ne dăm în cap, unii, la cești-lalți!
         Nu cred că ce ni se întâmplă nu e ceva necurat – prea suntem pitici zglobii, cu morișcă, la scufii! Dar nici nevinovați, nu suntem, cum ne place să credem!
            Până lămurim problema, mie tot mi-e frică de mă..., în țara asta nu e de trăit, e mult mai mult tembelism, decât s-a dorit! Și nici ziua eliberării nu se vede la capătul tunelului!
            Să lămurim și altă problemă - oricât m-aș strădui, nu pot să scriu numai bune și frumoase! Nici nu-mi stă-n fire, nici nu are vreun sens! Observ, cu tristețe, că ce-i serios și critic, nu place îndeajuns de mult! De parcă ne-ar fi frică de răul din noi, de tarele noastre! Dacă nici măcar nu facem haz, de necaz, ce ne mai rămâne? Frica, nu-i așa?
           Nu riscați nimic, dacă mai încasați și câte-o bobârnac, nu ucide! Dacă eu risc să supăr pe toată populațiunea, cui ar trebui să-i mai fie frică, că n-am văzut pe cineva să iasă în stradă?
           Când m-am apucat să scriu, după cum spuneam și în alte dă(l)ți, am plecat de la faptul că avem nevoi să ne ușurăm (în public, na!) de trăirile noastre și să spunem și celorlalți cum pot scăpa de cele neplăcute. Dacă nu ne place ce descoperim,  este strict problema noastră, a fiecăruia! Dar așa n-o să rezolvăm nimic, ignorând realitatea! De când tot mestec bureți, pe-aici, puțini au fost cei care mi-au demonstrat că sunt alături de mine sau, barem, împotriva mea! Le mulțumesc celor care îmi mai dau cu dușul rece în freză!
          Nu mă mai străduiesc să obțin reacții, îndiferent că sunt pozitive sau negative, m-am convins că am devenit foarte indiferenți la probleme care ne privesc, de aceea nici nu se schimbă mare lucru! 
           O să-mi văd de ale mele, și, dacă întruzionez, cumva, scuze, dar nu mă pot abține!

sâmbătă, 21 iulie 2018

VITA CORNUTĂ


 În liceu, am avut, ca profesoară de fizică, pe o stimabilă de la care am învățat că nu e bine să te curentezi! După ce proful de fizică din școala generală ne-a făcut creții, permanent, liceul a cimentat cunoștințele din gimnaziu, unde am învățat că cea mai sigură metodă de a scoate pe unul din priză, nu era, cum credeam noi, apucarea și tragerea acestuia, pe post de ștecher, pentru că ne prăjeam împreună. Când o minte creață a venit cu propunerea să împingem curentatul, cu un par din lemn, s-a descoperit că erau două posibile probleme - de unde parul și unde trebuia altoit curentatul? Toți am fost de acord că trebuia să-i dăm la cap! Proful e gemut și a început să se roage, să nu se curenteze în preajma noastră, că se alege cu capul spart! Până la urmă, după ce a început să miroasă a creier ars, de la variantele noastre scoase de la naftalină, a rânjit și ne-a dat soluția - așteptăm să se facă curentatul, scrum, luăm un făraș, adunăm cenușa și gata, am scăpat de-o grijă!
            Glumița asta ne-a rămas în minte, pentru că, trebuie spus, proful de fizică din generală era un pedagog de excepție! Nu același lucru îl pot spune despre alte ciuvee de profesori, ca și de unii dintre faimoșii mei colegi. De exemplu, unul dintre ei nu a fost atent la chestia cu curentatul, nici că apa este un foarte bun electrolit și a vrut să stingă un incendiu la o instalație de 10.000 volți, cu furtunul de incendiu! Ce a mai rămas din el, a încăput întro cutie de pantofi! Să fi fost vina profesorilor?
            Dar nu aici voiam să ajung, ci la profa de fizică din liceu, și, de acolo, pe subiect. Dama era un profesor bun, adică bun pedagog, doar că avea o problemă - nu-și stăpânea nervii! Cu un fizic balansier, când se deplasa, masa dorsală imita la perfecție legănatul vacii! Iar cînd era melancolică, nu exista niciun dubiu că porecla i se potrivea  - noi o numeam VACA! Vacă, vacă! Dar când i se punea pata, nu era ființă umană să stea cuminte în fața ei, ea devenea un demon văcos!
            Dar nici despre ea nu vreau să povestesc prea mult, ci de ghinionul de a face mașini termice, în facultate, cu soțul doamnei Vaci! Și cum soțul vacii e cine este, era poreclit BOUL!
            Nici dumnealui nu stătea  bine cu nervii, cred că la ei în familie era o trăsătură de caracter, să fii ciufut! De exemplu, cerea ca la cursul lui să fie cretă colorată și tabla ștearsă tot timpul. Cine era de serviciu, avea o problemă - dacă greșea, se trezea cu răgetele Boului, care se înfuria că tabla e neștearsă!
       Întro zi, un zăpăcit a furat, în pauza dintre ore, toată creta colorată, dintre care n-a lăsat-o decât pe cea roșie! Când Boul s-a trezit cu creta respectivă, Vezuviul era la baie, față de el - de culoarea cretei rămase, mai că nu l-a înjunghiat pe elevul de serviciu!
Noi am concluzionat - Boul a văzut roșu înaintea ochilor!
Și iată-ne unde voiam să ajung - spre deosebire de Vacă, care preda de parcă vindea semințe, Boul venea cu frumușelul lui curs, pe care, cu dărnicie, ni-l vindea tuturor! Să nu care cumva să nu-l cumperi, cred că ținea evidența vânzărilor mai ceva decât un contabil de profesie! Ba, la examen, veneam și cu respectivul manual, să vadă că l-am cumpărat! Deci, stimați studenți, nimic nu e nou sub soare, nu în capitalism s-a inventat obligativitatea achiziționării, în mod obligatoriu, a cursurilor tuturor mârlanilor!
Numai că Boul le cam citea din curs, punându-le pe tablă! Nouă ni s-a aprins ledul roșu, semn că maimuțoiul ne trage-n piept!
Întro zi, una bucată minte cu noduri, când s-a întors Boul să scrie la tablă, i-a răpit foile! Dar nu pe toate, ci pe sărite! Când cornuta s-a întors să-și umple „rucsacul”,  ceva nu era în regulă! Ceva nu se lega, n-avea continuitate! A sucit și răsucit foile găsite și mutra lui perplexă ne-a convins, încă o dată, că porecla îl definește la perfecție!
Când a explodat, Hiroșima a zâmbit, acolo a fost joacă de copii! Boul, spumegând, s-a prins că a rămas fără obiectul muncii! Și-a scos agenda și i-a notat pe toți cei care stăteau în primul rând, fără să știe că ticălosul se afla pe la mijlocul aulei! Bineînțeles, nimeni nu l-a corectat, își aprindea paie-n fes!
 Boul, maiestos ca soața sa când era în toane proaste, a ieșit trântind ușa! Și nu a mai revenit la ora următoare! Am aflat că a jurat să se răzbune, n-am crezut zvonul, la examen a „trântit” doi, din trei! Până când rectorul, informat pe căi oculte, a ținut să asiste la examen! Din acel moment, pica unul dintre 8!
Aici vroiam să ajung – povestirea de mai sus, (vă jur că e adevărată!) mă face să gândesc - de ce nu procedează toți, ca Boul? Nu! nu în toate, ci atunci când i se limbă plimba-n gură! Când pierde foaia, ritmul sau, pur și simplu, nu știe să citească, să improvizeze fără sufleur, sau nu-l duce capul! Decât să spui prostii atomice, mai bine dai din făcăleț, nu din gură!
Din păcate, n-are nicio legătură fapta, cu comunismul, socialismul, tembelismul sau orgasmul! Orgoliul prost și nedus la biserică face ca oameni de la care am avea pretenții, să procedeze tot ca un Bou - să se răzbune pentru propria prostie! Barem de și-ar lua notițe, ca lumea, nu ar face liste cu viitoare victime!
În consecință, iată Mațo-facto – Boul era un dulce, comparativ cu alți boi, pe care trebuie să-i suportăm! Și de la care nu avem de învățat decât penibilul!