IEPURAȘUL DE PAȘTELE...!

    Mai știți, în condițiile astea, cum e treaba cu iepurașul de Paște? Ăla din ciocolată, care uneori stă în coșuleț, pe ouă, și ne face bucurii? Mă rog! în alți ani ne făcea să fim bucuroși…! Ei, bine, a venit deja pe la mine! A trecut doar, să-mi mai dea culoare vieții, deși culoarea ciocolatei nu prea seamănă cu rozul vieții! I-am propus să-l țin drept animal de companie, nici păduchi, n-am, să-i plimb, să mai ies din casă. Am vrut zilele trecute să-mi iau un peștișor, să am ieșire, cum au făcut alții, dar n-am găsit decât rechini și știuci. Asta e, trăim întro lume (cu) răpitoare!

            Iepurașul era, pe la fund, mult mai de ciocolată: mi-a povestit cum a văzut pe FB, mai demult, cum jandarmii nu reușeau să scoată, împreună cu primarele, creștinii din biserică. Cum li se terminaseră gazele lacrimogene, recomandate doar la manifestații contra puterii, au încercat cu gazele proprii, ediție limitată. Mare aiurit, iepurașul! – a sărit apoi, fără promo, direct la frații nostri rromi care au sărit, pe undeva, cu bătaia pe jandarmi și poliție+armată, să-i pedepsească că au ieșit pe străzi, în loc să zacă cuminți în cazărmi. Că le trăncăneau prea tare bocancii, și nu se auzeau manelele cum trebuie! Eram cât pe ce să zic că iepurașul s-a dilit, când a lăsat capul în jos și-a oftat: - Dacă trebuie să meargă 150 de jandarmi, să potolească 30-40 de lunatici, ce ne facem  când s-or măgări vreo 500.000? chemăm rușii? Că până vine NATO…! Dacă Ștefan cel Mare decreta așa, pe vremea lui, starea de urgență, la Vaslui se putea azi bea cea mai bună cafea la nisip, făcută de un indian!

            Apoi, brusc, iepurașul a luat-o pe poteci de munte, dovedind o mare capacitate de a cuprinde vaste teritorii, fugindu-i tare, mintea – Dacă America e țara tuturor posibilităților, atunci România e țara tuturor sponsorizărilor! Al naibii iepuraș! a împletit un fular din neuronii mei – unde bate? -Îți dai seama – știi de coronavirus de când bunica sugea din biberon, îți intră ăla în casă și tu - canci! să nu deranjezi! Aștepți, ca de obicei, să te ajute alte nații! Na! au și ele probleme, li s-a sculat egoismul din letargie! Atunci, după obiceiul din campaniilor electorale, apelezi la sponsorizări! Și sperii bufnița moartă, cu amenzi! Melcul devine pilot de Formula unuia, în comparație cu viteza ta, la luat măsuri! Până termini, se plictisește coronavirusul și pleacă!

       N-am reușit să deschid gura: s-a apucat să-mi povestească cum stă treaba cu carantina și carantinații! Fie- mi-ar scârbă! avea surse sigure: cum adică, carantinierii stau la hotel, restaurantul hotelului le face papa, dar nu le-o dă? Nu se putea numi o persoană responsabilă, care să și răspundă de dezinfecție, din hotel? Sarcina e a asistentelor medicale, cărate cu mașina poliției locale de pe raza unde se află punctele de carantină. Unde sunt lăsate să care apa, papa și mofturile carantinaților, polițiștii au o greață! Cum… piciorul lui Zeus! verifică  polițiștii prezența, dacă nu intră în incintă? Au scannere? Sau mizează pe bunul simț?  Și cum să lași tu, ditamai handralăul! niște femei să facă pe catârii? Mai faci și mișto, de ele, că au salarii mari! Apropos! nu se cheltuie prea mulți bani, cu justificări de doi lei, semințe de dovleac? Bani pentru campanie sau ce? Să adunăm: contravaloarea serviciilor hotelului + hrana și altele, plata personalului medical, plata polițiștilor de carton, combustibilul pentru transport, plata personalului pentru transport,…!  Mult zgomot, pentru nimic! Pardon, pentru multă cheltuială, atât de necesară acum dotării spitalelor și salvării de vieți!

            I-am dat de băut iepurașului  și l-am liniștit - începuse să întrebe din ce bani au fost cumpărate țigări, sucuri, apă minerală și multe alte mofturi, pretinse de cei din carantină, unii dintre ei care n-au avut, în viața lor, vreun stres cu cartea de muncă! Indiscret, iepurașul! Porc, de-al binelea, cum să pună întrebări? Mai vroia să afle și de ce nu se cheltuie 200 de lei pe o testare, să se știe dacă ăla stă pe bune în carantină, în loc să stea acasă, pe banii lui, și se cheltuie 300 lei/ zi, pentru întreținerea  unui carantinier!

            Aud că s-a dus, nesimțitul, direct la carantină – a aflat că se trăiește mai bine, așa, fără să faci nimic! Și mâncarea e mai bună, decât să ți-o faci singur, cu mâna ta! Fraier! n-a auzit cum se plângea asistenta aia de la Suceava, că mănâncă lături! Sunt curios dacă lăturile alea sunt noi sau sunt aceleași lături care le mâncau pacienții, înainte de sosirea lui COVID 19 la ea în parohie?

NU O SĂ PLACĂ!

(NEW!)

        Să stăm strâmb și să judecăm și mai strâmb: cine deține rolul principal în pandemia românească? (De ce să judecăm strâmb? Pentru că strâmbii conduc lumea, iar drepții, o încasează în nas!)

            Cică Dumnezeu s-a uitat de sus, cu lupa, la noi, homos, și nu i-a plăcut ce-a văzut: bulangeală și mitomanie, nu glumă! Astea predomină! Drept urmare, gurile sănătoase dau vina pe Dumnealui, că ar avea în intenție să ne pedepsească, de aia a trimis pe nea COVID 19, să ne urgisească și să ne aducă pe calea cea bună. Alți credincioși de ultimă oră țâpă că doar EL ne va scoate din balamuc și ne va interna la psihiatrie, doar dacă pupăm aghiazmă și luăm anafură. Eu cred că s-a săturat până și El, să tot audă prostiile astea și stă la carantină! Măcar de formă, să se vadă că e solidar!

          În timp ce frunzele de la bostanul zis morcov, dau afară pe fereastre, la fiecare, foarte mulți au o problemă: li s-a stricat ceasul, că lor nu le-a sunat deja/ are rapăn pisoiul și nu pot să-i mai frece coada/ i-a ieșit culoarea, la spălat, din bluză, și toate s-au făcut maro-maro, culoarea tradițională/ nu pot ieși în stradă, să culeagă frunze la câini/ nu mai au pastă de dinți și le pute gura! Chestii din astea, grele, cu impact! Te și miri de atâta seninătate la debitat prostii și la dovedit cât de mică ți-e lumea! Afli că a dispărut și vata, o vîră, saraca! în urechi! să aibă motiv să zică: n-a înțeles! Dacă o ținem tot așa, va fi vârâtă și-n nas!

            Revin de pe aparentele câmpii, pe unde hoinăream, și întreb: personajul principal în drama asta, nu sunt, cumva, OAMENII? Buni sau răi, proști sau deștepți, altruiști sau egoiști, profesioniști sau hahalere, cu bun simț sau fără, dedicați sau împiedecați? Hm! merită să reflectăm!
        Să vedem: cui se datorează propășirea coronavirusului? Aerul, nu-i de vină! Apa, nici ea! Serviciile de curierat? Serviciile secrete? Hmm! Nu cumva creierelor de maimuță, care nici răstigniți, precum Hristos, nu stau în banca lor? Mai contează cine, ce și cum a scăpat, intenționat sau neintenționat, pe nea Virusache? Nu! contează că n-are de gând să se liniștească și nu văd vreo dorință să scoată, naibii! vreunul, tratamentul ăla dosit! Rămânem noi, goluți și goliți, să vedem cum trăim! Noi și pericolul!

            Ce s-a făcut? Nici asta n-are importanță, apar și-or să apară tot soiul de mânării, care nu țin cont de câți mor, câți se chinuie și cât vom plăti pentru asta! De aia nu pricepe Moi cum de-și găsesc unii, să-și facă campanie electorală, tocmai acum? Nu-s oameni, nu folosesc și ei hârtia igienică în același mod? N-au și ei barem un purice, la care să țină? Chiar trebuie să vomite în public orice le ce trece prin gușă?

        Deci, tot NOI!  Primele măsuri, bune sau rele, tot oamenii le-au luat! Zic că tot noi, OAMENII, trebuie să găsim soluții la pandemie! Cum ne-am speriat și stăm în case, de ne e frică să ne mai luăm de mână! Cum fiecare și-a luat măsurile lui, să meargă mai departe! Dă-i dracului pe cei care și-au umplut cămara, au umflat prețurile, au furat fondurile, au pretenții nesimțite, au luat decizii nenorocite!

            Cu tot egoismul acestor ani, viața merge înainte! Nu datorită politicienilor, lui guru, popilor, hoților și șmenarilor, ci datorită OAMENILOR! Ei sunt și personajul principal și întreaga distribuție! Să vedem cine a sărit în ajutor și să-i privim îndeaproape - merită atenția noastră! Și nu mă refer neapărat la sponsori, ci și la cel care a avut curajul să ridice o bătrână căzută pe stradă! La cel care a deschis poarta unui neputincios, sau i-a dus apă! Mă refer chiar și la cei care au tot lansat mesaje benefice, riscând să-și atragă „oprobiul internaut”- nu-i ușor să te faci înțeles de lumea care nu vrea să înțeleagă!

Câți ați telefonat la cei din lista voastră, să-i întrebați cum se simt, fără să vă văitați? Credeți că văicăreala le face bine? Avem, fiecare, o stivă de nemulțumiri și de temeri. Nu suntem invitați la un meci de fotbal, ci la luptele de gladiatori, unde se moare în final!

Aveți grijă ce faceți! Aveți grijă și ce vorbiți sau scrieți, nu întotdeauna nimerim ce trebuie! Eu, unul, mă simt tot mai nesigur de judecata mea! Poate e efectul izolării, a depresiei! Dar nu pot fi ajutat și nu pot ajuta, situația mă depășește! Dacă n-ar fi atâția incompetenți, proști și egoiști...!

Revin la ideea mea – SĂ RĂMÂNEM OAMENI! Și ne va fi greu să fim! 

             

NI S-A TĂIAT DIN MACAROANĂ!

În timp ce unii fac din noi, tocană,

Simt că ni cam s-a tăiat din macaroană:

Prea speriați și-nchiși în case, benevol,

În poarta noastră, încriem câte-un gol!

Să fie, deocamdată, biet gol material,

Să nu fie mai tragic - prea mare și mortal!

Când am visat să stăm acas’ cu toții

Prea obsedați de frica rea - a Morții?

Din giumbușlucurile vieții, iată unul

Care-i mare tare decât lepra și tutunul,

Mai iute decât trăsnetul și MIG-ul,

Și mult, mult mai geros, decât e frigul!

Pe străzi pustii ne-ar duce, iarăși, pașii

De n-ar mărșălui pe ele poliția, oștașii!

Așa, subit, ne-am alerga prin parcuri,

Dar, din păcate, stăm speriați în țarcuri.

Ne este dor de rude și prieteni! Pe bune?

Până acum, unii n-aveau nici nume!

Am vrea să fim miloși și n-avem cum-

Să-ncalci iar legea și să ieși în drum,

Să întinzi mâna la cel sărac, bătrân?

-De ce nu stă acasă? Ce-i!„ jupân”?

Pe cei ce-au umbrărit Pământul,

Din mult "patriotism", i-a luat vântul,

Să îi aducă aici, cu vechile păcate,

Pe care le credeam trecute și uitate.

Deodată, fiecare o ține pe a lui, firește!

Și orice sinecură, îndată se puiește!

Presimt că undeva, pe niște norișori,

Sunt unii ce clocesc și fată puișori:

La ei, orice prostie cuprinsă în statistică,

Nu e decât aureolă și echilibristică!

Acum, cu macaroana rasă și ochi grei,

Ne facem răi! Din ce, în ce, mai răi!

Orăcăim că știm cum tre’ să fie,

Și nu-nțelegem că NOI suntem pandemie!

IERTAȚI-MĂ CĂ NU MAI POT FI EU!

     De câteva zile, nu mai am chef de scris! Cât despre ironie și amuzament, nici vorbă! Spuneam nu demult că va trebui să ne reconsiderăm modul în care ne vom organiza  viețile – să nu mă credeți, eram un mare egoist, în piele de arici! Mă vedeam doar pe mine, tremurând sub țepi, ascuns în scorbura mea ariciosă, departe de lumea dezlănțuită. Vedeți, dacă aș fi fost un arici pur, și nu un bastard, n-ar mai trebui să mă tem, din postura mea de animal, nu de om!

       Să vedeți, însă, câte “animale” vor scăpa fără coronavirus – (precum marii generali care-și trimiteau armatele în gura tunurilor, să devină ăia carne de mici, iar generalii să facă alte planuri de măcel)- care va apuca, va descoperi că toți oamenii E egali în fața COVID 19, mai puțin unii. Și nu mă refer la cei care respectă cu strictețe măsurile impuse, ci la tot soiul de exemplare care n-au creier nici cât laba mâței, dar...”au noroc”!

            Deci, stăteam  acum două seri, amorțit de la butonat telembizorul și tele-afonul, nu tocmai speriat, ci foarte liniștit: fără să dramatizez  vreun pic, dacă vine C19, la mine-n vizită, nu stă mult, că nu se merită nici să fiu intubat! Direct în sac! Și asta n-o spun eu! În consecință, nefiind speriat de Moarte, vechea mea prietenă (prietenii știu de ce!), eram liniștit - pot sta singur, la izolare, că n-are ce să mi se-ntâmple! Serios? Preocupat de propria mea soartă, mi-am impus să nu mă gândesc la alte situații, doar la cea generală! Repet - egoismul mi-a șters memoria și nu m-am mai gândit la altceva! Fiică-mea, cu o întrebare nevinovată, întrun alt context, mi-a adus aminte de ceea ce vroiam să uit – ce mă fac dacă îmi moare cineva foarte drag? Abia atunci am scos lista ascunsă în beci, de după borcanele cu gogoșari, cu cei pe care i-aș putea pierde, indiferent cât de puternici par! Și-s oleacă de persoane!

            Mi s-a strâns blana pe mine și mi-au intrat țepii în anvelopă - e destul să pierd o singură persoană, ca să-mi nu-mi mai revin vreodată! Iar persoanele astea depind de alte persoane, care depind de alte persoane, care depind de persoane, mai mult sau mai puțin, responsabile! Mi se pare groaznic – prea mulți factori întro ecuație prea mică! Mult noroc ne-ai dat, Doamne, până acum! O zic eu, care sunt un sceptic!

         S-o luăm tiptil - bune, rele sau modificate, datele inițiale ale răspândirii lui Mortadella, arătau, la început, vreo câteva cazuri pe zi! După care s-au cantonat pe la 30, ca să explodeze la peste 60. Acum trecem lejer de sută și (ieri, nu, cum au observat destui, noi suntem șmecheri și dăm înapoi,  de la 186, la 144 sau pe-acolo, azi, mai puțini). Întrebare: să zicem că datele sunt corecte - nu v-ați sesizat că evoluția este cam rapidă, când nu avem teste? Castravetele de mine s-a morcovit, când a băgat la țeastă! Buun! și cum de, la data de azi, avem fâs în spitale, iar spitalele devin fâs-ul lui COVID 19? Dacă era război, s-ar fi interpretat că tranșeele sunt mici, cu apă-n ele, tunurile n-au decît tuburile de la proiectile, iar infanteristul, mort de frică,  a fost trimis la răzbel, fără pușcă și bocanci! Mi-e silă că ne furăm căciula furată de alții! Cum să anunți măsuri drastice, ad-hoc, fără să tragi clopotele de alarmă la instituțiile care trebuie să intre-n foc? Și-a pus cineva problema că, prin miile de ochiuri ale plasei, au trecut mii de mărunțișuri care erau necesare și obligatorii? Plus o mulțime de indivizi nesimțiți? Cum ar fi: (felicitările mele celor inventivi) măsurile alea stupide de igienizare a spațiilor; distanțele între oameni; oamenii străzii; creșterea nivelului de curățenie și igienă; purtatul mănușilor în spațiile de vânzare; măsuri de protecție a personalului angajat, speciale pentru cazul ăsta deosebit; informarea oamenilor, anticipat, privind faptul că vor fi luate măsuri, etc! Luate ÎNAINTE, RAPID, FĂRĂ LEGE ȘI TOCMEALĂ! Omenește! Măsurile draconice, cum ar fi amenzile și alte din astea, n-au nicio valoare dacă nu se lucrează la CONȘTIENTIZAREA PERICOLULUI!  Sunt mulți care fac colecție de amenzi și nu mor! Ei! aici nu s-a lucrat, permițându-se răspândirea “minunii”! De aceea au circulat și circulă mii de fake-uri cu rol de dezinformare, când prima măsură asta era – informarea corectă și periodică! Și mi-e teamă iar – nu cumva n-a existat niciun plan? Sau au existat unele, dar făcute la mișto? Nu uit treaba de la Suceava! Nu-mi iese din minte!

            Văd că sunt persoane care, voalat, ne amintesc că nu putem vorbi despre orice, pe vreme de război cu virusul, ca să nu ne trezim în penal. Frumos din partea lor, arăt că țin la noi. Numai că să-mi arate cineva unde scrie că nu am voie să-mi pun întrebări? Și cu ce influențează răspândirea pandemiei, întrebările mele retorice? Nu m-a înălțat cineva în vreo slăvă, când am ridicat la fileu aspectele omenești ale prezentului și viitorului nostru, dar când mă amenință cineva în mod neîndemânatic, de parcă vreau răul omenirii, și nu să-i apăr pe cei dragi și pe oameni, în general, îmi uit manierele acasă! Să vă fie rușine, celor care vreți să ascundeți groapa de gunoi, sub preș! V-ați găsit și momentul!

            Așa am ajuns să cred în nimic – solidaritatea vine de la oameni simpli, săraci și umili, ca întotdeauna! Nu de la cei de la care ar trebui – bogați, edili, politicieni, preoți! Nu-i amestecăm pe toți – fiecare pădure, cu vreascurile ei! Să vedem cât noroc avem, dacă mai rămînem tot atât de mulți, și după! Sau dacă rămâneți, să-mi comunicați și mie, după ce-mi aprindeți o lumânare!

UCIGAȘUL

   “- Mă învârt de ceva vreme, în jurul propriei mele cozi și nu știu de ce să mă apuc – toți sunt la fel! Și mulți dintre ei se învârt, ca și mine, în jurul  propriei cozi...! Caut și eu o victimă mai acătării și dau numai peste fețe de spate, care mă înhibă! Haide, frate ucigaș, nu mai fi așa motălău, bagă viteză și alege-ți victima, n-o lăsa să moară de bătrânețe! Păi așa ai ajuns tu spaima ciocălăilor, ucigașul încă neprins care a terorizat lumea-ntreagă? Ce Al Bundy, ce Ucigaș din Hamburg, ce Baba Yaga? Tu ești spaima omenirii, iar tu te dai glumeț! Zi că te-au speriat ăștia cu tromboanele lor, pe care nici ei nu le înțeleg, când apare câte-o chestie, se uită că bivolul la poartă nouă. Era bou, nu bivol? N-are contează, trece ziua și n-ai omorât, încă, pe nimeni. Ia o decizie, nu vezi că ăștia se tem și de umbra lor, dar în doare în gorgoz? Să fie ăla, care se scobește între trei dinți rari? N-a văzut ăsta, dentist, decât în reclamele cu pastă de dinți!  Acum a auzit și de săpun, dar lui îi plac doar anumite lichide, după cum se vede. Mmm! aș băga cuțitu-n el, dar nu-s chirurg, și la mișcarea rectilinie și uniformă, a bisturiului, nu mă pricep!  Mi-ar place să-l electrocutez pe ăla care se șterge cu perdeaua din magazin, dar n-am curent disponibil, ăștia n-au auzit de scaunul electric, la ei nici scaunul moale, nu contează! Baba aia, comentatoarea, zâna matracucilor, îmi face cu ochiul! La  figurat, of course! că-i mioapă, n-a citit că nu se iese din casă, că umblă un ucigaș internațional, pe străzi și ogoare...! Nu! pe ogoare, nu! nici un prost nu mai stă pe ogoare, majoritatea stau pe unde apucă. Cu excepția celor doi bețivi cocliți, care și-au luat pet-ul de vin și sug din el, pe terasa vieții lor. Să-l omor pe unul, pe-amândoi sau să mai las de sămânță, că și mâine-i zi? Ah! dar am de unde alege, ce m-am speriat așa? De exemplu, puștii ăia care stau pe bordură și parlesc prin telefon. Acasă, cred că stăteau înghesuiți cu părinții lor, se băteau fund, în fund! Alo! stimate victime, mă-ta e-acasă? Ca să știu ce-ți bag în traistă, să duci ceva mai departe!

A apărut și poliția! Nu mi-e teamă de ei, lor le teamă de mine!  Au și de ce – pe câți n-am omorât eu! E drept, pe unii i-a omorât vară-mea, prostia, e mai tare ca mine! Eu mi-am descoperit veleități de ucigaș acum, dintro dată! Ei! nu chiar dintro dată și nu brusc, dar efectul contește! Vară-mea e campioană – ea, de multă vreme, face victime în fiecare zi! Iar acum am convins-o să lucreze pentru mine – se ocupă de marketing-ul meu! Și-și face treaba minunat, trebuie să-i dau și-un bonus, pentru că - mi aduce “marfa”, sub nas!

S-au prins ăștia că mișun, dar sunt departe de adevăr –umblu nestingherit pe unde vreau, n-am o greață! Mi-a fost greu, la început, a trebuit să mă fofilesc prin bagajele unora, ca să ajung aici. Câte n-am îndurat, de la mirosuri, până la secrete și șosete murdare! Dar am ajuns! Ba chiar m-am infiltrat și prin centrele de carantină, ce? acolo e chilipir – unii sunt atât de nespălați, dar mofturoși, mamă, mamă! Stăteau la ușă mulțimi de ucigași necunoscuți, dar, când m-au zărit, s-au dat deoparte! Ce tare sunt!

E îndeajuns să fac BAU! la câte unul, și-i mort, deja! Hmm! la unii pot face BAU-BAU, sau BAU-BAU-BAU!, tot același rezultat, ei joacă table în continuare! Și mai sunt și cei care mă tratează cu dispreț, se uită de sus, la mine! Pe ăștia am de gând să-i chinui mai mult, nu un pic, acolo! Pe ei și pe ai lor, până la a 6-a spiță, cum e vorba pe-aici!

Mai greu a fost cu învățatul limbii – la trei cuvinte, ăștia FAC câte ceva! Noroc că, după ce m-au fugărit din China, unde mi-am stâlcit limba, am tras o fugă pe la italieni, unde am lăsat o impresie furtunoasă. Și cum ăștia, de pe-aici, cam seamănă la limbi, mă obișnuiesc ușor. Nu! nu vreau nici la ruși, nici la japonezi, mi se fracturează limba!

Ar cam trebui să mă apuc de treabă, nu credeți? Am vrut să încep de pe la biserici, dar mi-au închis, întrun târziu, ușile-n nară!

"EU N-AM OMORÂT O MUSCĂ, ÎN VIAȚA MEA...! DAR AM DE GÂND...!"

Când îmi vine să strâng de gât pe cineva sau de alte părți anatomice, îmi aduc aminte de una dintre miile de întâmplări prin care am trecut, bineînțeles! cu efecte negative asupra mea, (cele care nu ne-au afectat aparțin, de obicei, altora!):

Stăteam la bârfă vreo 5 maimuțoi, când apare și Șeful cel Mare, care își montează dosul pe-un scaun și începe să tragă cu singura lui ureche funcțională. Nu ne sinchiseam noi de prezența lui, nu era un băiat tocmai rău, dar nu se știe niciodată...! Ne incingem la trăncăneli și totul decurge cum trebuie, până cînd T. îmi aruncă, din zbor:

-Ce prostii ai mai făcut zilele astea, că nu știu ce faci, dar scapi mereu?!?

M-am blocat pe MUTE – nu-mi amintesc să fi făcut vreo prostie și nici să fi scăpat de vreuna! Dar am tăcut și m-am făcut vînăt în interiorul sufletului meu – Ce și-o fi închipuit Șeful că am făcut? Pentru că a și plecat, fără să comenteze în vreun fel. L-am luat de moț peT – ce fusese întrebarea aia? A ridicat din umeri și a replicat că ce? era prima oară când o auzisem? Dar pentru urechile străine, nu părea o glumă, i-am răspuns. Degeaba discutam noi, răul fusese produs! Câteva zile mai tărziu, T. se apropie de mine, ciudat de cuminte:

-Știi, m-a chemat Șeful Cel Mare, să-i spun ce prostii faci! Degeaba am încercat să-i explic că noi vorbim așa, în glumă, nu-i nimic serios! Nu m-a crezut și am senzația că am o bilă neagră, crede că-l mint! Na! Din cauza ta, m-a luat la ochi!

Mai poți spune ceva, la așa concluzie?

Cît de ușor poți face un rău, chiar și atunci cînd nu vrei: îți dai drumul la gură și-o comiți! Iar dacă în locul gurii, chiar acționezi în mod stupid, răul e mult mai mare!

 Să zicem că vine unul și începe să ți se destăinuie: l-a lăsat nevasta, nu se înțelege cu copii, cîinele vecinului sare gardul și-i mânîncă găinile sau mai știu eu, ce, altă problemuță. Ți se rupe inima și-ți frămânți creierașii, să ajuți. Persoana zice ca tine, face cum  vrea ea, iese prost, vine cu un par, să-ți arate că te-ai înșelat. Ție îți pare și mai rău, că nu s-a nimerit, mai bine îți țineai botul, închis, na! s-a lăsat cu păruială! Nevasta a venit înapoi și vrea divorț, cu partaj, copilul a fugit de-acasă, că are părinte bătut în cap, cîinele vecinului a făcut indigestie, de la găini, iar stăpânul jură că a fost otrăvit, drept răzbunare. Juri să nu mai umbli în coșul cu rufe murdare ale altora, dar nu trece mult și uiți, luând-o de la capăt. De aceea, bine ar fi să nu fie rău – nu toată lumea se pricepe la sfaturi și nici toate sfaturile nu se potrivesc cu situația din teren. Și să nu uităm ceva esențial: noi, oamenii, abia așteptăm să iasă prost și să avem pe cine da vina! Chestia aia, cu acarul Păun, doar că Păun a devenit Pelican sau Curcan, sau...! N-are niciun sens să croncănim despre răul făcut intenționat, dar ce ne facem cu proștii? Adică ăia care n-au decât rele-n țeastă! Că de educat, mai salcâm! ”E prea târziu, e prea târziu! La tine-n suflet, e pustiu!”. Putem broda pe subiect mult și bine, ne-a intrat în cap scuza fabuloasă – De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Nouă ne plac veselia, cântecul, dansul, râsul, puma și ornitorincul! Gândulețe din astea, psiho-pupu, despre un potențial rău, nu ne reprezintă, deci putem face abstracție de ideea de rău. Și-atunci facem ce ne taie capul! După care ne taie durerea de burtă!

Să luăm prezentul în calcul: COVID 19 e periculos? Este, pentru că mor oameni! Cine are abonament mai în față și nu stă mult la coadă? Bătrânii, cei bolnavi, cei care au sistemul imunitar la groapa de gunoi! Cine se morcovește? Toată lumea! E prea complicat, nu-i așa? Să luăm ceva mai simplu: e depistat unul de coronavirus – cele 143 de persoane cu care a intrat, cu nevinovăție, în contact, intră în izolare sau, mai rău, în carantină. Stau închiși, în timp ce alți oameni se chinuie nu numai să-i trateze, ci să descopere care ar mai putea fi trecut pe lista deja lungă. Boul infectat scapă, vreo câteva mii de persoane trag mâța de blană, statul cheltuiește de pe unde apucă, locurile  de muncă ale celor cuminței se topesc, că nu așteaptă vreo cineva să te faci bine, abia acum e momentul să se scape pe tine! Prin urmare, boii și vacile care nu gândesc ar trebui să stea în staulul lor, nu să facă pe zmeii! Ce să mai vorbim dacă, din cauza animăluțelor, unii, nevinovați, fac cunoștință cu popa și cu cadelnița!

Ideea e că rău poți face foarte ușor, aproape nici nu trebuie să te strofoci prea mult! Însă, de reparat, mai va urma! La din astea, nu ne pricipim! 

Și nu înțeleg - unii își închipuie că avem creier, doar că să nu se bălăngăne capul când mergem? Sau mai folosește și la altceva?

O ALTĂ VIAȚĂ

   În vremea singurătății mele, duminica era rezervată unei scurte vizite la biserică, cât să spun “Tatăl Nostru”, de câteva ori, să aprind o lumânare, pentru sufletul morților, și una, pentru mine, nu se știe dacă, vreodată, cineva va mai aprinde una pentru sufletul ăsta păcătos.

      După care, ca un boier de viță veche, mă boieream cu o cafea, pe o terasă, privind mersul trecătorilor și inventând, pentru ei, destine. Dacă vroiam să mă regalez, devenea rege și mă opream să mănânc trei mici, doar cu muștar, stropindu-i nu cu bere, ci cu un suc neacidulat. Reveneam acasă cu bateriile încărcate, fără să intru în contact cu semenii mei, de altfel, nu prea doritori să mi se alăture, cum nu eram nici eu.

          Săptămâna trecută, (vineri, parcă), mi-a trecut prin cap să-mi aduc aminte de acele vremuri: singurătatea mea a dispărut demult, (deși mă sint singur de când m-am născut!), dar m-am suprins întrebându-mă dacă autoizolarea de-acum nu seamănă cu vremurile alea! Și dacă tot mă simt ca atunci, de ce n-aș mânca mici, n-aș bea cafea și nu m-aș întoarce în timp?

     Numai că lucrurile nu mai stau la fel: terasa unde degustam cafeaua, precum și “micăria” mea, sunt închise! Nu aș mai avea unde să-mi atenuez singurătatea și, cu toată forfota celor care nu vor să stea acasă, nu cred că aș putea să stau să văd trecătorii! Câți or mai fi! Plus că nu-mi vine să ies din casă, ca să nu mai vorbesc de întâlnit cunoștințe! Cât despre mersul la biserică, mi-e scârbă de ipocrizia mea, ca s-o mai suport și pe-a altora - de câte ori dăm de belea, devenind mari credincioși!

            Ca mulți alții, nu-mi mai vine să vorbesc despre multe lucruri, vremurile mi-au închis gura și mi-au blocat spiritul. Am înțeles că a venit vremea să-mi schimb modul de a privi lucrurile – de exemplu, să aleg lucrurile simple și să trăiesc ghidându-mă după alte reguli! Nu că nu aș cunoaște aceste reguli, ci pentru că le-am uitat și viața care urmează, scurtă, lungă, nu va mai fi ca înainte! Asta dacă vreau ca trăiesc și nu să-mi închipui că trăiesc, murind!

            Și mi-am mai dat seama cum o mare parte din mine a murit demult, cel puțin partea cu empatia și spaima zilei de mâine. Sunt, totuși, chiar mai îngrozit decât înainte, referitor la ziua de mâine! Mi-e frică pentru urmașii mei!

            „Nu știu alții cum sunt...”, dar eu vreau să mă schimb: am alergat toată viața după nimicuri, acum le am, dar nu mă mai încălzesc cu ceva, pentru că nu le mai pot folosi!  Și chiar de-aș putea, azi nu mi-ar mai produce satisfacție sau bucurie! N-ai cum să fii bucuros dacă te aștepți să auzi cum ți-a murit cineva drag sau chiar o cunoștință! Frică de moarte? există, dar mai mare e frica de a-i vedea pe cei dragi, părăsind lumea asta! Și cum ne-am bătut joc de lumea asta, de mama natură și de semenii noștri, la ce ar trebui să ne așteptăm?

          Dar, în primul rînd, ne-am bătut joc de noi, ghiftuindu-ne, urând, folosindu-ne de ceea ce e mai urît în noi, mințindu-ne! Poate că a venit lumea (nu Apocalipsa, cum vor unii să credem!) să ne reconsiderăm poziția față de totul și de orice! Măcar putem încerca! Și dacă sunt destui cei care nu vor asta, e treaba lor, noi, ceilalți avem mult de lucru! 

            Aici ne-a adus coronavirusul, dar nu credem încă!

PUS PE ȘOTII

        Un gropar curăța prin cimitir, când o fantomă se apropie de el și începe să se strâmbe, ca să-i atragă atenția. Omul își vede de treaba lui, fără să reacționeze. Fantoma se plictisește și dă să sară gardul, dar groparul îi arde câteva lopeți pe spinare, zicându-i:

            -Râdem , glumim, dar nu părăsim incinta!

____________________________

Hopa! a-nțărcat măgarul!

Și nici câinele turbat

Nu mai trebuie vaccinat!

Dintrodată, ne ia valul!

Nu ne mai pupăm copii,

Nu privim în ochi străini,

Am rămas fără vecini!

Să trăiești, atât mai știi!

Nu ne-mbrățișăm nevasta-

S-a -ntors de la magazin!

Noi pupăm sticla cu vin,

La ea, n-a venit năpasta!

Pe o tonă de făină

De trei zile, dorm tarat-

Virusul s-a dispersat!

Am o piele de găină!

Și-ntro stare de urgență

Am ajuns iar, împărat!

Stau pe tronul mult visat

Și mă-mbăt cu-a mea esență!

Nu mai vine niciun Paște!

Nici concediu, nu mai vreau!

Stau în casă și tot beau,

Mă păstrez ca sfinte moaște!

Când mă simt pe-altă planetă,

Sun pe cineva în draci-

-Alo, frate! ce mai faci?

N-ai ajuns la izoletă?

Ca să îmi păstrez auzul

Eu ascult doar păsărici!

Care păsărica mă-tii! zici

Să-ncetez să fac pe zuzul?

Panica îmi dă târcoale,

Vântul îmi aduce spori,

De la vești, mă trec fiori,

Mă simt bleg, parșiv și moale!

Mă, da’ prost-s! cu coroniță-

Văd că ăilalți nu se tem!

N-am nimic și totuși, gem,

De la statul pe oliță!

Nu mă-nteresează ținta-

Râdem, plângem, fredonăm,

Ne iubim și ne-mpăcăm,

Dar nu părăsim incinta!

SĂ FIM CINSTIȚI...!

             

                   Fraților, 

 Mie nu-mi prea plac controversele contro-versate, dar să fim cinstiți câteva clipe, să stăm strâmbi și să judecăm cu dreptul: ce credeți că ne deosebește pe noi, românii, între noi, chit că am rămas în țară, chit că am roit-o afară? Să vedem: cei ce-au tulit-o, au făcut-o că nu aveau ce face, sau a fost mai bine pentru ei! Ei! să zicem că o fi fost mai bine pentru unii, că, cinstit, sunt destule văicăreli cu români sclavi, păcăliți, tîrnosiți, obosiți! Și să nu uităm - astea, de mai înainte, sunt multe provenite de la alți români, cică mai deștepți! Să nu ne furăm căciula – nicăieri nu-i Raiul pe pământ, doar că înafara României mizeria se plătește mai gras, nu-i pe gratis, ca-n interiorul granițelor. Și cum dintre două rele, îl alegi pe cel mai nașpa, fiecare și-a ales câte un nașpa. E o amăgire că există vreun loc’șor pe lumea asta, unde să nu dai nas în nas, cu răutatea, prostia, infantilismul, mercantilismul și trasul în piept, și nu de fum de țigară.

            Voi, cei care ați plecat, de ce-ați făcut-o? Ați plecat dintro țară unde, dacă nu te obișnuiești să faci mânării, nici în cimitir n-ai loc! Trebuie să fii prost – tufă, să fii corect, când nu-i nimeni corect în jurul tău, dar de împroșcat cu rahat, toată lumea e campioană! Așa ne-au crescut politrucii noștri, să fim masă de manevră, cal de bătaie și pioni de sacrifiu, plus că nici minte multă, nu trebuie ca să te bați singur și să ieși pe locul II. De aia ați plecat, fraților, nu? Și ați găsit peste tot doar floricele? Dar dacă ați plecat, de ce nu respectați pe cei care au rămas să-l mănânce mai departe? Hai! să văd idei fezabile!

            Voi, cei care ați rămas, de ce ați rămas? Exceptând pe cei care nu pot pleca (bolnavi, bătrâni, condamnați, politicieni fără rușine, baroni locali cu rate mari la bancă, etc), voi ați rămas din patriotism? Mă indoiesc, deși știu sigur că sunt și din ăștia! Și dacă ați rămas, ce-ați făcut, mușuroaie? Dacă ați rămas și nu faceți ceva, nu plângeți! Vedeți dacă, nu din ale cauze, ci din frica de necunoscut, ați preferat să rămâneți. Doar că ați rămas, nu și că ați mișcat ceva!

            Ambele tabere n-au priceput nici acum că mâncăm același lucru – unii, sub bocanc autohton, alții, sub cizmă străină! Poate că e același lucru, dar nu asta are importanță, ci că acceptați bătălia asta, din care va câștiga al treilea, nu voi! Nu zic NOI, eu nu mai sper în ceva plăcut, după ce văd că vi s-a intunecat rațiunea și ați pus tărâțe-n loc! Supărați-vă pe mine, cât puteți, cel puțin așa văd că aveți o reacție omenească și nu una dirijată de alții. Oricum, mă lasă, relativ, rece, reacțiile negative, atât timp cât nu pricepeți că NOI TOT ROMÂNI RĂMÂNEM!

            Cea mai simplă băgărime e flecuștețul cu judecata la grămadă – măi oameni buni, cum de vârâți în aceeași budă, pe ăi buni și pe ăi boi? Am eu ceva cu românii care tac și-ndură, care își văd de căruța lor cu oale sparte, cu cei care au reușit cinstit, să ajungă acolo unde au vrut? Cred că nu gândim: avem cu cei care au furat, cu curvele și peștii lor, cu cei care ne parazitează viața! Nu cu cei care stau în genunchi și freacă podelele, și babele la fund! Nicio meserie nu e plăcută, de aceea nu trebuie privită de sus, cu dispreț, nu se știe niciodată cum stai pe burtă și rânești! Nu avem de împărțit lumea între noi! Cum nu am eu de împărțit cu milioanele de români care sunt nemulțumiți, nu că trăiesc rău, ci că ar putea trăi mai bine și nu-s lăsați! Pentru că e loc în Românica, pentru toți, doar că ne conduc niște handicapați servili și lacomi! Și mai lăsați-mă, diasporezilor, cu judecata voastră corectă, că e ușor să te dai cocoș, de pe margine, de ce n-ați stat să luptați pentru binele tuturor? Ah! atunci nu erați pregătiți! Și-acum sunteți?

            Nu am nicio datorie față de cei plecați – nu am primit și nu am dat decât pentru liniștea sufletului meu și dacă am putut. Dacă am putut, rețineți! Deci, nu mă văd dator să suport noi umilințe, îmi ajung cele de până acum, precum și cele care vor veni. Mă doare sufletul, însă, când văd că vârâm bățul printre gard, și nu suntem vaccinați antirabic! Auziți – asta nu e defulare, ci efectul unor programe de dezbinare, care urmăresc doar împărțirea în tabere! V-ați întrebat cum ar fi dacă toți românii, de pretutindeni, s-ar uni?  Cum proști nu suntem (mă rog! nu eram!), nu credeți că am constitui un pericol? Nu v-ați gândit la asta, nu-i așa, că e prea mare consumul nervos?

            Buni, răi, ne-am obișnuit cu pacostea, dar se vede că n-am ajuns la fundul sacului, ci-l ținem de gură. Nu vrem să ne trezim puțin, să mai vedem și altceva decât ură și dușmănie! Poate acum, în fața a ceva mai ceva decât războiul și foametea, grămadă, vom învăța cine e alături de noi și cine e impotriva noastră! 

            Am încercat să umblu cu mănuși, nu cred că am reușit, n-are contează! Important e să ne axăm pe probleme grave, nu pe idioțenii din astea! Și mai lăsați-mă cu etalarea celui patriotism de operetă, că nu-i frumos să joci calp! Plus că m-am plictisit să tot vorbesc singur!

DUPLICITATE DE DOI BANI

    Nu v-ați săturat de eternul subiect despre coronavirus? Poate reușesc să vă mai abat gândurile și la altceva, că la râs și veselie, cam greușor cu boi mici și crăcănați! Așa că povestea celor doi frați, care urmează, poate vă îndeamnă și la alt subiect de meditație. Mai ales că, de câteva zile, trosnește FB de controverse înveninate, vizând distrugerea relațiilor dintre cei din țară și diaspora:

            Au fost odată, ca nicăieri, doi frați - normal! unul mai mare, și, bineînțeles! unul mai mic, pentru cei care au nevoie de explicații suplimentare. Deși nu aveau părinți vitregi, uneori aceștia din urmă îi făceau să creadă că, totuși, nu iese fum fără scântei: tatăl se prefăcea că nu vede ce se întâmplă, foarte preocupat de tabieturile lui, de altfel, uneori cam costisitoare. Lua poziție de luptă doar când îi venea pe chelie ceva neplăcut, deși nu avea chelie! Mama nației îi cam trosnea, pe unde îi prindea, chiar și locurile publice, nu se jena ca alte mame, de atitudinea celor din jur, o durea-n basma, deși n-avea basma! De fapt, madam se cam juca cu odraslele ei-când le frigea cîte-o mamă de bătaie, când îi mângâia pe sub zulufi, când le îmbina și le tăia pofta de viață, odată cu pofta de mâncare. Cunoaștem stilul, doar că nu e de la mame, ci de la alți lingăi de osânză. Întrun singur ropot de cuvinte, părințeii aveau grijă de enori... copiii lor, doar atât cât să moară de îndestulare, nici de foame, dar nu era niciun păcat dacă mai ajungeau pe la spital. Copiii au crescut cu frică de Dumnezeu, autorități, gripă aviară, pestă porcină, deși toate astea nu existau, încă, în copilăria lor. Asta pentru că erau niște copii mici în Epoca de Taur, rămânând ulterior, tot la fel - mici copii!

            Crescuți în cultul muncii,(de care azi se aude tot mai rar și cu scârbă), au fost învățați cu greul și semigreii, încă de pe băncile școlii, care fratelui mai mare i s-a părut nițel cam lungă, revenind  asupra temei, doar ulterior, când s-a prins cum stă treaba cu diplomele. Și cum părinții au hotărât că, dacă tot nu-i place cartea, nici să doarmă după sobă, nu-i corect și lăutărește, omul și-a luat inima-n dinți, și dinții, subțioară, și a plecat în lume, după o viață mai bună și-un trai mai de-un cent! De aici pleacă și vorba aia - de bine, nu-și ia nimeni, lumea-n cap, mai ales dacă nu-i copil de baron local!

    Statul printre străini l-a făcut mai fâșneț, mai întreprinzător, dar și mai respectuos cu semenii lui din zonă, deși nu toată lumea poate învăța că așa e normal, să fii și binecrescut, nu doar mare și mult crescut. În același timp, pentru că nu mai era dependent financiar de părinți, ci pe banii lui, s-a uns cu toate alifiile, dar a căpătat și un aer de superioritate, că de! intrase în contacte cu alte lumi și alți omuleți. Din când, în gând, dorul de casă îi tăia respirația, dar niciodată, de tot! Noroc că, între timp, au murit porumbeii călători și au apărut alte mijloace de ex-comunicare în masă, de putea urla, în orice moment, la născătorii lui, cu cine să voteze, amenințându-i că le va tăia din cheltuielile de înmormântare, dacă nu-s ascultători.

            Scurtele vizite în cotețul părintesc erau un prilej de petrecere, fiind primiți, el și familia lui, cum se promova în “Întoarcerea Fiului Risipitor”: adică cu vițel gras, tăiat și, parțial, ambalat pentru plecare, și cu butoiul cu vin secat de bucurie. Și, ca-n pildă, fratele mai mic și mai tăntălău îl servea la masă, în semn de preȘuire și respect!

Asta până a mai crescut și ăla mic, a trecut și pe la facultate, a mai zbârcit-o, ca-n România, cu serviciul, cu familia, cu părinții și cu tot neamul lor cel adormit. Precizare: și ăsta micu fu pe-afară, dar nu-l ținură curelele și nici brățările pe care doreau să i le pună alții, așa că nu stătu mult și reveni la cășile proprii, unde puse mîna și-și întemeie o familie. Precizare: mulți ani mai târliu, îi cam păru rău de decizia anterioară, mai ales că părinții deveniseră părinți vitregi și-atât! Dar pentru că dăduse-n boleșniță, (de prea mult bine), nici gând s-o mai ia razna, din nou, să nu dea colțul prin locuri străineze, și se împăcă cu ideea că poate trăi și-acasă, nu chiar omenește, dar cum o da Dumnezeu, cum  mai făceau și mulți alții.

Destinul pîndea din tufele de caca-maca și răsuci treburicile: belele dădură năvălescu, peste fratele mai măricel, care fu nevoit să-și lichideze chestiile și să se întoarcă la tărâmul natal, unde se aștepta să fie întâmpinat, ca de obicei, cu cozonac și Groasă de Cotnari. Numai că resentimentele cauzate de comportamentul anterior stăteau la pândă și-i otângiră cele picioare – vestita ospitalitate frățescu-părintească era-n pauză! Tot încercară mulțimi de tânguitori să-și vâre coada și piciorul, în treburile frățienești, dar acestea, la început, urâcioase, deveniră, mai târziu, mai blânde, da’ cam greu!

Doar că fratele mare înțelese greșit că liniștea momentană e sfârșitul tragerii de păr și-și aruncă copitele-n aer: ca frate mai mare și mai deștept, se instaură drept moștenitor al averii părintești, (cel puțin așa rezulta din declarațiile sale). Nu mai recurse la ifosele dinainte, ci adoptă altă tăcticuță: cum nu mai mergea cu forțatul, se prefăcu fiul cel cuminte și ascultător, care stă unde îi pui și face, ce-i dictezi! Asta, pentru publicul ascultător și neascultător!

Partea proastă e că statul pe lângă meleagul natal, din cauza perversităților locului, te călește mai ceva decât o croazieră de 2 ani, pe mare, astfel că fratele mai mic văzu părul de lup, de sub coada oii și, deși se prefăcu că-i din neamul lui Prostănel, începu să țină evidența la cele ce se împlântau în jurul lui. Parșivi, frate! amândoi!

Și veni coronavirusul și statul cu fundulețul pe butoiul cu pulbere mai schimbă din viziunea asupra vieții pe la mai foarte mulți, dar nu îndeajuns ca relațiile frățești să intre pe făgașul normal, ba dimpotrivă!

Vă las să vă imaginați singuri cum se termină povestea noastră, deoarece eu însumi nu știu cum dracu’ o să se termine! Pentru că, dacă se alimentează mereu ura dintre frați, o să se ajungă la păruială! de-ar paralizia-n ăia care și-au făcut o meserie în a scutura olița de noapte!  

POZIŢIA CAPULUI

     Țineți minte, din cărțile de istorie, imaginea dacului bărbos, care privește mândru la râmele de sub el? Dar pe Mihai Viteazul, tot bărbos, tot mândru, cu buzduganul lui, călare pe situație? Și pe atâția alții, bărboși sau nu, privind cu mândrie trecutul, prezentul, ba chiar și viiitorul?

            Ei, bine! n-au mai rămas, la români, decât bărbile! Pe care ni le-au pus, în mod domestic, alții. Și care bărbi sunt numeroase, nu sunt ale strămoșilor noștri, nu sunt ale noastre, ci a urmașilor urmașilor (urmașilor) noștri, în vecii, WC-urilor! Cât despre mândrie, mai dă-o-n mă-sa! că nu folosește la nimic!

            Ce-i cu derapajul ăsta, la suPtsemnatul? Păi, mi-a venit în minte să privesc chipurile celor de pe stradă și să încerc să-mi dau seama dacă eu mai sunt normal! Și nu mi-am dat seama!

         Majoritatea celor analizați aveau fețele de parcă fuseseră prinși trișând la barbut, stingând incendiul cu palmele goale, dormind pe patul cu bolduri, călcând pe cărbuni aprinși, frecându-se la nas cu hârtie inginerică folosită. Nici nu-i de mirare, bieții majoritari sunt mereu surprinși de minoritari făcând nudism la un simpozion ce are ca temă religia statului de drept. N-ai cum să rânjești vioi, cât timp nu știi cât mai durează până când vine cutremurul ăla mare și promis, războiul religios dintre est și vest, interzicerea păcănelelor până la calendele grecești sau noile majorări de prostie/mm pătrat. De ce să-ți arăți „fasolea”, dacă te paște un Paște cu gripă și Covid 19, când nu te poți duce la spital, de teamă că te îmbolnăvești mortal de deces? Unii zic că n-o fi dracul, chiar așa negru, dar mie nici gri, nu-mi place, că are coarne și coadă, și nu-i cal, nici măgar.

            Barba dă o notă de rasare, casare și tracasare, dar te scoate în relief, care, de multe, este un relief super accidentat, unde, dacă râzi, rămâi c-un rictus. Cum cu-cu moda nu te Pui, ci găină bătrână, mi-aș lăsa barbă, dar n-am de unde, a luat-o nepotu-meu, când a plecat din țară, să arate la străinezi, cum stă treaba cu bărbile la români.

            Azi am privit un bătrân care tocmai ce venise de pe Marte, că pe muntele lui Venus nu mai urcase demult – apatic, încerca să dirijeze circulația cu dosul, fără să se intereseze dacă reușește. Și mi-am dat seama că este un copy-paste la foarte mulți bătrâni, care par că trăiesc eteric, fără priză de împământare. Lor viața nu mai aduce nimic frumos, totul e urât, scump, bolnăvicios, pensionabil! Ce să-i mai intereseze, dacă nu mai au mult de circulat prin zonă, fără cârje?

            M-au impresionat fețele copiilor – sfînta naivitate crescută în incubator, mozolitoare de internet și alte înjurături! Dintre care, o majoritate lejeră are un rânjet sclipitor în colțul urechii, ca semn de opoziție la resturile lumii și care le trădează cheful de a face ceva nebunesc, nu neapărat  istoric, ci doar în spirit de Frondă. Ceva  a la – Nu există ceva care să ne inhibe, putem orice e ha-ha-ha! hi-hi-hi! Ce să le ceri, televizorul i-a scos din scutece și i-a vârăt direct în haznaua vieții, sărind pasul peste educația celor 7 si  ½ ani de-acasă.

            Mai sunt fețele zâmbărețe: sunt cei care fie au avut o partidă de sex sălbatic, fie vin de la ședința unde au scăpat de un sex sălbatic, feminin sau masculin. Sunt cei care au suferit o trepanație, au aflat că vor câștiga la LOTO în 2314, care au auzit că au murit toți politicienii sau că nu mai sunt suspecți de cancer, au doar ciroză. Sunt cei cărora le umblă mintea la îngeri roz, și-au luat un certificat de revoluționar, în plus, pleacă în concediu 3 decenii, au moștenit o mătușă bogată din jungla Amazonului sau, pur  și simplu, sunt muci de beți. Sau, mai nou, au obținut, pe bani grei, un certificat că nu vor lua coronavirus, niciodată!

          Și mai sunt cei cu burta mare, gușa bătrână, ciocul lătăreț și fundul creț - politicienii! Ăștia nu au față, au doar dos. Nu știi când râd, că pot plânge, în același timp, sau îți pot șterpeli până și mărunțișul, chiar dacă nu-l ții la vedere. Care trăiesc în lumea lor, de aceea au împrumutat de la bărbosul dac de care aminteam, doar privirea semeață aruncată râmelor de sub el! Ăștia nu merg pe stradă, merg pe norișori parfumați, își comandă hainele direct de la sursă și nu le pasă de fețele alungite ale celorlalți, rapănuri care nu merită nici măcar considerați drept oameni, ci vulg.

            În perioada asta se mai adaugă: fața rânjitoare, de Făt-Tembel  care nu se teme de musca – țâțe, nici de mama lui Ștefan cel Mare, el având pielea groasă, și fața de morcov anemic, care nu știe, nu cunoaște, dar comentează.

            Cei cu fața obișnuită, nu merită băgați în atenție, ei nu le contează!
           Întrebarea e: noi, ăștia obișnuiți să stăm cu capul în pământ, n-ar cam trebui să-l ridicăm?