NU E COMIC, E TRAGIC...!

    “Când ne naștem, suntem singuri. Trăim singuri și murim singuri”.

Cam sub astfel de “profeții”, trăim: ni se sădește întreaga viața sentimentul că singurătatea este unica realitate! Ideea mi-a venit zilele trecute, când mă grăbeam către o grabă negrăbită și lipsită de urgență, cum practicăm, cu toții, astăzi, de parcă ne mână demonii din urmă. Și m-am trezit supărat pe pietonii care călcau agale pe unde nu trebuia, stârnind nervii șoferilor. Brusc, am realizat că deși lumea s-a schimbat, devenind uneori, prea nesimțită, și noi, cei așa-ziși ”corecți”, ne-am schimbat și nu mai vedem pădurea, din cauza copacilor. Pe scurt – am uitat de unde am plecat și ne-am transformat în munți de egoism, nu mai vedem decât ce ne (sau nu ne!) place! Uităm că cel care merge pe jos poate nici nu visează să-și cumpere mașină, că poate fi bolnav și nu are voie să conducă... Că poate e preocupat să vadă ce pune-n oală, că e sufocat de belele, că...! Noi le știm pe-ale noastre: NOI o ducem rău!

Și ne simțim atât de singuri întro lume construită pe și pentru singurătate: ne ghemuim în noi, plângând după o vorbă bună, un sfat înțelept, o privire caldă – pe care nu le-am dat niciodată! Sau le-am ascuns în noi, să nu se creadă că suntem slabi întro lume dură, lipsită de inimă. Nu plângem în public, cum n-o facem nici măcar în mijlocul celor dragi, să nu se creadă că...! Ne-am confecționat măști din piatră și ne-am transformat inimile în bazalt. Și ne plângem că suntem singuri...! Așa murim în singurătate – lumea fiecăruia este o bulă în care zacem ca întrun cocon, preferăm să fim singuri, decât să ieșim și să înfruntăm răutatea celorlalți – de ce să luptăm, când putem dormi liniștiți în „gogoașa” noastră? Și când e prea târziu, ne amintim că suntem singuri. Da! e multă răutate și ticăloșie, dar nu e obligatoriu să ne înscriem și noi, în marea masă turbată și turbulentă. Cum nu e obligatoriu să acceptăm adaptarea, doar ca să nu mai fim dați deoparte și să nu mai fim singuri.

Dacă ne-am purta cum simțim, fără bariere, nu am fi niciodată singuri. Deși ni s-a inoculat în creier ideea că trebuie să păstrăm niște reguli tâmpite, absurde, dintre care că nu ar trebui să spunem adevărul, care doare, se vor găsi destui care să gândească ca și tine, chiar dacă nu vor fi de acord cu metodele tale. Uităm tot timpul că suntem oameni și trăim printre oameni, care nici ei nu sunt perfecți și nici nu tind către așa ceva, mai degrabă caută scuze, dar gândesc ca și tine. Izolarea nu înseamnă să trăiești, ci să mori puțin, câte puțin, din cauza prejudecăților tale. 

Și-a mai venit și tâmpenia asta cu coronavirusul, nu mai avem mult și stăm întrun balon de sticlă și ascultăm comunicatele oficiale!

Noi trebuie să trăim, dar nu oricum, ci înconjurați de oameni – mai buni, mai răi, mai slabi, mai tari! Nu și să le acceptăm derapajele! Dar nu suntem niciodată singuri - de te înjură cineva, tot înseamnă că se gândește și la tine!

Nu-i așa că suntem surprinși când auzim vorbe calde, pornite din colțuri ascunse, nebănuite, din sufletele celorlalți? Nici nu mai credem în ele, ni s-a uscat sufletul și nu mai credem în bine, frumusețe, adevăr, în oameni... Folosim surogate - telenovele, povestiri miorlăitoare, invenții aducătoare de lacrimi și adrenalină, numai viețile noastre, să le uităm!

Și oamenii există – așa îi simt eu, astăzi, pe cei care au vrut să fie alături de mine! Iar eu simt că trebuie să fiu alături de ei! Bun, rău! cum oi fi, nu mă pot simți singur, niciodată, dacă am oameni care trăiesc și gândesc ca și mine! Nu mă mai simt singur demult, deși o viață m-am simțit protejat de propria mea singurătate, ceea ce era o mare prostie – nimic nu te salvează de la viață, dacă te scufunzi în tine și te ascunzi acolo!

Am învățat de la copii, de la dușmani, de la răi, de la rele – singur, nu poți merge mai departe!

Așa mori singur – doar cu tine și egoismul tău!  

BUNĂ ZIUA! – AM DAT, BELEA AM CĂPĂTAT! ( A nu se exersa fără echipament de protecție!)

M-am întrebat mereu cum de pot vânzătoarele să-și servească clienții, cu deș’tele pline cu inele de aur, plus ceva brățări: mi-au spus că sunt invidios, nu că ar avea chestia asta ceva legat de condițiile de igienă. Când văd așa desfășurare de ... forțe, umbre și mirosuri, îmi amintesc de ranița și efectele din perioada când mă jucam de-a soldatul și mă mir că doamnele în cauză nu au scolioză. Știți ce însemnă să cari o conservă de-un kil, până la etajul 7? Dar un kil de aur, 8 ore de serviciu?

Ei, bine! tocmai ce vizionasem doi vânzătoare cu mânuțele pline, nu plinuțe, când mirarea mi-a scos în cale o doamnă patroană super - excitată, care venea de la reședința de regiune, unde plătise dările la stat și căuta un paratrăznet, după ce dăduse parandărătul:

-   O țară de nenorociți, asta suntem – bat sute de kilometri, să dau bani, de parcă nu pot să-i dau și de-acasă! Cică s-a blocat sistemul și trebuie să plătesc cash, fiind ultima zi! Pierd timpul ca bleaga, în timp ce hrănesc 52 de angajați și muncesc 25 de ore, din 24! Uneori îi învidiez pe oamenii mei - când se termină programul, se duc la bere, acasă, stau cu copiii... Eu nu ajung acasă decât când ai mei copii, dorm, iar eu moțăi în picioare.

Îngerașul din mine, mic și bucălat, o privi cu afecțiune – iată un om devotat muncii sale, care are grijă și de alții!

-   Pe ei îi doare-n fund dacă nu merg vânzările, dacă ne închid ăștia, dacă moare mâțul în coteț! Își iau salariul și trai, neneacă! ajung la 80 de ani! Nu le place fața mea, pleacă! Nu contează unde, pleacă! A început să-mi cadă părul, de griji! Și m-am săturat de muncă, am ajuns să dau și cu mătura!

Demonul mic și parșiv din mine, sub impresia deștelor vânzătoarelor de mai înainte, se porni pe măguliri:

-   Da! dar nu sunteți o fandosită, cum văd că se poartă azi! V-am văzut și la muncă, ștergând praful, v-am văzut și intrând la finanțe, ba chiar ne-am întâlnit și la doctor!

(Demonul viclean și prost își freacă lăbuțele și continuă) :

-    Întotdeuna v-am apreciat că nu sunteți plină de fumuri și figuri, cum ați putea fi, la banii dumneavoastră! Angajații vă sunt tovarăși, nu vă purtați urât cu ei! Și de fiecare dată când v-am văzut, nu stăteați locului!

Dă aprobator din cap:

-Nu poți ține o afacere ca a mea, dormind! Îmi mânâncă energia și când văd cum stau alții ca putorile și se plâng că n-au, îmi vine să...!

Demonul nu se lasă și scoate iar nasul la purtare:

-Și sunteți atât de simplă și directă! Tocmai ce am ieșit dintrun magazin, unde vânzătoarele aveau mâinile pline de inele și brățări, iar dumneavoastră aveți doar inelul acela mic și puțin pretențios!

La un pas de apoplexie, doamna ia poziția locomotivei cu aburi scăpată de sub control și simt nevoia să dau o fugă până-afară, la privirea pe care mi-o aruncă:

-   Ce vorbești, dom’le? mă compari pe mine cu terfeloagele alea? Eu nu sunt ca ele, am prestanță! Și știi ceva? – inelul ăsta e cu diamant și valorează mai mult decât tot aurul de pe labele ălora! Ba și cât niște salarii de-ale tale!

Și se urcă în 4x4 ei, lăsându-mă să-i admir dosul.

Na belea - bună ziua, am dat, belea am căpătat!

 

FRUMOS, OMENIRE! FRUMOS!

      După ce-am descins cavalerește în reședința de județ, când m-am încins să plec, am poposit întrun loc de unde pot lua microbuzul spre urbea mea natală. Până m-am ambarcat pe respectivul mijloc de locomoție, emoțiile din ziua respectivă..., nu! nu emoțiile din ziua respectivă, ci o lehamite de viață mi-a tăiat avântul revoluționar, plus picioarele, așa că mi-am trântit partea intelectuală pe-o bancă. Cca 1,5 metri lungime, nu era făcută să respecte distanța prevăzută de autorități! Dacă mai era o persoană așezată, riscam ambele, amendă, că la asta se pricep românii, la amenzi! Și, măiculiță! era deja o doamnă, priponită între poșetă și sacoșă!

Cum îmi crescuse tensiunea, mi-a păsat prea puțin de vecinătate, mai ales că eram în aer liber, aveam, surprise! amândoi, măști, soare afară, praf, autovehicule fugărind văz-duhul...Din momentul în care m-am așezat cuminte pe marginea contrară a băncii, doamna a început să se foiască – nu cumva ...? M-am întrebat cum ar fi fost să fim înghesuiți întro bancă, dar nu de asta, de lemn, din aia care îți bate cuie în copârșeu!?! S-ar mai fi foit cineva?

Văzând că nesimțitul nu se ridică în prezența unei doamne, femeia, cu mult bun simț, s-a ridicat ea, și-a luat papornițele și s-a dus 7-8 metri mai pe spațiul verde, la soare, pesemne i-am luat razele la care se bronza. Și acolo, înegurată, a stat cele 23 de minute, până a venit micro-abuzul!

Și atunci m-a plesnit și pe mine ideea că ne-am pierdut,  cu coronavirusul și mama lui! și cea din urmă brumă de umanitate! Ca să vezi  - efect! Nici până acum nu debordam de omenie, propaganda virulentă și virusologică stingând și fărâma de suflet strivită pe altarele democrației: îl vedeai pe unul căzut și nu-ți păsa prea tare, îl lăsai acolo, posibil era beat! Acum e și mai și: e lat, dar nu te apropii de el nici mort, dacă are COVID?

Frumos am mai ajuns – nici lumânare n-o să avem la cap, când ne-om duce! Poate - o mască...! Ca toate măștile din fiecare zi!

ȘEFULE, ȘEFUȚULE, CE MAI FACI, DRĂGUȚULE?

 Șefule, șefuțule,

Ce mai faci, drăguțule?

Că de când s-a întors carul,

Parcă ești bătut cu parul!

Parcă stai doar pe urzici,

Vorbești rar, nimic, nu zici!

S-au dus zilele frumoase,

A rămas să lingi la oase,

N-arăta că nici nu-ți pasă,

Că nici boii nu-s acasă!

Parcă ai halit măcriș

Și vrei “pană de tufiș”.

Văd că repede-ai uitat

Cam pe cine ai „pupat”!

De-ai avea și stea în frunte,

Ești cu fundu-n două luntre,

Stai ciucit, pândind, de parcă

Te repezi în altă …“barcă”!

Și, precum cameleonul,

Înroșești, iar, telefonul,

Poate vin niște baștani,

Să mai stai alți 4 ani!

De-aia viața e gheboasă-

(Pentru unii, fructuoasă!):

Nu ai creier, nici habar,

Nicio râvnă, n-ai măcar,

Dar te-ai nărăvit, fârtate!

La smântână și la lapte!

Oameni pentru viitor -

Doar un “scaun”!

În locul lor!

 

LA MULȚI ANI, INIMIOARA MEA!

       Poți iubi o mie de lucruri: cerul, apele, copacii înfloriți, izvorul susurând, o lacrimă sinceră ce face concurență la o picătură de ploaie…! Lista e nesfârșită! Apoi poți numi oameni pe care îi iubești – sunt destui care ar merita s-o faci, poate că nici ei nu știu asta.

Nu poți iubi pe toată lumea la fel – ar fi imposibil! Deși unii așa cred, eu n-am putut iubi vreodată doi oameni la fel, pentru că nu există două persoane 100% identice. Poți, însă, să consideri asta în cazul copiilor tăi, pentru că ei sunt averea ta, parte din tine și moștenire!

Pe fiul meu îl iubesc ca pe un bărbat – fără smiorcăieli, fără pupături, doar o strângere fermă de mână, o îmbrățișare călduroasă…Mi se pare că l-aș jigni dacă m-aș apuca să-l mângâi sau să fac alte gesturi sub demnitatea amândorura. Nici cu fiica mea nu - mi permit gesturi din astea, dar cu ea e altă poveste…!

Astăzi e ziua ei, de aceea mi-am permis să divaghez nițel – LA MULȚI ANI, INIMIOARA MEA! Deși bătrânul arici e un țepos nenorocit, care se străduie să țină la distanță pe toată lumea, nu poate să trăiască fără țepoșii lui copii! Inima lui plânge când află că nici aceștia nu trec prin viață, precum gâsca prin apă -  fără să sufere din pricina celor din jur! Îmi spun că așa trebuie să fie, nu se poate altfel, dar nu mă împac cu gândul ăsta, cum nu se împacă cu el nici ceilalți părinți - pentru ce dracu’ ne mai chinuim, dacă copiii noștri trec inexorabil prin aceleaiași mizerii prin care am trecut și noi?

Dar putem fi fericiți pentru fericirea lor, să le fim alături când sunt supuși încercărilor și să le mulțumim că nu ne-au făcut probleme, că își văd de viețile lor și că nu ne sunt subiect de eternă meditație. Noi o luăm ca pe o desconsiderare, că nu ne țin la curent cu toate chichițele din viața lor, fără să ne gândim că poate așa vor să protejeze – de ce să ne încarce și cu ale lor?

Deși nu se vede, ziua de naștere a copiilor este sacră, a noastră - e vax albina! Pentru mine astăzi e zi de sărbătoare națională - e ziua fiicei mele! Și sunt alături de ea, la distanță de sute de kilometri, așa cum e și ea de fiecare dată, când e ziua mea. În toate zilele suntem alături unul, de celălalt, dar în zilele astea, suntem și mai aproape și ne spunem lucruri pe care, de obicei, nu ni le spunem! Ce? e secretul nostru!

Dar să știți că merită!

TOATE GÂNDURILE MELE BUNE, LA TINE ÎN SUFLET SĂ POPOSEASCĂ, INIMIOARA MEA! LA MULȚI ANI!

DECI – SE POATE!

    Acum câteva zile, cineva mi-a povestit despre familia ei aspecte care ar trebui să ne facă să medităm:

- Ai mei sunt din județul vecin. Mama are doar un frate, au fost doar 2 copii la părinți, acestora li s-a părut că și doi, sunt prea mulți. Spre deosebire de mama, care ne-a născut doar pe noi, două fete, unchiul și-a dorit mulți copii. Dumnezeu i-a dat 15! Nu știu cum a reușit, nici cum i-a crescut, dar nu s-a plâns niciodată. Și nici copiii!

Când au crescut, cu excepția a 3 surori care au rămas în sat, ceilalți, după Revoluție, au plecat la muncă  unde au văzut cu ochii. În satul lor pricăjit, cu glodul până la genunchi și apa murdară în fântâni, nu aveau de lucru! Majoritatea au muncit prin țări străine, în construcții. Mai veneau vara, acasă, în concediu și plecau cu inima strânsă, înapoi. Până când…!

Până când unul dintre ei a început să trimită bani în țară, cu limbă de moarte - să nu fie chelțuiți decât pe materiale de construcții! Uite lista! Că cine știe ce-o să fie și va trebui să se întoarcă acasă și să aibă unde sta. Avea de gând să-și facă o casă!

Anul următor, au hotărât să vină cam toți, în aceeași perioadă, în concediu. Cum au venit, s-au apucat de turnat betoane și de ridicat pereți, în timp ce alții dintre ei se ocupau de instalații, tâmplărie etc. În vara aceea au ridicat, la roșu, o casă cum văzuseră pe unde umblaseră!

Anul următor, casa era locuibilă și s-au apucat de următoarea. Și tot așa, până când toți și-au făcut case cum trebuie. Și fața satului devenise alta!  Atunci a fost nevoie să se facă și drumurile, și canalizările, și apa curentă! Că doar nu munciseră degeaba! Au bătut cu pumnul în masă și ce să vezi? le-a ieșit!

Cele de mai sus nu sunt poveste, dar vor ajunge basm, pentru că s-a ajuns că munca să nu valoreze ceva, totul trebuie să vină pe tavă, gratuit! Și, dacă se poate, să existe și-un sac cu nazuri, de cetățean European!