CINE ȘI CU CINE VORBEȘTE DESPRE EMPATIE?!? (întâmplare foarte adevărată!)

Atmosfera din microbuz era doar puțin călduță, semn că instalația de încălzire nu fusese pornită de mult. Era, în schimb, destul de umedă și, odată cu vremea de afară, înghesuită între ploaie rece și lapoviță, ea determina orice suflet viu și cugetător să intre într-o stare de deprimare greu explicabilă și rău exprimabilă.

Cei 5 călători obligați să suporte o călătorie nedorită către reședința de județ, la care se adăuga nu prea fericitul șofer, aveau aceleași trăsături crispate, ce trădau, parcă, o suferință cronică. Era, de fapt,  doar un disconfort temporar, care nu trebuia luat ca o nenorocire. Pliată, însă, pe prea multele probleme zilnice, unele chiar inexistente fizic, dar mental amplificate, atmosfera era de nesuferit!

EL simțea că aparține acestui microunivers, iar trăirile sale nu puteau fi diferite de ale celorlalți! Aceeași neîmplinire, aceeași dezamăgire față de viața trecută, plus sentimentul de ratare, nu neapărat comun cu al celorlalți!

Momentul s-a produs la cca 10 km față de capătul de linie, când microbuzul a tras pe dreapta, într-un loc unde nu era stație. După ce șoferul a deschis ușa, a mai trecut ceva vreme până când noul călător a urcat, mai bine zis, s-a târât în mașină. Era un tânăr în jur de 25 de ani, cu capul descoperit, bineînțeles! ud leorcă!, îmbrăcat cu un pulover verde, murat și acesta de vremea urâcioasă!

Îi lipseau ambele picioare, de la genunchi  în jos, iar ce rămăsese (și pe care se sprijinea) era acoperit cu materiale plastice, ca să nu intre în contact cu smârcul ce domnea peste tot! Se deplasa cu ajutorul unei perechi de papuci din plastic dur, ținuți în mâini!

Surprinzătoare era fața! care ZÂMBEA! Și zâmbetul nu l-a părăsit până a coborât! Mai mult, când a urcat, a dat bună-dimineața tuturor zâmbind, și cu același zâmbet a încercat apoi să întrețină o conversație cu șoferul și călătorii din față! Pe fața lui nu se vedea nicio urmă de jenă, nu cerșea compătimire, nu se văita, nu plângea și nu ridica brațele spre cer, implorând ajutor! Părea că era împăcat cu el însuși și cu soarta sa, ba chiar mulțumit că trăiește, chiar așa!

EL a simțit ce, poate, au simțit și ceilalți  călători: rușinea că are toate membrele la locul lor, că vede, aude, are miros! Că are cu ce se îmbrăca și că are ce mânca! că are un loc de muncă și că poate să muncească normal!  Că are unde dormi și nu trebuie să stea, ud, la mila cuiva! și-atunci? De unde sentimentul ăla de inutilitate, de descurajare? Dacă ar fi în locul acelui tânăr, cât ar rezista fără să-și pună capăt zilelor?!?  Câtă forță poate avea un suflet de om, ca să treacă prin așa ceva, și să nu se lase doborât?

Avu tendința să-i dea tânărului niște bani, nu prea mulți, aproape nimic față de respectul pe care îl genera starea acestuia, dar, după ce-i mai privi odată chipul, renunță la gest, nu din zgârcenie, ci, pur și simplu! pentru că i-ar fi fost rușine de un refuz. Pentru că asta se citea pe fața tânărului - MÂNDRIE! Mândrie pe care EL nu o simțise până atunci! la propria persoană!

Au coborât cu toții, după ce tânărul, la fel de zâmbitor! ca o mască! a coborât  și el, după ce a servit o lecție de viață și de curaj!

EL a ajuns la serviciu și, de cum a intrat pe ușă, a fost asaltat de problemele de-acolo, amintindu-i de celelalte probleme, de până atunci, și prefigurându-le pe cele viitoare!

APOI, REPEDE, A UITAT DE TÂNĂRUL ACELA! ȘI-A AMINTIT DE EL, VĂZÂND LA “ROMÂNII AU TALENT”  PE UIMITOAREA LORELAI!

MAI POȚI VORBI DE EMPATIE?

Pirații din piscină!

Visul lui Tăfâlcă era să-și cumpere o barcă pneumatică! În momentele sale de reverie, adicătelea când scăpa de gura fără dinți, dar colțoasă, a nevesti-sii (suplinită, cu succes, de cea bolfoasă, a soacră-sii!), se vedea navigând pe orice apă, chiar și-n cada personală!

Moartea neprevăzută a unei mătuși, care, la viața ei! fusese scriitoare (gurile rele spuneau că ținea evidența la o casă mai deocheată!), i-a adus și visul mult dorit:  o barcă verzulie, cu rame, cu tot, în care i-au încăput toate sculele de pescuit!

Când a lansat-o, a chemat un sobor de preoți, format din popa Patrafir și dascălul Ilie Cireașă, precum și toți prietenii săi de suflet, în număr de doi!  Ca să nu spargă barca, a izbit șampania, așa cum văzuse într-un film, de un stâlp ce interzicea scăldatul, cauzând decăderea panoului respectiv direct în căpățâna sa lucioasă, de cât îi freca șeful său ridichea zilnic!

Și, pe înserat, se puse pe vâslit până în mijlocul bălții nu mai adâncă de 80 cm și 90 cm mâl! Pentru că uitase că-i trebuie și-o ancoră, improviză, la iuțeală, una! din bicicleta de care nu se despărțea niciodată, ceea ce îi atrăsese ura soaței, pentru că, de când dormea doar cu biclicul, aceasta se întreba dacă n-o fi gay!

Foșnetul stufului, pleoscăitul broaștelor și hămăitul câinilor vagabonzi de pe mal îl însoți în visul devenit realitate! Peștii fuseseră excluși încă de la început, pentru că nimeni! dar absolut nimeni! nu zărise vreodată coadă de pește în nămolul poluat al bălții pe care, acum, cu satisfacție, plutea Tăfâlcă cel Boier! Cu mâinile sub capul proptit în rucsacul plin cu știuleți de porumb, cu care-i păcălea pe toți, când sosea de la pescuit, boierul nostru își umplea plămânii cu ceva relativ înmiresmat, dar își făcea, în sfârșit! damblaua!

Dar când de simțea ca o muscă opărită, suflată din spate de un vânticel, liniștea serii fu zdrobită efectiv! de niște urlete animalice, care îl aduseră în pragul delirului tremens, a catalepsiei și a infarctului miocardic, cumulate cu o necesitate acută de a urina, toate odată!

 Neînțelegând, încă, ce se petrece, se ridică în picioare, uitând unde se află, determinând flecustețul de barcă să se răstoarne, el trezindu-se vârât până-n gât, într-o poveste ce nu era a lui și în mocirla  de care nu avea nevoie! Strigătul său de ajutor fu curmat de saltul afectiv, a unei broaște dolofane, a cărui interes subit și de specialitate o proiectă direct în gura larg căscată a lui Tăfâlcă! Cu ochii bulbucați (din cauza lipsei de aer! datorată orăcăitorului amintit!) și într-o tăcere idem și la fel (din același motiv! plus ceva mâl modificat genetic!), asistă, cu multă tristețe, la răpirea vehiculului său plutitor, a cărui fund, mă rog! pupă! îi făcea cu mâna (piraților), a despărțire vremelnică! 

Toate blestemele cunoscute,  necunoscute,  nou înființate sau antice și de demult îi veniră pe buzele ocupate, ejectate în spațiul public pe nări, deoarece toate celelalte orificii erau, deja, pline de același mâl! Odată cu iubirea vieții lui, se duseseră și toate uneltele de speriat obleți, singurii pești pe care avusese ocazia să-i privească în ochi, fără să roșească! Cine putea fi atât de ticălos-ticăloși! încât să-i fure, odată cu barca, și momentul de glorie? A cui suflet era la fel de negru ca fața sa (pentru că era negru la față din 3 motive-genetic, de furie, de mocirlă și de ciudă că nu s-a opus!)?

Dimineața l-a găsit, îndoliat, pe prispă! Nici corul babelor cârtitoare din casă, nici pneumonia care-i dădea, cu brio, târcoale nu au reușit să-l aducă la normal! Nespălat, ciufulit, ofticat și dezamăgit, s-a hotărât să se opună sistemului care l-a lăsat să plutească în derivă! Și-a plecat la servici!

Doamne-doamne l-a zărit cum pășea încruntat, pe drum și nu și-a întors fața de la el, ci i-a întors lui fața către vecini, unde i s-a lungit fața de ce văzu: barca lui minunată era,  pe post de teică, la porci! Din  revoltă, sări, bietul de el! direct la disperare, mai ales când îl auzi pe vecin că-i explică:

-Vezi! vecine! ce copii am?! Pirați îi fac ! Aseară s-au uitat la un film cu pirați și au și trecut la treabă! Nu s-a gândit nimeni că pirateria e meserie de viitor! Mânca-i-ar tata de pirați!

Tăfâlcă, fu, în sfârsit dezumflat, la fel ca bărcuța lui, în care cel mai mic dintre pirați a  înfipt o furcă, ca să facă un catarg la teica lui de pirat!

Buni și nebuni!

-    Măi  Petrică! îl luă Dumnezeu mai pe departe, pe mânuța lui dreaptă, pe sfântul cu numele în cauză.

-   Ce-ai zice, Petrișor, dacă am face noi doi un experiment didactic și i-am împărți pe români în buni și în ticăloși, și i-am pune pe fiecare într-un mediu corespunzător?

-   Apoi! Doamne! propunerea asta cred că a făcut-o și poetul ăla, Eminescu, dar l-ai refuzat!

-   Erau alte timpuri! și eram și eu mai tânăr! ce vrei! gândeam altfel!

-    Atunci facă-se voia Domnului!

Și așa se treziră Ticăloșii, în zonă de șes, înconjurați  de păduri umbroase, printre care șipoteau ape limpezi și, încă , nepoluate, pline de peștișori fermecați, care săreau veseli în lumina soarelui, care umplea de fericire sufletul fiecărei ființe și fiecărei orătănii, care păștea prin zonă! care...!

Minunea dumnezeiască îi ferici pe fiecare cu câte un căsoi cu o sută de camere fiecare, 15 băi, 23 dependințe, 5 hangare pentru cele 10 mașini de lux, un heliport și o piscină de ½ hectar! La fiecare 100 locuitori, revenea un mall, cu cinema în aer liber. Iar la 200 persoane, exista și o herghelie de cai, pentru echitație! Fiecare dintre Ticăloși găsise câte un card, cu care puteau plăti fără limită de credit! Nu exista nici pază, nici poliție, nici procurori, nici judecători! Trai, neneacă! nu glumă!

Sărăcanii se treziseră într-o mlaștină colcăind de lipitori și șerpi de apă, cu bordeie din nuiele, săpate în pământ și acoperite cu stuf, fiind nevoiți să ia apă dintr-un jgheab, din care se adăpau și animalele! Nu aveau nici un ban, așa că totul funcționa pe bază de troc! Nu de troacă!  

Pomii erau roditori, așa că se serveau direct de la sursă! Vacile pășteau iarbă, de capul lor, oricum nu aveau unde să fugă! Porcii guițau pe toate ulițele, neîngrădiți de nimeni, că nu se sinchisea nimeni și totul era la voia întâmplării! Și, culmea! toată lumea era sătulă și nu se plângea!

Apoi, au început belele.

 Ghiftuiți și răscrăcănați, cu burțile măturând pământul, cu punguțe sub ochișorii micșorați de atâta grăsime, Ticăloșii s-au simțit, brusc! PLICTISIȚI! Da’ nu puțin! Astfel au descoperit că nu au lideri! și fiecare s-a lansat în cursa (mămă! Ce cursă!) ocupării unui post de lider. Să vezi cotonogeală pe sub masă, dat la gioale! pioneze pe scaune, șuruburi în pantofi, vopsit pereții adversului, cu substanțe neplăcute sau inflamabile, tras apă la baie, în timpul cuvântărilor celorlalți, de zicea-i că-i vreo cascadă! Ba unul (noroc că instrumentul nu fusese  prevăzut în zonă!) căutase chiar și-o vidanjă, fără să precizeze scopul!  Și urmă al doilea val de șoc: au descoperit că nu se găsea nimeni să tragă apa, să dea cu aspiratorul, să spele farfuriile, să opereze pe inimă, să sape un mormânt , să șteargă la fund copiii, să urle la vecinul handicapat care sforăia sub prunul comun, să... e.t.c! Și mai ceruseră și viață veșnică! Al 3-lea val l-a constituit aspectul moralității, cu care nu erau deloc obișnuiți! Când o viață întreagă ai furat și ai mințit, să nu dai în bengăneală când, dacă o faci, riști să dai de un rechin mai mare ca tine, care te servește la micul dejun?!? Cum să trăiești fără o minciunică mică, că ai fost la muncă deșelată, nu la amantă? Că vei onora toate angajamentele, pe care le-ai uitat de cum ți-au trecut prin urechi? Cum să mai torni asfalt, dacă nu e nevoie! și cum să mai faci autostrăzi, dacă nu duc nicăieri? Și, mai ales! cum  poți să promiți orice, dacă nu există persoane interesate?

ȘI ATUNCI AU DECRETAT, ÎN COR, CĂ NU EXISTĂ DUMNEZEU! sau că Și-a întors fața de la ei!

La celălalt Pol, Sărăcanii nu gândeau prea mult, erau obișnuiți s-o ducă greu, indiferent de situație, climă, naționalitate, religie, sex turbat, gânduri spurcate, bașca ceva mii de ani de lins pământ! Lor nu le păsa de furăciuni, că nu prea se găsea de furat! Nu sufereau de grija organelor de ordine, organelor de judecată, denunțătorilor, colportorilor, dejectorilor și impiegaților și impiedicaților de orice tip de mișcare, aflați, deocamdată, în cealaltă tabără! Uimirea i-a cuprins când au văzut că orice rău este spre bine: își puneau lipitori, în loc de medicamente compensate (care, oricum, nu se găseau), iar șerpii deveniseră o binefacere, păpând orice rozătoare, insectă sau altă târâtoare! care le dădeau  târcoale, ei nefiind mai veninoși decât aspirina! Nu aveau probleme cu colesterolul, pentru că mâncau doar ecologic, animăluțele lor rămânând crăcănate la filmele cu pesticice, pentru că așa ceva nu văzuseră niciodată! Iar când au descoperit că iile, cu care ștergeau pervazul, mergeau la export, când au constatat cereri de case ecologice din chirpici și stuf pufos, când au înțeles că țopăială lor nu-i doar semn de bucurie, ci se intitulau dansuri populare și căluș, le-a sărit inima din piept, direct în chiloți! Și mai aflaseră și de Ticăloși!

ȘI I-AU MULȚUMIT BUNULUI DUMNEZEU CĂ NU I-A FĂCUT TICĂLOȘI DIN TATĂ-N FIU!

 NUMAI CĂ ACESTUIA NU I-A PLĂCUT REZULTATUL DIFERENȚIAT AL EXPERIMENTULUI,  ȘI A FĂCUT TOTUL, CA LA ÎNCEPUT!

Să vezi minuni!

- Dragul meu, dragă! Ce știi tu despre cele șapte minuni ale lumii?
- La noi sunt codri verzi de brad/ și lume minunată/ și zilnic pupeze ce ard/ și beau doar apă plată! Ce-ți veni?!? nu știi că cele mai multe “minuni” se petrec pe la noi, de zici că așa a  apărut  “Alice în haznaua minunilor’’?
- Erau considerate minuni, pentru că au depășit, la acea vreme, tot ce fusese realizat de om până atunci!
- Pe-atunci omul realiza ceva/ La noi, ca la nimenea!
- Una dintre acestea este piramida lui Keops de la Giseh, singura minune care mai dăinuie și azi!
- Eu faraon, dacă eram/ În bănci de date investeam!/ că cel sistem piramidal/ Luă pe Vîntu, ca un val/ și din oceanul de chirpici/ ieși un VAX măreț, aici!
- Ai auzit de Grădinile Suspendate ale Semiramidei? Cine le-a suspendat și pe câți ani?
- Templul zeiței Artemis din Efes!
- Din fes tot ies zeificați/tot soiul de împiedecați/ care mai mici și mai uscați/ ce temple-și fac, că sunt că(s)cați!
- Statuia lui Zeus din Olimpia!
- Își fac statui, de-olimpieni/ și se ascund în buruieni!/ precum cel pomenit în barbă/ cănd tace, des, ascuns în iarbă!
- Statuia a făcut-o Fidias! Și-apoi! mausoleul din Halicarnas!
- Mouse-o-leul din Halit-cărnos?
- Și Colosul din Rhodos!
- Cioloșul din Roade-osul?
- Farul din Alexandria!
- Farul din Constanţa?
- Stai cam prost cu cultura!
- Dacă e vorba de cultura viţei-de-vie!
- Ştii, cumva! cine a pictat “Cina cea de taină’?
- Păi, dacă era de taină, cum şi cine a aflat de ea, ca s-o picteze? A fost un denunţ, ceva? Auzi!  Ce nume: CI  NA DE TAIN-Ă!
- Care sunt cele trei piese brâncuşiene de la Târgu Jiu, puişor?
- “Foamea fără sfârşit”, “Poarta Pupatului” şi “Pe masa tăcerii”?!?
- Ce naiba OI fi văzut la tine?! Incultule!
- “Vaci”, nu “oi’’! vorbeşte româneşte! Şi, ca să ştii!‚ ţi-am  cucerit inima folosind impresionismul secolului al XIX-lea şi decadenţa secolului XX! “Pentru că nu-i totuna leu de mori/ Ori câine-nlănţuit!/ Da’dacă stau şi mai gândesc/ Mai bine-aş fi tâmpit!/ Căci din tot şpanul cervical/ Idei măreţe urcă!/Dar, din păcate ! ele nasc/ doar capete de curcă!/ Şi-atunci întrebi, ca un afon/ Ce muzică se cântă?!/În timp ce ai în cap beton!/ iar Limba-ţi este  frântă!/ Flăcăi bătrâni şi babe despuiate/ Ruine, ghene şi noroi/ Au mai rămas în ţara asta, frate?/  SAU MAI SUNTEM ŞI NOI?/ AŞA INCULŢI, CUM NE VOR TOŢI/ NU VOM AVEA ŞI NOI NEPOŢI?!?