vineri, 20 iulie 2018

CUI VINDEM PEPENI?

Cinstit vă spun, ca la prieteni -
Cui vindem noi grămezile de pepeni?
Că pe toți cei ce-aveau un gust amar
Noi i-am vândut, lejer, la grădinar!

Nu erau pepeni, ci copaci?
Ei, vorba aia, niște strâmbe de araci!
Ce-ați vrea, să stăm, să îi băgăm pe foc?
Mama Natură ni-i dă, mereu, la loc!

La urma urmei, dacă lemnul să stea
Mai bine  să-l ia alții, tăiat în cherestea!
Luăm, noi, cheresteaua, uscată și tratată,
Să facem foc, din ea, că doar e importată!

Nu vindem pepeni? Noi mai avem mălai?
Pe care ni-l vând sârbii, pe foarte mulți parai?
Avem și grâu, și varză, și, mai ales dovleci!
Avem tărâțe-n creștet și murături, în beci!

A cam uitat românul, c-a pus un rămășag-
Să nu mai vândă pepeni, făcuți din furtișag!
A și uitat românul, răzându-și din tuleie,
Că poate face bani din curcubitaceae!

De ce să chinuiască și să facă, la olițe,
Când poasă vândă-n târg, mulțimi de lubenițe?
Și dacă se întâmplă, să fie vreun abuz,
Nu-i mult mai omenește, să pape un harbuz?

De ce să stea întors, cu fața la perete,
Când poate să digere, senin, un curcubete?
Sau, respectând și genul, cu mintea-mi de arici,
Am spune că e bine să vinzi doar curcubici!

Luarăm de la pepeni, doar galbena culoare
Apoi noi am vândut-o - nu folosim tractoare!
Și nici nu acceptăm motivul, să fie ca refren
Că mergem, în căruță, mai repede ca-n tren!

De aia zic - managentul e slab, sucit și șui -
Ne vând alții, pe pepeni, și ținem pofta-n cui!
Cui să mai vindem pepeni, că i-am mâncat pe toți?
Că - plină țara asta, de pepeni, slugi și hoți!

Visăm mulțimi de pepeni! cu vârfuri pân’ la cer!
Dar când o să se-ntâmple, rămâne un mister!
A mai rămas -  să râdem, ignoranți și țepeni,
Tot ascultând promisiuni, care ne scot din pepeni!

Ce mică este lumea, când dulcele ei miez
Se-nvârte-n jurul nostru, precum un titirez!
Și-atâtea vorbe-s goale! Nu ai nici ce să piepteni
Cusute-s cu-ață albă și mult umflate-n pepeni!

Mi s-a acrit de pepeni !aștept să-mi dea Mamaia
Doar frunză de urzică și gustul de papaia!
Nu mai vreau pepeni! Mă simt precum Othello
Care crăpa, într-însul, trei kile de Pomelo!

Vedeți ce simplu e? Ce pepeni mici, trecuți?
Mai bine vindem aur, ca niște prefăcuți!
Că știe-o lume-ntreagă – românu-i prefăcut!
El e bogat, cu sacul, atunci când nu-i vândut!

Și-i gras, ca și un pepene în curs de reciclare!
Și se va îngrășamai tare, că altă treabă n-are!
Mai speră că-ntro zi el va vedea, că-s țepeni.
Pe cei care plesnesc de bine! Și nu-s pepeni!

joi, 19 iulie 2018

STAU CU DEGETU-N NAS ȘI MĂ MINUNEZ...!



Deorece poziția degetului meu a devenit o problemă națională, ba, aș zice, internațională, l-am vârât în altă parte, după cum mi s-a sugerat! Așa a poposit, temporar, în nas, să nu mai simt mirosul de prostie, amestecată cu dispreț! Ce spuneți, că prostia nu miroase? Corect, dar efectele ei put!
   Cum zicea nea Ion Rămurică, în “Jumuleli din copilărie”, nu știu cum alții sunt, dar eu, unul, nu știu ce pielea cactusului! să mai cred despre creierul tumefiat al mult-hăuliților aleși ai neamului, care pot valida asemenea stupizenii astro-nautice, cum ar fi următoarea! Nici nu pot crede că-i reală situația, așa cum nu-mi vine să cred că trăiesc întro țară bananieră, în curs de deflorare!
  Să vedem dacă am înțeles corect - vreo câțiva marțafoi cu veleități de hoț, trag, pe durată medie și scurtă, niște spargeri la mulțimi de magazine și personaje particolere! Spre uimirea mea, a lor și-a polițiștilor, sunt prinși și capsați, cu ambele urechi, de ușa pușcăriei. Trec ani și hoții devin majori, dar procesul lor tot nu se termină. Unii din păgubiți uită pentru ce așteaptă, așa că renunță la a mai aștepta dreptatea și frăția, cum stă bine-n România! Ho! că nu sunteți de capul vostru! să faceți ce vreți! Ia veniți periodic, să mai dați câte-o declarație, să nu care cumva, să credeți că v-a uitat cineva! Nu mai vreți, v-ați săturat de dreptate? Cine v-a pus să reclamați spargerile, mama lui Petru Rareș? Vreți să favorizați infractorul sau ați căzut la pace cu el? Nu e chiar așa simplu - dacă nu mai vreți frecuș, dați scris că-i iertați pe hoți! Că nu mai vreți nici pipi de iapă, de la ei, și-așa vă alegeți cu buzișoarele umflate!
   Acum, că tot ne-ați pus pe drumuri, tre'be să plătiți cheltuielile de judecată, plus motorina pentru transport, plus orele suplimen-taure, plus cafea și gogoșile polițiștilor și grefierelor!
   Ați văzut ce simplu e? După ce te lasă hoții fără jartiere, chiloți și umbrelă, bașca sacul de dormit, trebuie să mai plătești și chirie, că doar nimic nu-i pe gratis! Zău dacă înțeleg care - i logica - eu, cu fundu’ belit, și tot eu, cumpăr plasture?
   Cred că cine emite asemenea inepții, are-n tărtăcuță pufuleți! Mi-e greu să cred că actul normativ are scopul de a te descuraja în a-ți căuta dreptate! Deși e mai mult ca posibil! Asta îmi aduce aminte de-o chestie - trestie mai veche, când v-am povestit ce mi-a zis nea președintele de tribunal -  BĂ GOGOAȘĂ, LEGILE SUNT FĂCUTE DE AVOCAȚI ȘI JURIȘTI, SĂ-ȘI POATĂ SALVA CLIENȚII! Dar nouă, la hăiștelalți, cine ne dă dreptate, ghiocul babei Nutela?
   Să luăm alt caz - vin hoții și sparg un magazin! Nu fură decât țigări și mărunțișul din sertar! Fac, însă, stricăciuni de vreo 6.ooo lei, supărați că n-au găsit mare telemea, au spart ușa, rafturile și ce-au prins în mână și-n picior. Au avut în intenție și-un mic incendiu, după ce-au violat niște sticloanțe! Tot tacâmul, numai că s-au lălăit prea mult și-au uitat să aprindă focul.
    A doua zi, personalul unității pierde toată ziua, să facă inventar și curățenie. Sfârșit cu final neașteptat - hoții n-au fost prinși niciodată, posibil să fi decedat de râs! Patronul s-a ales cu o amendă grasă, că nu avea alarmă! Bine că nu l-au taxat ISU, pentru tentativa de incendiu! Tragem liniuță – marfă furată, stricăciuni, amendă, timp pierdut, nervi la ceaun, pauză - hoți! Plus că n-ai voie să-ți faci, singur, dreptate, că ajungi rapid la pușcărie!
   Și atunci, de ce mai cotizez la Stat? Că dividende, nu primesc la banii dați!
   Mai țineți minte chestia cu SISTEMUL? Aia, pe care o tot duc eu la gură? Degeaba înjurăm pe toți ăia care fac să pară lucrurile serioase, niște împuțiciuni, nu nimerim pe cine trebuie – pe ăia care fac legile să pară tort cu frișcă, cu moț special! E vinovat polițistul, pompierul, judecătorul, hoțul sau păgubașul? NU! NOI CARE VOTĂM VINOVAȚII! ÎI ÎMPINGEM ÎN FAȚĂ PE CEI CARE NE SAPĂ GROAPA! Și o sapă adânc!
    Nu e nici un loc în lumea asta unde curge hidromelul, dar nu-i loc, ca la noi, unde leapădă doar mielul! Dăm vina pe țara asta, săraca, pentru schizofrenicii noștri, și ne urâm pentru asta! Cum de am ajuns să spunem –  E FRUMOASĂ ȚARA ASTA, DAR PĂCAT CĂ-I POPULATĂ? Nu cunoașteți ultima melodie pe temă?  Sunteți depășiți!
    Stau cu degetul meu băgăcios, în nas, să nu mai simt mirosul banilor furați! Să nu mai pută orice am face, de parcă doar noi ne-am făcut-o, cu lăbuța noastră! Și i-am făcut oameni, și pe alții! Asta nu mă împiedică să nu mă gândesc, ca toată lumea, cum să fentez legea, care-i atât de fentoasă, că merită fentată! Numai că mi-aș dori să mai și faultez, câteodată, nu v-am spus pe cine! Nu pot din cauza degetului din nas, care-mi intră-n sinusuri, de atâta efort intelectual! Îți trebuie, frate, mult efort, să stai cu degetu-n nas și să faci legi pentru tine!
Ce ne facem, dacă mâine ne intră hoții-n casă, să ne fure  nouă, amărăștenilor, olița de noapte și ciorapii? N-ar fi mai bine să-i plătim, direct, pe ei, să ne apere? Poate obținem  și-o reducere! Oricum plătim tot felul de hoți!

miercuri, 18 iulie 2018

MIORLĂIȚA!

Pe-un picior de plai,
Pe un fir de pai,
Trec turme de miei
Cu proști, printre ei!
Trec în sus și-n jos,
Prin praful pufos,
Unde stau grămadă
Ca pe-autostradă!
Că de ani cețoși
Mieii cei frumoși
Centenar, viseză,
Și se asomează!
Că de trei decenii
Văd numai tâmpenii,
Văd un carambol,
Boarfe-n fundul gol,
Piei în saramură,
Miros de friptură!
Și mai văd hultani
Curci, pline de bani,
Iar cei ciobănași
Sunt răi și trufași,
Parcă i-a fătat
Un câine turbat!
Bietele mioare
Stau, parcă sunt chioare!
C-un mic și-o sarma
Dau și în dambla!
Toți sunt supărați
Că au fost „mâncați”!
Dară viața lor
Stă întrun picior,
La apus de soare
Le trec pe cicoare,
Ca să se învețe,
Să nu se răsfețe!
Ciobanii, scârboși,
Leneși și jegoși,
Vor să vândă turma,
Să îi piardă urma,
De-aia dau din ei
Măsline de miei!
Că au vândut brânza
Să-și facă osânza!
Au vândut și câinii,
Au vândut românii!
Acum, frăsuială-
Vor altă tocmeală:
După ce le-au muls,
Le-au scalpat, la tuns,
Mai vor, de pe ele,
Și a 7-a piele!
Și când vine seara
Apare Mioara
Care e cam hoață-
La ciobani, le-e soață!
Nu vorbește bine, dară
Crezi c-a fost pe -afară!
Și, cam ciobănește,
Ea le potrivește
Să nu cadă proastă
Și în fața noastră:
-Mândri ciobănei,
Din tei și curmei
Vom face, vom drege
Până ne-o-ți alege!
V-ați obișnuit
Să stați la belit!

Și dă-i înainte
Cu discurs fierbinte!
Din păcate, ca rău să ne fie,
Nu-nțelege, taică, ce-i scris pe hârtie!
Ba - ladă! Ba tălăncuță!
Pe Mioara-o doare! Așa-i de drăguță!
Și se pune sare
Pentru fiecare: 
Cei ciobani, la făcăleț!
Pe mieluți, la părul creț!
Iară câinii rămân chiori
Vin stăpâni - investitori!
Turma  fuge-nebunită
Că nu este păstorită!
Recunosc - au fost ciobani!
Pentru mii și mii de ani!
Stau oițele mirate -
Oare iar au fost castrate?

Nu avem continuare -
Totul e doar... reluare!
Ne-am obișnuit cu hamul,
Ca și mâța, cu salamul!
Nu ne mai tace gurița!
Rău ne place Miorlăița!

marți, 17 iulie 2018

ȘTIU EU, MAI BINE!


     Nora năvălește ca o tornăduță, trântit ușa, după ea. Nu grohăie nimic, are niște draci întortocheați, încinși pe plită! Soacra o privește câș, nu e prima dată când tânăra face pe ea, de nervi! Barem, de-ar fi ultima oară când o mai vede așa, i s-a acrit și borșului din chiup, de atâtea neînțelegeri.
            -M-am săturat să fiu sluga lui! se răsti, la vânt, nora, uitându-se, cu coada ochiului, la dușman, poate - poate deschide gura, s-o ardă.
            Dar soacra, pățită, tăcu, dând naștere la un nou val de drăcușori nedomoliți:
            -Îl știu eu, bine, pe bărbată-meu! Că l-ai educat bine, să-și bată joc de mine! Am ajuns de râsul lumii!
         Soacra se încăpățână să tacă, deși ochise sucitorul, așezat strategic, la îndemână. Nevăzând nici un râs al lumii, se prefăcu că a auzit, dar are limba încrucișată, deci nu răspunde la provocări.
            -Nu-l pot dezobișnui să facă pipi, pe capacul de la WC! Îl știu eu, bine! îmi face-n ciudă! Nu știu cum l-ai educat, dar e un bădăran prost crescut!
            Era, totuși, prea mult pentru soacră-sa:
        -Parcă ți-a povestit ce sărăci eram, când erau copiii, mici? Cu WC-ul, în fundul curții? Despre capac, nici vorbă, am descoperit mai târziu ce-i ăla! Cât despre tras apa...!
          - Știu eu mai bine, o face de-al naibii, să mă înfurie! Vrea să se răzbune, că nu l-am așteptat cu masa caldă toată săptămâna. Eu am fost cinstită, de la început, i-am spus că nu mă pricep la gătit! N-am gătit, și gata! Am încălzit, eu, masa,  cu fierul de călcat, dar tot nu i-a plăcut!
        “După câte chimicale ai pe tine, n-aș zice că nu te gătești!” gândi clar-obscur, soacra.Că ai fost cinstită, mai discutăm, tot nu știe fiu-miu, de avortul din preajma nunții! N-am de gând să-i spun eu, are, bietul, nevoie de liniște! Iar cu zăluda asta...!” Totuși, tăcu în continuare, conștientă că e prea bine cunoscută râca generală, dintre noră și soacră. Tot ea ar pica de curcă, dacă ar riposta, și n-ar rezolva mare scofală, ar genera și mai multă ceartă!
            - Știu eu, mai bine, cu cine mă culc! Cunosc marfa, nu mă păcălește el! nu se lăsă nora, întoarsă de la țâță, de calmul “babetei”. - Mi-a făcut mucii, ochean, că n-am dat cu aspiratorul sub pat! Dacă nu-i convine, să pună el mâna! Sau să ne luăm femeie în casă, cum aveam la mama! Cum aș putea să fac așa ceva, cu unghiuțele mele? se miră, sinceră, răsucindu-și ghiarele încovoiate ca la ulii! - Când m-a luat, mi-a promis că are grijă de mine! M-a păcălit, știu eu mai bine!
           Soacra aruncă o privire la nasturele lipsă, absent la apel exact în zona coapsei, unde pielea bronzată a norei, se identifica cu lipsa slipului. Oftă lung, lăsând-o să creadă că este impresionată de “suferințaei, dar, de fapt, fiind îngrozită de totala lipsa de noțiuni privind gospodăria, a acesteia! Cine a mai văzut un om matur, care să se sperie de un ac, neștiind ce-i ăla, sau să boldească ochii, la modul cum taie soacră-sa tăieței, pe care i-a confundat cu niște viermișori? Săracu’ fiu-său! la câte duce dorul!
            - Nu m-a mai scos la restaurant, de vineri! Știu eu, bine, nu-i pasă de mine, care stau toată ziua, singură, în casă, uitându-mă la telenovele! Și plictisindu-mă de moarte! Nici nu vorbește de concediu, parcă s-a însurat cu serviciul ăla! Și nici plătit cum trebuie, nu e! Mare circ - director la o bancă! Nu ne putem schimba mașina, decât de 3 ori, pe an! Cu tot postul lui, n-a fost în stare să-mi aranjeze luarea permisului de conducere, fără să mă amestec cu toți țăranii, în trafic! Știu eu mai bine, cu cine mi-am încurcat zilele, eram liberă și deșteaptă, nu ca acum...!
            Soacra, cu riscul unui accident vascular, nu se mai putu abține - cu voce domoală, se puse pe sfădit:
               -Nu știu, ce știi, dar nu știi nici ce-ngroapă cotoiul lui Parmezan! Să socotim nițel - sunteți căsătoriți de un an și două luni! Dacă mai punem și cele patru luni, cât ați stat împreună, de când v-ați cunoscut, ghici cât face? Trei ani, crezi? Oricum, eu îl știu de 28 de ani și, ai dreptate! mi se pare că nu-l cunosc defel! Un mic amănunt - eu l-am ținut și-n burtă! Și nu cred că-l cunosc bine, ca tine! Așa că-ți dau dreptate, tu-l știi mult mai bine! Poate știi și cu ce s-a intoxicat, când avea 4 ani? Că avea aceleiași simptome, ca atunci când veniți, amândoi, în vizită – e tare constipat și vinețiu!
              Mamă, dragă, tu-l știi mai bine - eu, deloc! Nu-l știu nici săritor, nici muncitor, nici deștept! Degeaba a învățat atâta carte, 18 ani, că tot un bădăran necioplit a rămas! Nici când a fost la Oxford, n-a învățat mare chestie, cum nu s-a lipit de el nici doctoratul ăla de rahat, de la Standford! Noroc cu tine, care-l cunoști așa bine, că te-aș ruga să-mi povestești ce fel de mâncare e favoritul lui, că eu, din cele 16 feluri pe care i le-am vârât pe gât, n-am descoperit decât 16? Știi câte mai ține minte, după un an, cu tine? Zero barat! Dacă tot știi totul despre el, lămurește-mă de ce horcăie noaptea? O fi din cauza ta sau din cauza abnee-ii,  pe care o are? Nu știi dacă se sufocă? Posibil, îl cunoști mult mai bine! Știi tu, mai bine...!
       Dar știi ce cred eu? – voi veți probleme nu din cauza mâncării calde, nu din cauza menajului, la care chiar le știi pe toate, ci dintrun motiv mult mai serios, pe care fie nu vrei să-l spui, fie te prefaci că nu-l știi!
     Poate că ar mai fi continuat, dacă fiul n-ar fi intrat! Văzându-l, nora începu să toarcă, făcând motanii din cartier să-și dea ochii peste cap:
       -Vai, dragule! Iubițel, nu te așteptam așa devreme! Chiar îi spuneam mamei, că ești un dulce!
       Tânărul o privi ciudat, de parcă o văzuse prima oară, apoi mormăi, de se cutremurară geamurile:
    - Noi nu am terminat discuția începută! Cred că nu te cunosc deloc, acum îmi dau seama că trebuia să clarificăm lucrurile mai demult! Nu e nici o problemă, că nu știi să miști un ac! Dar că nu vrei să auzi de copii, asta nu se poate! Te știu eu, bine, cum le sucești! Mamă, miroase a tocăniță cu carne de vită, aia pe care ți-o ceream mereu! Doar tu știi ce-mi place mie! Și mai știu că mă iubești, de aia nu-i zici nimic nurorii, cum fac alte soacre!