Luki Skaioală tocmai mastica o
damigeană cu vin, când invadatorii năvăliră prin toate găurile posibile - ușă,
ferestre, horn, gura beciului, gaura de la covrigul lui Dârt Vată, inelul lui
Saturn, una bucata gaură șobolan. Vecina lui de pahar, lelea Leia, moartă de
beată, adormise cu capul aproape de soba improvizată dintro fostă butelie
rusească, astfel că se auzeau cum îi fierbeau creorii (deoarece creierul normal îi moțăia în alcool). Pe un buștean,
despre care nimeni nu știa cum ajunsese acolo, Han-Giul Solo se holba la un
film cu trupeți și coarde vocale penale, uitând să mai oprească robinetul și,
odată cu el, și apa care păstra sănătatea rurală, subțiind vinul! Nu degeaba
doctorii recomandau consumul de minim 2 litri de lichide, cârciumarul ținea la
sănătatea localnicilor, de aia le mai dădea și apă, când uitau de gustul ei.
Toți auziseră că Imperiul făce niște excavații în zonă, dar nimeni nu voia să se pună cu el, și nici osul la treabă! Ca să aibă
motivație, aleseseră cârciuma ca sală de întrunire și protestară asupra
abuzului extrem, exercitat de navetele Împeriului, cărora nu le puteau face
față cu navetele lor de bere. Degeaba tolocănea Forța prin jurul Cârciumei,
unde jurase să nu intre! Ultima oară Forța, primărița din Țuțuieni, nu-și
putuse descleșta fălcile și picioarele, după băuta de ziua comunei.
H2PO, aparatul de făcut cafea cu ștaif, bolborosea de
zor, așa că învadatorii se opriră o țâră, să-l asculte, poate vor descoperi
unde-și ține Forța, dosarele cu datornici. Pentru că primărița avea boala asta,
să confecționeze dosare la toată lumea, pe care le ascundea prin curțile
oamenilor. Dacă le-ar fi plantat, ar fi depășit recordul la păioase, dacă
respectivele dosare ar fi răsărit și ar fi rodit. De răsărit, răsăreau, dar de
rodit, canci! erau sterpe ca - capra lui Luki Skaioală.
Când invadatorii se pregăteau să dea iama prin
sticloanțele lui Hangiul Solo, având etichete diferite, dar același gust, de
țuică de cazan, se nimeri prin preajmă Ciu-Ciu-Baca, polițistul
cu umbrela, care, de păros ce era, iarna se învelea, când ieșea afară din casă,
cu părul de pe piept! Nici dumnealui nu se simțea mai bine, se întreținuse
toată noaptea cu Forța, de unde ieșise cam crăcănat și nesigur pe antricoatele
sale.
Invadatorii,
în număr de trei (Toți Doamne, și toți
trei!), cunoscând drumul spre butoiul cu pălincă a hangiului, păstrat doar
pentru sufletul său unsuros, se călcau pe bătături, când o treaptă desprinsă din filmele horror îi împiedicară să înainteze, făcâdu-i să-și schimbe direcția
și să nimerească cotruța secretă, unde Hangiul Solo își ținea băurile selecte. Total
absorbiți de priveliște și de gâtul sticlelor, nu văzură pe Forța, cu reteveiul
ei, mărime XXXL, cu care îi altoi, bătrânește, pe ticăloșii care dinamitau
obiceiurile comunei.
Spre
norocul tuturor participanților, invadatorii erau și ei ceva cunoștințe cu
Forța și Clanul Disperaților, dintre care făcea cinste numai Luki Skaioală,
ceilalți făcând pe proștii, cu
majuscule, când era vorba de dat de
băut! Toroipanul mânuit cu îndemînare de primăriță îi culcă la pământ atât pe invadatori, cât și pe Ciu-Ciu-Baca, nimerit întâmplător în câmpul non-vizual, al
Forței!
Și,
în timp ce Imperiul se pregătea să atace Roșia Montană, toți dobitocii din
satul Forței se pregăteau să atace Gogoșarul Montan, Vânăta Sclerozată și
Alexandrionul 7 stele, cu gust de ploșniță, ultimul bastion al Forței
nezdruncinate!
După
primele bătălii, din care văzuseră numai stele, și alea verzi, ultimii
luptători Jigăriți, în frunte cu ultimul cavaler Jedi, Luki Skaioală, alături de
prietenii săi, puseră în aplicare Planul Secret de distrugere a Noii Stele a
Morții, făcută cu pixul pe sticla cu Metaxa 7 stele!
Și,
uite-așa! ultimul episod din seria – DE LA TREI, LA ȘAPTE STELE! deveni a opta
stea, dintrun ghem neșfârșit de stele, fiind, bineînțeles! un box-o-fâs
românesc de excepție!
Forța
fie cu voi, că la ceilalți le-a rămas în gât!
Al
naibii, ce mai troscănește și Forța asta, de se-nvârte totul în jurul capului meu! Hîc-hîc!
