PRINTRE DINȚI!

-Mmmă ddoaare  rău dantura

Și ssimmt că-nnebuunesc!

Paarc-am muușcat, din ură,

Dintr-uun veceu turcesc!

Amm buuzele crăpaate,

De la cântaaat în struună,

La biiivoli și văcuuțe,

Ce țiin o țară-n mână!

Mă miiișc în reluaare

Și-mi tremmură maieul!

Ce prooost am fost, Mărine!

Euuu, ditamai plebeul!

M-aam dus, la târg, cu vaaca,

Să o măărit, cu roost!

Și m-aam întors goolaaș

Așa cuum am mai foost!

M-aam întâălnit cu uunul

Părea că măă cuunoaște!

Mi-a spuus că-i sunt daator

Și că uun rău mă paaște!

Pentruu atââta voorbă

Mi-a și luuat văcuuța!

Așa că, în aastă iaarnă

O să-mi  mânânc...drăguța!

Acuum, pentru proostie,

Mă-nchin pe la toți sfinții!

Unii, mănâncă carne!

Nouă,... ne crapă dinții!

SUFLETE PERECHE

       Dumnezeu  s-a supărat pe oameni, de la o vreme nu le mai suporta excesele și păcatele! Și, cel mai grav!  nu mai vroiau să-și iubească aproapele și nici chiar pe ei, însiși! Așa că dădu poruncă – fiecare trebuie să iubească, barem un suflet, și să fi iubit de un suflet! Chiar dacă nu era  vorba, cum zicea gura slobodă a mahalalei, de chiar sufletul pereche, condiția existenței umane se reducea la cele de mai sus! Pe scurt, trebuia să iubești  și să fii iubit, că să trăiești!

    Și cum se mai săturase și de țepele pe care oamenii i le dădeau, a scos Iadul la suprafață și a deschis porțile Raiului, decretând că, dacă cineva nu îndeplinește regula, va fi trimis în Iad, fără viză pe pașaport!
     Respectivul Iad, despre care toți ziceau că-i pe Pâmânt, na! că era acum, undeva, în munți! Toate televiziunile au difuzat, zile întregi, imagini cu chinurile la care erau supuși păcătoșii, astfel că nu era om, să nu fie convins - ce predicaseră preoții, era total adevărat!
    La antipod, mirificul Rai nu era cum își închipuia orice cârcotaș, adică era un soi de cartier rezidențial, ceva mai stilat ca  o stațiune turistică  de primă mâna și singur picior! Nu umblau nici îngeri și nici nu se ținea regim, dansul nu era interzis, dar se făcea selectiv, iar muzică, era una sobră, fără manele! Totuși, comparativ cu 3000* C, din Iad, instalațiile de aer condiționat chiar funcționau, nu ca pe Pământ!  Rai, nu alta!
     Omenirea a bârfit, cât a bârfit și s-ar fi trecut mai departe, dacă nu se începea să se moară! Mai întâi, au început să moară politicienii, demonstrându-se că ei nu iubesc pe nimeni, ci doar pe ei ! Povestea cu Îmi Iubesc copiii și familia! nu prea a ținut, cei declarați dragi rămânând  în viață, pe când mincinoșii, mureau pe capete!

     Au început să moară și avocații, magistrații, apoi polițiștii, mulți dintre bugetari! N-a trecut mult și s-au îmbolnăvit de deces și cei cu afaceri misterioase, bancherii! În final, se murea, fără preferințe, indiferent de religie, rasă, sex sălbatic!
    După ce s-au creat scenarii prăpăstioase - atac extraterestru, virus distrugător, mai ceva ca Antrax-ul și Ebola, cancerul lingvistic și sinuzita HIV, au început să apară bănuielile - Dumnezeu se ținea de cuvânt, dădea cu moare peste tot! Apropos! s-a ținut secret, dar primii au murit savanții, prea se jucau cu tot soiul de experimente!
     Spaima a pus stăpânire  pe bruma de suflet, posedată! a fiecăruia! Și, odată cu ea, au apărut și îndoielile – EU IUBESC PE CINEVA? Scuze! eroare! întrebarea era – PE MINE, MĂ IUBEȘTE CINEVA?
      Iadul a început să semene cu un loc de pelerinaj, mai ceva decât Ierusalimul sau Muntele Athos,  fiecare, cu pretextul că îi e dor de neamuri, căuta să ochească un loc mai la umbră! Așa au apărut rezervările de locuri all inclusive, transportul gratuit spre locul de parcare veșnică, cazanele de trei stele și cantinele! Toate, țepe, Domnul gestionând cu strictețe atât Raiul, cât și Iadul! Cât despre rezervarea unui loc în Rai, la asta nu mai punea botul nimeni, locurile erau pe sponci și inventariate zilnic, nu ținea figura cu săritul direct în Paradis! Nu mai contau averi, pile, secrete ucigătoare, mișmașuri, totul era pe cartelă, iar evidența o țineau sfinții!
      Și, întro zi, i-a trecut prin cap unuia că singura soluție era să iubească! Deja sondajele scoseseră la iveală că mai erau destui oameni, care iubeau cu adevărat și care, la rândul lor, erau răsplătiți cu iubire! Nu mai mergea cu făcătura de iubire, iubire din interes, falsa iubire sau surogatul de iubire! Ca să nu mori, trebuia să dai și să primești!
    Geniul a făcut publică descoperirea sa, lumea s-a deșteptat, el s-a îmbogățit și, după 10 zile, a murit! Așa se întâmplă cu cei care  nu cred o iotă, din ceea ce propăvăduiesc cu gura, nu cu sufletul!
    Și atunci a început circul - toți s-au apucat să iubească! Numai că una e să vrei, alta, să poți, sau să știi ce să faci! Degeaba se auzeau numai declarații sforăitoare, miorlăieli sub feretre închise, reinventarea poveștilor, gen Romeo și Suleyman, Tristan și cu solda, Odiseu și odiseea, Șeherezada și Fidel Castro, tot se murea pe capete, Dumnezeu nu se lăsa înșelat!
    Cu timpul, lucrurile aflate sub presiune, au cedat, iar oamenii au învățat cum stă treaba! Mai întâi, au redescoperit respectul! Apoi, respectul față de propria persoană! Urmează politețea! Grija și atenția față de cei dragi!Apoi, de toată lumea!Trecem peste toate etapele, sunt prea multe, ne rezumăm să ajungem, în final, la iubirea pură! Ei! nu tocmai pură, mai avea niște gândaci de bucătărie, prin ea! Dar se admite, cu toleranțele respective!
      Și când s-a ajuns la asta, s-a văzut că oamenii tot mureau! Nimeni nu mai înțelegea de ce, s-a dat vina pe mult, prea multa! dragoste! Care devenise o pacoste, nu se putea omul, concentra, la ale lui, că își aducea aminte că mai trebuie și să iubească!
     S-a decretat război, dragostei! Și, împlicit, lui Dumnezeu, că doar el impusese asta!
   S-a găsit un tăntălău, să ne explice că moartea e ceva natural, doar n-o să trăim o mie de ani, că ni apleacă! Că e în firea lucrurilor să murim, după ce am trăit bune și rele! Doar că, decât o viață fără să iubești și fără să fii iubit, mai bine, mort!

            Tot Dumnezeu a avut dreptate!  Ca de obicei!

            Eu mi-am luat pisică, nu s-a precizat ce fel de suflet trebuie să fie, ca să iubești și să fii iubit!

OROARE ȘI CONSPECT!

Tremură frunza sură, pe maidan,

Iar vântul bate-ncetișor, în geam,

Când, spre bordeiul vechi, dar părintesc,

Umil, agale, eu sufletu-mi pornesc!                                                            

Nici azi n-am cîștigat o acadea

La LOTO! Și mă doare o măsea!

Mă strâng bocancii, de-mi vine să mor!

Dar mă așteaptă - acasă, un vinișor!

Am papagal, la propriu și la figurat!

Și mă apucă, sfinte! un căscat!

Pentru că asta am fost, oricum, mereu!

Lipsit de-onoare și de Dumnezeu!

Mă consolez - nu-s singur găinar!

Mai am, sub  limbă, un soi de gust amar,

Unde mi-oi  fi pus - onoarea  și respectul?

Chiar mă surprinde - ăsta mi-e defectul?

Am molfăit, în gând, multă onoare!

Are un gust amar, la fel ca la cicoare!

Iar, cu respectul, am dat, cu el, de-a dura!

Așa-i când ai în minte, doar brânza și untura!

De-atâta onoare, am terminat tutunul!

Iar, din respect, am dat, în porci, cu tunul!

Și m-am ales netot, cu dinții-n malaxor!

O să mănânc, vedeți! pământ, pe viitor!

Iubiți fârtați, vă cer, astăzi, iertare!

Am tot greșit și tare mă mai doare!

Am pus, în piuă, toată nepăsarea

Și am uitat respectul și onoarea!

Eram sărac, dar mândru! Omenos!

Acum, sunt doar un simplu păcătos!

Ca biet arici, aveam și eu, tot dreptul,

Să am în preajmă, onoarea și respectul!

Mă-ntreb - cum am pierdut cărarea?

De vină-s eu? Sau, poate, întâmplarea?

Oricum, păcat! acesta e efectul-

Nu am, la mine, onoarea și respectul!

Oi fi un ticălos, de-o rară josnicie,

Dar tot mai știu, de-un pic de omenie!

Nu mă compar cu cei ce au făcut oroarea

Să ne distrugă sufletul și-onoarea!

Aștept, la ceas târziu, ca niște lei,

Să se ridice, din țărână, și ăști copii, ai mei!

Să le jupească pielea pe picioare!

La cei fără de milă și de-onoare!

Simțiți, și voi, cum înflorește glia?

Mă doare - în suflet, ca toată  România!

Cum? nu mai e contemporam subiectul?

Ori v-ați pierdut curajul și respectul?

TOATE CELE BUNE!

       Nu știu de ce, dar cred că, noi, toți, am deraiat  de la normal! Ne-am înmulțit sărbătorile, cu gândul la ciolanul cu fasole, mititeii cu muștar, grătarul dospit, dans tematic, cu pupături!

    În loc să fie prilej de bucurie, (doar e momentul să ne adunăn cu cei dragi și să retrăim amintiri, să ne amețim, nițel, și să tragem câte-o cântare, sunt între ai mei, așa că merge să cânt cu piciorul stâng, nimeni nu-i mai breaz, după un kil de vin!)primul lucru care îți  vine în  minte este  -  O NOUĂ OBLIGAȚIE!

      Să luăm, de exemplu, eventualitatea unei nunți – anunțată cu un an înainte, începi să faci socoteli, să pui deoparte, să nu te faci de...băcănie! Cât ar trebui să pun pe masă? Tăiem schimbul de ulei, de la mașină, reducem rația lui Azorel, nu mai mergem la mare, doar 3 zile, la munte, cu niște conserve în geantă! Ferească Sfântul (unul dintre ei!) să fie două-trei , din astea, nunți, că ai pus-o!

            Luna Martie devine, astfel, o obsesie - pe lângă suita de aniversări, botezuri, mese festive și zile naționale, pentru 1, 8 și, mai ales, 9 martie, iar trebuie o spinare, juma, de bani! Comercianții investesc, pentru astea, mulțimi de parale, le îngheață țuțuroiul, prin piețe, rugându-se să ologească chinezii, care sunt cei mai tari, la mărțișoare, sau să se blocheze ușile la supermarket! Florarii nu au aer, să respire, iar unii dintre ei, ies în gaură, concurența e atât de loială, încât se bagă, singură, în faliment!

            Tu, amă-râtu’! faci lista cu obligații și-ți faci cruce - iar s-a redus bugetul! Nasol e că tot nu reușești  să împaci pe toată lumea, îți mai scapă cineva, ori nu nimerești mărțăgușul, e , poate, prea ieftin, banal, tărcat, marcat și nu-i culoarea potrivită!

        De aceea zic – am cam deraiat! Nu știu ce-o fi însemnând mărțișorul, dar, pentru mine, chit că-i gerul Bobotezei, afară, înseamnă că vine primăvara! Simbolizează, nu obligații care se uită sau, opus, nu se uită, rămân drept conturi neplătite, ci doar un nou început! Că mai intră, pe ușă, o nouă primăvară, iar iarna nu mai are putere, să ne tuflegească sufletul și trupul! Pe scurt, vine căldura! Când o veni!

      Mai înseamnă și reînnoire, o primenire sufletească, un nou impuls către viitor! Nu daruri scumpe, odată, cel mai simplu și încântător dar, era un buchet de ghiocei! Azi, un astfel de gest înseamnă zgârcenie, răutate, aproape că e o meschinărie! Cum, mă! n-a avut bani de-un buchet de trandafiri? Sau de o tigaie, de teflon?

            Cu riscul de a deveni nesuferit, de tot! mărțișorul meu, pentru voi, nu există! De-al dracului! nu vă dau niciun mărțișor!

            Vă urez doar atât - gânduri frumoase, să fiți fericiți, indiferent de câte necazuri sunt prin preajmă, să fiți sănătoși și cu inima plină! Să nu cedați nici unui gând murdar, pentru ca să dormiți liniștiți! Să vă bucurați de ce aveți și de o primăvară frumoasă!