miercuri, 4 iulie 2018

CUI ÎI PLAC FLORILE CARNIVORE, SĂ ȘI LE IA ACASĂ!

Cuprins de o porție de sado-masochism, Relu se refugie într-o florărie, cu gând să-și umilească nevasta, pentru a n-a oară, biata credea că iar uită că e ziua  căsătoriei lor!
De data asta, nu mai nimeri fătuca plină de nuri, pe care o găsea de obicei, ci chiar pe patron, un tip cu față de fachir, gât de girafă și creier de ornitorinc. Acesta, care, de dimineață, nu vânduse nici măcar un mănunchi de coada calului, vederea lui Relu îi cree senzații tari și poftă de clientelă:
-Ați venit la fix, tocmai ce-am descărcat un lot de plante nemaipomenite, n-ați văzut în viața dumneavoastră așa minuni! Aici avem minunata DIONAEA MUSCIPULA, care stă lângă o DROSERA AFFINIS superbă!
      Lui Relu denumirile îi stârniră glanda mamară, lui nu-i plăceau florile, de nici o culoare! Plus că vorbărețul nu avea în intenție să se potolească și scăpă hățurile:

     -Cu vânzările din zilele astea, nu mă mir că am intrat serios, la apă, ca o BYBLIS AQUATICA! Apariția dv, demnă de o AIDROVANDA UNICA sau INOPINATA, mi-a creat senzația de DROSERA  INTRICATA , BULBOSA sau PILOSA! Că numai dacă ai pile, nu mai ești DROSERA ORBICULA ori PALLIDA!  Precum viața în DROSERA OCCIDENTALIS, degeaba noi gândim la INSOLITA, că nu ne căpătăm cu VILLOSA, nefiind prea SUBTILIS. Cu atâta ULTRA MAFICA, toți repetenții făcuți doctori la apelul de seară, obișnuiți cu ZIGZAGIA, MINIATA pe Dumnezeu, care ne-a pedepsit trimițându-ne pe SOLARIS, să ne lase fără LANATA!
Nu mai vorbim de DROSERA BANKSII, știm cu toții unde ne-au dus ratele! Ah! CHEFALOTUS FOLLICULARIS! cum m-am trezit în  DROSERA SALINAS, și mult prea STYLIDIUM DEBILE și INSENSITIVUM! De prea multă vreme ne trezim că primim STYLIDIUM CARICIFOLIUM, că ne arătă GLANDULOSUM și CURTUM!  Ne doare FALCATUM,  de atâta INDURERATUM, ne-a ieșit LIMBATUM afară, din grămezi de MARGINATUM, INUNDATUM, SPINOLOSUM! Când trebuie să plătesc taxele, văd că am ieșit pe MINUS și mă simt NUDUM, ARTICULATUM și BICOLOR! Degeaba înjur DELICATUM, tot mie mi-e rău, pentru că sunt PINGUICULA VULGARIS! Oh! NEPENTHES AMPULARIA, nu mă mai descurc cu atâtea floricele TRUNCATA, că ne BELII ăștia, de n-a mai rămas decît HIRSUTA, în timp ce ei DANCERII, numărănd ARGENTII! Așa e când sunt unii cu LINGUALATA,  ne lasă fără SANGUINEA, că ei au multe TENTACULATA!

- Bre, omul lui Hristos! Nu vrei să te stropesc cu apă rece, să te răcoresc nițel? Că ți-a ieșit fum din scufia de mărgăritar! Ce tot bolmojești, acolo, că n-am înțeles mare lucru, din ce spui?
- Scuze! Tocmai ce-am primit un lot de plante carnivore și mă documentam! Ce doriți dumneavoastră?
- Dacă tot ai pomenit de plante carnivore, vreau și eu, una, să scap de soacră-mea! Dacă ai una mare, cât să înghită o vacă bătrână, călare pe-o batoză, sunt omul tău!
Relu tăbârci buruiana achiziționată, bucuros că nu-i muierea acasă, s-o vadă și să nu iasă surpriza! Namila verde, cu flori roșii, abia încăpu în sufragerie, ocupând un loc serios, mult mai mare decât sperase. Obosit de lupta cu planta, Relu se întinse pe pat, aducându-și aminte că nici noaptea trecută nu dormise, din cauza celor șapte muște și 21 de țântari, lăsați să intre, de familia sa aiurită. Și doar le spusese că nu se răcorește în casă, dacă deschid, pe lângă ferestre, și ușile!
 Se trezi întro liniște nepămâmteană, cu care nu se mai întâlnise de vreo 20 de ani, de când se însurase! Niciun bâzâit, zbor planat, pișcătură sau mișcare nepermisă! Nu zău! chiar își făcuse planta carnivoră efectul? Nici urmă de furnică, muscă, țântar, acoperit sau altă târătură! Trai, neneacă! își zise și adormi, mulțumit, la loc!

Seara, Mădă, nevastă-sa, se miră - Relu nu ajunsese, de la bere, acasă! Iar uitase de aniversarea lor! Ceva nu era, însă, în regulă – casa părea mai goală decât de obicei! De exemplu, unde sunt ciorapii murdari, aruncați sub pat? Sau canarii? Cine îi eliberase? Cine a strâns mâncarea câinelui și i-a dat drumul, nesupravegheat, afară?
Abia când zări pantofii maică-sii, lângă cureaua lui Relu, femeii îi veni rău – se întâmplase ceva groaznic! Și ce tot molfăia  planta asta de doi metri?

La înmormîntarea simbolică, primarul ținu să-i mulțumească:
-Dacă nu era floarea dumitale, multe necazuri mai aveam! După ce-am pus-o în sala de Consiliu Local, am scăpat de griji, nu mai are cine să-mi blocheze proiectele! Iar săptămâna viitoare, o duc la Ajutor Social!

marți, 3 iulie 2018

ÎMI PARE RĂU?...DELOC! ...SUNT SIDERAT!


 Îmi pare rău, dar nu mai am încredere că, la noi, ceva va fi bine! Mi-a ieșit părul, prin căciulă, și  mustața, prin fular, dar adevărul e că nu oamenii sunt vinovați, ci sistemul! Nu statul paralel, nu Parlamentul, nu Executivul, nu urzica moartă! SISTEMUL, la care am contribuit și noi, prin indolență și nepăsare. SISTEMUL, care a preluat toate oribilitățile, toate rebuturile și toate dejecțiile sistemelor deja existente, pe care noi le pupăm în coccis!
E clar, UE ne-a vrut doar pentru forța de muncă și piața de desfacere! Pentru  resurse și pentru că suntem căscați, de intră polonicul, cu tot cu mâner, printre buzele rânjitoare! Când s-a săturat UE de românași, i-a numit țigani! A se vedea Simona Halep! Apropos! chiar dacă ar fi țigancă, cum de n-au sărit toți ăia, spumegătorii, să urle că-i discriminăm pe țigani? Și unde sunt țiganii de altădată, revoltați că sunt discriminați prin Simona? Unde sunt lătrătorii care spun că minoritățile sunt terfelite? Unde e minoritatea română? Aha! nu-i subiect de campanie!
Acum UE face pe muta! Ne bagă-n seamă doar când îi convine! Ne arată cu degetul și ne ceartă că nu suntem cuminți, n-am mâncat toate rahaturile pe care le înghițim zilnic!  
Nu înțeleg ce are lumea, cu ungurii! Băieți deștepți, au pupat cam toate guvernările și ce-au promis electoratului propriu, au luat cu vârf și-ndesat! Doare când spun că sunt deștepți, nu-i așa? Păi dacă noi, românii, avem parte doar de politicieni dobitoci, care mai mult au grijă de mătreața lor, decît de viitorul nepoților lor, cu ce sunt vinovați ceilalți? Dacă ai noștri se scarpină cu același deget, peste tot, de ce să ne plângem, că doar noi îi trimitem acolo?[
Corect! Nu avem de unde să știm, nu-i cunoaștem prea bine pe toți! Dar pe ăia, care joacă sârba pe butuci, de ce cucul anului 2018, îi votăm? Nu ni s-a acrit  de vorba împământenită - Las’ că - i  bun, mai minte, mai fură, mai înșeală, dar ne dă ceva și nouă!  Decît unul, care nu dă nimic, mai bine unul care mai scapă ceva printre deș’te?  Da’ de unde scapă acel CEVA, din buzunarul lui?
Și uite-așa, am ajuns țara hoților, cerșetorilor și-a gămăliilor! Și m-am săturat de atâta ipocrizie, până și eu, ipocritul de serviciu, simt că-mi plesnesc arterele, iar carotida dă în clocot! Pînă ce nu vom recunoaște că ne merităm soarta, n-avem ce discuta!
Mă revolt degeaba – am ajuns rău! Dependenți de telefon, apă, gaze, televizor, serviciu, gută și scleroză, etc, nu mișcăm în front! Și ne-am prostit, scuze, dar ăsta e adevărul! Nu eram nici pînă acum mari viteji, orice s-ar spune, dar nici acum nu transpirăm prea mult, doar pe alocuri!
Unde ne e curajul, când rămânem fără apă? Când , fără să te avertizeze cineva, n-ai ce bea? Când facem fundul cât batoza, la firmele de apă super - minerală? Ce facem când sunt 5 întreruperi de curent, întro jumătate de oră? Exact când e căldura mai mare, sau e ger, și n-ai cu ce te drege? Când vrei să te relaxezi și faci spume, așteptând trenul de anul trecut? Când urci în tren și-ți vine să-ți cumperi roabă, că-i mai iute? Când...!
Dacă mi-e silă de cineva, mi-e silă de mine - păi, cu moaca asta, vreau să ajung la pensie? Moaca asta de milog, de nătântoc, de parmezam? Ce pușculița, cu trei  bani și-o rată găunoasă! să mă mai lupt cu SISTEMUL? Că nu am pe cine să ovaționez, tot ce văd înaintea ochilor, sunt numai tufe de măceșe, flori de nu-mă-vota și ciuboțica cucului ?
Marii politicieni bulevardieri, la o bere - la cinci persoane, scot flăcări pe nară -  trebuie  cineva să se ocupe și de politica asta, de aia am ajuns, unde am ajuns, că nu ne implicăm!
Eu cred că fiecare dintre noi este profund implicat - cine plătește datoria externă, socra lui Dalai Lama?  Cine plătește erorile de la CEDO, cimpanzeul lui Nostradamus? Cine se trezește dimineața și-i vine să se spânzure cu elasticul de la pijama? NOI, TOȚI! Pentru că nu suntem uniți! Pentru că, începând cu 20.000 de ani înainte de Hristos, ne-am rugat să ne ajute Cerul, acolo unde nu erau decât pietre și suflete de piatră! Ca și astăzi - numai suflete de piatră!
Să nu plângem - suntem căliți! Mai rău e că ne pleacă copiii și nu mai vor să se întoarcă, parcă le pute aici! Și au dreptate - put cam multe pe-aici!
Dacă mai gândesc mult, ajung la altă concluzie - LE ESTE FRICĂ DE NOI! Exact! le este frică, lor și SISTEMULUI, că am pricepe că NOI suntem mai importanți decât ei! Că ne-am descurca mai bine fără ei! Că ne-ar merge mai bine, și cu eforturi mai mici! Că am putea trăi mai bine ca ei! Este singura explicație pentru mesajele astea ciudate, care ne transformă în marionete!
Să nu-i lăsăm, viața noastră e a noastră! Și dacă nouă nu ne mai pasă de noi, să ne pese de urmașii noștri!

luni, 2 iulie 2018

STAU CU DEGETU-N GURĂ ȘI MĂ ÎNTREB...!(II)


    Cu același deget nesuferit, vârât între gingii, îmi rostogolesc mintea în căutare de răspunsuri juvenile! Obiceiul ăsta, departe de a fi nou, de a pune întrebări în dorul lelițelor, a venit ca o compensație pentru lipsa acută de reacție a celor care freacă luleaua, și o mai fac și pe banii noștrii!
       Neavând joben, să-mi scot iepurele, scamatorul din mine scoate din oala de 10 kile întrebarea - ce părere au cei care se joacă de-a seriozitatea? Adică  - cum să-ți vină acasă dricul poștal, aducând un plic, prin care finanțele românești anunță o plată de 6 lei? Cam cât costă trimiterea?  Plus două - trei semnături, ștampilă,(sau fără), plus înjurăturile de rigoare? Nu! răspunsul nu e relevant - datoria e datorie, calculatorul nu alege!  Da’ pe calculatorul ăla, cine îl pune la muncă, bau - bau-ul de la muzică ușoară?
            Parcă am mai scris asta, cândva - o persoană din State  se reîntoarce la vatră, în țară, și trece timpul! La cîteva lun după, primește înștiințare acasă - are de recuperat, de la statul american, vreo 400 de dolari! Să vină, să și-i ia, că-i are de primit! - Bine, măi stat american, dar pe mine mă costă mai mult drumul dus - întors! se zbârlește contribuabilul. - Păstrează-i, stat american, în viață am pierdut mult mai mult și n-am murit! Statul american zice -NU! marș! și ia-ți banii, că-i ai de primit! Că și dacă trebuia să ți-i luăm, ți-i luam și te băgam și la pușcărie!
       Ce ți-e și cu modelele astea! Nu ca la Băsescu, cu navomodelele lui, că, după el, au rămas numai vapoarele de hârtie! Ci cu modelul finanțiștilor mondiali, nu ca ai noștri, crescuți la coada vacii nebune!
            Boala asta o au mulți - cum ai contract cu cineva mai înspumat la gură, când ai ieșit din ritm, te sună cineva, din partea adversă, și-ți face mucii, cravată, uitând că de-acolo mănâncă, de unde scurmă! Urlă la tine, te amenință că-ți taie urechile și ți le pune la sare! Că vine acasă, la părinți, face ședință și te spune că ești datornic! Că aduce călăul, să-ți zdrobească...! Ceva, o găsi el, ce să zdrobească! Unde e logica? Cum, care logică? Aia, care spune că omul mai uită, mai face stop cardiac, respirație bușon, la bușon, trichineloză, urticarie și se îmbolnăvește de deces! Asta, cu moștenitorii, e altă întrebare, i-o las fostului ministru al justiției! Sau o să revin altă dată, când sunteți mai veseli! Acum folosesc degetul să scriu pe geam - Bă! N-aveți Furazolidon, la voi, v-a apucat limbarița și nu mai țineți cont de gravitatea lucrurilor? Or fi, ei, mulți măgari, pe lumea asta, dar nu intrăm toți, în aceeași mărime de la cămașă! Uitați-vă, bre! și la om! Nu mai știți care e om și care, nu? Păi, dacă ne mai răriți un pic...!
            Una - două, du-te-n instanță! Sau du-te...! Că banii cresc în tufa de măceșe, trebuie numai să sapi la rădăcină și gata! cad! Există aici o chestie - zâzania între bugetari și privați! Care trebuie întreținută! Unde merge jaful mai bine? Unde-i haos și gîlceavă! Ăia de la stat trebuie să se ia după niște legi tâmpite, că, dacă nu! își pierd pâinea, libertatea și doi dinți din față! De aici sunt atâtea abuzuri, trebuie să faci cum scrie-n lege! Când se ajunge în instanța de judecată, tot după decolteul legii, se ia! Și să nu le zici de mamă, politicienilor? Ba să le zici, că îi doare-n fundul curții!
            Degeaba vrem, cu toții, să fie lege egală pentru toți, ea este egală numai pentru hoți! Până se regulează problema, să fim corecți și să ne plătim datoriile! La fel ca și marile firme, care au parte de reeșalonări, acolo unde marțafoiul de rând primește somație! Sau, mai rău, nu primește somație, ci direct un șut în anus! 
            N-am putea să trăim în România și să ne plătim dările, în SUA? Cel puțin, ne-ar beli străinii, nu ne-am beli între noi, ca berbecii!
           

duminică, 1 iulie 2018

FILOZOFUL DE BALTĂ


  Mă numesc Astacus Fluviatilis! Spune-ți-mi Flu, nu știu ce-a fost în capul nașului, să-mi pună pomelnicul ăsta, drept nume! Pe el îl striga lumea - MĂI! Avea, și el, un nume complicat, dar era greu de ținut minte! De aia e mai ușor să-i spui MĂI!, cuiva, decât să-i spui pe nume, dacă greșești și se supără? Măi, vițelule! Măi, boule! Măi, panaramă!... Merge și ca nume, și ca prenume! Nu se prinde nimeni, zice că-i nume de alint!

            Pot să stau aici, cu dumneavostră, că nu fac gălăgie? De felul meu, sunt timid și nu sunt deloc vorbăreț, mie îmi plac faptele, nu vorbele! Când privesc la vorbăreți, mi se usucă spatele! Și cred că știți că mor, când mă usuc! Mă usuc eu, și-așa, când văd câtă prostie există! De! așa e când ești rac! De baltă și de râu, numai în mocirlă stai și te burici!
            Cred că știți că, de felul meu sunt un solitar! Nu! nu sunt solidar cu cineva, azi e pe bază de selecție naturală, fiecare pe pielea lui! Mă rog! Fiecare cu carapacea lui, ca mine! Că cine n-are carapace, îl doare în părțile moi! Mă înșel? Posibil! Vreau să știu, de mine, pe cine doare în părțile moi?
            Se spune că sunt agresiv! Nu-i adevărat! Când simt primejdie, îmi dau seama că sunt acvatic, așa că intru, des, la apă! Din proprie inițiativă, nu aștept să mă vâre alții! Că și intratul la apă are conotații politice, iar eu nu mă bag în așa rahat, mai bine la apă limpede. De aia și circul numai noaptea, să nu dea radarul peste mine. Auzi, domn’le! racii sunt nocturni! Atunci ăia din cluburi de fițe, ce sunt? Aha! sunt beți! Nu m-am gîndit la asta! M-aș fi dus și eu, la club, dar nu încap, cu cleștii mei, și de atâtea fițe! Ce dans pe masă  aș mai trage, cu toate cele zece picioare ale mele! Cum, ce fac cu cleștii? Apuc! Apuc și eu, ce prind! Ce prind dezgolit, că n-am să mă încurc în nimicuri!  Atunci, să nu-mi fac probleme, că n-am de ce să mă agăț, se mai poartă nimic, pe dedesupt? Dacă îmi plac șnurulețele? Nu prea, acum o lună era să mor sufocat, m-am prins într-unul și-am rămas blocat la suprafață! Cum, care suprafață? Lasă, că v-ați prins voi...!
            Știți care este avantajul unui rac? Că avem ochi peste tot! Adică, nu chiar peste tot, ci doar în vârful unor prelungiri, care ne permit să ni se învârtească ochii - n cap, când vedem numai tâmpenii! Vouă nu vi se învârt, câteodată? Voi nu aveți, ca noi, antene! Voi aveți, în schimb, alte Antene, ProTV,  TVR, Prima, a doua la stânga...! Care nu vă ajută, ca pe noi, la pipăit sau la mirosit, mai mult - la prostit! Cu ele, nu mai mirosiți, voi, nimic, că le pute gura la unii, de pe-acolo! Da! avem și noi, racii, fălci puternice, dar nu suntem hrăpăreți, ca unii dintre voi, ne mulțumim doar să supraviețuim, nu să ne dăm în specacol!
            Cel mai urât e în perioada năpârlirii, când suntem vulnerabili! Ne ciugulește, cine vrea, de unde-i vine bine  - la utilități, la apă, la ...! Apropos! Știați că suntem pe cale de dispariție, din cauza calității apei? Ne stă-n gât, apa asta! Nu degeaba se spune că suntem sensibili, noi, Racii!
Ei! e timpul să mă retrag, s-a ridicat soarele prea sus, am rămas ud doar sub braț! Aș mai sta la taclale, dar știți cum e cu polemica, intri în ea și nu mai ieși nescărmănat!
Noi, racii, suntem precum economia românească- dăm viteză înainte! Cum? încurcăm sensul de marș?
Vroiam să vă spun că nu știți mai nimic despre noi, crustaceele! Voi știți una și bună - horoscopul! Ne confundați cu Racii din zodiac, cu care, ce-i drept! avem unele asemănări! Destul de vizibile!
V-am pupat dulce! Pe clești și pe mustăți!