RECUNO-ȘTIINȚĂ

 Primul care a luat cuvântul la căpătâiul răposatului, înainte ca acesta să stea, în sfârșit, liniștit, a fost reprezentantul familiei, unchiul Jonică, venit de peste mări și vreo două țări:

-Vreau să-mi amintesc de el, așa cum a trăit - modest și cuminte! Chiar dacă ne mai călca pe nervi cu ironiile lui usturătoare, nu făcea rău nimănui. Ba chiar te făcea să te simți vinovat și să stai  mai mult pe WC, să-ți faci o analiză-n plus față de cele normale. Eu, unul, dacă nu era el, nu plecam în lume, că n-aveam bani, tot ce am primit din salariile compensatorii, când m-au dat afară, s-a dus pe păcănele. El a venit la mine, mi-a întins purcoiul de bani, pe care îi economisise pentru zile negre, și mi-a spus să plec, că-mi sparge fața dacă mă mai joc cu viața mea! Ceea ce am și făcut, nu știți ce fioros arăta, de-a trebuit, înainte de a pleca la aeroport, să-mi schimb lenjeria. Și mi-a fost rău, după aia, bine, apoi foarte bine, și asta datorită inimii sale generoase. Că știți - era prost, de bun ce era! Fiecare dintre noi s-a bucurat de mărinimia sa: frații lui, când a renunțat la partea lui de moștenire, după ce tot el și-a îngropat, fără ajutor, părinții. Celor două surori ale mele, mătușile lui, le-a făcut casă din ce fura de pe șantier, nu mai stau acum, la bătrânețe, în cutii de carton. Copiii și i-a ținut la școli și facultăți, n-a știut o singură persoană, inclusiv nevastă-sa, cum făcea rost de bani. Nu era vecin, să-i ceară ajutorul, și să fie refuzat. Când cumnată-sa era să intre la pârnaie, și-a vândut uneltele și a salvat-o! Cum poți să fii nerecunoscător față de un om care s-a jertfit pe sine și i-a pus pe ceilalți mai presus de el? Dumnezeu să-l odihnească și să-l țină la dreapta sa!

Din partea colectivului unde lucrase defunctul, a vorbit, cu întreruperi datorate ștergerii unor lacrimi imaginare, doamna Ciuciulică, multă vreme bârfită că l-ar fi cunoscut și-n sens biblic, nu numai pe linie de serviciu:

-Un om de o abnegație... ce să mai vorbim! Venea primul la muncă, pleca ultimul acasă!...Nimic nu era  greu pentru el, întotdeuna se descurca!...Dacă aveai o problemă, umărul lui era acolo, să te sprijini pe el...! În atâția ani, cât am lucrat împreună, o singură dată nu ne-am certat, avea, dom’le! un calm, de te băga-n mormânt! Toate calificativele îi erau excelente, dar nu se înghesuia la prime și nici nu se plângea că muncește prea mult! Lăsa de la el, de îți venea ție, să-i dai palme, că prea bun era la suflet!

Următoarele 3 ore s-au tot ținut discursuri în felul ăsta, de mai că s-a plictisit și mortul de atâtea elogii.

După ce cârdul de personaje s-a împrăștiat, groparii au intrat în acțiune. Unul dintre ei nu s-a putut abține:

-Bă! l-o fi iubit cineva pe nefericitul ăsta, că n-are decât trei flori și-o coroană? Și aia semnată –„De la Vasile, pe care l-ai bătut măr când erai beat”!