joi, 16 noiembrie 2017

ROMICĂ ȘI JULITA! (SCENA BALCONULUI)



Romică Îngălatul, nu știe chichirezul-
Sub balconul Julitei, o face pe-amorezul:


-Iubito cu chip de heruvim,
Cu dinții ascuțiți, ca de rechin!
Deschide, larg, fereastra sufletului tău.
Mi-au înghețat țurloaiele și zău!
Rinichii îmi oftează sub balcon!
O faci pe proasta? Ți-am dat și telefon!
Venit-am de la treabă, uscat de dorul tău
Am ochii cât un far! Și, în stomac, un hău!
Azi am mâncat un sandwich și am băut cafea,
Și m-am gândit la tine, ce straie  ai putea,
Să porți în noaptea plină de dragoste călduță!
-M-am tot gândit la tine!Și cum arăți, măi ...drăguță!
Răspunsul meu de zână, de mamă viitoare
E că iubesc temeinic! Și nu...că sunt putoare!
Am aștept să vină un Făt - Frumos călare
Și-ai apărut, iubire, cu teniși în picioare!
În loc de cal de curse, erai pe bicicletă!
Bine c-avea-i și sonerie, și nu aveai trompetă!
Doream ca, pentru mine, s-apară Adonis!
Când colo, canci, nenică! Apare un... proscris!
Cu vorbe-nșelătoare și carduri la trei bănci,
Am înțeles iubirea frecată între fălci!
Am înțeles c-adesea aparențele înșeală!
Iubitul meu, cu chip bovin și ochii, de cerneală!
-Mă-nțeapă un ventricul, când mă gândesc la tine!
Aș vrea să zbor, dar craca nu mă ține!
Și tocmai ce luptat-am, cu trudă, ca un drac
C-un ticălos de noapte, un negru liliac,
Ce aspira la tine, zeiță și dulce-nchipuire!
N-am înțeles ce zice! și ce dezamăgire,
C-am fost un fătălău și  nu i-am dat-o-n freză!
Nu prea am fost atent la cursul de engleză!
Dar ce faci, drăgostică, nu mă primești la tine?
Am înghețat, măi soro, și fac puțin pe mine!
Am terminat benzina și s-a scumpit uleiul-
Afară de mă ții, nu-ți înțeleg temeiul?
Te știu de-o veșnicie, de când m-am îmbătat
De milă și rușine, în pat, tu, m-ai băgat!
Te-ador și nu mai știu cam ce să te învăț,
Aș vrea, c-o aspirină, o noapte de răsfăț!
-Lumina mea celestă! Nu-ți trebuie motiv!
Ci doar adu cu tine un banal prezervativ!
Om mai vedea dacă iubirea  noastră sacră
Va deveni dulceață sau numai poamă acră!
Verifică-ți agenda și sigur poți să fii
Că nu-mi doresc un lucru - NU ÎMI DORESC COPII!
Că ăștia mici orăcăie și cer destul de multe,
Nu te mai fofila, că ești pe unde scurte!
Să fie clar, maestre! - mai poți copilări!
Așa că, bagă mare! și nu te mai prosti!
-Senină mi-este viața, noi doi gândim la fel
Mă bucur, nu ești proastă! Și nici eu nu-s tembel!
Ofrandă îți aduc și - ți pun, eu, la picioare!
Un BMW – un răcnet! Din palida-mi sudoare!
Mă rog, de la bătrânu’! Nu-i nici o diferență!
Că e plecat din țară și nu e, strict, prezență!
Și-ți spun cu fermitate, că te iubesc zănatic!
Așa că, lasă vraja! că sunt nițel asmatic!

Din cripta funerară, se-aude un oftat-
Nu mai importă cine, cu cine l-a scăpat!
Iubirea celor doi, cu aer diafan,
A transformat amorul, în plâns shakeasperian!


Niciun comentariu: