-Trebuie
să apelăm la o lobotomie transfrontalieră standard! își dădu cu părerea
medicul - șef, fără să se uite în fișa pacientului.- E de trei zile la noi și
n-a venit nimeni, să întrebe de el! O fi vreum om al străzii, nu merită să ne
batem capul cu el!
Chirurgul
se uită lung, la el, nu-l corectă, știind că e răzbunător, dar, cum nu era de
acord cu lobotomia prefrontală, se pronunță spre cea transorbitală, fără să-și
bată prea, mult, capul. După 5 gărzi legate cu lanțuri, de calorifer, faptul că
va tăia un organ genital sau talamusul, era cam același lucru, mai ales că nevastă-sa
l-a amenințat cu divorțul, dacă mai trage de asistente.
Pacientul
era cuminte - cuminte, sedat bine și aburit de propriile gînduri. Dacă cineva
ar fi fost curios, ar fi observat că o mână criminală încurcase fișa lui, cu a
altui pacient, transformând un accident de mașină, într-un altul. Prin urmare,
sedatul era acolo pentru un picior în gips, nu pentru fractură craniană. E
drept că ambii accidentați fuseseră bandajați la cap, dar cel cu craniul
zob era, deja, la sala de gips, după ce făcuse autostopul!
Nici nu simți cum leocotomul îi umblă prin ochi și prin
țeastă și se trezi, zile mai târziu, acolo unde îi era locul.
Când
își veni în fire, lângă el erau cei doi specialiști, foarte doritori să vadă
dacă mai poate zâmbi. Le demonstră că poate, dar nu fu foarte convingător,
pesemne fața îl trădase, că toată lumea fugi, îngrozită, refuzând să se
întoarcă. Abia a treia zi, după asta, reușiră să nu-i mai dea sedative, astfel
că încercară să-i testeze capacitățile, punându-i întrebări. Nu numai că putea răspunde, dar era foarte coerent, de parcă venise
de la nuntă, nu parcă scăpase, ca prin urechile acului, de roata ce zburase
prin aer! De-ar fi știut că mașina care-l accidentase, se învârtise, două
zile, în jurul unui stâlp, aruncând “țoalele” de pe ea, ar fi dat în bâlbâială! Așa că aflară
cine este, cum ieșise, la o plimbare, seara, unde locuiește și cam ce făcuse în
ziua accidentului. Numai când îl întrebară, pe cine să anunțe de starea lui,
brusc, se ivi un blocaj, dar depăși repede momentul, informându-i, dând din cap
precum elefantul din inerția trompei:
-Cred
că am, pe undeva, o nevastă zgubilitică! Una, rea de muscă și de gură! Și
parșivă, mamă - mamă! Și mai am, pe lângă un pudel, și-o fiică, cerșetoare! Care
seamănă, leit, cu mă-sa, numai că-i vopsită roșcat! Și căreia i se văd chiloții
tot timpul, mă tem că ăla care m-a lovit, după așa ceva se uita!
Nu
termină bine și, pe ușă și pe fereastră, intrară două uragane de mici
proporții, unul - blond, unul - roșcat, care începură să trosnească din fălci și
să toarne lacrimi, cu găleata, nu se știe de unde le scoteau:
-Dragul
nostru, cum ai ajuns aici?
-Cu
Salvarea, la ora aia nu circula niciun dric! Toate dricurile erau ocupate cu
amicii voștri, la care le-ați golit buzunarele! Săracii, cred că mă învidiază,
am scăpat mult mai ușor decât ei!
-Tocmai
ce ne-a anunțat spitalul, că ești aici de două săptămâni! Am venit în fugă!
-Abia
mai dați jos șuncile, de pe voi! Puteți zice, că ați făcut jogging, sau
gogging, că le aveți mai bine cu gogoșile, decât cu fuga! Ah! nu, cu fuga prin
magazine, le-aveți! N-am!!!
-Dar
bine, tăticuțu’ meu scump, nu ți-am cerut nimic!
-Cuțu-cuțu
tău, s-a prins după sclipirea ochiului tău stâng, ăla care nu-i cruciș, cu ăl drept!
-Dar
am înțeles că i-ați făcut nu știu ce operație! Nu cumva l-ați lăsat eunuc?
-Nu,
doamnă, doar o lobotomie mică!
-Adică
i-ați mai scos din creier, că dădea pe-afară?
-Nu
chiar! Doar ceva...!
-Dacă
mi-au luat din creier, bine au făcut, că parcă mă simt mai bine, abia acum vă văd,
ce cotoarbe sunteți! Dom’ doctor, nu-i așa că pot s-o fac pe prostu’?
-N-aș spune chiar așa, dar...!
-Atunci,
să știți că nu vă dau un leu! Nix șpagă!
Chix intervenție! Că-s nebun și văd că m-ați tratat cum trebuie! Iar voi două,
pregătiți-vă, să vă iau în șuturi! Că n-am creier suficient! Cum n-am avut nici
când i-am votat pe aia, și pe ăilalți! Lor nu le puteți face o lăbătimie, că le
trebuie? Nu vedeți, la mine, că mi-a venit capul, la minte? Că mintea, la cap,
n-a reușit, era prea lung, drumul, și cu gropi! Apropos, la ăștia, cu creierul
puțin, le faceți pensie specială? Nu mi-ar strica un ban în plus, dacă tot am creier, în minus!
Dar nu cumva, ce mi-ați făcut mie, se făcea, odată, după 1936, la nebuni,
schizofrânaci, paranoicici și ucigași în serie? Păi, când am ajuns aici, nu
aveam decât un picior rupt! Tipic românesc, te fac bine, până te fac rău!
Meserie! Operația asta chiar că ați reușit-o, văd, mai bine, ce dobi, sunt!
Dați-i așa, înainte, poate o fi bine și pentru noi!
