ASTA MAI ZIC, ȘI EU, OPERAȚIE REUȘITĂ!

-Trebuie să apelăm la o lobotomie transfrontalieră standard! își dădu cu părerea medicul - șef, fără să se uite în fișa pacientului.- E de trei zile la noi și n-a venit nimeni, să întrebe de el! O fi vreum om al străzii, nu merită să ne batem capul cu el!

Chirurgul se uită lung, la el, nu-l corectă, știind că e răzbunător, dar, cum nu era de acord cu lobotomia prefrontală, se pronunță spre cea transorbitală, fără să-și bată prea, mult, capul. După 5 gărzi legate cu lanțuri, de calorifer, faptul că va tăia un organ genital sau talamusul, era cam același lucru, mai ales că nevastă-sa l-a amenințat cu divorțul, dacă mai trage de asistente.

Pacientul era cuminte - cuminte, sedat bine și aburit de propriile gînduri. Dacă cineva ar fi fost curios, ar fi observat că o mână criminală încurcase fișa lui, cu a altui pacient, transformând un accident de mașină, într-un altul. Prin urmare, sedatul era acolo pentru un picior în gips, nu pentru fractură craniană. E drept că ambii accidentați fuseseră bandajați la cap, dar cel cu craniul zob era, deja, la sala de gips, după ce făcuse autostopul!

 Nici nu simți cum leocotomul îi umblă prin ochi și prin țeastă și se trezi, zile mai târziu, acolo unde îi era locul.

Când își veni în fire, lângă el erau cei doi specialiști, foarte doritori să vadă dacă mai poate zâmbi. Le demonstră că poate, dar nu fu foarte convingător, pesemne fața îl trădase, că toată lumea fugi, îngrozită, refuzând să se întoarcă. Abia a treia zi, după asta, reușiră să nu-i mai dea sedative, astfel că încercară să-i testeze capacitățile, punându-i întrebări. Nu numai că putea răspunde, dar era foarte coerent, de parcă venise de la nuntă, nu parcă scăpase, ca prin urechile acului, de roata ce zburase prin aer! De-ar fi știut că mașina care-l accidentase, se învârtise, două zile, în jurul unui stâlp, aruncând “țoalele” de pe ea, ar fi dat în bâlbâială! Așa că aflară cine este, cum ieșise, la o plimbare, seara, unde locuiește și cam ce făcuse în ziua accidentului. Numai când îl întrebară, pe cine să anunțe de starea lui, brusc, se ivi un blocaj, dar depăși repede momentul, informându-i, dând din cap precum elefantul din inerția trompei:

-Cred că am, pe undeva, o nevastă zgubilitică! Una, rea de muscă și de gură! Și parșivă, mamă - mamă! Și mai am, pe lângă un pudel, și-o fiică, cerșetoare! Care seamănă, leit, cu mă-sa, numai că-i vopsită roșcat! Și căreia i se văd chiloții tot timpul, mă tem că ăla care m-a lovit, după așa ceva se uita!

Nu termină bine și, pe ușă și pe fereastră, intrară două uragane de mici proporții, unul  - blond, unul - roșcat, care începură să trosnească din fălci și să toarne lacrimi, cu găleata, nu se știe de unde le scoteau:

-Dragul nostru, cum ai ajuns aici?

-Cu Salvarea, la ora aia nu circula niciun dric! Toate dricurile erau ocupate cu amicii voștri, la care le-ați golit buzunarele! Săracii, cred că mă învidiază, am scăpat mult mai ușor decât ei!

-Tocmai ce ne-a anunțat spitalul, că ești aici de două săptămâni! Am venit în fugă!

-Abia mai dați jos șuncile, de pe voi! Puteți zice, că ați făcut jogging, sau gogging, că le aveți mai bine cu gogoșile, decât cu fuga! Ah! nu, cu fuga prin magazine, le-aveți! N-am!!!

-Dar bine, tăticuțu’ meu scump, nu ți-am cerut nimic!

-Cuțu-cuțu tău, s-a prins după sclipirea ochiului tău stâng, ăla care nu-i cruciș, cu ăl drept!

-Dar am înțeles că i-ați făcut nu știu ce operație! Nu cumva l-ați lăsat eunuc?

-Nu, doamnă, doar o lobotomie mică!

-Adică i-ați mai scos din creier, că dădea pe-afară?

-Nu chiar! Doar ceva...!

-Dacă mi-au luat din creier, bine au făcut, că parcă mă simt mai bine, abia acum vă văd, ce cotoarbe sunteți! Dom’ doctor, nu-i așa că pot s-o fac pe prostu’?

-N-aș spune chiar așa, dar...!

-Atunci, să știți că nu vă dau un leu! Nix șpagă! Chix intervenție! Că-s nebun și văd că m-ați tratat cum trebuie! Iar voi două, pregătiți-vă, să vă iau în șuturi! Că n-am creier suficient! Cum n-am avut nici când i-am votat pe aia, și pe ăilalți! Lor nu le puteți face o lăbătimie, că le trebuie? Nu vedeți, la mine, că mi-a venit capul, la minte? Că mintea, la cap, n-a reușit, era prea lung, drumul, și cu gropi! Apropos, la ăștia, cu creierul puțin, le faceți pensie specială? Nu mi-ar strica un  ban în plus, dacă tot am creier, în minus! Dar nu cumva, ce mi-ați făcut mie, se făcea, odată, după 1936, la nebuni, schizofrânaci, paranoicici și ucigași în serie? Păi, când am ajuns aici, nu aveam decât un picior rupt! Tipic românesc, te fac bine, până te fac rău! Meserie! Operația asta chiar că ați reușit-o, văd, mai bine, ce dobi, sunt! Dați-i așa, înainte, poate o fi bine și pentru noi!