CELE 10 PORUNCI!

Cele 10 porunci – Decalogul

1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.

2.  Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.

3.  Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.

4.  Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.

5.  Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ.

6.  Să nu ucizi.

7.  Să nu fii desfrânat.

8.  Să nu furi.

9.  Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.

10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău

.

N-am zărit ceva despre smerenie și modestie! Nici de înfrânarea spiritului pus pe căpătuială! Nici despre minciună sfruntată, manipulare, înșelătorie, parvenitism și opulență! Cred că mai trebuie lucrat!

Nu m-am apucat de piept cu credința! Și nu e prima oară când o fac, când mă întreb dacă n-ar trebui schimbate regulile! Nu în timpul jocului, cum se practică acum! Dacă tot am adus stația de amplificare, televizorul și satelitul, în biserică, poate că ar mai trebui lucrat și la oameni! Începând din interior, spre exterior! De fapt, esența unei religii cred că ar trebui să fie oamenii și problemele lor! Fără alte probleme noi, cum ar fi dările la biserică! Să fie lăsați preoții cu har, cu dragoste de Dumnezeu și de oameni, să-și facă treaba, fără să mai fie și negustori!

Dacă ne uităm mai sus, descoperim că nu există poruncă neîncălcată! Nu mă încălzește cu nimic, să mă auto-sugestionez, că nu sunt sfânt, prin urmare, liber la păcate! Din nefericire, modelele puse-n scenă sunt deplorabile, n-ai ce urma, nici dacă stai cu picioarele-n sus și privești printre craci! Fiecare avem câte-un alt dumnezeu, numai ăla bun, nu! Ne închinăm banului, hoției, prostiei, golăniei, etc, etc! Ne cioplim și ne lăcuim fețele și sufletele, păstrăm poza  câte unui nemernic, lăudându-ne că am dat laba cu el! Ne închinăm la gunoaie, uneori îmbrăcate chiar în sutană! Nu mai trebuie să luăm numele Domnului, în deșert, pentru că vine deșertul peste noi, în timp ce ne ocupăm cu studiul economic al  creșterii păstrăvului în jardinieră! Sau, poate, cum e, cu scrierea fără diacritice, o fi, în loc de deșert, desert? Așa mai merge, la cultură puțină, puțin Domn, la desert, prinde bine la toată lumea!  După care, urmează trezirea – care domn, că s-a cam terminat cu domnii! Aghiuță stă la pândă și exact duminică, ne apucă dorul de muncă! Șase zile, pe săptămână, chiul ghebos, duminica - munci, la greu! Cu atîtea exemple negative, de părinți oligofreni, n-ai curajul să spui al cui copil, ești, că, repede, te poți lipi de-o etichetă! Și, că să trăiești tu, mai mult și mai bine, dă-le de băut, părinților, ca să-i moștenești, mai repede! Nu zice porunca, să-i cinstești? Nu, nu, fără victime! Ei! acolo, mai omori un om, pe trecerea de pietoni, îl mai împuști, mai bagi cuțitu-n el, dar asta nu însemnă că-l omori! Abia după ce s-a făcut oale și ulcele, dacă ai scăpat nepedepsit, devii vedetă de televiziune! Cât despre desfrânare, nici nu există, e pe terminate, a ajuns pentru toată lumea, mai aducem săptămâna viitoare! Sau se referă, desfrânarea, la utilizarea, mai des, a frânei? Care n-o are, sau o are mică, ce face? Cred că, la redactarea poruncilor, cineva a scăpat un NU, unde nu trebuie - Să NU furi! Poate era  SĂ N - O FURI!  A noua poruncă o utilizează cei ce dețin dosare - le spun ălora, prinși la-nghesuială, să nu-i pună Bau-Bau, să dea cu ciocul, că e păcat de mama lor! Sau invers! Parcă mai ascultă cineva? Pardon! Parcă e cineva, care să nu fie ascultat?

Alo! Domnilor preoți, nu puteți fi, o țîră, mai expliciți, cum e cu omenia?Aia, cu dusul la groapă, chiar dacă n-are bani de înmormântare?

Odată, cu ceva ani, în urmă, pe când coboram la vale, de deal (că doar nu coboram din fântână!), cu mașina, din strada din stânga a venit o mașină și m-a lovit exact în mijloc, în stâlp. Sunteți, unii, care știți povestea, dar nu mă pot împiedeca, să nu reiau! Nu m-a lovit prea tare, dar lăsase urme, ușor de depistat de către polițiștii de la rutieră. Șoferul s-a scuzat că e obosit și ne-am dat întâlnire la Poliție. Eu am ajuns, el, nu! M-am enervat, mai luasem o țeapă, (de la unul care crede că nu-l știu, dar se-nșeală!), așa că mi-a crescut tensiunea – Bă! Mulți bulangii mai sunt, pe lumea asta!

Dar iată că, pe ușă, intră și omul, taman când povesteam polițistului, ce prost pot fi! O cunoștință, aflată acolo, întâmplător,  îl vede și-mi spune că e un domn judecător! Am pus-o!

Fără fițe sau figuri, vinovatul  a recunoscut că-i vina lui, mi-a dat cartea de vizită și m-a rugat să-l contactez, să suporte reparațiile! Se scuza, tot timpul, că nu știe, ce-i cu el, era, poate, foarte obosit, nu-și ierta greșeala copilărească!

Nu pot uita această întâmplare! Anul ăsta l-am reîntâlnit, nu l-am recunoscut, spre marea mea rușine! Poate, dacă mă dădea naibii sau mă scuipa-ntre ochi, nu-l uitam niciodată! Dacă era un animal, putea să se folosească de funcția lui și să se șteargă..., pardon! să se facă că plouă!

Înțeleg că simțim nevoia să ne credem mari și tari, dar nu pot accepta – gradul de prostie, plus gradul de nesimțire, nu te fac mai om!

Ar trebui să facem ceva, înainte ca posesorii de creier mic și odihnit, să nu conducă lumea! Să nu-i lăsăm, să creadă că ei sunt mai buni, dacă noi nu-i cotoim! Nu vedeți, unde-am ajuns?