joi, 18 aprilie 2019

ȚEPARII(III)


Deși aveau destulă experiență, făceau, cu toții, o foame mare - mare! Una din cauze era că niciunul nu atingea nivelul necesar să intre pe piața contrucțiilor, mai ales pentru stat – ba nu aveau utilaje, echipament, ba nu aveau oameni, să facă lucrările! Încercaseră să facă ceva treabă, dar picaseră numai mărunțișuri care generaseră fonduri insuficiente pentru a merge la Campionatul Mondial de Fotbal, pentru barem unul dintre ei.
Și atunci puseră în aplicare vechea metodă tradițională de tras în piept fraieri - munca în echipă! Ah! nu unindu-se, sau asociindu-se oficial, ci doar dându-și mâna pe sub masă, ca să dea cu șutul, și iama, în afaceri cu statul.
Schema era cea cunoscută: se prezentau, toți trei, la licitație, având mare grijă să tragă scaunul de sub picioare, altor nepoftiți. Dacă vreun căpos insista, urma “ungerea angrenajului”, adică vreun cineva, care se ocupa de licitațiune, umflând mălaiul, respingea, pe ultima sută de mm, dosarul, la plural, dosarele încăpățânaților, din motive foarte întemeioase, cum ar fi depășirea termenului de depunere, cu 10 minute, sau lipsa ștampilei de la pagina 44, la dosarul cu 35 de file.
Conform înțelegerii, cel care câștiga urma să subcontracteze lucrările, și, cum nu cunoștea prea multă lume bună, bineînțeles că recurgea la ceilalți doi tovarăși de suferință. De obicei, câștigătorul își lua partea, fără să facă ceva, având alte priorități prin alte părți ale lumii. Treaba era făcută de ceilalți, care își luau, și ei, partea, mai ales dacă prindeau lucrări cu statul. Acestea nu erau finanțate chiar la timp, dar nenicii se bucurau că au de primit, nu numai de dat, chiar dacă mai pierdeau ceva resturi, datorită întârzierilor.
Cel mai rău era cu recepția finală, care trebuia făcută de câștigătorul trofeului, ce, de obicei își încasa partea cel dintâi, doar banii, pe la el, treceau! Retușurile și obiecțiunile le serveau la pachet executantul în sine, care molfăia gingii, dacă dădea peste vreun beneficiar mofturos. De exemplu, stoleria de la o școală finanțată de UE nu era niciodată gata, dacă lemnul fusese ud, deoarece făcuse pe el din cauza prețului. Tâmplorul, tâmplărosul sau cum i-o mai fi zicând, încasa plângerea, scuzându-se că respectivele crăpături nu erau trecute în plan, dar dădeau un aspect vintage, așa că meritau premiate și promovate. Directorul școlii nu semna și anunța superiorimea că se face treabă de mântuială! Dacă nu cumva își mai făcea o cameră, în plus, la casă! Oricum populația școlară este în scădere, ce-i cu atâtea școli?
Am uitat esențialul – nu toate contractele mergeau bine, ci doar cele cu statul! Unde șforile erau trase înainte de a se ridica cortina, adică de când se deschidea licitația! Nu mă prea pricep, sunt daltonist, din fire, dar cred că grosul banilor nu erau la constructori, ci prin alte părți, mult mai puțin expuse. Fără de care țara asta nu ar merge de loc! Sau deloc?
Uite! mi-am adus aminte de ce-mi povestea un falit, cu ani în urmă: tocmai ce făcea foamea cu zurgălăi, când popa, care făcea parte din partidul de guvernământ de-atunci, îi bate-n poartă și-l scoate în uliță:
-Cât iei, să bagi tuburi în pământ?
-250 de lei, de metru!
-Pune 500, să fie sumă rotundă, și bagă viteză! Diferența   o dăm pe din două, juma, la partid!
Care-i prostul, să nu se bage? Dar asta nu are nicio legătură cu prietenii noștri, care fuseseră decupați din ușile de la biserică! nu-i așa?
Ei! și cum spuneam, lucrurile mergeau brici, mai ales că, să nu bată la ochi, făceau cu schimbul și la câștigarea licitațiilor. Ca să fie totul, perfect, la fiecare campanie electorală, se prezentau la mai toate partidele din fruntea clasamentului, unde ungeau motorul, să nu scrâșnească. Grosul mergea, de obicei, la partidul mamă, dar nu strică să te ai pe bune și cu dușmanii, ce se dovedesc, uneori, mai prieteni, decât cumnații!
Și, cum minunile nu țin decât vreo trei zile, ruleta rusească modernizată funcționase perfect, până când doi dintre ei, la o băută, ajunseră la aceeși concluzie – ei nu mai câștigaseră vreo licitație, de vreo doi ani! Al treilea își vânduse utilajele și trâmbița peste tot, că urmează să-și achiziționeze unele noi, europene, cu care să facă lucrări în întreaga lume, nu la papuașii locali.
Cei doi întrebători îi cerură socoteală – cum de pisicii mă-sii! doar ei executau lucrările?
-Dacă sunteți puturoși, așa am ajuns aici! clarifică câștigătorul turneului de Karaoke. - Nu v-a plăcut să alergați, m-ați lăsat pe mine cu trasul șforilor și acum vreți parte egală!
Și s-au despărțit! Și cei doi s-au despărțit, s-au certat de la nimic!
De atunci, nu s-a mai auzit mare lucru, de ei! Fiind prea mici,  independenți, nu au mai intrat nicăieri, iar cotizațiile din trecut s-au prescris.
Ceea ce dovedește că, în țara asta, tot ce-i durabil, nu durează!

miercuri, 17 aprilie 2019

FURTUNĂ ÎN FAMILIE!

-...și când fiul nostru va crește mare, o să începem să călătorim, să vedem lumea împreună  cu el!  Voi avea, și eu, cu cine munci, vom merge la pescuit, împreună! Fiul meu!
    Nevastă-sa nu spuse nimic, îl lăsă în plata Domnului - fiecare, cu păsărica lui! Să dea Domnul, să fie bine, că nu contează, Jean boxează! Deja o dureau urechile, de la atâtea comentarii, din partea soțului, chiar începuse să-i pară rău că a rămas însărcinată! Și, trebuia să recunoască! se temea, de-i tremura sutienul – Ăsta e pornit rău, vrea băiat! Și dacă nu e băiat...?!?”.
      N-a fost băiat! Bărbatul a înghițit în sec, a smuls un buchet de flori din parc, s-a dus la spital, cu ele, ținându-le ca pe o legătură de zarzavat, uitând să le dea femeii! Când a fost nevoit, și-a luat odrasla, acasă, a tăcut, n-a reproșat ceva, dar veselia lui s-a înmuiat precum lumânarea pusă în cuptor. Ca să nu-l strângă femeia, de urechi, se prefăcea că e teribilos de încântat, dar era atât de fals, că nu se păcălea decât pe sine.
            Și iată! miracol!– soața i-a rămas, din nou, însărcinată! Starea de euforie a năvălit peste dumnealui, că nu mai era treaz nicio zi - de data asta, nu putea să rateze, trebuia să iasă băiat! că doar nu l-a omorât pe Dumnezeu!
            Numai că s-a potrivit invers – a fost tot fată! Nici urmă de băiat! Să turbeze, și altceva, nimic! De data asta, nu s-a mai dus cu flori, și nu pentru că era iarnă! Nici nu s-a uitat la nevastă, s-a uitat puțin la copil și s-a dus și s-a făcut muci. Ca și data anterioară, a luat copila, acasă, și-a uitat de ea!
            Femeia a început să se ofilească – se ocupa singurică, de cele două fete, care, de ce creșteau, deveneau mai greu de stăpânit. A încercat să-l atragă pe bărbat, să o ajute, dar acesta era dus cu pluta, nici dragoste, nu mai vroia să facă, de frică să nu iasă orice altă păsărică! El vroia numai cuculeț!
           Femeia, opintind să-l vadă mulțumit pe nătâng, recurge la tot soiul de prosteli, printre care și mersul la babe! Candele aprinse, rugăciuni, mers la mânăstiri, sfințiri de casă, etc!
      Numai că soarta fu crudă și-a treia oară – dintrun accident feroviar”, iar născu o fată, numărul trei, pe lista de inutilități!
            Bărbatul nici nu s-a mai dus la spital – s-a îmbătat, trei zile n-a fost om! Când și-a revenit, n-a mai vorbit cu nevastă-sa,  ajunsă singurică, acasă, de parcă săraca era vinovată că nu i s-a îndeplinit dorința! Și au trăit așa, ca doi străini, cu trei păsăruici, până când copilele au ajuns la majorat!
         Nefericitul măgar de tată, băgă de seamă că hormonii damelor începură să tropăie și se enervă și mai tare - de-acum, avea o grijă, să păzescă ciurda! De fapt, de asta se și temuse, că va trebui să facă pe paznicul la mioarele zburdalnice! Că, vorba aia! băiatul își ia pălăria și face stânga-mprejur, dar fata cu burta la gură, n-are leac! Plus că fetele sunt prea sensibile, au și chestiile alea lunare, fug de-acasă, după bărbați și au gura mare și spurcată!
        Mai băgase, el, de seamă, că se plângeau cunoștințele și rudele, care aveau băieți, că n-aveau niciun ajutor de la aceștia, că băieții sunt reci și pleacă foarte ușor de-acasă, dar lui îi rămăsese pe creieraș, că tot băiatul e mai cu folos!
         Pe rând, se trezi că fetele i-au zburat din ogradă și nu mai avea prilej de ciudă! Și, dintrodată, se trezi cam singurel! Ca, după câțiva anișori, să rămână chiar singur, sărmana femeie renunță să mai se-nvârtă prin jurul lui și-și dădu întâlnire cu Sfântul Petru.
        Pelerinajul la Mecca fu basm cu pitici, pe lângă fosăiala fetelor, acum măritate și la casa lor – nu era zi, să nu vină, barem una, să-i facă de mâncare, să-i facă curat sau să-i facă morală, că nu se mai îngrijește de propria persoană. Tolocănit la căpățână, tatăl suferi în tăcere tirania fetelor sale și se îngrășă 10 kilograme. Unde mai pui, că, dacă nu veneau cu toată liota, veneau ginerii, să-l ajute la treabă, astfel că nu se prea plângea de singurătate, ba dimpotrivă, se ruga de liniște.
          Veni și ziua în care inima-i dădu să se oprească - mezina veni să-i spună că va deveni bunic. Un nou sentiment puse stăpânire pe sufletul lui - va avea nepoți!Uraa!!!
            - Numai că trebuie să te anunț - șopti mezina - că deja e mare, am făcut ecografie, cum nu se putea face pe vremea voastră! Visul ți s-a împlinit - o să fie băiat!
             Pentru câteva clipe, el tăcu, gândindu-se cât de stupid își iubise, în taină, fiicele! Dar, până la urmă, nu putu să se abțină:
            -Minunat! Dar... tot mai bine era să fie fată!

marți, 16 aprilie 2019

SĂRI, MĂRIE, ȘI NE-ARATĂ... (prelucrare modernă a unei binecunoscute melodii moldovenești)

Sări, Mărie, șî ni-arată, măi,
Cum erai, când erai bată! măi, măi!
Stânga, unu! Driapta, doi!
Cî ne-am matolit și noi,
Șai-diri-diri-diram,
Suntem turtâ, la bairam!
Sări, Mărie, întrun chișior,
Că ai troscănit cu spor!
C-ai gătat, cu cea sticloanță,
Și nu-ți are gura, clanță!
Sări, Mărie, șî ni-arată
Cum erai, când erai bată!
Stânga, unu! Driapta, doi,
Câ ne-am matolit și noi,
Șai-diri-diri-diram,
Hop! ș-așa! ca la bairam!

Fă Mărie! Fă-te-ncoaci-
Tare, băutura-ți placi!
Sări, Mărie, și ni-arată,
Cum stăteai, când erai lată
La marginea drumului,
În mijlocul satului!
Bine că nu prea ai frați,
Că tu bei, cât cinci bărbați!
Și când flendurești, din fese,
Toată lumea-i pi sub mese!
Bei, cu paiul! Bei, din bol,
Că n-ai sângi, ai alcool!
Sări, Mărie! și ne-arată, măi,
Cum beiai și altă dată, măi, măi!
Când, scapătă-n tomberon,
Sugeai vin, din biberon!
Pentru că nu ți-a plăcut sifonul,
Zici că te-a bătut musonul!
Și, culcată printre vii,
Nici nu știi, că ai copchii!
Ca sî-i numeri, nici nu poți,
Că n-ai glezne, ci ai roți!
Șai-diri-diri-diram!
Hop și-așa! ca frunza, pe ram!

Sări, Mărie, și ne-arată,
Cum erai, când erai fată!
Cum??? atuncia erai trează?
Haide, fa! că nu ești brează -
Cînd ieșeai, sara, pe deal,
Puțeai, neică! a canal!
A borhot! A tescovină!
Și, cu damigeana plină,
Ne cântai, uscându-ți buza!
Iar clondirul, era... muza!
Sări, Mărie, și ne-arată,
Cum arăți, când ești prea bată!
N-ai măsură, n-ai nici țoi,
Că tu bei mai mult ca noi!
Ești, Mărie, de vin, plină!
Parcă sugi din cocaină,
Parc-arăți, ca după mană-
Ș-arăți, ca o panaramă!
Sări, Mărie, și ni spuni -
Creoirii, cum vrai, sâ-ți suni?
Sări,  Mărie, și ne-arată, măi, măi!
Cum ti-omori, cu apâ plată! măi, măi!
Stânga, unu! Dreapta, doi!
Că suntem, toți, în butoi!
Șai-diri-diri-diram!
Tocmai....ne-mbătam!

luni, 15 aprilie 2019

CUM E SĂ FII (ÎN) BUDDHĂ!


Buddha s-a născut în anul 556 î.e.n., într-un mic regat himalayan, într-o regiune care astăzi este pe teritoritoriul Nepalului, la granița cu India, primind numele de Siddharta. Numele de Buddha, sub care a devenit cunoscut după ce atins iluminarea, înseamnă "cel treaz. Tânărul prinț îi uimește pe profesori și pe înțelepți prin cunoștințele sale, iar la exercițiiile fizice, călărit  și tras cu arcul, nu îl întrece nimeni. Crescând, capătă o înfățișare plăcută: subțire, cu pieptul larg, cu ochii mari, cu pielea strălucitoare și cu atitudine impunătoare. Lângă lacuri acoperite de lotuși, se lasă în voia unor delicioase contemplații. Într-o zi, Siddharta pleacă pe câmp cu tatăl său, care îi arată brazdele de pământ întoarse de plug. Tânărul prinț vede frumusețea peisajului, dar vede, de asemenea, și suferința bivolului, osteneala țăranului și moartea râmelor tăiate de brăzdar. El vede în natură, în lupta pentru viață, în legea celui mai puternic, moartea celor slabi. După întoarcere, tatăl său dă ordin ca in jurul tânărului prinț nici un spectacol să nu îi mai poată trezi din nou asemenea contemplații. Pune să se construiască trei palate în care Siddharta se va bucura de plăcerile cele mai rafinate...
Hai să nu mai lungim pelteaua - îl însoară, regele poruncește să se construiască un palat și mai somptuos decât precedentele, pentru ca prințul să guste nestingherit toate plăcerile dragostei. Pe ascuns, noaptea, meșterii sunt puși să construiască un zid în jurul acestui paradis. Regele dă ordine: tot ceea ce poate aminti boala, bătrânețea și moartea trebuie sa fie îndepărtat din calea fiului său. Nu există nici o floare ofilită, nici o frunză moartă, nici o lampă care să pâlpâie în incinta palatului... Și tot așa, până se prinde viitorul Buddha, o șterge de-acasă și belește ochii mari, la ce se-ntâmplă-n jurul lui! Se iluminează, nu ca alții, care stau, și-acum, doar în palate! Scuze! pentru cei lezați de întrerupere, dar, ca să ajung unde mă doare, trebuia să fiu mistreț! Pentru că, de - acum, vă las să faceți comparație singuri:
______________________________


            Prim-Ministrul terminase de jucat ping-pong, în fața camerelor de filmat, unde explicase că scosese țara din noroaie și o transformase în teren de pong-ping. Deși este greu să faci două treburi odată, când tu nu poți face unul singur, ca lumea, în același timp, pic de transpirație nu păta fruntea obosită de atâta citit, a Primului! Ceea ce însemna că efortul fizic nu deranja personajul, doar un efort intelectual i-ar fi provocat derapaje. Se tot chinuia, să-și aducă aminte, unde mai văzuse cum e să stai fără curent, dar nu reușea, de câțiva ani uitase și cum e să te pătezi de noroi, mergând pe stradă! Așa că uitase că mai există și străzi, ce să mai vorbim de drumuri și autostrăzi! Ceva nu mergea prea bine – tocmai ce-i parvenise informația că mai sunt oameni care nu muncesc! Cum, să muncească? Păi, la ce mai primesc ajutor social? Și pensionarii, ce mai vor, că li s-a mărit pensia? Mai vin și ăștia, afaceriștii, și se plîng că n-au cu cine să mai lucreze, și că legislația muncii  e o ciulama, din care lipsește carnea de pui! Ce nesimțiți, domn’le, să vină să se plângă! Chiar ieri a văzut cum prima vacă românească acvatică, creație a unui colectiv de politicieni, mânca mătasea-broaștei! Asta nu e realizare? Gata! nu mai trebuiesc furaje, băgăm vitele în iaz, să intre la apă! Ca toată lumea! Că și-așa nu mai plantează cineva lucernă și trifoi, că vin cormoranii și le mânâncă ca pe Pizzetti!
            De unde rău, în țara sa? Toată lumea are mașină, casă și grădină, bani în conturi, viitorul asigurat, ceas cu cuc și pretenții! (Deschide fereastra și privește afară.) Ce de furnici, acolo jos!! Nu-și fac treaba, cei cu deratizarea, dezinfecția și eradicarea! Că de-aia vin la televizor toți cârcotașii, să zică că-i mizerie în spitale! Nu-i adevărat! când și-a prins degetul în suportul de umbrelă, imediat s-a rezolvat, nu prin tăierea degetului, cum se miorlăie opoziția, că se practică-n spitale! Au adus, din Austria, niște medicamente, și s-a rezolvat! Degeaba spun adversarii, că în farmacii sunt doar substanțe cu care poți să repari anvelopa spartă! Bârfe, desigur! Tocmai ce a primit informația că spitalele sunt goale, nu mai intră niciun  cetățean, în ele! Deci, nu sunt bolnavi, toată lumea e sănătoasă! Nu ca invidioșii care spun că dangănitul clopetelor la biserici, înseamnă scăderea populației! Clopotele bat zilnic, des și serios, în cinstea mărețelor realizări ale Guvernului! Nu se moare, decât de râs! Și, dacă privești la canalele de televiziune, peste tot e numai dragoste și veselie, se râde în prosteală, cum să fie rău? (Se uită, iar, pe fereastră.) "Ce de-a furnici! trag la mierea care curge pe dealuri și câmpii! La laptele și mierea, pe care le-am adus noi! de joi, până joi! Vom câștiga detașat, la alegeri, pentru că nici nori pe cer, nu mai sunt, au plecat  să se adapteze prin alte părți, că-i prea mult bine, pe aici!" (Veni o pală de vânt năpraznic și Prim- Ministrul se trezi căzând de sus.)
        "Uite, bre! că astea nu-s furnici! Mă rog! de sus așa se văd, nu că-s oameni! Ptiu! ce pute! De unde iese mirosul ăsta de sărăcie? Îmi vine să tușesc, cam în felul când îmi vine, când mă pomenește lumea!?? Cine zice că e sărăcie în țara asta? Nu vede că sunt, peste tot, numai mașini? Și ce dacă sunt rable, rablele nu-s mașini? Că le-am dat Programul Rabla, exact pentru asta! Bine, am înțeles că totuși nu scăpăm de rable decât peste 131 de ani...! Dar mai e și Prima Casă! Că am făcut, pe hârtie, vreo 2000 de blocuri. Să scăpăm de astea, moștenire comunistă, să le avem pe ale noastre, pure!
Vai! O să întârzii la masaj și la pedichiură! Ora de călărie, n-a trecut, avem adunarea guvernului la 18.30. Tare îmi place să călăresc, dar nu mi se dă voie, decât cu mesaj scris! Cum intru înapoi, înăuntru? că nu știu cine a ridicat zidurile astea așa înalte! Să nu se vadă în interior, sau să nu vadă interiorul, posteriorul? O să meditez asupra problemei, abia după ce mă dă cineva de-aici, de pe stâlp, că vine seara și trebuie să dau raportul. Auuu! m-am iluminat dintro dată, de la firele astea care nu-s izolate! Au aprins luminile, să ne mai luminăm și noi, și cum eu stau călare pe cabluri...!"