După ce a văzut puțin, de vreo 10 ori, pe Tomică Cruiz, în "Ultimul samurai", lui Nelu Samurache i s-a aprins beculețul, odată cu șura în care fuma: el, ultimul descendent din familia Samurachilor, era un predestinat: să intre în istorie ca ultimul războinic al țuicii de prună! Inspirat de film și expirat din cauza fumatului excesiv, jupân Samurache s-a hotărât să se transforme în samurai, după cum suna numele lui în limba lui mă-sa. Ca să fie și el, un domn, ceea ce nu fusese niciodată, și-a zis că el nu e un daymio, ca japonezii, ci dămiomie, cum se poartă și se portiță, pe meleaguri geto-dacice. Ca să fie cât mai fioros, în loc de cele două săbii, a înlocuit katana, cu o lamă de coasă, iar ca sabie mai mititică, a pus jungherul de scopit purcei. La coif a fost mai delicată treaba, capul refuzând să intre în ceaunul de mămăligă, model - L!
Gătit cum nu se poate mai bine, s-a dus el, tinerel la 47 de coți, în pețit la Tzuki Matrakuka, pe numele ei mic - Țuchi Botgros, după spusele ei, taman venită din Japonia, via Istambul.
Marele și bălosul Samurache nu avu noroc: Tzuki nu venise singură, ci cu trei ninja mici și negri, răi ai dracului! Așa că se hotărâ să-și facă seppu-cucu, ca să-și spele onoarea mânjită de olița ninjacilor care-și protejau maestra în călătorii pe fusul orar.
Din gestul său de o rară noblețe, fu oprit de o patrulă de poliție, care îl amendă pentru că nu purta mască și care-l obligă să - și scoată capul din ceaun, deoarece începuse să fumege! Bineînțeles, nu de inteligență! ci din cauza soarelui!
Samurache renunță să mai copie pe alții, fiindu-i îndeajuns faza cu ultimul samurai. Spre deosebire de mulți deștepți, se lămurise că, la români, nu poți aplica chiar tot ce la alții, a prins! Cu atât mai mult, istoriile altora!
