Leul e "ofilit" și-i tare supărat:
Ca șef al multor altor "animale" ,
Trecut prin multe crize, a clacat!
El s-a blocat în niște terminale,
Privind la anii aspri, ce-au trecut,
Când era strâmb, când era mare!
Ce-i important, e că a răzbătut!
Chiar dacă stă cu limba scoasă,
Tăcut, cu ochii bulbucați și șui,
Pe el, povara națională nu-l apasă:
Nu a făcut-o el, nu-i pasă, nu-i a lui!
Pleacă unii, vin alții, apoi se-ntorc,
Săracul leu, vomită! Nu i se dă cuvântul!
Și-i timp ce alții pun slană, ca pe porc,
El flutură în aer, așa cum bate vântul.
S-a ramolit, bătrânul! E tare ofuscat
Când se îngroașă gluma și trebuiesc proptele,
Rămâne cam lălâu, când e resurcitat,
Când i se rupe botul și-i trebuiesc atele.
Slăbește, se îngrașă, îngrașă, nu-i slăbește
Pe cei ce-l țin în viață, ce stau pe el, călare,
În timp ce dumnealui pe toți ne călărește,
Deși este prea mic, în lumea asta mare!
Ce milă, frățioare? Da' cine milă, are
Când ai intrat la apă și ți s-a pus capac?
Cu leul leșinat sau cu leuțul tare,
Pentru noi, românii, rămâne tot un drac!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu