MUCHOOIUS MAN!

    Un grup de prieteni stăteau la o terasă și jucau cărți. Printre picături, de dragul conversației, mai aruncau câte o “pastiluță”, după care, dă-i comentarii. Așa s-a ajuns și la subiectul   “ Ce bine ar fi!”:

- Măi fraților, ce bine ar fi să se legalizeze și la noi purtatul armelor pe stradă, fără restricții!  Cum era în Vestul Sălbatic, pistol în brâu! Pușcă pe umeri, cuțit în cizmă! Sare unul la tine, scoți pistolul și tragi! E legitimă apărare, nu-ți fac nimic!  Cine e iute de mână, ăla face legea!

- Am scăpa de a mai merge pe străzi, cu frica, nu cât morcovul, cât bostanul!

-  Atunci să vedem cine se mai dă la bătrâni și copii!

- Auzi, dacă tot ți-a venit ideea asta, ia spune, pe cine ai împușca prima oară?

- Pe soacră-mea , să moară mama! Că n-am liniște în casă!

După o clipă de liniște, unul întreabă retoric:

- DAR DACĂ EA AR FI MAI IUTE DE MÂNĂ?!?

Uite de aia nu e bine să te crezi rechin, întotdeauna există un rechin mai mare! Poftim exemplu:

(Partea  I)-Fato, l-am găsit, în sfârșit! o anunță Nuțica pe Oana, dându-și ochii peste cap.

- Ce noroc pe noi, fetele, amândouă să ne găsim perechea în același timp! exclamă  Oana, ducându-și mâna la gură, asta însemna că era emoționată. - Zi cum s-a întâmplat!

- Păi, ieșeam dintr-un magazin, în fața ușii era o mașină fățoasă și, la volan, un brunet cu ochi albaștri!

- Ce cool! La fel și la mine! tot brunet cu ochi albaștri!

- Ne mai întâlnisem și în altă parte, nu mai țin minte unde, că nu mă uitam la el! Ne-am dus la o cafea și i-am dat numărul de telefon. Asta acum trei zile! De atunci, mă simt ca-n Rai, avem atâtea lucruri în comun! Singurul lucru care nu-mi place este că are multe afaceri, sună telefonul mereu, când ți-e mai bine! Iese din încăpere, vorbește și se întoarce încruntat!

- Așa e azi, trebuie să te zbați să trăiești, nu mai ai timp și pentru tine! Tot așa  face și-al meu, ba sună telefonul, ba mesaj! Dar la mine nu-i la fel? Și cum ziceai că-l cheamă?

- Nu ziceam, da-l cheamă Boss! Cel puțin așa-l știu toți!

Oana se schimbă la față:

- N-are cumva un tatuaj șarpe în jurul unui trandafir?

Nuțica se uită lung la ea, se schimbă și ea la față, murmurând:

- De unde știi, că tatuajul nu se vede decât…?

- Soro, ăsta ne-o trage la amândouă! Și doar mi-a zis văru-meu că jegu se laudă cu un carnețel plin de nume, cică să nu le-ncurce! N-am crezut că…!

(Partea a II-a) După  doi ani, Boss își plimbă copilul prin fața blocului, un băiețel palid, cu ochi mari și rotunzi. Boss a slăbit, față de cum îl știam, nu mai are insolența din priviri care-i dădea un aer de star hollywoodian. Pe scurt, arată ca o mătură uzată, după ce a fost folosită la closet!

- Ce-i cu fața asta pe tine? întreb și eu, de amorul măgarului.

- M-a pus dracu’ să mă-nsor! Eu, care nu le mai știam numele, am dat-o-n săptămâna chioară! Parcă  mi-a luat Dumnezeu mințile, am înnebunit după muierea asta! Nu mai puteam să n-o văd și să n-o ating! N-am pus niciodată la suflet, ce-i aia dragoste? Ei, bine, eu! moartea  tipelor bine garnisite, m-am împiedecat de genunchii Isabelei! Ba am lăsat-o să-mi toarne și-un plod! Dobitocul din mine, să n-o las, că se omoară!

Prima dată mi-a zis că nu mă vrea, eu, să turbez, cum să-mi spună mie o boarfă că-s zero? După aia, mă vrea, dar vrea și copilu’! eu pot s-o șterg, că-s de fațadă! După ce s-a născut gâlma asta, n-am mai plecat, mi s-a lipit de suflet! Acum pleacă ea, când vrea și când dorește! Nu-mi spune niciodată unde se duce și ce face! Îmi lasă copilul și gata! eu rămân să-l hrănesc, că l-a înțărcat de când avea trei luni! Oficial, nu mai avea sân! Doar eu știu că l-a înțărcat să nu-și strice bordul! Am vrut să-i frig un șut, să scap de ea, dar ăsta micu’ cred că ține  cu ea, nu doarme noaptea fără fundul ei, că stă cu fundul la copil când doarme! Pe bune, ce-am fost și ce-am ajuns, râd curcanii de mine! Nu mai am prieteni, zic că-s prea bleg pentru ei! Și nici bani nu mai fac, că stau cu ăsta micu’! 

Exact în momentul destăinuirilor lipsite de trufie, apare Isabela! Aranjată și înțolită lux, are chef de scandal:

- De ce l-ai scos la soare? Nu cumva îl ții așa de când am plecat eu, acum trei ore? I-ai dat să mănânce, nu vezi c-a slăbit?  Și de mâncare, ce-ai făcut azi, că am o foame?

Bosulică  o urmează spășit, nu înainte de a-mi arunca o privire care înseamnă - CE ȚI-AM SPUS? RĂU AM MAI AJUNS!

ÎNFRĂȚIRE PREA-PREA, CU NATURA!

     Căldură mare! vorba lui Caragiale. Îți vine să-ți iei pielea..., dar nu mai e piele, ți-au luat-o de mult alții! Unde să te bagi, că n-ai beci și nici buncăr. O instalație de aer condiționat! Cine o condiționează? Ah! instalație de climatizare! sună mai rece! Nu, că riști să faci pneumonie! Cel mai bine e să te duci în mijlocul naturii! Dar dacă nu găsești mijlocul și nimerești în altă parte? Câte întrebări pe canicula asta, a luat-o mintea șui! Tot mai bine în sânul naturii! O fi sân-sân sau o clonare a sursei primare de alimentare cu combustibil matern? Natură-natură, dar să nu fie ca la Pritrocel Părloagă, care s-a dus la întâlnire cu natura și s-a înfrățit prea mult cu ea!

Eroul sus pomenit s-a născut în natură! Adică mumă-sa l-a lepădat, din fugă, pe când încerca să prindă ultima cursă spre oraș! Abia când a ajuns la Brașov, la neamuri, a descoperit că nu mai e Pritrocel prin preajmă și nici în burtă! Pasămite, de atâta hurducăială, fătul a mușcat din cordonul ombilical  și s-a expulzat afară! Contactul cu natura i-a lățit fața, aterizarea petrecându-se pe niște bolovani, cu care, rapid, s-a identificat. Trecerea unei căruțe cu un accesoriu – un câine, a dus la găsirea pruncului, care se alinta, sugând dintr-o rădăcină de mătrăgună. I-au pus numele din certificatul de naștere, strâns legat de rădăcina în cauză, cât și de pârloaga unde staționa.

     Pritrocel s-a maturizat și, curios să-și afle rădăcinile, evada periodic în sânul iubitor al naturii, acolo unde orăcăise prima oară. Natura își deschidea larg brațele, cel puțin așa credea el, când dădea cu capul în crengile primului copac  limitrof pădurii.

    Astăzi fu întâmpinat de crengile iubărețe ale unui salcâm, ce refuza să-i mai dea drumul! Pritrocel reuși să se despartă de fratele iubitor, lăsându-i, drept amintire, fâșii de piele și un crac de pantaloni.  Se strecură printre tufele dese, care, la fel de iubitoare, înmulțiră găurile din țoalele drumețului. Se simți îmbătat de parfumul florilor de tei, care se dovediră ulterior, ca fiind de castan. Se trânti în iarba deasă, simțindu-se ca acasă, nici acasă nu cosea iarba din sufragerie, o mâncau iarna caprele lui Pritrocel. Cu ochii ascunși de pălărie, nu simți cum broscoiul mare și umed ca un burete de baie, intră, dârdâind, în restul de pantaloni. Mișcarea bătrânului batracian o puse pe socoteala gândurilor  sale lubrice, care-l ardeau la făcăleț în preajma naturii. Numai când acesta începuse a se încălzi, Pritrocel dădu de respectivul și dădu cu el de pământ, de-i rămase limba afară.

    Nu se sfârși bine episodul mai sus pomenit, că auzi cum cineva îl îndemna la tăcere, sâsâind de zor. Pritrocel săltă pălăria la vreme, așa avu timp să vadă vipera ce se holba supărată la el. Crescut în pădure, știa că șerpălăii dau de naiba când văd un băț, pe care se întrec să se încolătăcească. Din nefericire, uitase să-și ia băț, așa că improviză, întinzând un pix, idee care o înnebuni pe viperă, n-avea loc de o triplă răsucire pe spate. Supărată, îl mușcă de mână, dar avu ea ghinion, că-l mușcase de ceas. Suportând greu ratarea, șarpele dispăru în iarbă, ținându-și colții în batistă. 

  Eroul naturist ajunse într-o poiană plină de flori, unde se așeză sub un copac. Scoase punga ecologică în care își ținea sandvișul cu caș de oaie împerecheată c-un măgar și se puse pe ronțăit. Nu trecu mult și zări animalele, care, atrase se zgomot, veniseră să-l înjure. Veverița se dădu la nucile lui, căprioara își vârâ coarnele în brânză, iar o vrăbiuță se oferi s-o facă pe scobitoarea. Numai ursul nu-și găsi întrebuințare, așa că trase un răget ce-i opri lui Pritrocel dumicatul în gât, în timp ce realiza un nou record mondial la o mie metri tufe cu ciulini.

     Reuși să se oprească abia în vale, deoarece cioata proptită în mijlocul pistei lui de alergături opuse rezistența necesară, înainte de a cădea, smulsă din rădăcini, direct pe spate. Pritrocel își legănă involuntar cucuiul apărut instantaneu pe fruntea-i lată ca un drum național, care adăpostea un creier la fel de prost calitativ ca și drumul respectiv. Nu văzu că tărtăcuța personală se bălăngănea prin preajma unui stup de albine sălbatice, decât atunci când reuși să-l dea jos. Bucuroase de revedere, credea el! acestea doriră să-și manifeste dragostea, luându-se după el. Fenomenal! natura se vedea că-l iubea, pentru că fuga cu albinele pe urme îl salvară de ursul care, atras de miere, sigur nu de mirosul ciorapilor săi nespălați, dădea să guste și el din natura călătorului nepoftit.

    Studiase prea bine natura, așa că scăpă de albine și se scăpă și pe el, aruncându-se în iazul amenajat de un tractor care se împotmolise toamna trecută. Apa nu-i ajungea decât până la ... mai sus de genunchi, fu nevoit să suporte intrarea mâlâlui în toate orificiile disponibile, până ce albinele se săturaseră de zumzăit și se întoarseră la stupul devastat de ursul pofticios.

     Natura își arătă iarăși afecțiunea față de Pârlogea P., prin intruziunea unor lipitori ce se lipiră  cu multă dragoste, aderând la pielea iubitorului de natură. Acesta le luă cu el, oricum ele nu se dădeau plecate! Abia pe la miezul nopții reuși să scape de lipicioase, arzându-le cu țigara, și, odată cu ele, arzându-și și pielea deja împuținată vizibil.

   Noaptea îi aduse liniștea în suflet, bașca un paianjin coborât să-și facă cuib în gura lui Pritrocel, se pare ca era surd tare, dacă nu se înspăimântase de sforăitul substanțial al viitorului depozit de muște.

     Dimineața s-a trezit supărat, nu-și încărcase bateriile cum trebuia! Pritrocel, nu arahnida! Nu-i mai rămase decât să se ducă la muncă, printre blocurile reci de ciment și gunoaie, printre gazele de eșapament  și fumul produs de fabrica de rubarbă din târg. Următoarele zile urmau să fie grele pentru P.P., sarcina lui fiind să zidească pereți în jurul singurului copac desfrunzit din oraș! Insuportabilă treabă pentru un iubitor de natură ca el!

CICLUL POVESTIRI ADEVĂRATE- FRATE, CÂT TE IUBESC!

      Mai avea puțin și ieșea la pensie neprihănit - până la 35 de ani, nu a lucrat nicăieri! Cartea lui de muncă era o pagină goală, făcută să fie cornet pentru semințe. Beneficiind de  Soarta cea Haioasă, a putut trăi fără griji, doar din speculații! Nu înseamnă că nu muncea! Și toate învârtelile înseamnă muncă, vezi ce ne tot pocnesc ăștia zilnic? Transpiri și când numeri bani, când repari ultimul răcnet de mașină sau   schimbi vilele, care s-au uzat de la ne-impozitare. Oare de ce lumea nu înțelege că, fără muncă, viața e pustiu? Păi credeți că hoții nu muncesc? Ba muncesc, trebuie să-ți stabilești ținta, să-ți formezi echipa, să studiezi terenul, să faci rost de echipament și să te asiguri că nu te prinde, când scapi de „marfă”! Vedeți ce bine m-am documentat, urmărind filme americane, știu și cât lapte a supt regizorul? Păi, cine e băieți deștepți, scapă, cine nu! caută săpun la bulău! Drept consecință, ăla care crede că trece prin viață fără muncă, are dreptate, a se vedea ajutorul social! Ne-am adaptat perfect la viața capitalistă - cine are bani, are de toate! Cine nu, are coarne și gheb, rate la bănci, rakeți la poartă, penalități cât Everestul și Carpații, unii peste alții!

Ce am cu bietul om, de l-am expus atenției? Practic, nimic! s-ar putea chiar să fie o victimă a sistemului! Pentru că, orice am zice, sistemul ne face să fim ceea ce nu dorim! Sau poate că ne naștem cu dorințe în noi, care, găsind mediul și timpul prielnice, sar la beregata purtătorului, ăla nu mai are ce face și-o apucă pe pârleaz, antrenând și alți concetățeni la vale, să nu fie singur! Bineînțeles, dacă e prins, e fraier! Dacă nu e prins, are „bulan” cu carul! Mai există și varianta și prins, și norocos, dacă are destul să dea din bucățica lui! Să se îmbolnăvească de musca țețe, de boala lui Lingurică și de cronica iubitorilor de dreptate! Dar în sufletul fiecăruia dintre noi zace sămânța invidiei, de ce, Doamne! dai numai la proști noroc și mie, nu? Câte persoane din zece credeți că ar întoarce spatele unui șomoiog de bani, aruncați în drum? Teoretic, zece din zece ar ZICE că e păcat, iar zece din zece i-ar VÂRÂ în fundul buzunarului, uitându-se  în jur, dacă îi vede cineva? Hai să fiu corect, opt  virgulă trei ar băga la interior! Sigur eu, NU! (Nu , ce?)

Prin '93-94, mă trezesc cu el în față, bine dispus și prosper! Paranteză-ne cunoaștem de foarte mulți ani, așa că nu sunt în măsură să-i judec faptele! Deci, cum mă vede, mă întreabă dacă nu știu pe cineva cu o firmă. Curios să știu de ce, îmi explică treaba, cu o filă-cec de 10 milioane (bani vechi), cineva putea lua zahăr și ulei în valoare de 3,5 miliarde! 

-Fratele meu, dar cine are atâția bani? mi s-a răcit mie gura a mirare.

-Stai liniștit, nu trebuie dați înapoi, se ia marfa și se închide firma, rămâne marfa! Treaba-i aranjată, într-o săptămână trebuie 100 de milioane pentru cel care a aranjat vânzarea, de la firma care are marfa!

Aha! M-am dumirit, intermediarii iau suta de milioane și un dobitoc rămâne să vândă tone de produse, să-l ia poliția! Dacă nu cumva are treaba aranjată mai departe, le dă en-gros și dispare din țară! Bine că n-am firmă, iar bine de ăsta nu fac nici la dușmani!

Peste un an, poliția economică din celălat capăt al țării descinde în urbe, cu o listă de  peste 30 firme loco, suspectate că au folosit cec-urile cu o firmă mare în stilul mai sus enumerat!

Amicul meu  a fost  plecat doi ani în Germania + Austria. Pe scurt, câteva luni a activat, după propriile mărturisiri, ca șofer pentru niște hoți români. Pentru că începuse să aibă cufurei noaptea, s-a lăsat de sportul nocturn, când auzea o sirenă, nu o confunda cu o sirenă de ambulanță, nici cu una de far maritim, ci se simțea ca-n dubă! A lucrat într-un MCDONALD’S. S-a întors cu două mașini, dintre care una trimisă mai înainte, și cu un lanț de aur, să legi  cu el taurul de coșmelie! Un pic! mai erau și niște euro, dar nu mulți!   O vreme a stat bine- mulțumesc! însă o afacere neclară cu niște țigani, soldată cu pușcărie pentru o rudă de-a sa, l-a lăsat cu pieleul gol! 

      Noroc că, între timp, mai dădea bani cu camătă, altfel ar fi murit de foame, tot ce adusese din excursii pe meleaguri europene topindu-se în găleata în care intrase la afacerea cu naționalitatea conînlocuitoare. Și cum ce obținuse din gajuri se cam topeau, a mai plecat odată pe drumuri de costiță!

      De data asta a stat mai mult și, când  a revenit, s-a însurat! Constatase și el că ar fi vremea să se așeze la casa lui, astfel că trimisese bani maică-sii, să cumpere una! Aceasta, scrupuloasă, a băgat de trei ori banii care-i merita căsuța! Să nu vă închipuiți că era o vilă, doar o casă ceva mai arătoasă, ce-i drept! cu tot ce trebuie unei conviețuiri moderne.

      Nu-l mai văzusem de mulți ani, ne lega o veche prietenie, de multe ori a fost alături de mine, în momente când alții nu păreau să mă cunoască! L-am găsit supărat, cele două fetițe ale sale erau bolnave de câteva zile, nimic grav, dar când ești părinte...! Mi-a povestit  ce i s-a întâmplat de când nu ne-am mai văzut, nu cred că tot, dar îndeajuns! Mai era supărat că nu mai avea bani, dăduse unei cunoștințe comune  100.000 de euro, cu propunere de asociere la o firmă de turism. Ăla cumpărase niște autocare pentru transport internațional, dăduse drumul la treabă, dar  se făcea că ninge privind datoria! Cât despre asociere, i-a spus că a glumit! Degeaba îl amenința în toate felurile, ăla n-avea nicio jenă, își vedea de ale lui, ba mai făcea și mișto de el!

       Nu l-am mai văzut aproape un an! Într-o zi mă oprește o doamnă, vagă cunoștință, care  mă întreabă dacă știu ce a pățit amicul meu! Aflu uimit că doamna este mătușa soției lui, iar el e arestat pentru trafic cu carduri! Că fetițele lui, cu soția, merg pe la rude, periodic, nu au ce mânca, le dau neamurile ce pot, au conturile blocate! Că nu el este capul, dar i-au găsit în casă dovezi care o să-l țină multă vreme la rece!

     Ne-am despărțit, ea grăbită, eu, înduioșat, parcă vedeam copilele alea triste și flămânde! Numai că m-a trezit din starea  de prostie crasă colega mea, care  mi-a aruncat întrebări ca:

- Te-ai gândit câți  oameni a lăsat omul ăsta flămânzi?  Te-ai gândit cum s-au simțit ei?

    Corect, nu mă gândisem că, în locul lor, m-aș fi mușcat singur de coadă, când, la scosul banilor pentru chirie sau electricitate, aș fi găsit, în loc de bani,...unul cu moț! Cât despre mâncare, cum să-ți mai fie milă de cineva, dacă clonarea cardurilor nu are ca anexă și clonarea păpicii necesare băgatului sub nas?

     Spre rușinea mea tardivă, nu am mai vrut să am de-a face cu el! L-am întâlnit peste câteva luni, mi-a spus că, temporar, e liber! M-am întrebat care e prețul temporarului! Apoi iar n-am mai auzit nimic de el! Nici nu întrebam! Mi-e rușine că l-am părăsit, dar, în același timp, mi-e rușine că nu am înțeles ce făcea!  Mai rușine! Pentru că am judecat cu inima, apoi cu mintea, iar cu inima, n-a ieșit nimic, așa că mi-am văzut de viața mea! Mă întreb și-acum când am procedat corect și când, nu!

    Ieri, pe un canal tv, un nenică fără un sfanț, buricar de profesie, ținea lecții de socializare! L-a apucat dorul lelii și a decretat că, după '89, nimeni nu a făcut un ban cinstit! El, n-a încercat, dar e specialist! Eu  arăt că s-au făcut bani negri, după cum s-a văzut mai sus! Dar să susții că nimic nu-i pe cinstite, e prea mult! Le umfli popoul la cei care  și-au văzut de ale lor, bune și nebune, la cei care s-au chinuit să ridice capul, și au reușit, sau nu! Sistemul ne-a învățat să nu iertăm nimic, așa că nu suntem îngeri, dar nici draci, suntem doar oameni! Ceea ce nu pot spune despre... un pumn de nimeni!

TUPEUL ȘI NESIMȚIREA (Partea a II-a)- BINE CĂ AVEȚI PROGRAM!

      Tupeul a hotărât să se angajeze la Stat! Niște prietenari de-ai lui taică-său, nea  Subit Orgoliu, ce țineau cu Ipocriții, i-au Passat un post de secretar de stat! Mumă-sa, Indolența, s-a cam speriat, că cum se face cu atâta răspundere, puișorul ei abia a început să se radă, că de bărbierit, începuse de la 8 ani, când se ascundea, încă, sub fustele maică-sii! Și-acum mai practica faza cu ascunsul sub fuste, numai că o convinsese pe Indolența că un duș la trei luni nu face rău la ficat, ci, dacă e rece,  face bine și la nervi!

Nesimțirea, încur-ajată de maică-sa, Mârlănia, având și girul nesuferitului Tata Egoism, hotărâ să pactizeze cu tabăra adversă și-și făcu o firmă de vânătoare! Cum ce vâna? Afaceri, că doar ai ei aveau banii din ajutor social, la care mai puseseră vreo 2 milioane de euroi, proveniți din traficul cu sacâz ! Bine! Bine, nu era sacâz, dar n-am găsit sinonim cu frecatul mâțului prin părți adiacente și punerea lui să-și clocească !

Ăi doi au luat asemenea hotărâri cruciale, după ce s-au dat cu capul de toți pereții, până ce n-a mai rămas urmă de var lavabil și nici glafuri la uși. Motivul - ăi bătrâni au zis că sunt destui de mari ca să trăiască fără subvenții, pe barba lor, așa că s-au trezit că nu au cu ce să plătească leafa șoferului. Tupeul, cu ocazia asta, și-a lăsat barbă, și, împreună cu Nesimțirea,  s-au cântărit bine! I-a apucat urlatul la lună, păi cum erau ei mari, n-aveau împreună decât 245 de kile, cu cele 138 ale Tupeului și 2 kile de aur din gâtul Nesimțirii? Mama lor de zgârciți, le-au zis ălor bătrâni printre dinți, făcând-o pe bunicuța Sconsuela să se întrebe de ce mamă e vorba și dacă poate să profite de vreun avantaj. - O să arătăm noi lor! au promis cei doi  puturei, alias cele două jigodici!

Prima zi de lucru a Tupeului a fost plină de neprevăzuți - toată lumea și-a adus aminte că sunt, în următoarea ordine: rude, prieteni, simpatizanți, membri, tovarăși de beutură, bașca o suită de dușmani, care uitaseră vechile dușmanii. Trebuind să facă protecția muncii, nu înțelegea de ce fugeau ăia după el să-i explice, toată viața lui se protejase de muncă, nu-i mai trebuia și școală. Noroc c-a trebuit să depună jurământul, așa a scăpat doar cu câteva înjurături. Mai rău a fost că l-au pus să jure pe o carte groasă, deși îi rugase să jure pe un as de treflă, ăia n-au vrut, cică ar încălca nu știu ce porc-ocol! Până la urmă a jurat cum au vrut ceilalți, numai că a ținut degetele de la picioare cruciș, să nu se pună, de se mirau privitorii de ce stă cu picioarele încrucișate, îl tăia vreo nevoie stringentă? Ce-i drept, de emoție l-au apucat nădușelile, ca-n ziua când l-au prins cu mâna-n buzunarul unui judecător! Necesitând Baie, altă problemă, n-a găsit fundul curții, așa că s-a dosit și el undeva, numai că, atunci când s-a întors satisfăcut, a dat cu ochii de o mulțime de doamne, care s-au apucat de aplaudat- noul lor șef avea de toate ca să facă lucrurile  să meargă cum trebuie! La 10.00 a a plecat acasă, se terminase programul, începuseră desenele animate!

Nesimțirea s-a trezit dis-de-dimineață, pe la 12.00, și-a băut cafeaua și s-a dat cu smac pe pleoape, să n-o arză soarele în cap, ea acolo ținea capul, peste  pleoape, spre deosebire de ceilalți muritori, care -și țineau capul sus! A căutat vreo două zile ghidul de făcut afaceri cu statul, nu l-a găsit, astfel că a apelat la un prieten de... jucat în ță-rână, care i-a făcut, prima oară, un masaj thailandez, apoi unul bucal, de emoție, nebuna se apucase cu dinții de carnetul de cecuri! După ce lucrurile s-au calmat,  Nesimțirea și-a luat un pix și s-a scobit cu el în dinți, descoperind abia ulterior că-l luase să învețe să se semneze! Cu ce să înceapă, cu alegerea sediului sau cu lista de angajați? Dintre cele două variante, a preferat -o pe aia cu datul unei pasiențe, urmată de mersul biped până la ghicitoare, să-i dea baba în ghioc  și-n cafea, dacă nu are Feng Șuiul cum trebuie la afacere! Noroc c-a adormit, avea baba  o logoree care te adormea, din care Nesimțirea, deși nu înțelesese nimic, absentând prin somn, s-a bucurat că a a înțeles tot! Nici baba n-a obiectat, deși i-a dat vreo două ghionturi, începuseră câinii din împrejurimi să hămăie, se pare că Nesimțirea sforăia cu aceeași intensitate cu care înfuleca! Obosită de atâtea noutăți, s-a dus acasă și s-a culcat, la 14.30  deja fugărea porcii prin pat! Programul de lucru se terminase!

Nu departe de conacul lor cu șapte turle, de murea de invidie biata biserică din spatele lui, un funcționar venea de la masă! Pășind pe norișori mulgători și lânoși, bravul luptător se grăbea cu viteza râmei înaripate, să prindă sfârșitul de program! Fix 16.00 fix! După aia, bere cât cuprinde!

Vânzătorul de la magazinul din colț aștepta schimbul! Stătuse toată ziua sub instalația de aer condiționat, abia aștepta sfârșitul programului să-și facă o frecție cu Carmol și una, cu țuică de cazan! Trebuia să mai reziste 5 minute!

În intersecție, polițistul de la Rutieră dirija traficul, exasperat de soarele ce-l bătea în cap, de șoferii care erau bătuți în cap și la gândul că nevastă-sa o să-l ia de nou, dorind o ieșire la aer curat, pe înserate! Bine că se termină programul, mai are timp să tragă un pui de caras, că de somn…! Tocmai atunci sună ceasul, se terminaseră orele de stat în soare, nici un minut în plus, așa că lăsă traficul în voia lui, nu mai dirijă nimic, toată lumea era bezmetică, șoferii se întreceau care să ciocnească altă mașină! Programul se terminase, nu-i așa?

Șoferul conducea agale, binedispus că se termina programul! Deodată zări ceasul de la Primărie, se terminase programul! Nu mai opri motorul, deschise ușa și sări din mașina care o luă la vale, încărcată fiind cu balast!

În sala de operație nu se auzea nici musca, toate muștele fuseseră date afară cu măturoiul! Din când în când chirurgul cerea, dădea, tăia, vorbea, că de-aia era medic chirurg! Ceilalți erau de umplutură, dar își făceau treaba, nu le era gândul, deocamdată, la sfârșitul programului. Pe masă era un pacient care se zbătea între viață și moarte, bineînțeles, figurativ, că, de fapt, nu se mai zbătea deloc, era pe ducă! Chirurgul aruncă o privire spre ceas, văzu că trecuseră 4 minute peste program, se burzului deodată și aruncă ustensilele, fără să se uite ce face. Ieși din sala de operație val -vârtej, în timp ce vârtejul spunea: -Dacă  s-a terminat, s-a terminat, să vină tura să termine operația! Eu am bilet la teatru!

Deputatul privi proiectul de lege, zicându-și:

   -Bine că aveți program! Dacă nu eram noi, nu aveați program! Bine că avem program, că să plecăm acasă!

      Și pentru că era Luni, la 11.23, plecă  acasă, pentru că-și programase o vizită în China!

       Programul e program!