vineri, 15 septembrie 2017

ORICE ÎNVĂȚ, ARE ȘI DEZVĂȚ!

   Cei doi îndrăgostiți,(sau cam așa ceva!) după lungi tratative cu părinții lor, își puseră pirostiile și se mutară în casă nouă, cu apucături vechi. Conform principiului enunțat, dacă înainte erau cuminței și drăgăstoși, în mai puțin de-o lună ajunseră să se cunoască binișor. Și atunci interveni surpriza - nu se cunoșteau deloc, abia acum își pierduseră măștile! Descoperiră că dragostea nu ține cont de apucăturile revanșarde ale unuia sau altuia, dacă vroiau să trăiască împreună, aveau de făcut reforme. Gluma că stătuseră, înainte de căsătorie, o lună în același pat, luase sfârșit, cu el - 10 ore la muncă și pe drum, cu ea, 12 ore mai  mult singură, stând pe capul cunoscuților. El refuzase s-o lase să se angajeze, câștiga suficient de mult să ajungă la amândoi  și să mai pună și deoparte. Ea, cu dorința de a gestiona propriile fonduri și nu pe ale cuiva, care, oricât de bine-intenționat era și oricât de mult ținea la ea, era teribil de enervant și sâcâitor, mare amator de impuneri a unicelor  lui păreri!
   Prima luptă la baionetă a fost când  lui i s-au rupt pantalonii deasupra genunchiului, o tentativă de evadare din cotidian a părului de pe picioare. Au trecut multe zile și gaura era la locul ei, ba chiar mai avansase, pe când ea își făcea unghiile cu cârmâz. A rugat-o să ia măsuri, așa  cum văzuse la mămica lui, dar  se știe că soția nu e mămica-n cauză, ci doar un partener de mai multe alte activități. Privirea pe care i-a aruncat-o soața, echivalentă cu descărcare a 10000 de volți pe un cub de zahăr, nu ar fi fost convingătoare, dacă nu ar fi fost însoțită și de:
-Da’ ce, tu n-ai mâini? Ac și ață îți dau eu!
  După care s-a concentrat pe o unghie rebelă, care nu renunța la orgoliul ei ! El n-a mai zis nimic, și-a zis că timpul le rezolvă pe toate, dar nu știa că timpul se rostogolea peste ei, fără să-i pese de găurile lui! Așa s-a ajuns și la ziua ei aniversară, unde casa s-a umplut de oaspeți. El, echipat cu noul model de pantaloni cu gaură largă, ar fi trecut neobservat, dacă, pe lângă păr, nu s-ar fi zărit și alte lucruri. Abia atunci ea și-a adus aminte de unele chestii ignorate și, după ce i-a aruncat o privire de canibal flămând, a dat să repare peisajul:
    -Dragul meu, schimbă-te cu alți pantaloni, o să-ți cos gaura aia mâine!
  Sub privirile concentrate ale tuturor, el vârâ degetul în gaură și trase, până ce gaura se mai lărgi puțin:
  -N-am alții, am uitat să pun la spălat! Mai bine adu-mi ața și acul promis, rezolv treaba acum, să mă învăț minte să nu mai uit!
  Racul fiert fiind o palidă sosie a ei, nu-i mai rămase decît să-l tragă în altă cameră și, în câteva clipe, să repare ce nu voia să  se vadă!  
  De atunci, nu s-a mai discutat la ei în casă de găuri, pentru că și-a descoperit veleități de artistă cu acul!
  În schimb el, după ce repurtase măreața victorie asupra lui lasă-mă în pace!, deveni cicălitor - ba că-i neagră, ba, că-i albă, ba că are puchiței, ba că nu pe placul lui. Ei începuse să i se acrească, cât stătea el acasă îi turuia limbarița, secând-o de puteri și făcându-i nervii varză cu rață!
  Și cu puțin înainte de a da supa-n clocot, ea  se trezi că se uită soacră-sa într-un ochi, la  persoana ei, ceea ce ar fi pus capac la oala sub presiune. Conștientă de vorba cu soacra - poamă acră, se pregăti de luptă, dar mare-i fu mirarea când îl auzi pe dușman:
   - Fată dragă, nu ți se pare că ești proastă?
 Ea rămase stupefiată, jignită de cuvintele la care nu se aștepta! Numai că soacra continuă:
   -Nu vezi că nărodul ăsta, al meu, își bate joc de tine? N-ai văzut că se hrănește cu răul care ți-l face? Îi sticlesc ochii, cum sclipesc stelele pe cer senin! Așa a vrut și taică-său să facă cu mine, toată ziua taca- taca, el se culca fericit și eu, boceam degeaba! Și asta în fiecare zi! Ia treci și ia măsuri, până nu e prea târziu! 
    Nora s-a gîndit toată noaptea la spusele soacrei și a ajuns la concluzia că avea dreptate! Prin urmare, a doua zi, la cafea, când el a început să facă fițe - ba că nu-i destul de cald laptele, ba că-i pâinea arsă, ea s-a așezat pe scaun și, deși era un ghem uriaș de nervi, nu i-a lăsat pe interval și a zâmbit spre el, de parcă spunea un banc bun! 
   Bărbatul s-a blocat, nu se aștepta la asta, dar și-a revenit și a continuat cu criticile, până când ea a izbucnit într-un râs, de sărea bluza cu tot cu sutien, de pe ea! El s-a enervat, și-a luat cheile, fără să mai termine micul dejun și a ieșit, trântind ușa!
  Trei zile mai târziu, pacea era restaurată, după ce el se convinsese că nevastă-sa e zuză, râde ca proasta, din nimic!
    Iar ea era din nou fericită, nu mai era nimeni s-o șicaneze!  și nici să se distreze pe seama ei!
   Anii au trecut și , după 35 de ani de căsnicie, cei doi sunt tot împreună! Sunt mulțumiți că au avut în jurul lor oameni carora nu le-a plăcut să se amestece în ciorba altora și nici să bage strâmbe printre drepte!  Printre aceștia, și câțiva părinți!
    Iar ei doi, după ce au avut zeci de astfel de incidente, au trecut peste ele, dovedind că tot învățul are și dezvăț, numai dacă vrei să fie bine!

joi, 14 septembrie 2017

CU GÂNDACII NU E DE GLUMIT!

      Psihologia, ca și logica, nu sunt niște accesibilități pentru tot homo sapiens zăpăcitus! Adicătelea, te duci la un specialist, nu te apuci singur, că nu ești la prășit la vie! De unde și bancul cu logica :
Un mare politician de cartoon, cu două facultăți la activ și trei, la pasiv, se întâlnește cu un fost coleg de liceu, pe care nu-l mai văzuse de mulți ani trăiască!
- Mă, urechiatule, ce-ai mai făcut în ultimii ani?
- Sunt profesor de logică, mă pregătesc să scot o carte, după ce mi-am dat doctoratul!
- Și cu ce se mănâncă logica asta, că parcă am scos-o din programă?
- Cum să-ți explic mai bine! Ai acvariu acasă?
- Am!
- Însemnă că iubești peștii! Dacă iubești peștii, iubești și animalele!
- Așa-i!
- Dacă iubești animalele, iubești și oamenii! Dacă iubești oamenii, înseamnă că iubești și femeile!
- Corect!
- Atunci nu esti gay! Ai înțeles?
- Beton! Am mai învățat ceva!
    Mândrul politician ajunge la Parlament și-l cheamă pe șeful de cabinet, ruda unui prieten:
- Măi Vasile, tu știi ce-i aia, logică?
- Nu știu, că am cam chiulit, mai bine mă duceam la sport, decât să aud ciudățenii!
- Mă, tu ai acvariu acasă?
- Nu, că n-am timp de prostii!
- Atunci ești gay, măi Vasile, asta-i logica!
----------------------------------------------------------------------------------------
Florin a intrat în depresie, vede numai monștri cu aripioare străvezii, zburând în jurul său, sau, câteodată, monștrii  devin rudele sale, numai că nu zboară, ci se târăsc precum șerpii !
    Ca să scape de viziunile ucigătoare cu monștri, a apelat la un psiholog, deși fraierii care-l cunoșteau hohoteau pe Zeama lui, na! că Florin a ajuns să se ducă la doctorul de nebuni!  Nici măcar nu și-au bătut capul să facă diferența - psihiatrul e una, psihologul e mai multe, dar nu neapărat pentru nebuni!
    Dama cu psihologia a avut răbdarea să-l asculte aproape un ceas, timp în care n-a căscat, căsca pe banii ei! Florin s-a tot răsucit, la sfârșit semăna cu o funie împletită, de legat vițelul, până când a obosit și s-a oprit. Dama, care pe parcursul frecușului lui Florin, a mai aruncat câteva întrebări, băgându-l în ceață (și, posibil, nu numai acolo!), s-a precipitat, mai ales cu salivă, trecând la contra-atac:
  -Deoarece în copilărie nu ai beneficiat de toată atenția cuvenită, ești marcat de lipsa de sensibilitate a celor din jurul tău, consideri că nu ți se dă suficientă dreptate !
    Florin, atins în punctul său nevralgic, cu care se așezase pe canapea, se gândi că de-aia vine lumea la specialist! Știe el, psihologul, de ce nu doarme bine noaptea, prea îl trăgeau ai lui de moț, când era mic, de 16 ori pe zi, nu-i dădeau suficientă atenție, ci mai mult păruială!
   -Cred că ai copilărit într-un mediu insalubru, o casă plină cu păianjeni și gândaci, de unde ai rămas cu obsesia insectelor care nu te lasă în pace. Nu ai avut prieteni, nu iubești animalele, de aceea oamenii te frustează, te enervează și te dau peste cap!
   Florin dădea resemnat din cap - maică-sa era o obsedată de curățenie, dacă vedea o firimitură, se spânzura de lustră și urla, de o știa tot cartierul! Era adevărat, prieteni nu a avut, pentru că stătea mai mult cu fetele, până ele n-au mai băgat de seamă  că el e alt gen, nu chiar masculin, dar totuși…! Cu 6 mâțe și 4 câini, nici nu avea cum să iubească animalele, mai ales că trebuia să curățe după ele! A încercat să le educe, să utilizeze în mod corespunzător WC-ul, dar nu a reușit, ba chiar s-a molipsit el de la ele, utiliza și el curtea! Cât despre celelalte animale bipede…!
  Lui nu-i mai plăceau oamenii, deși la religie învățase că trebuie să-i  iubească ca pe propriul Eu, ăla milos și încornorat! De aia venise la psiholog, să vadă dacă mai are o șansă, înainte de a pune mâna pe topor!
    -Ar trebui să faci cum îți spun eu! atinse punctul culminant Dama cu psihologia.- Când te supără cineva, închipuiește-ți că e un gândac! Cu multe picioare, culoarea ți-o alegi când vrei, iar aspectul, cum îți vine bine! Poți să începi de pe acum!
  Florin închise ochii și începu să se concentreze. Când îi deschise, în fața lui nu mai era psihologul, ci o gândăcioaică cu sute de lei pe post de cercei! Gri - cenușie, culori șterse, cu 4 perechi de picioare și două antenuțe, cu sprâncene machiate grosier în vârf! Na, că tratamentul dădea rezultate! Ieșind în stradă, să-i sară inima - peste tot, gândaci! Mici, mari, colorați sau doar negri, cu tot soiul de picioare și accesorii la lăbuțe, pe care și le frecau  bucuroși, când se păcăleau între ei! Printre gândaci, niciun om, doar gândaci!
   Deja începuse să se simtă mai bine, când ajunse acasă. Nu apucă să închidă ușa, și doi pui de om săriră în spatele lui! Din spatele lor, un gândăcel vioriu, cu lăbuțe fine, îi privea drăgăstos! Dar clipa nu dură mult și, din spatele gândăcelului apărură doi gândaci grași și încruntați, care vânturau  din clești către el! Ca un făcut, exact în momentul acela soneria plescăi melodia aia enervantă cu Dă, mamă, cu biciu-n mine! Deschiderea ușii născu confuzie, din pragul ușii, două perechi de ochi enormi, așezați pe niște chipuri de gândaci bonomi, dar obezi, semănând cu iubiții lui părinți, îl făcură să uite de socrii din spatele său! 
    Ceva nu era în regulă, se scuză că are o treabă și se ascunse în baie, locul preferat al gândacilor! Răsuflă ușurat, terapia dădea roade, dar cam sărea calul! Iar când ridică privirea, din oglindă  îl privea un gândac subțirel, chiar anemic, ce stătea pe două bețe ce semănau cu două picioare păroase! După privirea încărcată de ură și deznădejde, se recunoscu pe sine! Brusc, îl apucă transpirația:
    -Gândaci - gândaci, dar nici chiar așa!  

marți, 12 septembrie 2017

TESTAMENTUL MASCULULUI SENIL!

Testament  
(Tudor Arghezi)

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

     Grig Șontorogea din Momârleni, citind „Testament”,  și-a  zis în substratul său non - academic  că, dacă românul se pricepe la orice, el nu ar putea lăsa un testament urmașilor săi, oricum n-are altceva de lăsat?!? Pagubă celor cârtitori, la așa capo di operă!
Nu-ți voi lăsa, mârlane, după mine,
Decât un făcăleț și doar niște ruine!
Că cât am fost în viața asta oarbă,
N-am fost în stare nici să-mi las o barbă!
N-am fost la munte și n-am fost la mare, 
Eu m-am prăjit  (prășind), dormind la soare!
Mămuța mea mi-a dat să sug la scroafă
De aia nu mai am în casă nicio boarfă!
Că le-am vândut pe toate în talcioc
Să demonstrez că nu sunt numai porc!
Îți las eu, ție, fiule, drept bunuri, o saltea, 
Pe care  să te ..., din partea mea!
Că nici bordei nu are tata tău!
Să nu mai zici că sunt șacal și rău!
De-ar fi pe mintea mea, ți-ar da din greu!
Pardon să fie, dar nu prea am nici eu!
Iar ție, fiica mea, îți dau o palmă,
Că ți-am tată, și chiar ți-am fost și mamă!
Că măta  v-a lăsat purcoi, pe capul   meu, 
Și a durut-o-n fund că mi-e așa de greu, 
 Cu datorii multiple la cârciuma din sat,
Și cu renume mare, de mare însetat! 
Nu-mi mai rămâne să trec în testament
Decât vreo zece sfaturi, cu chix rafinament!
Vă las ca moștenire toți purecii maturi
Ce stau, cu vrednicie, prin cele crăpături!
Vă las olița mare, ce-am câștigat la cărți,
Și sfatul, ca la rele, să vă mai doară-n părți!
Cum tăbăcit mi-e fundul, de-atâta lenevie,
Să v-argăsiți obrazul, să fie temelie!
Copiii să vi-i creșteți sub lipsă de bravură
Că nu le trebuie nimic, nici chiar învățătură!
Le-o fi mai bine, de-s proști precum curcanul,
Decât cu minte multă, mai lesne-i prostovanul!
Vă las...! Vă las cu bine, m-așteaptă eternitatea!
Să nu-mi mai contestați, pe veci, paternitatea!
 Eu v-am făcut pe voi, cu măta, împreună,
 Nu mai plecați urechea, că lumea e nebună!
Sunteți urmașii mei! nu ai acestui neam!
Mai bine mă prosteam și-n șanț vă aruncam,
Decît să îmi răspundeți că toți ai voștri frați
Se trag, istoricește, din doi superbi bărbați! 
Ce Decebal? Și, mai ales,... Traian???
Sunteți viitorimea născută din golan!
V-ajunge tălmăcirea ce-am dat-o-n testament!
Să țineți cont de sfaturi, la care-s repetent!

În seara adormită care vine
De la strămoșii mei și pân’ la tine,
Urmașii mei cu suflet scump, de-arțar,
Vă regăsiți în orice... manual școlar! 

luni, 11 septembrie 2017

MESAJ CĂTRE CITITORI – SĂ NU ZICEȚI CĂ NU-I AȘA!

    Pe vremea când eram în clasa a IX-a, vajnica Miliție românească s-a prezentat la liceu, ne-a adunat, ca pe curci, în aula mare și ne-a pus un filmuleț, pentru care, pe atunci, cred că s-a cheltuit jumătate din bugetul anual al poliției județene din zilele și nopțile noastre! Adică, de azi!
  Spre deosebire de tehnica năucitoare contemporană, bazată pe par și pe măciucă, dar, mai puțin, pe prevenirea faptelor cauzatoare de clienți ai cimitirelor, filmul avea scopul de a ne învăța cum arătăm, dacă nu belim ochii, pe șosetele! pardon! șoselele patriei. De ce mi-a rămas întipărit în mintea mea cât o nucă exacerbată? Din cauză că acel documentar arată distanța pe care frânează autovehiculul la 20 km / horă, 50 km / oral, 70 km/ coră și 90 km / oră! Acum știu precis că un pieton frânează mai repede decât un biciclist, un biciclist - mai greu decât un pieton și mai ușor decât un autoturism, iar o  basculantă, la 100 metri, după ce a făcut plachie un grup de pietoni neatenți. Mai depinde și de viteză, dacă pietonii sunt alergători de cursă lungă sau au depășit recordul  mondial la fuga cu pantalonii uzi/ cu fustele fluturânde, atunci există șanse să scape vreo doi!
    Cert este că pietonul se poate opri instantaneu, pe când un vehicul, datorită inerției, datorate masei mari, datornică atenției șoferului și beneficiară  a aderenței pneului, ei, bine! vehiculul se oprește o țâră mai greu, de obicei după ce trece de orice obstacol! Sau, poate, asta e șmecheria, vezi o mașină în viteză și te dai tu, pieton, la ea, poate oprește brusc!
Deși am mai atacat subiectul, cotidianul nu mă lasă netorpilat, numai  Pilat cu Pontul avea obiceiul să facă pe prostu’,  și știm ce a ieșit, treaba cu răstignirea! Nu cred, însă, că răstignirea pe șosea ar fi o soluție pentru redresarea României, creșterea demografică sau mărirea pensiilor, poate cu excepția tragerii pe roată a ...! Fac ce fac și  deranjez viermii ... de măta-se, din cocon! Prost obicei, de arici!
Astăzi, deschiderea anului școlar de învățământ a bulversat toate căile de acces, străzile și drumurile, inclusiv căile nazale ale nesimțiților care se cred deștepți, că și-au luat nasul la purtare! Frustarea mea a ajuns la paroxism, în momentul în care un grup format din doi masculi și două femele traversau cele 4 benzi din mijlocul târgului, pe porțiune cu linie continuă, cu semafoarele verzi pe ambele sensuri. Nu ar fi fost o noutate, dar deranjant era rânjetul lor, când șoferii frânau, să nu-i lovească!  Se credeau deștepți, poate apăreau pe rețelele de socializare în chip de heruvimi, ceea ce nu era chiar imposibil, nu aveau ce să caute acolo! Mă întreb unde a fost ascuns filmul cu frânarea și de ce nu se vizualizează în școlile democratice de azi așa ceva, mai sare lumea pe unde apucă, precum caprele sălbatice? Apropos, până și alea nu sunt proaste să sară-n sus că-s deștepte și fudule, chiar dacă legea le ocrotește! Până la lege, ajung pastramă la ceaun! Asta ar trebui înțeles, până vine legea, mai bine casc ochii și mă feresc! Cu legea-n brațe și cu pupatul mortului, nu cred că-i mare scofală, cele două sunt, uneori, incompatibile! Pe scurt, degeaba am dreptate  pe cale legală, dacă sunt tratat legal cu Lopatin, ceai de Lumânăriță, Gropanil sau Zeamă de Clopot !
Ieri am greșit dureros de urât – mă durea groaznic capul și mă grăbeam către casă ! Tocmai ce mergeam în spatele unui tractor, ce căra o hudubaie care semăna cu un obiect de tortură antic, și m-am plictisit să merg cu viteza melcului urzicat! Așa că m-a apucat creația și am intrat în depășire pe un drum cu serpentine, crezând că voi trece nestingherit prin curba cu vizibilitate redusă. Greșeală! din deal a venit cu viteză o altă mașină, care, în loc să piște frâna, a ciupit accelerația! Așa că n-am putut vira dreapta, mai aveam trei metri și treceam! Ăla din față a oprit pe drum, după ce am oprit eu, nesinchisindu-se că exact acolo era un drum în dreapta lui, unde putea să intre și să mă lase să trec. Mi-a rânjit în nas că sunt în culpă, eram, dar puteam fi amândoi morți, cu tot cu rânjet! N-am zis nimic, am tăcut, oricum aveam inima împletită strâns, în jurul gâtului. Nici tractoristul nu s-a sinchisit, dacă eram un TIR cred că oprea sau, măcar, frâna! A trecut, izbind  cu hudubaia  roata mea dreapta-spate. Nu a murit nimeni, nu a fost nici o avarie, esențial că toți ne grăbeam să prindem sfârșitul lumii!   Până acasă mi-a trecut capul și mi-au amorțit mâinile, n-am depășit 70 la oră, nici dacă mă trăgeau dracii cu macaraua, n-aș fi putut!
Aici vroiam să ajung - de la o vreme ne grăbim și ne grăbim către moarte! Nu mai avem răbdare și asta, deseori, costă! Și nu costă întotdeauna pe cel care greșește, ia cu ea pe cei nevinovați! Un lucru deosebit de grav este că legislația rutieră e făcută, pe alocuri, de babuini, și nu de oameni cu scaun la cap! Nu s-a luat deloc în calcul situația în care se dovedește cert că șoferul nu a putut evita bețivul care a răsărit din boscheți, mama care  a împins  în față căruciorul cu propria odraslă sau obișnuitul pieton înfumurat, conștient de drepturile sale, care sare pe trecerea de pietoni în același moment cu mașina CARE ESTE PE TRECEREA DE PIETONI!   De ce îl mai târăști în instanță pe unul care are 10 martori ce spun că celălalt era sinucigaș sau inconștient? E doar un simulacru de legalitate, să judeci un om nevinovat, târându-l prin tribunale ani de zile, în timp ce, pe unul care a omorât, cu bună știință, doi oameni, îl condamni cu suspendare, făcându-l mai încrezut și mai măgar! Legea ar trebui să prevină, nu să sancționeze și nici să creeze senzația că ești invulnerabil, nu există așa ceva, nici măcar armură pentru proști!
Eram cu cineva în mașină și mai aveam nici un metru până la trecerea de pietoni, când sare prostimea naibii în fața mea! Frâna a aruncat pasagerul meu cu capul spre parbriz, nu-și pusese centura de siguranță, iar eu nu băgasem de seamă. Șocul l-a scot din țâțâni și s-a răstit la mine:
     -De ce n-ai trecut, era verde! Aia nu avea dreptate, puteai să treci, nu te pedepsea nimeni!
      Am tăcut puțin, și, până la urmă, am replicat:
     -Da, dar aia era moartă, cu tot cu dreptatea mea! Și eu mă alegeam cu dosar!
  În timpul ăsta, prostimea generatoare de confruntări verbale, cu nasul pe sus, trecea în zbor, fără să se uite, barem de curiozitate, la fețele noastre livide! Doar era pe trecerea de pietoni, unde mașinile nu calcă oameni, decât dacă sunt cretini la volan! Pe trecere, lumea ar trebui să fie în siguranță, indiferent de culoarea semaforului, așa cum e și la 10-20 de metri de trecere! Și cam peste tot! pentru că nimeni nu le-a povestit că  șoferul are permis, dar autovehiculul, nu! e prost, încăpățânat și fuge de răspundere, trecând peste cei care n-au nici o treabă!
     Șofer  sau pieton,  singura persoană care are grijă de tine este propria persoană! Ceilalți sunt subiectivi, se poate scoate o miniserie de povestiri cu jongleuri pe drumuri publice! Mai rău e că poți oricând greși, așa că obligația de a fi mereu pe felie aparține oricărui muritor, dacă nu vrea să ajungă client la popi și la prescuri, bașca la gropari!
     Extrapolând ideea la nivel jugular, ne punem gâtul în juvăț în orice situație care implică responsabilitate! Așa s-a ajuns la crime fără nici un rost, la fapte care n-au nici cap, nici coadă, dar dau de lucru la judecători și îngrașă avocați și juriști! Și mai punem un egal și la mass-media, care face bani buni din mortăciuni, deși viii le umflă conturile!
      Poate că așa se manifestă selecția naturală, poate așa ar trebui să fie, deși nu cred! Ce ne facem cu cei morți, cu acei copii care rămân orfani, cu acei copii care nu mai apucă să copilărească, cu acei oameni care sunt corecți și cad victime nesăbuinței altor capsomani? Sau chiar cu urmașii acestora, care nu înțeleg cu ce-au greșit ei, de trebuie să plângă pentru greșelile grăbiților și neatenților?
     Și  de ce  trebuie să auzim zilnic despre nenorociri, de parcă nu le-am avea destul pe ale noastre?