(Tudor Arghezi)
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Grig Șontorogea din Momârleni, citind „Testament”, și-a zis în substratul său non - academic că, dacă românul se pricepe la orice, el nu ar putea lăsa un testament urmașilor săi, oricum n-are altceva de lăsat?!? Pagubă celor cârtitori, la așa capo di operă!
Nu-ți voi lăsa, mârlane, după mine,
Decât un făcăleț și doar niște ruine!
Că cât am fost în viața asta oarbă,
N-am fost în stare nici să-mi las o barbă!
N-am fost la munte și n-am fost la mare,
Eu m-am prăjit (prășind), dormind la soare!
Mămuța mea mi-a dat să sug la scroafă
De aia nu mai am în casă nicio boarfă!
Că le-am vândut pe toate în talcioc
Să demonstrez că nu sunt numai porc!
Îți las eu, ție, fiule, drept bunuri, o saltea,
Pe care să te ..., din partea mea!
Că nici bordei nu are tata tău!
Să nu mai zici că sunt șacal și rău!
De-ar fi pe mintea mea, ți-ar da din greu!
Pardon să fie, dar nu prea am nici eu!
Iar ție, fiica mea, îți dau o palmă,
Că ți-am tată, și chiar ți-am fost și mamă!
Că măta v-a lăsat purcoi, pe capul meu,
Și a durut-o-n fund că mi-e așa de greu,
Cu datorii multiple la cârciuma din sat,
Și cu renume mare, de mare însetat!
Nu-mi mai rămâne să trec în testament
Decât vreo zece sfaturi, cu chix rafinament!
Vă las ca moștenire toți purecii maturi
Ce stau, cu vrednicie, prin cele crăpături!
Vă las olița mare, ce-am câștigat la cărți,
Și sfatul, ca la rele, să vă mai doară-n părți!
Cum tăbăcit mi-e fundul, de-atâta lenevie,
Să v-argăsiți obrazul, să fie temelie!
Copiii să vi-i creșteți sub lipsă de bravură
Că nu le trebuie nimic, nici chiar învățătură!
Le-o fi mai bine, de-s proști precum curcanul,
Decât cu minte multă, mai lesne-i prostovanul!
Vă las...! Vă las cu bine, m-așteaptă eternitatea!
Să nu-mi mai contestați, pe veci, paternitatea!
Eu v-am făcut pe voi, cu măta, împreună,
Nu mai plecați urechea, că lumea e nebună!
Sunteți urmașii mei! nu ai acestui neam!
Mai bine mă prosteam și-n șanț vă aruncam,
Decît să îmi răspundeți că toți ai voștri frați
Se trag, istoricește, din doi superbi bărbați!
Ce Decebal? Și, mai ales,... Traian???
Sunteți viitorimea născută din golan!
V-ajunge tălmăcirea ce-am dat-o-n testament!
Să țineți cont de sfaturi, la care-s repetent!
În seara adormită care vine
De la strămoșii mei și pân’ la tine,
Urmașii mei cu suflet scump, de-arțar,
Vă regăsiți în orice... manual școlar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu