TĂCERE

Ridică ochii și reluă:

-“Nu mai poți să spui TE IUBESC, când rememorezi toate cele trecute! Efortul de a te minți pe tine însuți, e prea mare și nu mai crezi că merită să-l faci! Când ești puștan, te îndrăgostești ușor, e în firea omului, a puiului de om, să treacă de la o stare, la alta, de la o experiență, la alta, de la o decepție, la una nouă. Odată cu trecerea anilor, e tot mai greu să faci lucruri, pe care le făceai, pe negândite, când aveai mintea cât ceapa. Dar, totuși, ce te faci cu cele pe care la faci, în mod conștient, știind bine că o să-ți frângi gâtul? Poate e în firea noastră riscul, dorința de a ieși din monotonie, din anonimat, indiferent de pierderi!

Cum spuneam, sunt ani de când nu mai pot  spune un TE IUBESC! din toată inima! Și dacă nu e, clar, sinceritate, de ce trebuie s-o spui? Doar ca să se simtă bine, cineva, care asta abia așteaptă? Dar dacă e perspicace și se prinde că faci lucrurile doar de fațadă, nu din tot sufletul? Prefer faptele, să vorbească ele în locul meu! Ți-am mai spus - vorbele sunt doar reprezentări grafice, faptele vorbesc mai presus de cuvinte! Și dacă ne place să fim mințiți, să fim mințiți cu eleganță, nu brutal, cu satârul! De aceea faptele dor mai mult decât cuvintele! Și cine are ochi, să vadă! Cine are doar urechi, să aibă grijă să nu rămână surd, doar cu niște cuvinte frumoase!

Eu mi-am primit porția de cuvinte și de fapte, în egală măsură! Am fost orb, la cuvinte frumoase, și surd, la fapte ! Ceea ce însemnă că mi-am meritat soarta! N-am să pot înțelege niciodată de ce un deștept poate fi atât de prost! Doar dacă fiecare dintre noi nu are o parte negativă, care nu este a sa, atașată forțat la structura proprie. Ceva cam în genul unei bucăți de brânză, întrun perete de beton! Partea slabă a structurii, de care faci abstracție, dar există! Șubredul din fiecare! Îmi vine să râd - cei care se cred tari, se înșeală, sunt slabi tocmai pentru că-și închipuie că sunt beton armat și nu văd brânza! Cum n-am văzut-o nici eu, la vremea mea!

Când mă temeam că o să mor de plictiseală, bătrân, pensionar, cu casa goală, fără copii și nepoți în ea, mi s-a întâmplat ceva nou - m-am îndrăgostit! Nebunește! Nu cu dragostea unui adolescent, nici cu inima unui bărbat aflat la prima tinerețe, ci cu dragostea unuia care, deja, se simte bătrân și a luat-o spre partea alunecoasă a vieții! De aia spuneam că fiecare își are nebuniile lui, nu trebuie să judecăm pe nimeni, nu se știe dacă mai devreme sau mai târziu, nu te apucă deraiatul de pe șine.

Doamne! ce nebunie plăcută - să simți sângele pulsând mai repede, să-ți vină să cânți ca un zănatic, tu, cel care se rușina să-și ceară scuze pentru nimic! Nu doar dorința de a o lua în brațe, să n-o pierzi, nu doar două trupuri frământând cearceafuri, întrun vârtej furios și deșănțat, te pot schimba, mai sunt și alte lucruri, cum ar fi ajunsul târziu acasă, unde te așteaptă masa întinsă și cineva care nu a mâncat, așteptându-te! Și când ești răstignit de problemele nerezolvate, cineva vine lângă tine și-ți spune – HAI SĂ VEDEM CUM LE REZOLVĂM!

Nefiind obișnuit cu astfel de drăgălășenii, plus sex nelimitat și plin de dăruire, uiți unde te afli, cine ești și nu mai poți trăi fără EA! Fiecare clipă, departe de ea, e un chin! Dacă n-ai făcut-o până atunci, acum vrei să zbori până la ea, pentru că te așteaptă! Pe tine te așteaptă!

Și, brusc, vine trezirea - în momentul în care îi spui că nu poți trăi fără ea, îți amintește că ești însurat și ai copii! Parcă până atunci n-ar fi fost așa, chiar dacă valul care te-a răsturnat, nu te-a făcut să uiți acest lucru! Buimac, nu știi ce să crezi - ai visat sau trăiești întrun vis? Atunci vine cu o explicație - nu se mai poate! Ce-o să zică familia ei, că fură bărbații altora? Ce-or să zică familia ta, că au rămas copiii fără tată? Nu se poate trăi cu remușcări, mai bine ne despărțim! Lovitură de teatru! Unde s-au dus clipele alea neprețuite?

Te scuturi de prejudecăți și ești gata să începi o nouă viață, dar nu se poate! Chiar dacă ți-ai asumat toate riscurile, ca un nemernic, tot nu se poate! S-au dus momentele când sufletul era plin, acum e palid și pe moarte! Ticălosul din tine, hotărât să sacrifice pe toată lumea, pentru propria fericire, e zdrobit de replica - DACĂ IUBEȘTI PE CINEVA, ÎL LAȘI SĂ PLECE! Nici măcar nu apuci să te conformezi!

Apoi vin zile în care n-o mai vezi, timp în care pământul se răstoarnă peste tine - DIVORȚ! Și, în timp ce tu mori puțin, câte puțin, ea se mută, nu răspunde la telefon, dispare! Ești copleșit și te întrebi - ce-ai făcut de meriți așa ceva? Realizezi că meriți și mai rău, ai fost prost! Nu îndeajuns de prost, mai speri că e doar o chestie de moment, tu ai vorbit serios - vroiai să îmbătrânești lângă ea! Numai că ea nu mai este în lumea ta bolnavă, care se prăbușește cu zgomot!

Întro zi, o întâlnești întâmplător – elegantă, îngrijită, nu pare să aibă vreo problemă! Tu, murdar, bărbos, sfârșit, sfâșiat! Nu te ocolește, dar se vede că nu vrea să fie văzută cu tine! Cuvintele tale se izbesc de un zid al indiferenței și al penibilului, pe care tu îl ignori! Scapi, fără să vrei, că ești flămând, nu are nicio importanță, e o prostie! Plătești pentru asta - scoate 2 lei și ți-i dă, pentru o pâine! Apoi se scuză și pleacă, fără să se iute înapoi! Și-a făcut datoria! Lumea stă spânzurată cu capul în jos, tu stai atârnat de un cer întunecat, de care nu te agață nimic! Jocurile sunt făcute, ai intrat, de bună voie, în corzi, stai și ia-ți porția!

Anii trec în viteză, ai altă lume, unde ești singurul supraviețuitor! Și singurul rege! Încheieturile dor, nu mai cauți, ca odinioară, să-i vezi chipul pe stradă! Nici nu te mai interesează, deși…! Au fost atâtea lucruri noi, în ăști ani, n-au mai rămas în minte decât cei doi lei!

Internetul scoate ce-i mai bun și ce-i mai rău din noi! Așa afli că ea și-a refăcut viața, e fericită, vorbește despre familie, care e sufletul ei! Despre familia ta, nu mai vorbește nimeni! Bine că sunt sănătoși, chiar dacă nu mai ești lângă ei! Și e bine că nu te mai urăsc! Și atunci, la ce bun să spui, cuiva - TE IUBESC? Deși ai nevoie de asta, mai bine, nu! Plata  unei astfel de greșeli, e prea mare!”

Și-a terminat monologul, se ridică și pleacă! Nu e prima data, și nici ultima, când aud  povestea asta!  Asta e - fiecare trebuie să trăiască cu propriile umbre și secrete întunecate!

CUM VĂ PLACE...?

Cum vă place  viața? Cu sare și piper?

Sau treacă timpul, în modul efemer?

Doriți dulceață de gutui sau ananas,

Acum, când doar oțetul a mai rămas?

Nu vă mai place, fără îndoială,

Varza călită și maimuța cheală!

Un cer cu stele și-un pahar cu vin?

Mai bine aguridă și-o cupă cu pelin!

Cum vă mai place  nunta, cu țambal,

Sau nuntă ca-n povești, sau ca un bal?

Vă mulțumește cât de mare-i darul

Sau vă încântă, când ridicați paharul?

Cum să mai placă truda și ispita,

Când dracii saltă-n ceruri, sus, copita?

Să te trezești,devreme, dimineața

Să mergi la muncă! Nu te-apucă greața?

Degeaba trec anotimpuri, iar și iar,

Dacă și timpul e - un mare găinar-

Se scutură de praf și trece-n grabă

De zici că nu-i! Și nu-și vede de treabă,

Mănâncă ani, și clipe, ca pe paie,

Arde rapid, zelos, ore-n tigaie!

Ne lasă fremătând, nemulțumiți,

S-o luăm de la un capăt, obosiți!

Ei! cum vă place ce aveți în față

De tot mai cereți mulțumire de la viață?

Mai bine mulțumiți - așa să știți

Că e păcat, ca tainic, să muriți!

Să fim, deci, mulțumiți că suntem sănătoși!

C-avem urmașii, tineri și frumoși!

Că n-am orbit, că mai putem vedea!

Că avem mâini, cu care vom putea

Să ținem frunze-n palme! Și-un mister

Cuprins în curcubeul de pe cer!

Că avem limbă, să doinim cu dor,

Și avem minte, suflet călător,

Urechi, să auzim solemn și tare,

Că mulțumiți trăim în căutare!

Ce nu vă place, la coș, să aruncați!

Iar când sunteți acriți și supărați,

Priviți o floare de cireș! Cu stil!

Și bucurați-vă de zâmbet de copil!

O DAU, CUM VREAU EU!

            Țifache, născut în zodia Capricornului, avea un suflet ca pâinea caldă, pusă pe cuptor! Băiat bun, muncitor, săritor și iubitor, era acolo unde trebuia să fie, cavaler fără odihnă și mama tuturor răniților!

            Singurul lui defect era orgoliul - trebuia să fie, întotdeuna, primul! Sau trebuia să fie, numai el, șeful! Oricum, ambiția de a se autodepăși era prezentă mereu, chiar și când făcea pe împăratul roman, stând pe budă!

            Nu de puține ori a luat-o, din cauza asta, în “malaxor” și-n freză! Cu toate astea, nu se putea stăpâni, mintea îi funcționa ireproșabil, dar, din cauza orgoliului, creierul, nu! Degeaba își punea botniță, tot dădea pe-afară, parcă un drăcușor mic și verde îl șuta din spate, să calce pe bec!

            Profesional, ajunsese acolo unde alții doar visau că vor s-ajungă, dar tot nu era mulțumit, vroia mai mult, tot mai mult! Ah! nu! nu era hapsân, dar arivist, un piculeț, parcă aducea!

            Și, întro zi, împreună cu un amic, plecă la pescuit, deși nu avea nici o pasiune, înclinație sau chef, dar era, totuși, o provocare ce nu putea fi ratată! Dacă nu ar fi răspuns și acestei provocări, s-ar fi simțit mic și neînsemnat, ceea ce mintea sa n-ar fi putut suporta!

        Ajunși pe baltă, Țifache hotărâ să stea pe dalele ce îmbrăcau digul, deși amicul îl avertizase că acolo se cam alunecă. Deși nu știa să înnoate, omul nostru se simți provocat și se făcu că n-aude, zicându-și în sinea lui – Fac, cum vreau eu!

          Rânji către celălalt, următoarele două ore nu alunecase deloc, ceea ce-i confirma că avusese, iarăși, dreptate! Dar bucuria îi fu de scurtă durată, tocmai ce agățase ditamai ciortanul, când pământul îi fugi de sub picioare și se trezi în lac. Înghiți două găleți cu apă puturoasă, dar nu-și pierdu cumpătul și încercă să urce înapoi, de unul singur. Cum nu mai era nimeni prin preajmă, amicul fiind ascuns în stufăriș, strânse din dinți, de fiecare dată când reușea să facă doi pași, aluneca pe mătasea-broaștei și ajungea tot în apă până la gât! Poate că ar fi secat balta, dacă orgoliul nu i s-ar fi terminat, odată cu puterile – strânse din dinți și strigă după ajutor! Amicul sări și-i dădu vârful de la lansetă, reușind, astfel, să ajungă pe mal. Dar diavolul mic și strâmb, care îi era orgoliu, îl împiedică să recunoască unde greșise, ba chiar să și mulțumească pentru ajutor! O s-o dau, cum vreau eu! își spune în forul său intim, unde își mai cârpi și două palme!

        Ceea ce nu știa, încă, era că zeița Fortuna se cam săturase să-i țină spatele și-și luase concediu, în ziua aia memorabilă, care urma să rămână pe vecie, cu numele de ZIUA NASULELILOR!

       Astfel, nici nu apucară să plece, că Țifache vârâ bombeul în accelerație, contrar sfatului amicului, să se domolească! Fu oprit de poliție, amendat și se trezi și cu puncte luate, prilej cu care își aduse aminte că nu trecuseră 4 zile, de când o luase, tot așa, fără să tragă concluzii! Bine că se lăsase de fumat, că rămânea fără bani de țigări!

            Ajuns acasă, ca să mai uite din necazurile de peste zi, hotărâ să mai facă cîte ceva, așa că se apucă să placheze cu polistiren pereții exteriori ai casei! Îi spuseră mai mulți că e prea cald afară și că mai bine ar fi  să lucreze dimineața sau seara, dar el, nu! - O dau , cum vreau eu! Noaptea nu închise un ochi, de usturime, soarele îl prăjise, de semăna cu puiul magic la cuptor! Plus că, a doua zi, constată că nu se realizase bine priza la polistiren, așa că placatul lui fu chiar placaj, ca la rugbi! Dar astea, mai târziu! ziua nenorocirilor nu se terminase!

            În loc să se ducă până în oraș, să cumpere ce trebuie, preferă să încropească el ceva, în locul tijei ce ținea plafoniera. Reuși montajul, dar tavanul nu suportă ultrajul, respectiv cedă sub greutatea țevii ce înlocuise tija originală! Țifache nu mai apucă să spună că o dă cum vrea el, gaura din tavan spunea mult mai mult decât ar fi dorit! În loc să se liniștească, se apucă să dreagă busuiocul, dar busuiocul, sub formă de tencuială, nu se lăsă dresat și cădea la loc! Aducându-și aminte de meșterul Manole, ca să termine odată, încercă să zidească pe cineva și-și îngropă două degete în cablul neizolat al lustrei! Doar așa reuși să termine tencuitul, în mare viteză, dar și fără formă, bâțâielile sale, sub acțiunea benefică a curentului electric, nu convingeau că muncește serios!

            Ca un făcut, când se mai liniști, încercă să intre în normal, adică să mănânce ceva. Conform obiceiului său, nu acceptă să fie servit de maică-sa, așa că reuși și ultima performanță - nereușind să-și oprească tremuratul mâinilor, obișnuite cu arcul electric, scăpă tigaia cu ouă pe domnia sa, opărindu-se nițel!

            Flămând, supărat și cu fizicul chinuit, înainte de a adormi, nu-și mai zise - O dau cum vreau eu! de frică să nu viseze ceva și să dea foc la casă!

LIBER, LA PĂRERI!

         Fiind cuprinsă în programul de guvernare, asigurarea dreptului la vot a cuprins animalele și păsările, care, până atunci, se mulțumeau doar cu simpla priveală! Surprinse că nu au fost uitate, așa cum se părea, de bucurie, și-au luat zi liberă și s-au adunat întro poiană mare, cât să le cuprindă pe toate. Un ochi ager, neoficial, a și inregistrat absența javrelor, coioților, sconcșilor și o parte dintre măgari, măgarii prezenți fiind doar cei care nu rataseră nicio manifestație din ultimii 30 de ani, indiferent cu ce scop, dar contracost. Lista completă a participanților a fost clasificată după ce și ultimul animal a venit în poiană. Iar manifestația  a fost monitorizată, pe ascuns, cu mare grijă!

            Entuziamul celor de față nu poate fi descris - în sfârșit, aveau și ele un cuvânt de spus! Hmm! E prea mult spus CUVÂNT, deoarece  necuvântatoarele nu fuseseră invitate să participe la viața politică pentru că avea ceva de cuvântat, ci pentru că nu mai mergea treaba cu morții care încă mai votau și, din cauza exodului oamenilor către alte regiuni, la un recensământ nemăsluit, ar fi trebuit să scadă numărul de parlamentari! Așa că, să iasă numărul de votanți, dreptul de vot  pentru necuvântătoare a fost validat!

            Ore-n șir, cu mici și bere, adunătura a serbat noua lor poziție în sistem, chiotele și manelele fiind acoperite, uneori, de răgete, lătrături, miauneli și cotcodăceli. Și fericirea ar fi dăinuit o mie de ani, dacă un cineva anonim, bănuit a fi agent provocator, n-ar fi lansat întrebarea:

            -Cine merge la referendum-ul pentru familie?

            Soarele s-a oprit la ora unu p.m., vântul a dat-o cotită, ploaia s-a legat la gură, în timp ce participanții au rămas crăcănați - nu se gândiseră la asta, fiind prea devreme să ia taurul de coarne în probleme atât de importante și de sucite, că subiectul le sucea mințile!

        -Eu, unul, aș merge! se avântă măgarul lui Buridan, singurul cu față mai curată, dintre toți măgarii.- Pentru mine, e clar - eu și cu măgărița mea, suntem familiști! Așa am crescut și pe măgarii ăștia mici, să țină la familie, celula de baRză a societății! Păi, pe mine ciobanul nu îndrăznește să mă scoată cu forța la cărat lemne, când măgărița mea rage la el. De aia și țin la perechea mea, că e mai bine să fie măgarii, uniți, s-a văzut  unde duce asta! Dar, dacă stau bine și mă mai gândesc, când plec cu oile, sunt cam singur! Și atunci, nu mai contează familia, ci instinctul! Cred că nu merg la referendum, vor fi destui măgari, să mă reprezinte și pe mine!

          -Nu contează cum votezi, s-a văzut de-alungul timpului! căpătă curaj o iapă-n călduri.- Totul e să-ți exprimi dreptul de vot, de rest se ocupă alții! Nu vă spun cum am să votez, vă spun doar că viața de familie, fără un armăsar serios, nu valorează mai nimic! Când eram tânără, stăpânul nu “colecta” decât iepe, să fete mânji! Ca să vândă mânjii, să facă bani! Prostu’ nu a înțeles, decât târziu, că, fără armăsar, noi, fetele, nu fătam decât balegă! L-a costat o spinare de bani, să ne ducă la montă! Așa că eu vreau familie, dintre o iapă și-un cal! Că calul duce în spate mult, toată familia!

            -Are dreptate, cumătra! se auzi, dintrun pom, un cuc răzvrătit. - Cine nu iese la vot, să nu primească tain! La urlat prin cotloane, se pricep toți! Să ieșim și să votăm, după cum ne lasă capul și sufletul! Acum, după ce ne-au lăsat să avem, și noi, barem un drept, ar trebui să mergem cu toatele, nu ca oamenii, pe ici, pe colo! Ar trebui să mă ascultați pe mine, eu, cucul, joc cel mai important rol la acest referendum! Că de mine e vorba, nu-i așa? cum stă treaba cu cucul? Dacă vreți să știți părerea mea sinceră, nu avem nevoie de familie! Eu nu am nevoie, pentru mine familiile voastre, sunt și familia mea! Vedeți ce important e un cuc, nu contează cât e de inteligent, trebuie să fie doar zglobiu! Fără familie, că se strică ouăle!

            Bufnița deschise ochii, îi închise la loc, orbită de lumină - i se păru că vede adevărul despre referendum:

            -Eu tot n-am înțeles - de ce e atâta tevatură? Dacă Senatul a votat chestia aia, noi suntem fripturistele, care să-i scoatem basma curată în fața lumii? Să zică că orice hotărâre a fost luată cu acceptul celor mulți? Sau să se scuze, că n-au putut, că lumea e proastă și nu înțelege mărețul scop al demersului? Și cu ochii închiși, și tot văd că ceva nu prea pare în regulă - noi cu cine votăm, vorba lui  nen'tu Caragiale? Ce se ascunde în noaptea minții, că eu acolo stau mai bine, fiind nocturnă?

            - Băi! proastelor, voi n-aveți decât tărâțe-n cap! urlă un bursuc, rotund ca un dovlecel.- Vreți să vi se fure copiii, să ajungă la cuci bătrâni și la cârtițe? Să vorbească limbi străine și să fugă, unii, după alții? Să se roage la bărboși și la dame de consumație? Voi nu sunteți duse la biserică, surioarelor! Să vă fie rușine, că cine a organizat referendum-ul, știe ce să facă cu banii! Vă spun eu!

       De atunci, sfada nu mai contenește. Ca de obicei, spiritele s-au încins, nu se mai discută decât asta.

Văru - meu, hârciogul, nu mai pune întrebări, a luat un măr în cap,  sau cam așa ceva, nu se știe de la cine, și a devenit înțelept. Asta nu înainte de a-mi spune că ceilalți iar au luat-o razna, au subiect de discuție. El nu crede că asta e cea mai gravă problemă, care trebuie rezolvată, că vine acuși iarna și se văd niște scumpiri. Se mai văd și niște scandaluri, și niște furăciuni, s-au  mai ofilit niște teme care au incitat spiritele. Pe de altă parte, zicea el, normal ar trebui să se ia o poziție (de la) fermă! Necunoscută în ecuația asta este doar direcția poziției! Că un referendum pe Constituție ar fi fost ca oul de Paște, poate s-ar fi lămurit și vechea problemă, aia cu numărul de parlamentari! Sau un referendum pe datoria externă! Sau...!

De câteva zile, nu l-am mai văzut pe vărul meu! Aud că s-ar fi constituit niște echipe de convingători, cu puști, să militeze pentru ieșirea, sau lipsa, la referendum! Frații mei necuvântători, nu vă lăsați tocmai acum, când puteți să spuneți ceva! Măcar printre dinți, dar spuneți!