Ca multe alte povestiri
best-sellerite, povestea noastră începe, bineînțeles, la o fermă! O fermă care
ar fi trebuit să primească cel puțin o stea, după modelul atâtor alte ferme mondiale binecrescute. Doar că la ea, s-au terminat stelele, au rămas doar meteoriții!
Deci – a fost odată, ca niciodată, o fermă care era
bogată, dar nu știa, și era săracă, și știa de unde i se trage, dar nimeni nu
făcea două paie cruce, și-un hârleț, pentru ea. Deși avea teren, mamă-mamă! ce
de-a teren serios, negru și lucios! avusese, acum era cam pârloagă, după ce sub brazde fuseseră îngropate
osemintele atâtor viețuitoare sacrificate pentru pa...! glie! Fermierii, la
început specializați în oale și ulcele, plus ceva cuie bătute în ciubote, au încercat să cultive industria chixo-comică și turba, până
a dat turbarea și tulburarea-n ei și au fost folosiți drept strecurători pentru
cartușe. Noii fermieri, după ce au studiat terenul, au aplicat noi tehnologii
agricole, dintre care enumerăm: trasul în piept, trasul pe nas, vlăguitul și
paranghelitul. Le-au ieșit mai toate pasiențele, mai puțin cea privind deșteptarea
în ultimul ceas. Ba aș putea spune că, dimpotrivă, asta n-a mai fost prioritate, ci o frână de mână și s-a renunțat la deșteptare. Din
dorința de a suge cât mai mult din țâța oiii și din foloasele fermei, s-au
gândit că productivitatea muncii va crește dacă toate viețuitoarele și
orătăniile din areal vor participa atât la viața democratică, cât și la cea
viitoare! Mai ales la ultima! Și i-a transformat în acționari, adică în cei care acționează și
primesc mielul de Paște. Metoda n-a prins la viețuitoare, a prins doar la
orătănii, deși fulgii le-au zburat doar la primele. Plus că, ulterior, s-a
dovedit că pământul negru și lucios a fost înlocuit doar cu negru. Pentru că până și el s-a săturat, și a plecat la alte ferme!
De ce am senzația că v-am
mai spus povestea asta și v-a durut în zona mult flatulată? Ah! era varianta
cealaltă, nu asta cu viețuitoarele care, în căutare de libertate, au luat
câmpii! Ce s-a întâmplat after luatul câmpilor? Păi, unele s-au sălbăticit, de li s-a urcat la
țeastă, că-s liberi să facă ce vor tendoanele lor. Alții, mai norocoși, după
ce-au mai înghițit niște dohot, s-au stabilit pe la alte ferme, unde unii au
devenit de-ai casei, ceilalți, doar de-ai beciului sau tomberonului. Fermele pe unde s-au
aciuiat au pus-o cu primii, iar cu cei de-ai boulea, s-au rugat să vină
pandemia și să-i ia de pe capul lor!
Viețuitoarele rămase la
fermă s-au plafonat – de fiecare dată când credeau că-l prind pe Dumnezeu,
de-un crac, le cădea plafonul în cap! Și cum din fermă n-a rămas decât
denumirea și câteva căruțe cu coviltir, au acceptat că, pentru ei, nu mai este
vreo speranță, de atâta clanță! Sincer, s-au înșelat!
Iubitorilor de libertate
li s-a urcat la cap, că ca ei nu e nimeni, și, în sălbăticia libertății lor, au
folosit degetul de scărpinat fese, să arate unde au greșit fraierii sus-amintiți,
cu toate că nu știau despre ce e vorba. Mai ocupați cu ale lor, viețuitoarele cu
ceva brumă de creier, deși revoltați de multe, nu prea s-au rățoit la vreo
cineva, fiecare cu aia... problema mă-sii! Cei cu lipsa la inventar, n-au
înțeles nimic, nefiind obișnuiți cu gânditul!
Și viața ar fi mers,
frumușel, mai departe, dacă tornada puturoasă a mult așteptatei pandemii, n-ar
fi năvălit peste viața lor.
Sălbaticii au rămas tot sălbatici și s-au comportat ca
atare: după ce au lins ce-tină, pe unde au putut, s-au trezit că nu-i mai vrea
nicio pădure, niciun vreasc, vreo ciupercă sau mlaștină, așa că i-a apucat
dorul de șparlitul din fermă. Nu de șpalierii din fermă, fiți fără grijă! Și
s-au întors, cu cățăl și cu purcel, mai mult cu purcel! Și tot mai cred că ca ei nu
e nimeni! Bine ar fi fost să-și lase, dicolo de garduri, și apucăturile, și
mirosurile, și ifosele! Tare mi-e teamă că, între timp, supraviețuitorii rămași
s-o mulgă din aproape, în aproape, să nu se fi obișnuit cu sapa și toporul, de n-o să le mai lase din
mână, dacă nu-și fac datoria paznicii!
Dintre cei cu fotoliu la
cap, mulți, mânca-i-ar povestitorul! s-au întors la fermă și-și văd de
necazurile lor. Nu că le-ar fi dat laptele-n păsat și că mor de bucurie, dar,
deocamdată, altă schemă, nu-i! Ei! e posibil ca după trecerea nebuniei, să fugă
înapoi (cum au și început) și să scuipe în urmă, de ducă-se pe pustii!
A mai rămas categoria
celor indeciși – să mulgă vaca sau să-i dea un cap în gură? Cu ăștia, viața la
fermă va fi foarte grea. Obișnuiți cu alt stil de prășit la vie, se așteaptă la
un bine care va fi rău, exact răul pe care îl huleau. Nu cred că se vor adapta,
s-au obișnuit cu alte vaci și alți boi, și-or să dea peste niște boi prea mari
pentru suflețelul lor, mai presus de boii lor! Să-i ajute Dumnezeu, ca și pe
noi, toți!
Las povestea neterminată,
s-o termine cine vrea! Sau să se termine, când o vrea! Și-am încălecat pe-o ... pe-o ce? Ia mai lăsați-mă cu călăritul, m-am săturat să mă călărească toți dobitocii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu