TĂCERE

Ridică ochii și reluă:

-“Nu mai poți să spui TE IUBESC, când rememorezi toate cele trecute! Efortul de a te minți pe tine însuți, e prea mare și nu mai crezi că merită să-l faci! Când ești puștan, te îndrăgostești ușor, e în firea omului, a puiului de om, să treacă de la o stare, la alta, de la o experiență, la alta, de la o decepție, la una nouă. Odată cu trecerea anilor, e tot mai greu să faci lucruri, pe care le făceai, pe negândite, când aveai mintea cât ceapa. Dar, totuși, ce te faci cu cele pe care la faci, în mod conștient, știind bine că o să-ți frângi gâtul? Poate e în firea noastră riscul, dorința de a ieși din monotonie, din anonimat, indiferent de pierderi!

Cum spuneam, sunt ani de când nu mai pot  spune un TE IUBESC! din toată inima! Și dacă nu e, clar, sinceritate, de ce trebuie s-o spui? Doar ca să se simtă bine, cineva, care asta abia așteaptă? Dar dacă e perspicace și se prinde că faci lucrurile doar de fațadă, nu din tot sufletul? Prefer faptele, să vorbească ele în locul meu! Ți-am mai spus - vorbele sunt doar reprezentări grafice, faptele vorbesc mai presus de cuvinte! Și dacă ne place să fim mințiți, să fim mințiți cu eleganță, nu brutal, cu satârul! De aceea faptele dor mai mult decât cuvintele! Și cine are ochi, să vadă! Cine are doar urechi, să aibă grijă să nu rămână surd, doar cu niște cuvinte frumoase!

Eu mi-am primit porția de cuvinte și de fapte, în egală măsură! Am fost orb, la cuvinte frumoase, și surd, la fapte ! Ceea ce însemnă că mi-am meritat soarta! N-am să pot înțelege niciodată de ce un deștept poate fi atât de prost! Doar dacă fiecare dintre noi nu are o parte negativă, care nu este a sa, atașată forțat la structura proprie. Ceva cam în genul unei bucăți de brânză, întrun perete de beton! Partea slabă a structurii, de care faci abstracție, dar există! Șubredul din fiecare! Îmi vine să râd - cei care se cred tari, se înșeală, sunt slabi tocmai pentru că-și închipuie că sunt beton armat și nu văd brânza! Cum n-am văzut-o nici eu, la vremea mea!

Când mă temeam că o să mor de plictiseală, bătrân, pensionar, cu casa goală, fără copii și nepoți în ea, mi s-a întâmplat ceva nou - m-am îndrăgostit! Nebunește! Nu cu dragostea unui adolescent, nici cu inima unui bărbat aflat la prima tinerețe, ci cu dragostea unuia care, deja, se simte bătrân și a luat-o spre partea alunecoasă a vieții! De aia spuneam că fiecare își are nebuniile lui, nu trebuie să judecăm pe nimeni, nu se știe dacă mai devreme sau mai târziu, nu te apucă deraiatul de pe șine.

Doamne! ce nebunie plăcută - să simți sângele pulsând mai repede, să-ți vină să cânți ca un zănatic, tu, cel care se rușina să-și ceară scuze pentru nimic! Nu doar dorința de a o lua în brațe, să n-o pierzi, nu doar două trupuri frământând cearceafuri, întrun vârtej furios și deșănțat, te pot schimba, mai sunt și alte lucruri, cum ar fi ajunsul târziu acasă, unde te așteaptă masa întinsă și cineva care nu a mâncat, așteptându-te! Și când ești răstignit de problemele nerezolvate, cineva vine lângă tine și-ți spune – HAI SĂ VEDEM CUM LE REZOLVĂM!

Nefiind obișnuit cu astfel de drăgălășenii, plus sex nelimitat și plin de dăruire, uiți unde te afli, cine ești și nu mai poți trăi fără EA! Fiecare clipă, departe de ea, e un chin! Dacă n-ai făcut-o până atunci, acum vrei să zbori până la ea, pentru că te așteaptă! Pe tine te așteaptă!

Și, brusc, vine trezirea - în momentul în care îi spui că nu poți trăi fără ea, îți amintește că ești însurat și ai copii! Parcă până atunci n-ar fi fost așa, chiar dacă valul care te-a răsturnat, nu te-a făcut să uiți acest lucru! Buimac, nu știi ce să crezi - ai visat sau trăiești întrun vis? Atunci vine cu o explicație - nu se mai poate! Ce-o să zică familia ei, că fură bărbații altora? Ce-or să zică familia ta, că au rămas copiii fără tată? Nu se poate trăi cu remușcări, mai bine ne despărțim! Lovitură de teatru! Unde s-au dus clipele alea neprețuite?

Te scuturi de prejudecăți și ești gata să începi o nouă viață, dar nu se poate! Chiar dacă ți-ai asumat toate riscurile, ca un nemernic, tot nu se poate! S-au dus momentele când sufletul era plin, acum e palid și pe moarte! Ticălosul din tine, hotărât să sacrifice pe toată lumea, pentru propria fericire, e zdrobit de replica - DACĂ IUBEȘTI PE CINEVA, ÎL LAȘI SĂ PLECE! Nici măcar nu apuci să te conformezi!

Apoi vin zile în care n-o mai vezi, timp în care pământul se răstoarnă peste tine - DIVORȚ! Și, în timp ce tu mori puțin, câte puțin, ea se mută, nu răspunde la telefon, dispare! Ești copleșit și te întrebi - ce-ai făcut de meriți așa ceva? Realizezi că meriți și mai rău, ai fost prost! Nu îndeajuns de prost, mai speri că e doar o chestie de moment, tu ai vorbit serios - vroiai să îmbătrânești lângă ea! Numai că ea nu mai este în lumea ta bolnavă, care se prăbușește cu zgomot!

Întro zi, o întâlnești întâmplător – elegantă, îngrijită, nu pare să aibă vreo problemă! Tu, murdar, bărbos, sfârșit, sfâșiat! Nu te ocolește, dar se vede că nu vrea să fie văzută cu tine! Cuvintele tale se izbesc de un zid al indiferenței și al penibilului, pe care tu îl ignori! Scapi, fără să vrei, că ești flămând, nu are nicio importanță, e o prostie! Plătești pentru asta - scoate 2 lei și ți-i dă, pentru o pâine! Apoi se scuză și pleacă, fără să se iute înapoi! Și-a făcut datoria! Lumea stă spânzurată cu capul în jos, tu stai atârnat de un cer întunecat, de care nu te agață nimic! Jocurile sunt făcute, ai intrat, de bună voie, în corzi, stai și ia-ți porția!

Anii trec în viteză, ai altă lume, unde ești singurul supraviețuitor! Și singurul rege! Încheieturile dor, nu mai cauți, ca odinioară, să-i vezi chipul pe stradă! Nici nu te mai interesează, deși…! Au fost atâtea lucruri noi, în ăști ani, n-au mai rămas în minte decât cei doi lei!

Internetul scoate ce-i mai bun și ce-i mai rău din noi! Așa afli că ea și-a refăcut viața, e fericită, vorbește despre familie, care e sufletul ei! Despre familia ta, nu mai vorbește nimeni! Bine că sunt sănătoși, chiar dacă nu mai ești lângă ei! Și e bine că nu te mai urăsc! Și atunci, la ce bun să spui, cuiva - TE IUBESC? Deși ai nevoie de asta, mai bine, nu! Plata  unei astfel de greșeli, e prea mare!”

Și-a terminat monologul, se ridică și pleacă! Nu e prima data, și nici ultima, când aud  povestea asta!  Asta e - fiecare trebuie să trăiască cu propriile umbre și secrete întunecate!