O DAU, CUM VREAU EU!

            Țifache, născut în zodia Capricornului, avea un suflet ca pâinea caldă, pusă pe cuptor! Băiat bun, muncitor, săritor și iubitor, era acolo unde trebuia să fie, cavaler fără odihnă și mama tuturor răniților!

            Singurul lui defect era orgoliul - trebuia să fie, întotdeuna, primul! Sau trebuia să fie, numai el, șeful! Oricum, ambiția de a se autodepăși era prezentă mereu, chiar și când făcea pe împăratul roman, stând pe budă!

            Nu de puține ori a luat-o, din cauza asta, în “malaxor” și-n freză! Cu toate astea, nu se putea stăpâni, mintea îi funcționa ireproșabil, dar, din cauza orgoliului, creierul, nu! Degeaba își punea botniță, tot dădea pe-afară, parcă un drăcușor mic și verde îl șuta din spate, să calce pe bec!

            Profesional, ajunsese acolo unde alții doar visau că vor s-ajungă, dar tot nu era mulțumit, vroia mai mult, tot mai mult! Ah! nu! nu era hapsân, dar arivist, un piculeț, parcă aducea!

            Și, întro zi, împreună cu un amic, plecă la pescuit, deși nu avea nici o pasiune, înclinație sau chef, dar era, totuși, o provocare ce nu putea fi ratată! Dacă nu ar fi răspuns și acestei provocări, s-ar fi simțit mic și neînsemnat, ceea ce mintea sa n-ar fi putut suporta!

        Ajunși pe baltă, Țifache hotărâ să stea pe dalele ce îmbrăcau digul, deși amicul îl avertizase că acolo se cam alunecă. Deși nu știa să înnoate, omul nostru se simți provocat și se făcu că n-aude, zicându-și în sinea lui – Fac, cum vreau eu!

          Rânji către celălalt, următoarele două ore nu alunecase deloc, ceea ce-i confirma că avusese, iarăși, dreptate! Dar bucuria îi fu de scurtă durată, tocmai ce agățase ditamai ciortanul, când pământul îi fugi de sub picioare și se trezi în lac. Înghiți două găleți cu apă puturoasă, dar nu-și pierdu cumpătul și încercă să urce înapoi, de unul singur. Cum nu mai era nimeni prin preajmă, amicul fiind ascuns în stufăriș, strânse din dinți, de fiecare dată când reușea să facă doi pași, aluneca pe mătasea-broaștei și ajungea tot în apă până la gât! Poate că ar fi secat balta, dacă orgoliul nu i s-ar fi terminat, odată cu puterile – strânse din dinți și strigă după ajutor! Amicul sări și-i dădu vârful de la lansetă, reușind, astfel, să ajungă pe mal. Dar diavolul mic și strâmb, care îi era orgoliu, îl împiedică să recunoască unde greșise, ba chiar să și mulțumească pentru ajutor! O s-o dau, cum vreau eu! își spune în forul său intim, unde își mai cârpi și două palme!

        Ceea ce nu știa, încă, era că zeița Fortuna se cam săturase să-i țină spatele și-și luase concediu, în ziua aia memorabilă, care urma să rămână pe vecie, cu numele de ZIUA NASULELILOR!

       Astfel, nici nu apucară să plece, că Țifache vârâ bombeul în accelerație, contrar sfatului amicului, să se domolească! Fu oprit de poliție, amendat și se trezi și cu puncte luate, prilej cu care își aduse aminte că nu trecuseră 4 zile, de când o luase, tot așa, fără să tragă concluzii! Bine că se lăsase de fumat, că rămânea fără bani de țigări!

            Ajuns acasă, ca să mai uite din necazurile de peste zi, hotărâ să mai facă cîte ceva, așa că se apucă să placheze cu polistiren pereții exteriori ai casei! Îi spuseră mai mulți că e prea cald afară și că mai bine ar fi  să lucreze dimineața sau seara, dar el, nu! - O dau , cum vreau eu! Noaptea nu închise un ochi, de usturime, soarele îl prăjise, de semăna cu puiul magic la cuptor! Plus că, a doua zi, constată că nu se realizase bine priza la polistiren, așa că placatul lui fu chiar placaj, ca la rugbi! Dar astea, mai târziu! ziua nenorocirilor nu se terminase!

            În loc să se ducă până în oraș, să cumpere ce trebuie, preferă să încropească el ceva, în locul tijei ce ținea plafoniera. Reuși montajul, dar tavanul nu suportă ultrajul, respectiv cedă sub greutatea țevii ce înlocuise tija originală! Țifache nu mai apucă să spună că o dă cum vrea el, gaura din tavan spunea mult mai mult decât ar fi dorit! În loc să se liniștească, se apucă să dreagă busuiocul, dar busuiocul, sub formă de tencuială, nu se lăsă dresat și cădea la loc! Aducându-și aminte de meșterul Manole, ca să termine odată, încercă să zidească pe cineva și-și îngropă două degete în cablul neizolat al lustrei! Doar așa reuși să termine tencuitul, în mare viteză, dar și fără formă, bâțâielile sale, sub acțiunea benefică a curentului electric, nu convingeau că muncește serios!

            Ca un făcut, când se mai liniști, încercă să intre în normal, adică să mănânce ceva. Conform obiceiului său, nu acceptă să fie servit de maică-sa, așa că reuși și ultima performanță - nereușind să-și oprească tremuratul mâinilor, obișnuite cu arcul electric, scăpă tigaia cu ouă pe domnia sa, opărindu-se nițel!

            Flămând, supărat și cu fizicul chinuit, înainte de a adormi, nu-și mai zise - O dau cum vreau eu! de frică să nu viseze ceva și să dea foc la casă!