miercuri, 30 ianuarie 2019

DEGETE DE OȚET, ÎN MÂNUȘĂ DE CATIFEA! (Partea a II-a - Prelungiri)


    După experimentul cu omul de serviciu, în oraș lucrurile păreau că merg pe același drum dinainte, doar cu ceva mai multe ocolișuri! Primarul își reintrase în stânguri, oamenii erau fericiți, de parcă primiseră, în brațe, câte un cartof fierbinte, iar dulăii de partid rodeau ciolanul, cu zgomot!
            Însă, undeva, în inconștientul fiecăruia, dospea gîndul zămislit înainte de facerea și prefacerea primarului - DACĂ NETOTUL ĂLA DE OM DE SERVICIU A FĂCUT, CE-A FĂCUT, ÎNTRO ZI, LA CE NE MAI TREBUIE PRIMAR? SAU ALEȘI? ÎNSEAMNĂ CĂ PUTEM ȘI FĂRĂ!
      Spre stima personală, edilul convocă mass-medina, la o confluență de presă, unde se destăinui - era extrem de mulțumit de rezultatul experimentului său și dispus să-l repete! Declarația, spusă printre dinți, îi ușură pe cei de față, așa că fugiră repede undeva, să scape de emoție!
        Spiritul pașoptist, ținut întro cutie de bomboane gumate, de către un urmaș al lui Dinu Păturică, evadă în spiritul concitadinilor, care începură să șoșotească, că sistemul democratic ar deveni mai performant, dacă am scăpa de scăpăciuni și uscăciuni, înlocuindu-le cu persoane responsabile și altruiste. Prin urmare, născociră conducerea Demo, după cum învățaseră de la TV,  bazată pe înțelegerea  populară.
            N-ați înțeles, încă, nimic? Nici eu, în prima fază, dar, după ce mi s-a explicat care-i noutatea, m-am crucit de simplitatea ideii - deputații de stradă! Îhî! cum părea democratic, pe vremea Lu’! Să vedem cum funcționează: omuleții de pe strada aia stabilesc care personaj îi reprezintă mai bine! Cum toți de pe stradă îl cunosc, alegerea nu numai că va împlini majoritatea, dar răgăliile nu vor avea nicio șansă! Se supune la vot și deputatul de șanț ajunge consilier local. Care Consiliu Local va propune și alege primarul și viceprimarele! Democratic, nu? Cu adeziunea populației! Urmarea va fi că, dintre meritoșii consilieri locali, vor promova cei mai aprigi luptători pentru canalizările, ghetou-rile și defrișările ce vor avea loc, în timpul mandatului! Care  vor fi propuși pentru Consiliul Județean! Și așa, mai departe, până în velele albe! După “Vele Negre”, serialul cu pirați! Democrație curată, pe bune! cu stagiu, cu tot!
            Nu s-a explicat cum dispar în neant primarul și aleșii, parcă așa suna întrebarea nerostită?!?
            Primarului, știind bine că actuala legislație nu-l va lăsa la anaghie și va rămâne tot primar,  indiferent de ce prostii face, fu de acord cu o simulare a proiectului, cerând Prefecturii monitorizarea  simulării noii forme de alegere democratică. Și atunci înterveniră surprizele:
-4 bocitoare permanente și 2 supleante au constituit Asociația pentru Hărțuire Sexuală și Discriminare Genitală, nemulțumite că, femei fiind, deja se simt scoase afară, la înmormântări; ele reclamară că proiectul nu le va permite să candideze, fiind deja hodorogite de atâta văitat; plus că li s-a dus buhul, că-s cobe;
- cel puțin jumătate dintre bărbații de pe fiecare stradă au fost sechestrați de nevestele supărate - când au auzit că soții lor vor să candideze, s-au enervat că indivizii au găsit un motiv nou să nu meargă la muncă și să se ducă, să facă lobby, la cârciumă; alt sfert suferă de opoziție, nevestele lor vor să candideze și să-i pună pe ei să facă copii, cât ele fac politica urbei; moftul apare așa, de dragul opoziției, n-are nici un substrat sau platformă electorală, că ele n-au timp de prostii; plus că deja bîrfitoarele s-au pus pe inventat invenții, bulversând până și pisicile în rut;
-actualii consilieri, cu legea între mâini și printre picioare, au votat în unanimitate o hotărâre - să se cumpere lacăte pentru urnele de vot, după încuiere, urmând să se arunce cheile;  aici au uitat că sunt care din putere, care din opoziție, toți se simțeau amenințați; prefectura a cerut Jandarmeriei să-și ia conced, iar doritorii pentru secțiile de votare vor fi vaccinați antirabic;
-Asociația Oamenilor Străzii au pornit protestele, ei nu știu cu cine or să voteze, toate străzile fiind ale lor;
-primarul și-a luat o mutră dezolată, spunând și câinilor vagabonzi, pe care i-a eradicat demult, că-i pare rău că democrația nu este înțeleasă, nu se vor idei înnoitoare și că pățește, ce pățește de obicei, nefăcând parte din coaliția de guvernământ; nu spune nimic despre boicotul clar, care-i vine ca o mănușă!
Proiectul moare și se-ngroapă singur, mai ales din cauza decedaților chemați la urne și care sunt revoltați că nici morți, nu sunt lăsați în pace!
Ideea rămâne, însă, înțepenită între neuroni – LA CE NE TREBUIE ALEȘI? NU SE POATE ȘI FĂRĂ? 
          
                              (Nu va mai urma! Ce-i cu atâta democrație?)

marți, 29 ianuarie 2019

CÂND, DOBITOC, PE MOP, CUTREIERAM!

Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă isvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.
(MIHAI EMINESCU)

(încercare de a deveni un geniu diliu, întrun pustiu!)

Când, dobitoc, pe mop cutreieram,
Prin cazna lungă, a visurilor moi,
Nici ca văcarul, nu-mi închipuiam,
Ca am s-ajung - să suflu în cimpoi!
Precum curmalul care dă în pîrg,
Mă și vedeam eroul național,
Dar m-au cărat, și aruncat în târg,
Să vând nutreț și roți de cașcaval!
Cu inima, ca pana de hârleț,
M-am prefăcut, că rod din acadea.
Dar m-au crezut păunul cel semeț,
Și m-au vânat, la ceafă, să îmi dea!
Drept răzbunare c-am ajuns proscris,
M-am răsucit pe corzile vocale!
M-am enervat ! și apucat de scris,
Săpând, turbat, doar rime și canale!
Din mopul răsucit în vânt,
Am netezit coroana minții mele!
Și am cerșit, vulcanic, un cuvânt,
Să-mi construiesc o cârjă către stele!
De n-am cernită mintea, mă prefac
Că mă adun și slobozesc oftaturi,
Ah! unde - i lumea -n care vreau să zac,
Proptit în idealuri albe și-n înalturi?
Ce rost mai are, să liberăm non-sensuri,
Dacă nu înțelegem c-am pierdut din vlagă?
Ne-mpodobim cu oale și cu dresuri!
Și ne prefacem, că știm tot ce ne leagă!
Bătrânul mop, ce m-a cărat prin veacuri,
Ca mătura de vrăjitoare hâdă și haină,
Nu are trebuință de-un noian de fleacuri,
Ci doar de-o conștiință nouă, din lumină!
Eu cred că Paradisul nu-i  poveste!
Că n-am uitat prostia în cuptor!
Dacă-i așa cumplită soarta, vă dau veste
Că am pornit, de-acum, spre abator!
Credeați că am tăcut și am luat-o razna?
Că flutur, iar, cuvinte, și nu le stăpânesc?
Nu! nicidecum, dar nu-nțeleg nici cazna
Cum mopul meu! ajuns-am să trăiesc?
Am adunat poeții și savanții,
Le-am fluturat, sub nas, destinul lor!
Cu geniile, trântit-am elefanții,
Să pot privi, tenace,-n viitor!
Cu palmele deschise, cu inima curată,
M-am prins în hora sorții aspre și  străine!
Tot mai aștept, să mai rostesc odată:
Te rog din suflet! deșteaptă-te, române!


luni, 28 ianuarie 2019

DUPĂ MINE, POTOPUL!


    Gil, bătrâna broască țestoasă, văzuse multe, la viața ei, dar tot nu se învăța minte! Nu era pentru prima oară când se bloca între pietrele alea, iar ultima dată petrecuse 3 zile, prinsă între ele.
          Acum se prinsese, din nou, de data asta, foarte serios! Și, cu cât se zbătea mai mult, cu atât se înțepenea mai tare! După ore de chin și zbatere, obosi și se liniști, gândindu-se să doarmă puțin, somnul e un sfetnic bun, poate, după aceea, va găsi o soluție.
      Nu apucă să închidă ochii și familia de popândăi se înființă lângă ea, alergând pe malurile din jur și nelăsând-o să doarmă. Cum închidea un ochi, cum unul dintre popândăi se vâra în preajma ei, strâmbându-se și maimuțărind-o. După care tot familionul de retardați făcea gălăgie, de se auzea prin pădure ca și cum ar fi  fost o hoardă de maimuțe înfuriate.
Gil începea să se zbată, enervată de propria prostie - o dată, pentru că iar căzuse în capcana grohotișului! Și, doi! așa îi trebuia, dacă nu acceptase cererea popândăilor, să-și vândă carapacea! Pentru că idioților le venise ideea că, ascunși în carapacea țestoasei, nu i-ar mai fi mâncat vulpea!
Ca s-o facă să iasă din carapace, văzând că nu iese de bună voie, popândăii îi puseră sub nas hoitul unui scons, așa că Gil mai că nu înnebuni de miros, la care se mai adăugă și o sete chinuitoare!
Ticăloșii, puțini, dar hotărâți, mai culeseră și niște ierburi puțind a mucegai, mărind mormanul de mizerii, astfel că biata țestoasă mai că nu gemea de scârbă.
De data asta nu mai rezistă, așa cum făcuse ultima oară, și hotărâ să le facă pe plac, renunțând la carapacea ei, pe care o părăsi cu tristețe, fiindu-i adăpost atâta amar de ani! În pielea goală, se simți nu numai vulnerabilă, dar și mutilată sufletește, obligată fiind să renunțe, forțat, la casa ei, armura ei, prietena ei, etc!
Popândăii făcură haz de pielea ei netăbăcită și se strecurară, mulțumiți de izbândă, în carapacea părăsită.
Gil porni spre locul unde se afla carapacea fostului ei soț, pe care hotărâ s-o încerce și s-o poarte, în lipsă de altceva mai bun! Apucă să vadă cum nemernicii de popândăi, neastâmpărați, după obiceiul lor, se blocaseră în carapacea ei cea veche! Și se întrebă dacă aceștia știau să înnoate, pentru că, uite! vine un potop și, de obicei, apele învolburate își găseau cuib exact unde își înțepenise tocita ei carapace!

duminică, 27 ianuarie 2019

UNDE DAI ȘI UNDE, FRIGE!


    Frusinica se mutase în sat, împreună cu soțul ei, în urmă cu 6 luni. Din prima, n-o putuse suferi pe Ilinca și puse aceasta pe seama incompatibilității dintre ele. Deși nu se cunoșteau deloc, doar câteva cuvinte schimbaseră și, cu  ele, abia se putea compune o cerere! Undeva, ascuns, în sufletul ei, un diavol mic și cocoșat îi șoptea că Țăranca” o privea ca pe-o intrusă,  ce murdărea arhaicul ulițelor din sat.
            Nici Ilinca n-o putea suferi pe Frusinica, dar din cu totul alt motiv – i se părea că bărbat-său îi aruncă ocheade vecinei și că, de când veniseră ăștia doi, al ei nu mai stătea pe-acasă, zicând că stă, și el, ca bărbații!
            Poate că dușmănia lor n-ar fi ieșit la iveală, dacă dracul de babă, mama Ilincăi, nu și-ar fi vârât copita:

          - Io-te! fato! la umflata asta, își dă aere de doamnă! Nici nu știe pe unde pișă vaca și crede că noi mâncăm bălegar! Barem deșteptu’ de gineri-miu e cu gura căscată, când o vede! Iară prostu’ de bărbată-su, alt tălălău, nici nu miroase că lelița pune coarne!
      Ilinca se trezi c-o mănîncă capul, cam prin zona gânditoare – oare...? Poate că nu ar fi avut vreun curaj, dacă nu făcea curățenie în beci și nu se împiedica de-o damigeană cu vișinată, din care sorbi, cu dărnicie, curaj! Cu limba spînzurând printre dinți, se înființă la poarta Frusinicăi, care tocmai picta un cal verde pe perete. Luată prin surprindere, își șterse mâinile pline de vopsea, de rufele de pe sîrmă, și-și întâmpină musafira, murmurând un cântec de dragoste mălăiață.

           Cele două se treziră stând ca împăiate, pe câte-un butuc, fără să-și spună ceva! Realizând ce stupidă e situația, Ilinca consideră că e bine să ia taurul de coarne și intră cu bocancii și fără introducere, în subiect:
            -Vecină! io te rog să-ți ții bărbatul acasă!
         Frusinica boldi doi ochișori, care, ulterior, se făcură două străchini! Mugi:
            -Nesimțitul! Și doar i-am spus să-și țină labele acasă! Iar a comis-o, nu-i așa?
            Fu rândul vecinei să lărgească privirea:
          -Da’ ce, are apucături...?
 -De mic, surioară, de mic! Câtă bătaie a mâncat în copilărie și, uite! nu s-a dezbărat! Și doar mi-a promis! Nu se lasă până nu pune mâna…!
Ilinca uită pentru ce venise și se trezi ușor încălzită - vecina ei credea că soțul se dăduse la Ilinca! Nu invers! că bărbatul Ei se dăduse la Frusinica! Sau or fi fost amândouă? Dintrodată, se înveseli - na! era în centrul unei telenovele! Rânjind în sinea ei, comentă cu glas tare:
-Ei! așa e bărbații, mincinoși și profitori! Una, spun, și alta, fac! Așa e de cînd lumea și pământul: bărbații stăpânesc muierile și ele tac și-nghit! (urmărind-o pe cealaltă cu coada ochiului) Nu mai fi așa supărată, vecină, că nici al meu nu-i ușă de biserică!
-M-a  mai făcut odată de râs, nu mai vreau! Și doar mi-a promis…! După care izbucni în plâns.
Ilinca nu știa ce să facă - venise, pusă pe păruială, și, când colo! dăduse peste iadul lacrimogen. Ca s-o liniștească pe Frusinica, se trezi povestind, pe post de sfat:
-Când al meu a călcat nasol prima dată, i-am arătat degetul! A doua oară, am scos sucitorul! A treia oară, i-am plătit cu aceeași monedă! Și zău, m-am simțit tare bine! Dacă tot suntem egale cu ei, să ne bucurăm de viață, ca și ei!
Scârțâitul porții din spate le făcură să tacă și să se răsucească, dând, astfel, cu ochii de fețele mohorâte ale bărbaților lor! Obosiți și murdari, veniseră acasă de la pădure, unde fuseseră după lemne pentru foc. Căutăturile lor spuneau că, dacă nu auziseră toată discuția, cel puțin ultima parte, sigur o auziseră! Vânăt la față, soțul Ilincăi se răsti la ea:
-Din astea-mi ești, nu-i așa? Nu-ți ajunge că mă faci de râs prin sat, cu gelozia ta, dar m-ai împodobit și cu niște coarne, de nu pot intra în casă! Te-am mirosit demult, că-ți sta mintea numai la idioțenii! Ce credeai, că mă dau la vară-mea și sora mea de lapte? Da, proasto! Frusinica e fata lui unchiu-meu, Georgel! Nu numai c-am crescut împreună, dar am supt același lapte, că mama nu prea avea de unde să-mi dea, așa că am supt de la mătușa! E mai ceva ca soru-mea! Și ei s-au mutat aici, lângă noi, pentru că i-am rugat eu! Nu din cauza prostiilor ce-ți trec   ție prin minte!
-Și-atunci? Ce-i cu neținutul labelor acasă? mormăi Frusinica, căutând scăpare
-El, până acum vreo 4 ani, suferea de cleptomanie! Nu putea pleca de undeva, fără ceva! A făcut și consiliere psihologică! Dar, gata cu explicațiile pentru o babă nebună! Ia hai, mătăluță, acasă, să-mi spui cum te-ai simțit bine cu Iancu, cât am fost eu, la Deva, la muncă! De-am făcut tratament pentru boli venerice o lună jumate!