marți, 29 ianuarie 2019

CÂND, DOBITOC, PE MOP, CUTREIERAM!

Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă isvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.
(MIHAI EMINESCU)

(încercare de a deveni un geniu diliu, întrun pustiu!)

Când, dobitoc, pe mop cutreieram,
Prin cazna lungă, a visurilor moi,
Nici ca văcarul, nu-mi închipuiam,
Ca am s-ajung - să suflu în cimpoi!
Precum curmalul care dă în pîrg,
Mă și vedeam eroul național,
Dar m-au cărat, și aruncat în târg,
Să vând nutreț și roți de cașcaval!
Cu inima, ca pana de hârleț,
M-am prefăcut, că rod din acadea.
Dar m-au crezut păunul cel semeț,
Și m-au vânat, la ceafă, să îmi dea!
Drept răzbunare c-am ajuns proscris,
M-am răsucit pe corzile vocale!
M-am enervat ! și apucat de scris,
Săpând, turbat, doar rime și canale!
Din mopul răsucit în vânt,
Am netezit coroana minții mele!
Și am cerșit, vulcanic, un cuvânt,
Să-mi construiesc o cârjă către stele!
De n-am cernită mintea, mă prefac
Că mă adun și slobozesc oftaturi,
Ah! unde - i lumea -n care vreau să zac,
Proptit în idealuri albe și-n înalturi?
Ce rost mai are, să liberăm non-sensuri,
Dacă nu înțelegem c-am pierdut din vlagă?
Ne-mpodobim cu oale și cu dresuri!
Și ne prefacem, că știm tot ce ne leagă!
Bătrânul mop, ce m-a cărat prin veacuri,
Ca mătura de vrăjitoare hâdă și haină,
Nu are trebuință de-un noian de fleacuri,
Ci doar de-o conștiință nouă, din lumină!
Eu cred că Paradisul nu-i  poveste!
Că n-am uitat prostia în cuptor!
Dacă-i așa cumplită soarta, vă dau veste
Că am pornit, de-acum, spre abator!
Credeați că am tăcut și am luat-o razna?
Că flutur, iar, cuvinte, și nu le stăpânesc?
Nu! nicidecum, dar nu-nțeleg nici cazna
Cum mopul meu! ajuns-am să trăiesc?
Am adunat poeții și savanții,
Le-am fluturat, sub nas, destinul lor!
Cu geniile, trântit-am elefanții,
Să pot privi, tenace,-n viitor!
Cu palmele deschise, cu inima curată,
M-am prins în hora sorții aspre și  străine!
Tot mai aștept, să mai rostesc odată:
Te rog din suflet! deșteaptă-te, române!


Niciun comentariu: