vineri, 8 martie 2019

FĂ-MI O BUCURIE!


     “A naibii zi - 8 Martie – ZIUA FEMEII!  Numai obligații - flori la colege! Cadou, mamei! O floare, fiică-mii! Cadou, soru-mii! Flori, cel puțin, soacră-mii și celor trei cumnate! Flori sau cadou, cumnatelor de pe frați! Trei vecine, de la care tot ne împrumutăm de bani! Doctoriței de familie, cu cele două asistente! Flori, soției șefului, că se supără! Vreo trei gagici, de la Primărie, că au fost drăguțe tot timpul, când am avut nevoie de ele! Lenei, poate se îndură să-mi accepte avansurile! Cred că nu am uitat pe nimeni!
           Exact când își freca lăbuțele, satisfăcut, ziua lui de concediu se întunecă: pe masa din bucătărie zări un petec de hârtie! Ce petec, ditamai romanul, trei volume – lista lăsată de nevastă:
            “Fă-mi, și mie, o bucurie, și rezolvă tu problemele astea până diseară, când ajung acasă: bagă rufele la spălat, dă drumul la ciorbă, i-am pus cam de toate, mai trebuie borșul și verdețurile. Scoate niște cartofi și curăți-i, să faci o tocană, ai tot ce trebuie în frigider. La 13.10, ia fata și du-o la dansuri, apoi treci pe la nea Mielu, la măcelărie, l-am rugat să ne oprească niște carne și niște oase. Nu uita să cumperi flori pentru maică-ta și celelalte neamuri. Când ajungi acasă, du gunoiul, că ai trei luni de când nu l-ai mai dus, s-a mutat tomberonul de acolo, e la celălalt colț al blocului. Ah! Să nu uit - s-ar putea să vină ăia, de la gaze, să verifice instalația! Și chiar și meseriașii pe care i-am chemat să vadă de unde curge apa-n baie, că tu n-ai reușit să afli.”
           
        “Pe ea, o uitam! Dar las’ că are, ea, grijă să nu uit! Am uitat și anul trecut, și nu s-a supărat! Uite-a dracului, îmi iau și eu, o zi, conced, și mă potopește cu munci sisifice. Nu-i e milă deloc, de mine, că sunt obosit! Na! ce pomelnic mi-a făcut, crede că pot să le fac pe toate! Nu fac nimic, de-a dracului, că nu sunt sub papuc! O să stau pe pat și-o să mă uit la televizor, să văd ce face, moare? S-a umflat democrația-n ea! Îi arăt, eu, ei!
            Pe la orele 18.00 sună telefonul – e fata, care-i spune că ajunge târziu, s-a dus cu prietenii, la  un bar!
            La ora 20.37, sună, din nou , telefonul – este nevastă-sa, care-l anunță că, dacă el nu a dat niciun semn de viață, s-a dus cu colegii, la restaurant, să serbeze ziua femeii! Și că el poate să se culce, că ea ajunge târziu!
            În timp ce ascultă vorbele femeii, spumegă în sinea lui, dar nu mai apucă să comenteze, că aceasta închide. Rămâne în memorie cu ultima ei frază:
            -Iar dacă nu ai făcut ce ți-am lăsat scris, din listă, te duci la mă-ta și nu te mai întorci! că m-am săturat să te slugăresc, fără să fii, și tu, recunoscător!

miercuri, 6 martie 2019

LECȚIE PENTRU ÎNCEPĂTORI!


    Proaspăta angajată se mișca ca prâsnelul - căuta să intre în grațiile tuturor, știind că, la sfârșitul perioadei de probă i se va hotărâ soarta - rămâne sau nu!
         Astfel, nu stătu locului, o clipită - de când era copilă, părinții o îndemnaseră să facă totul, cum trebuie, nu la buleală! Prin urmare, deși locul de muncă nu o încânta, mai ales că nu prea știa mare lucru, despre ce are de făcut, se apucă de treabă, zicându-și că nu poate fi prea rău.
             I se dădu un birou în hala mare, în care mai lucrau 2 femei și trei bărbați, și i se indică că ar trebui să se ocupe de dosarele angajaților, mai ales a celor care trebuiau să iasă la pensie. Când deschise fișetul de tablă, prevăzut cu o bară centrală, pentru lacăt, ușa scârțâi în semn de protest că fusese deranjată din somnul cel de moarte, la care o osândiseră responsabilii cu hârțogăria. Aste n-ar fi fost mare lucru, dacă, odată ce cutia Pandorei fusese deschisă, din fișet nu s-ar fi revărsat morman de hârtii, semn că nu mai umblase nimeni, acolo, de multă vreme! Grație tablei ruginite pe exterior, lădoiul păstrase dosarele departe de colții rozătoarelor, care încă mai mișunau prin zonă.
          Se apucă de treabă, umplându-se de praf până și-n cerul gurii, și-n trompa lui Eustachio, astfel că, pe la ora prânzului, se trezi că terminase de așezat, întro ordine, movila de hârtii. Se scutură, își șterse mâinile de pantalonii deveniți cenușii, și dădu să plece:
        -Hei, tu! fată, unde te duci? o opri Malacul, vădit cel mai în vârstă dintre toți,deci - om cu experiență. 
     -Păi! mi-am terminat treaba și mă duc acasă! se miră fătuca, ridicând din umeri.
-Da’de program, mata ai auzit?
-Bineînțeles că am auzit, că doar n-oi fi proastă!
-Atunci să știi că aici intri pe ușă la ora 08.00 și pleci la 16.30! În fiecare zi, cinci zile pe săptămână, patru săptămâni, pe lună, timp de 12 luni, adică în 365 de zile calendaristice! Și cu pauză de masă. de 30 minute, la 11.30! În rest, ghebul mare! Și acum, du-te la Coana Mare (contabila șefă), că îți găsește de lucru, fii fără grijă!
Malacul a avut dreptate – mereu se găsește de lucru, pentru cei ce vor să muncească! Numai că excesul de zel nu face bine la colegi, așa că fătuca se trezi privită cu ură și îndoială, iar șoșotelile încetau, când era prin preajmă.
Tot Malacul o lămuri:
-Se vede treaba că îți plac dușmanii! Tu vrei să faci întro zi, cât n-a făcut Coana Mare, întrun an! Sau crezi că te așteptam pe tine, să ne ridici nivelul competitivității? Ai de gând să prinzi pensia sau nu-ți faci planuri pe termen lung? Pe scurt, las-o mai moale, că a început să zică lumea că dai cu ciocul la conducere! Uite! văd că nu pricepi - ia cartea asta, e de dragoste și-o să-ți placă! Bag-o întrun dosar și fă-te că muncești. Omul mai muncește, dar se și odihnește, nu-i așa? Iar un creier obosit duce la moarte clinică, parcă așa am auzit cu toții!
Cărțile au început să-i placă, mai ales că Malacul îi aducea mereu una nouă! Își termina treaba și deschidea dosarul, unde avea “manualul”!  Când apărea cineva de sus”, lua alt dosar!
Văzând că are timp berechet, se gândi să se apuce de împletit -  îi plăcea să-și facă singură “echipamentul”! Așa că apăru, lângă biroul ei, ditamai coșul de gunoi, în care ținea ghemul și, la nevoie, arunca tot materialul, prefăcându-se că muncește.
Întro zi, concentrată pe culori, nu o văzu pe Coana Mare intrând. Avu noroc – nici aceasta nu văzu andrelele! Pasă marfa-n coș și luă un nou dosar. Trebuie precizat că, în lunile în care se acomodase aici, sarcinile, la început reduse, acum deveniseră multe mai ample și mai diversificate, contabila șefă dându-i tot ce nu vroia ea să facă. Prin urmare, nici nu simțise progresele pe care le făcuse, cum nici nu percepuse că le rezolva cu  mai mare acuratețe și în mare viteză.
Ghinionul făcu să-i fie sete Coanei Mari, care o rugă să-i dea un pahar cu apă – nu observă că firul se încolătăcise de piciorul ei, așa că se trezi în mijlocul încăperii, trăgând coșul, din care răsăreau andrelele! Toată lumea  îngheță - privirea șefei nu semăna cu o adiere de primăvară și nici cu zâmbetul unui copil fericit!
Totuși, nu se întâmplă nimic! Doar că, tot purtând hainele făcute pe sub mână, se trezi întrebată, aluziv, de Coana Mare:
- Se pare că ai activitate intensă! Puloverul ăsta nu ți l-am văzut până acum!
Întro zi, nevoită să caute niște situații în biroul Șefei, care plecase la o înmormântare, se dumiri de ce scăpase - din coșul din biroul Coanei Mari, se ridicau o superbă colecție de andrele!

marți, 5 martie 2019

E PROȘTI, DAR E MULȚI!

 „Prostia, suverana prostie, e totdeauna mai tare. În zadar lupți frumos cu tăieturi fine de floretă, el lovește greu cu lăstarul în moalele capului. Și în zadar risipești spirit și vervă, el e tare ca piatra. Cum să-ți spun, prostul are o concepție telurică a vieții. Uite-așa își înfundă ochii și urechile, își infige capul în pământ ca struțul, ridică spatele și trec pe deasupra lui toate curentele...” (I.L.CARAGIALE)
_____________________

-Uite, bă! ce scrie aici - NU EXISTĂ PROȘTI, EXISTĂ DOAR NEȘTIUTORI! Vezi, ți-am spus eu, nu suntem proști, doar nu știm ce trebuie să știm! Uite și-aici – NU SPUNE NIMĂNUI, CĂ-I PROST! DACĂ E, NU TE VA ÎNȚELEGE! ȘI DACĂ NU E, DE CE SĂ-L JIGNEȘTI? Cine a scris cu graffiti aici, știa el, ce știa! Vezi posterele alea? Numele proștilor e pe toate gardurile și nu se supără nimeni! Noi de ce nu le-am pune pe-ale noastre?
-Nu înțeleg de ce rîdeau toți, când le spuneam că sunt prost! Vroiam să fiu și eu, vârf la ceva! N-are voie omul, să fie profund? Am luat exemplu de la alții, mă uit în oglindă, cu ochii închiși, să văd, cum arăt când dorm! M-am antrenat și pentru surfing, m-am dat cu tăblia de la pat, pe pârtie! Iar la patinoar, m-am dat cu două cutii de conserve! Dacă n-am avut patine, am devenit inventiv, nici nu știi ce tare e să aluneci cu cutii de heringuri, în picioare!
- Nu te-au văzut, că zgâriai ghiața? Bă! ce fraieri! Le-ai stricat luciul, care deja era mat! De la șah-mat! Câteodată nu mă duce mintea - de ce îmi tot spun că sunt un egoist? Când eu împart tot, cu toată lumea!  Mai și râd de mine, că până și nevasta o împart cu alții! Ea, săraca, mă laudă și-mi ia apărarea, că dau la toată lumea! Și ea o dă la toată lumea și tot n-o mulțumește cineva!
-Mie nu-mi pasă de ce zic alții! Mai devreme, mi-a spus unul, să n-o iau pe strada aia! Conform principiului meu, nu l-am ascultat! Ce dacă am căzut în canalizare? Eu nu merg ca oaia, în aceeași direcție cu ceilalți! De aceea, cunosc toate șanțurile! Dar nu mă las călcat în picioare, sunt fudul! Când mi-a spus vecinul să nu mai arunc gunoiul pe fereastră,  n-am ascultat! Era gunoiul meu! L-am aruncat și s-a întors tot la mine, bătea vântul! Nici când am găsit hârtiuța aia, cu selectarea deșeurilor, n-am vrut s-o citesc! Și-am rămas fără bani, de costum nou! M-au amendat, dar mi-am păstrat concepția - nu te lua după proști, că rămâi ca ei!
- Păi, nu ziceai că nu există proști?
- Bineînțeles că nu sunt! am auzit că proștii dau în gropi! Eu nu dau în gropi, mie îmi plac șanțurile! Am citit undeva că trebuie să fii logic!
- Păi, ce-i aia logică?
- Cum să-ți explic - te pricepi la cusut? Nu? Atunci nu ești croitor! Dar te pricepi la cosit, deci ești bun de fermier! Dacă nu te pricepi la ceva, logic, nu poți face orice slujbă! Dacă spui prostii, logic - nu ești prost, doar te faci! Vezi ce logice sunt toate?
- Și dacă tu calci în el, însemnă că-ți place?
- Nu puteai să-mi spui mai devreme?
- Logic, dacă îți spuneam, nu mă ascultai, doar tu nu asculți pe nimeni, nu-i așa? Și nu mergi, ca oaia, în aceeași direcție cu ceilalați! Hai! nu te supăra! Ce-ai luat-o în direcția aia, nu  mai mergi cu mine? Și ce cauți în garajul omului, vrei doar să-mi dovedești că faci cum vrei? Bine! bine! dar ai alunecat pe uleiul ăla și ți s-a învinețit ochiul! Nu! nu te da la buldogul ăla, nu-i pisică! Acum trebuie să fug și eu, că mușcă! Dacă m-am luat după tine!
-Da’ ce mintos te-ai făcut dintrodată! Până acum aveai prune-n gură și mămăligă-ntre dinți! Te-ai apucat de dat sfaturi, tu și oracolul din Sărăcani! Dai și lecții, sau doar te antrenezi? Uite! frate! unde-mi stătea deșteptul, în mijlocul drumului, să-l mănânce țânțarii!
De undeva, din dreapta, se auzi o voce:
-Băi, deștepților, pe linia ferată v-ați găsit să vă certați? Și mai stați și cu spatele la tren!
-Suntem orbi, de aia nu auzim ce spun alții! Nici cu spatele, nu-i privim! comentară, la unison, cei doi.
______________________
(mai târziu)
-Nu mă mai înghesui așa! nu vezi că am să cad?
-Bagă capul între umeri, să auzi mai bine! Și nu te mai foi atât, că norișorul ăsta e prea mic pentru amândoi! Auzi! cum de n-am văzut trenul ăla?
-Dă-l dracului de tren! mecanicul e vinovat, că-i invidios! Logic, nu?

luni, 4 martie 2019

STAU, ROATĂ, PRĂDĂTORII, ȘI PÂNDESC!


    Tupilită printre cioate de stejari și de brazi, sărmana păsărică își roade unghiile -  pe deasupra ei se rotesc păsările de pradă, în timp ce, pe pământ, este vânată meticulos, de alte animale înfometate! Deși, încă, în inocența ei ancestrală, mai crede că nu o vor vătăma, tremură cămeșa pe ea, doar-doar s-o face curent și-o îndepărta musculoșii care vor s-o prindă-n ghiare. De fapt, nici nu bănuiește că zace-n capcană, și că nici camuflarea sub ramuri de măslin nu-i va aduce liniștea, mai are multe pene de jumulit, ca să scape!
              Când nu mai poate sta de pază, ațipește și se trezește la timp, să se ferească de aripile prădătorilor, care abia așteaptă s-o vadă amorțită. Situația ei nu ar fi dezastruoasă, dacă nu ar fi avut încredere în cioară și în șacal: crezându-se păzită de cei doi, s-a trezit singură, ciufulită și pe punctul de a rămâne  golașă! Ori visul ei nu a fost să ajungă vultur pleșuv, nici fazan și nici curcă plouată, dar  s-a prostit la bătrânețe și s-a amăgit că mai poate avea prieteni! Mare prostie!
          Acum se ferește și de umbra ei, dar e prea târziu - cioara s-a tulit, după ce a încasat recompensa, iar șacalul mai trece câteodată, să-i amărască sufletul cu minciunile lui.
            Nici nu știe de cine ar trebui să se ferească mai bine: în răsărit, vulturul bicefal cu trei coroane caută pricină până și la ouă, doar - doar o mai pune ghiara pe vreun păsăroi leșinat! Numai asta visează vulturul bicefal -  să-și mai arate ghiarele, așa cum a făcut și-n al II-lea Război Mondial, când a înșfăcat tot ce-a prins, trecându-și în stăpînire ce-au lăsat ceilalți hultani deoparte. Clonțul lui de oțel se ițește când ți-e lumea mai dragă, iar gurile rele șoptesc că nu se poate liniști, pînă nu revine marea sculă de pe cerul lumii. Și caută scandal!
            Cei doi - leul și unicornul, au prea multe probleme cu brexitul! Ba vor pe cer, ba vor cu picioarele pe pământ! S-au luat după Alba-Neagra românească! Odinioară, și ei stăteau ciotcă, pe capul altor păsăruici, dar acum chiar că au de lucru! Și, totuși, se învârt pe același cer cu ceilalți!
Vulturul german e pașnic – nici nu zici că e la comenzi! Face pe bulbonatul de pe cer, mai să crezi că, pe el, păsările mici nu-l interesează! Atât timp cât puișorii acestora muncesc pentru el, să le fie de bine la păsările proaste! Mai ales dacă cotizează cum trebuie! Se vede că-i mândru - terfelit după Război, și-a luat revanșa - cei care l-au adus la sapă de vultur, acum se feresc de pintenii lui de oțel!
Cocoșul galic se fandosește că el nu pradă pe nimeni, el are propriile lui probleme cu zburătoarele! Nu s-ar zice! Care e prostul, să nu vrea ceva pe de-a moaca?
Prin desișurile plini de scaieți, pândește șarpele cu clopoței, care poartă ditamai coroană sfântă, pe Țestos! Lui îi stă-n gât culcușurile bietei noastre păsări! Felul său reptilian de a stârni panarama nu e de ieri, de alaltăieri, ci de ceva vreme, de când hultanii îi bagă apa la moară și-n cap numai prostii, cu stat-în-stat! Vrea șarpele pene, la pălărie, și-o țârucă de autonomie!
De dincolo de mare, ursul grizzly pândește cea mai mare ciosvîrtă din zburătoarea noastră, așa cum face de obicei! Lui nu-i pasă de distanțe, numai avantaje, să iasă! Ba chiar se bucură și de-un răzbel, doar e ursul de mătase a lumii, când mormăie, fug până și păduchii!
Pe dedesuptul prădătorilor aerieni, se mișcă șoimul lui Quraish! Pasărea siriană, lăsată liberă, amenință liniștea prădătorilor, dar șoimul în cauză n-are nici un gând cu amărâta noastră de pasăre, el are alte ținte! Pentru care pregătește surprize, care, de obicei, bubuie, de nu mai auzi marea simfonie. Așa când dai drumul la gâscă-n casă, te ciupește!
Biata noastră acvilă, bănuită a fi romană, a chelit! Nu din cauza grijilor, ci din cauza frizerului! Nu trece mult, și iar vine frizerul, s-o mai tundă odată! Dintro mândrețe de pasăre, se pare că o ia-n cioc, o lasă toată lumea fără izmene! Păi, teritoriul îi este invadat de hoarde străine, iar pene strategice, nu mai are! Până și paietele cu care a fost amăgită, sunt de nimic! Cum sunt toți cei care i-au „vrut binele”!
Vai de mama lor de pui de acvilă! Că nu mai avem mult și-o să avem chipuri de acvile, împerecheate cu curci murate!
Să nu uităm să-i spunem și coanei acvile - cine se amestecă cu tărâțea, face-un borș! 
Sărmană Românie! unde te-au adus prădătorii din neam!