LECȚIE PENTRU ÎNCEPĂTORI!

    Proaspăta angajată se mișca ca prâsnelul - căuta să intre în grațiile tuturor, știind că, la sfârșitul perioadei de probă i se va hotărâ soarta - rămâne sau nu!

         Astfel, nu stătu locului, o clipită - de când era copilă, părinții o îndemnaseră să facă totul, cum trebuie, nu la buleală! Prin urmare, deși locul de muncă nu o încânta, mai ales că nu prea știa mare lucru, despre ce are de făcut, se apucă de treabă, zicându-și că nu poate fi prea rău.

             I se dădu un birou în hala mare, în care mai lucrau 2 femei și trei bărbați, și i se indică că ar trebui să se ocupe de dosarele angajaților, mai ales a celor care trebuiau să iasă la pensie. Când deschise fișetul de tablă, prevăzut cu o bară centrală, pentru lacăt, ușa scârțâi în semn de protest că fusese deranjată din somnul cel de moarte, la care o osândiseră responsabilii cu hârțogăria. Aste n-ar fi fost mare lucru, dacă, odată ce cutia Pandorei fusese deschisă, din fișet nu s-ar fi revărsat morman de hârtii, semn că nu mai umblase nimeni, acolo, de multă vreme! Grație tablei ruginite pe exterior, lădoiul păstrase dosarele departe de colții rozătoarelor, care încă mai mișunau prin zonă.

          Se apucă de treabă, umplându-se de praf până și-n cerul gurii, și-n trompa lui Eustachio, astfel că, pe la ora prânzului, se trezi că terminase de așezat, întro ordine, movila de hârtii. Se scutură, își șterse mâinile de pantalonii deveniți cenușii, și dădu să plece:

        -Hei, tu! fată, unde te duci? o opri Malacul, vădit cel mai în vârstă dintre toți,deci - om cu experiență. 
     -Păi! mi-am terminat treaba și mă duc acasă! se miră fătuca, ridicând din umeri.

-Da’de program, mata ai auzit?

-Bineînțeles că am auzit, că doar n-oi fi proastă!

-Atunci să știi că aici intri pe ușă la ora 08.00 și pleci la 16.30! În fiecare zi, cinci zile pe săptămână, patru săptămâni, pe lună, timp de 12 luni, adică în 365 de zile calendaristice! Și cu pauză de masă. de 30 minute, la 11.30! În rest, ghebul mare! Și acum, du-te la Coana Mare (contabila șefă), că îți găsește de lucru, fii fără grijă!

Malacul a avut dreptate – mereu se găsește de lucru, pentru cei ce vor să muncească! Numai că excesul de zel nu face bine la colegi, așa că fătuca se trezi privită cu ură și îndoială, iar șoșotelile încetau, când era prin preajmă.

Tot Malacul o lămuri:

-Se vede treaba că îți plac dușmanii! Tu vrei să faci întro zi, cât n-a făcut Coana Mare, întrun an! Sau crezi că te așteptam pe tine, să ne ridici nivelul competitivității? Ai de gând să prinzi pensia sau nu-ți faci planuri pe termen lung? Pe scurt, las-o mai moale, că a început să zică lumea că dai cu ciocul la conducere! Uite! văd că nu pricepi - ia cartea asta, e de dragoste și-o să-ți placă! Bag-o întrun dosar și fă-te că muncești. Omul mai muncește, dar se și odihnește, nu-i așa? Iar un creier obosit duce la moarte clinică, parcă așa am auzit cu toții!

Cărțile au început să-i placă, mai ales că Malacul îi aducea mereu una nouă! Își termina treaba și deschidea dosarul, unde avea “manualul”!  Când apărea cineva “de sus”, lua alt dosar!

Văzând că are timp berechet, se gândi să se apuce de împletit -  îi plăcea să-și facă singură “echipamentul”! Așa că apăru, lângă biroul ei, ditamai coșul de gunoi, în care ținea ghemul și, la nevoie, arunca tot materialul, prefăcându-se că muncește.

Întro zi, concentrată pe culori, nu o văzu pe Coana Mare intrând. Avu noroc – nici aceasta nu văzu andrelele! Pasă marfa-n coș și luă un nou dosar. Trebuie precizat că, în lunile în care se acomodase aici, sarcinile, la început reduse, acum deveniseră multe mai ample și mai diversificate, contabila șefă dându-i tot ce nu vroia ea să facă. Prin urmare, nici nu simțise progresele pe care le făcuse, cum nici nu percepuse că le rezolva cu  mai mare acuratețe și în mare viteză.

Ghinionul făcu să-i fie sete Coanei Mari, care o rugă să-i dea un pahar cu apă – nu observă că firul se încolătăcise de piciorul ei, așa că se trezi în mijlocul încăperii, trăgând coșul, din care răsăreau andrelele! Toată lumea  îngheță - privirea șefei nu semăna cu o adiere de primăvară și nici cu zâmbetul unui copil fericit!

Totuși, nu se întâmplă nimic! Doar că, tot purtând hainele făcute pe sub mână, se trezi întrebată, aluziv, de Coana Mare:

- Se pare că ai activitate intensă! Puloverul ăsta nu ți l-am văzut până acum!

Întro zi, nevoită să caute niște situații în biroul Șefei, care plecase la o înmormântare, se dumiri de ce scăpase - din coșul din biroul Coanei Mari, se ridicau o superbă colecție de andrele!