"MUTUL"

Era ziua în care toată clasa se afla în direct, inclusiv diriginta. Datorită școlii on-line, ora de dirigenție era un soi de frecat berbunca, practic nu se mai discuta despre altceva decât despre coronavirus. Elevii știau acum mult mai puțin, decât înainte, despre asta, internetul fiind plin de comentarii sau "păreri ale specialiștilor", multe dintre ele, simple trăsnăi, scoase de minți crețe. Dacă s-ar fi învățat în școală, atmosfera ar fi fost alta, altele fiind și preocupările din perioada respectivă. Întreaga clasă se simțea chiar privată de distracția zilnică - batjocorirea Mutului! Care nu era mut deloc, doar că nu participa la forfota obișnuită, nu râdea la glumele deșănțate, nu reacționa la înjurături și... nu avea prietenă! Dar ce zic eu? nu avea prieteni, în general! Mai ales fetele, rele și tupeiste, îl întrebau tot timpul dacă nu cumva a fost scopit, sau e pe "invers", deși nici în zona respectivă nu se manifestase. Acum, de când nu mai puteau sta cu fundul pe bancă, șicanându-l, dorința tuturor de a-l vedea plângând era la apogeu. Și cum Mutul părea și mai mut, iar ocazia nu putea fi scăpată, zăluda clasei, cu o voce suavă, se adresă dirigintei, care neatentă pentru că avea conexiunea proastă, nici nu înțelese unde bate aceasta: -Doamnă! nu l-ați întrebat pe Mutul, ce-i fac curcile! Au murit, bietele de ele, de râs, din cauza lui, sau nu mai au mult? Ultimele 3 zile, n-a dat niciun semn, i-ați pus absent, dar văd că nu-l întrebați de sănătate! Ceilalți începură să râdă - începea distracția! Doar că, de data asta, au avut o surpriză: Mutul, cu glas domol, a început să vorbească:

    - Cât de ușor vă vine să vorbiți! Nu m-ați întrebat vreodată, dacă sunt sătul sau sănătos, dacă am dormit noaptea, dacă am probleme sau, pur și simplu, am vreun moment de fericire! Voi, după chipul și asemănarea voastră, credeți că toată lumea e la fel! Că distracția voastră, e și distracția tuturor, că viața noastră e la fel de simplă, cum e a voastră! Știți că mi-a murit mama acum 4 ani? Că nu mi-am văzut sora, plecată de 9 ani, nu mai știu nimic de ea? Sau că săptămâna trecută l-am îngropat pe tata, de COVID? Că tata a suferit un accident de muncă, mușamalizat, ceea ce l-a făcut să nu mai poată munci nicăieri? Sau că singurul nostru sprijin, o mătușă, zace în spital, luptându-se cu moartea? De ce v-ar interesa toate astea, atât timp cât, vreme de 3 ani, am trăit cu tata într-o bucătărie cu acoperișul șubred, dar n-am părăsit școala! Credeți că meritați să vi se răspundă la glumele voastre proaste?

ROMÂNIA TUTUROR POSIBILITĂȚILOR

      România nu mai este minora exploatată sexual de proxeneți răzbunători și rapace! Violată de prea multe ori, chiar de proprii săi părinți, vândută regulat pe toate piețele lumii, a uitat cum o cheamă și cine ar putea s-o ocrotească. Politicieni, magistrați, organe de ordine, instituții ale statului chemate s-o apere, toți s-au folosit de ea, în toate felurile posibile, până s-a abrutizat și nu-i mai pasă ce se întâmplă cu ea. Și după fiecare viol, a fost chemată să dea socoteală - de ce nu s-a apărat, n-a strigat, n-a cerut ajutor, nu a mușcat din cei care au pângărit-o, de ce a acceptat și acceptă exploatarea la care a fost supusă. România nu mai vorbește - nu mai e minora vândută pe piața sclavilor pentru plăceri, este dama uzată care satisface doar plăceri bolnave, care luptă doar ca să supraviețuiască! Este femeia racolată pentru cules sparanghel, care s-a trezit într-un bordel gestionat de niște traficanți de carne vie, care n-au niciun gând în a-i reda libertatea! Sărăcită, înfometată, timorată, îmbătrânită, nu mai reacționează deloc, e sufocată și dinafară, dar, mai ales, dinăuntru. Vechii săi clienți s-au ajuns, o parte dintre ei, mai "butonează" la ea, iar cei tineri, cei tineri nu mai reacționează la farmecele ei, lăsând-o umilită și deznădăjduită, în timp ce ei caută prin alte părți, să nu-i semene. Deși are mulți fii, majoritatea lor nu știu ce tata au avut, de aceea o judecă pentru alegerile ei și se poartă cu ea, de parcă e mamă vitregă.

Proprii ei fii îi devorează sufletul, nici măcar din răzbunare, doar pentru propria satisfacție. Asta e România de azi - țara unde mizeria conduce, după modelul "peștilor" care au condus-o și o mai conduc! Iar noi, care facem parte din ea, cum am putea oare, să ne simțim?

-CU CE MĂ OCUP? CU BULLYING-UL!

   Mulți își închipuie că au inventat bullying-ul, bătându-l cu ciocanul în magazia din spate. Mă refer la tinerii din ziua de azi, care au văzut prea multe filme și n-au luat un pumn serios în bot, de la unul mai țîfnos ca ei. Cred că spiritul de haită, specific animalelor de profil, contribuie semnificativ la dezvoltarea acestui mod de “exprimare elevată”. Ca să-i dezamăgesc, le comunic că a existat dintotdeauna, fiind expresia lipsei de neuroni+niste părinți tâmpiți și-o indiferență idioată, din partea societății, - toate, în același creuzet. Și da! și-n socialism a existat bullying, doar că nu-i zicea așa, ci mardeală, prosteală, țigăneală e.t.c. Terminați cu prostiile și cu fățărnicia, indiferent de cuvintele folosite, adevărul rămâne același!

Dacă nu știți cum e să locuiești la limita dintre două cartiere: unul, de țigani și celălalt, de cei ce nu recunosc, să vă povestesc eu cât de ușor puteai lua bătaie și de la unii, și de la alții! Nu trebuia să faci ceva, totul venea de la sine. Când e vorba de instincte atavice și creier nedat la rândea, lesne ești plin de vânătăi. Astfel, prin clasa parcă a III-a, jumătate dintre rromii înscriși în catalog, aveau, drept aură, 2 fete aflate la o a doua repetenție, și care, pe lângă faptul că erau deja bătrâne, aveau și fizic pe măsură. Prin urmare, pas să mai zici ceva, că aveau mâna grea! Din nefericire, deoarece nu am ascultat de sfatul medicului, să țin regim după hepatită, dintrun țâr cu muci, m-am transformat întrun elefant cu stalactite la bot, cam egal în volum cu ambele prințese neîncoronate. Lor transformarea mea, nu le-a plăcut, astfel că, în fiecare pauză, din “butoi cu brânză” și “butelie”, nu mă mai scoteau, până m-am plictisit. Și cum pe atunci nu știam despre multiplele drepturi ale etniei în cauză, când au sărit la bătaie, nefiind pugilist recunoscut, le-am tras doar câte-o dreaptă-n stomac, făcându-le să caute mărunțiș pe jos. Mare greșeală! recunoscută prea târziu: bine că nu m-am dus la școală zilele următoare, m-au căutat neamurile lor, să mă opereze de hernie! Cei care mă urmăresc de ceva vreme, cunosc finalul: la insistențele părinților mei, la părinții fetelor, plus intervenția școlii, nu m-au omorât în bătaie, s-au mulțumit să-mi mai tragă câte-un șut și să se uite urât la subsemnatul. N-am comentat, eram vinovat, poate ar fi trebuit să le spun părinților, ca ei să vorbească cu părinții părinților, părinților lor, în vecii, vecilor! Azi mă tot întâlnesc cu unul dintre “șuteori”, ăl care rânjea cel mai tare când îmi sărea basca. E bătrân și topit de băutură, nu mă mai recunoaște, eu, da! Dar lucrurile sunt îngropate demult!

            Cei care își mai amintesc de ce am povestit alte dăți,  cunosc chestia aia cu tovarășa învățătoare care m-a bătut cu rigla, pentru că i-am plesnit favoritul, care o umplea de cadouri. Altul, care nu-mi suporta fizicul, cum n-a suportat nici plesneala. El a început, eu am continuat, iar Tovarășa m-a pus să-mi cer scuze. Eu n-am vrut, nu fusesem eu, inițiatorul! Ea a vrut și, când am apelat la director, s-a rupt filmul: din premiant, am ajuns în prag de repetenție, cu promisiunea fermă că așa va fi! O altă doamnă educatoare, fie-i țărâna ușoară! m-a mutat la ea și am devenit, iar, om! Doar până în clasa a V-a, când, datorită  faptului că stăteam cu fundu-n două luntre din cartierele sus-enumerate, am ajuns la școala cu români majoritari, unde am luat-o de la capăt.

Așa că, prin clasa a VII-a, fizicul meu a atras iar atenția unui alt repetent consecvent: din toată școala, mai era o fată căreia îi uitase Dumnezeu, măsura, cum mi-o uitase, se pare, și mie! Și cum pe atunci nu te băteai cu fetele, că era rușine, pe cine credeți că i s-a pus pata lui Bulinel? Exact, pe mine! Era el, bine făcut, dar nu asta era problema: era tot timpul înconjurat de o haită de hiene mici și schelăitoare, care dădeau pumni pe furiș și fugeau. Inevitabilul s-a produs: a sărit la bătaie pe holul de la etaj, în timp ce hienele îmi scăpau pumni neidentificați. Noroc cu răposatul domn profesor Negre, care coordona cercul de arheologie, unde vânturam și eu, aerul, care ne-a despărțit, rupând niște urechi!

Credeți că asta a fost tot? Vă înșelați: câteva zile, trupa de hiene, în frunte cu gorila-șef, au patrulat ca să prindă maimuțoiul! Care nu s-a lăsat prins, deși îi tremurau pantalonii scurți! Ulterior, am devenit prieteni, până când, mulți ani după terminarea școlii, prietenia ne-a fost întreruptă de niște ani de pușcărie, unde a fost invitat, fapt pentru care drumurile noastre s-au despărțit, slavă Domnului!

Îmi cer scuze la cei care au mai aflat din astea, dar nu puteam să nu exemplific cum era odată, cu speranța că vor înțelege și cei responsabili, că fenomenul s-ar diminua, dacă chiar ne-ar interesa subiectul!

"STRÂMBE" DE ZIUA NAȚIONALĂ!

... Și veni și ziua-n care, noi suntem români - sadea!

Azi e românaș, ca ceilalți, și acel ce doar ofta!

Chiar și-acel, ce chinuiește biata limbă românească,

Pare să-și aducă aminte că mai poate s-o vorbească.

Se vând steaguri și concarde, de chinezi ce sunt făcute,

Dar patriotismu-i mare, deși-i nașpa și se-mpute!

Toată lumea-i bucuroasă, la fasole cu ciolan!

Și așa suntem români, doar odată într-un an!

Ne omagiem eroii? Sau ne punem pe spurcat?

Ei murit-au pentru glie, iară noi, noi i-am uitat!

Acum ridicăm statuie pentru trădători de țară

Și uităm că tocmai ăștia, ne-au făcut viața, amară!

Și ne este chiar rușine, nu suntem cuprinși de fală,

Dar suntem români cu toții! Doar de Ziua Națională!

Cum ne educam urmașii? - să cerșească - n limbi străine?

Când avem țara, bogată, dar o facem de rușine?

Cu ce-i vinovată țara, ce ne-a strâns la pieptu-i mare,

Dacă am lăsat toți proștii, să o calce în picioare?

Dacă noi am părăsit-o, ne prefacem c-o iubim?

Și atunci când ne convine, o mai și sărbătorim?

Ca să fii român, nu-i simplu! Tu și cu întreg poporul,

Mai ții minte ce înseamnă, pentru lume, tricolorul?

Ai vărsa vreun pic de sânge pentru vatra strămoșească?

Ai trudi ca astă țară, veșnic ea, să dăinuiască?

Ai lupta pe baricade, să îndepărtezi hoția?

Asta - nseamnă, frați români! să trăiești cu România!

Nu doar să clădim, din gură, temple pentru expirați,

Ci să ne unim cu toții, să trăim ca niște frați!

Să ne dăm mână, cu mână, să ne reclădim frăția

Care să păstreze-n viață, maica noastră - ROMÂNIA!