Era ziua în care toată clasa se afla în direct, inclusiv diriginta. Datorită școlii on-line, ora de dirigenție era un soi de frecat berbunca, practic nu se mai discuta despre altceva decât despre coronavirus. Elevii știau acum mult mai puțin, decât înainte, despre asta, internetul fiind plin de comentarii sau "păreri ale specialiștilor", multe dintre ele, simple trăsnăi, scoase de minți crețe. Dacă s-ar fi învățat în școală, atmosfera ar fi fost alta, altele fiind și preocupările din perioada respectivă. Întreaga clasă se simțea chiar privată de distracția zilnică - batjocorirea Mutului! Care nu era mut deloc, doar că nu participa la forfota obișnuită, nu râdea la glumele deșănțate, nu reacționa la înjurături și... nu avea prietenă! Dar ce zic eu? nu avea prieteni, în general! Mai ales fetele, rele și tupeiste, îl întrebau tot timpul dacă nu cumva a fost scopit, sau e pe "invers", deși nici în zona respectivă nu se manifestase. Acum, de când nu mai puteau sta cu fundul pe bancă, șicanându-l, dorința tuturor de a-l vedea plângând era la apogeu. Și cum Mutul părea și mai mut, iar ocazia nu putea fi scăpată, zăluda clasei, cu o voce suavă, se adresă dirigintei, care neatentă pentru că avea conexiunea proastă, nici nu înțelese unde bate aceasta: -Doamnă! nu l-ați întrebat pe Mutul, ce-i fac curcile! Au murit, bietele de ele, de râs, din cauza lui, sau nu mai au mult? Ultimele 3 zile, n-a dat niciun semn, i-ați pus absent, dar văd că nu-l întrebați de sănătate! Ceilalți începură să râdă - începea distracția! Doar că, de data asta, au avut o surpriză: Mutul, cu glas domol, a început să vorbească:
- Cât de ușor vă vine să vorbiți! Nu m-ați întrebat vreodată, dacă sunt sătul sau sănătos, dacă am dormit noaptea, dacă am probleme sau, pur și simplu, am vreun moment de fericire! Voi, după chipul și asemănarea voastră, credeți că toată lumea e la fel! Că distracția voastră, e și distracția tuturor, că viața noastră e la fel de simplă, cum e a voastră! Știți că mi-a murit mama acum 4 ani? Că nu mi-am văzut sora, plecată de 9 ani, nu mai știu nimic de ea? Sau că săptămâna trecută l-am îngropat pe tata, de COVID? Că tata a suferit un accident de muncă, mușamalizat, ceea ce l-a făcut să nu mai poată munci nicăieri? Sau că singurul nostru sprijin, o mătușă, zace în spital, luptându-se cu moartea? De ce v-ar interesa toate astea, atât timp cât, vreme de 3 ani, am trăit cu tata într-o bucătărie cu acoperișul șubred, dar n-am părăsit școala! Credeți că meritați să vi se răspundă la glumele voastre proaste?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu