duminică, 4 iulie 2021

POVESTE ROMÂNEASCĂ


E pustiu, mai sus, la stână,
Unde e stăpân Vasâle:
Câinii au rămas puțini,
Au rămas doar cei cu pile!
Și-ăștia, tolăniți la umbră,
Vor să mânce doar sarmale,
Stau pe coadă, ca griveii
Ce vor pensii speciale.
Prima i-a plecat muierea!
Furioasă, ea i-a spus:
-N-o să am, în veci, o vilă,
Dintro brânză și un muls!
Și-a plecat peste hotare,
Ca să facă bani, purcoi!
A ajuns să mulgă moșii,
Nu săracii de la noi.
Oile, emancipate,
Și-au făcut și sindicat!
Unde-au pus, ca președinte,
Lupul care le-a mâncat.
Și așa, au ridicat coada
Că nu ăsta le e destinul!
Că vor NETFLIX, vor cultură!
Credit doar cu buletinul.
Lupii au fugit la naiba,
Fugăriți fiind de "rechini".
Iară niște pițipoance
L-au lăsat fără găini!
Ca să își repare stâna
Și s-o facă cum se cere
A muncit un an și-o vară,
Să-și facă PNRR!
Numai că oficialii
Au facut studiu de caz:
Nu mai merge azi, cu stâna!
Poate să cultive praz!
S-a înscris bietul Vasâle,
Să se facă fermier.
Mult mai bine e cu sfecla,
Decât un oier șomer!
Așa că a vândut stâna
Primului venit cu bani.
Și-a luat gândul amarnic
De la stână și ciobani!
Cu patalamaua nouă
Peste ani, a revenit:
A vrut să mai vadă - odată
Lumea - n care a trăit!
A rămas gură - căscată!
S-a uscat sub epidermă:
Unde el păștea odată,
A crescut o nouă fermă!
Străinezul, cumsecade,
A stat de vorbă cu el:
I-a spus lui badea Vasâle
C-a fost patron de bordel.
Și fiind neam cu primarul,
Și cumnat cu un ministru,
A trecut de la fetițe
Și-a ajuns în alt registru!
Oile aveau fundițe,
Ceas la mână, telefon!
Și pășteau încolonate
Mânate prin microfon!
Câinii toți, păreau din filme!
Nu aveau nimic estetic,
Niște namile păroase :
Erau porci "lucrați" genetic!
Tare s-a mirat Vasâle
De așa întorsătură!
-Cum de el nu a putut
Și-altul poate, și nu fură?
Și-a rămas cu întrebarea,
Tot mergând printre ciulini:
A rămas ca-ntodeauna:
Un străin printre străini!

ȘI DACĂ MOARE VACA VECINULUI?


Un țăran...aahh! un fermier stătea sub un păr mălăieț și cujeta:
-Dacă îmi dă vecinul de pomană vaca lui, o să-mi facă un vițel! Cu banii de pe vițel, cumpăr o scroafă, care o să-mi fete 5-6 purcei, dacă nu mai mulți! Păstrez purcicile, vând porcii și cu banii de pe ei, cumpăr curcani. Cu banii de pe curcani, cumpăr o mașină de făcut peleți. Cu banii de pe peleți și porci, îmi fac vilă cu piscină!
Tocmai trece un megieș și-l întreabă ce face.
-Îmi fac vilă cu piscină! sări el cu răspunsul.
-Bună treabă! Știi cumva cu cât a vândut vecinul tău, vaca?

Cam așa cred eu că stau treburicile cu PNRR-ul! Pentru că milogii români din toate timpurile post decembriste, pe asta au mizat - ajutorul altora! Pe banii altora! De parcă unii E proști, să dea ceva, moka!
Mai țineți minte balamucul cu aprobarea bugetului? Când toată putimea vorbea cu precipitații, mai ales despre sănătate și învățământ, care erau la baie? Nu-mi amintesc de investiții! Da' de niște promisiuni, de 80 de milarde...miliarde de ardei umpluți, îmi amintesc! Ce simplu e să faci socoteli pe banii pe care nu-i ai, da-i vrei!
Ca de obicei când arde pământul, se surpă surpăciunile și încolțesc pietrele, la noi, scandal! Cu moRțiune de cenzură, cu tot! Nu mai guiță nici cârnații despre PNRR! Mare parascovenie, e ca la Alba-Neagra - când e șmecherie cu dichis, când în hărdău! Până când s-or învrednici mai mahării europeni, să ne dea de-un mic, la noi se fac planuri și se taie, de pe unde se prinde. Nu că ăilalți ar fi făcut rahatul, pudră! Tot la miloaga, s-ar fi ajuns!
E trist, e foarte trist să gândești că singura țară care a scăpat în '89 de FMI, a ajuns să cerșească! Că ne-am obișnuit să ni se spună țigani, hoți, corupți, băieți de băieți, putori, cerșetori! Că Statul - Palmă - îi - Doare-n C...! nu supraviețuiește decât la mila străinilor! Adică faci planuri pe vaca vecinului? Da' vaca ta, unde - i, ai vândut-o deja?
Și când te ofuschezi, și dai din craci, ca cei săraci, descoperi că ăsta e nivelul! Mai mult, nu că nu se poate, atât pot limitații noștri, după 30 de ani de barbut și furăciuni, de slugăreală și servilism. De-acum, asta ne e soarta - să visăm la o țară normală, la mâna altuia!

vineri, 2 iulie 2021

VĂ STRIC ZIUA...!

Într-o lume ce trăznește
A parfum de tei coclit,
Azi pășim precum nebunii,
Care știu ce-i de trăit.
Parcă soarele n-apune,
Iar norii stau cuminți,
Noi ne desfătăm și credem
Că ne ținem lumea-n dinți.
Prea ne-am cumințit devreme!
Prea ne-am pocăit târziu!
Prea le-am învățat pe toate!
Știu prea multe!... Și nu știu!
S-a sfârșit eternitatea!
Îngerii se simt pierduți.
Nu mai trec, ca o părere,
Chiar și îngerii căzuți!
Și o nouă legea-a firii
Pe cea veche, a călcat:
Azi suntem stăpânii lumii!
Mâine - praful vânturat!
Noi trăim într-o poveste
Care nu se mai termină:
Toți ne credem zeii vieții
Și nu sclavi muncind în mină!
Am uitat înțelepciunea,
Frica de neprevăzut.
Gândul blând, purtat de suflet,
Ce visăm și ce-am crezut!
Și-ntro lume purulentă,
Mascaradă reușită,
Azi trăim sumarul vieții
Într-o clipă nesfârșită.
Nu este niciun dezastru
Și nu-i nou nimic, sub soare:
De când lumea și pământul,
Ducem lumea în spinare!
Dar nici clipa cea rebelă
Și nici vinul cel mai tare,
Nu ne facă măscărici,
Să călcăm lumea-n picioare!

LEGEA, RESPECTAREA EI ȘI ALTE DIN ASTEA


Zilnic, și silnic, mă confrunt cu probleme existențiale, generate de fluxul de informații. Pe scurt, mi s-a acrit de chestii care mă dau peste cap!
Azi am aflat că se vor da "amenzi usturătoare" pentru parcarea pe trotuar! Să moară mama mâțului, în cursa de șobolani, dacă mai există vreo țară, cu excepția României, unde există amenzi și unde rezultatele sunt spre zero barat! Bă dobitocilor! când o să înțelegeți că nu asta e soluția? Vă bucurați că adunați bani la buget, în timp ce lucrurile au scăpat de sub control! Barem dacă s-ar schimba ceva! Dar nu! legile noastre sunt terifiante, doar că nu folosesc la nimic bun pentru cetățeni. Nu toate, alea făcute pe genunchi!
Să luăm cazul cu parcarea pe trotuar: pietonii se vor lipi de tavan, de bucurie că vor avea pe unde sta cu telefonul în tâmplă. Șoferii se vor revolta, n-au unde-și parca hârburile circ-ulante sau necirculante, nu sunt destule locuri de parcare. Parchezi precum bivolul, iei amenda, care ajunge la cumpărarea de fântâni arteziene stradale, pentru că-i canicula măsii. Unii vor contesta amenda, poate cu succes, alții vor avea o durere în coccis, ei trebuie să parcheze! Peste 2000 de ani după ultima sărbătorire a Învierii lui Isus, situația va fi aceeași - pietonii vor circula neliniștiți pe carosabil! Nu mai vorbim de excepțiile care nu vor păți nimic, începând de la unii etnici, până la amanta lui nea Caisă Politicianul!
PENTRU CĂ NIMIC NU SE VA SCHIMBA, DACĂ APLICAREA UNEI LEGI SE FACE DUPĂ BURICUL COPILULUI! Noi, românii, am preluat și dezvoltat cultul țoapei fandosite, gușatului cu gura mare, mușchiulosului cu creierul mic, idiotului cu relații, tupeistului nespălat, încrezutului cu diplome cumpărate...! Și e greu să aplici legea în România, în astfel de condiții: pentru unii, mumă, pe alții, ciumă! Parcă ne înțelesesem că legea e valabilă pentru toți, inclusiv pentru cei care au făcut-o sau veghează la respectarea ei?
Mai e și treaba aia mare, cu încasarea amenzilor: aș vrea să aflu câte amenzi au fost încasate dpdv al pandemiei! Da! au avut efect! La unii, în comunitățile de rromi sau de alt gen, de exemplu, nici dracu' n-a dat pe-acolo, să-și facă target-ul la prozeliți! Vezi, dragă Doamne, unde nu e venituri, nu e amenzi de încasat! Consumi degeaba hârtia și combustibilul, te alegi cu ciuciu! Și uite-așa! se aplică legea: ăi de o respectă pe bune, au în gură gust de prost! Să nu vină cineva cu exemple, gen Orban și ai lui, stând la șuetă cu țigara-n bot și fără mască, aia nu aplicare de lege, ci dare-n gât, cu acte-n regulă! Nici cu Dragnea la pușcărie pentru trei fâstici! Astea E chestii de fațadă - la un caz făcut varză de media, 1201 măgari dorm liniștiți în patul lor, lor nu li se întâmplă ceva! Și atunci, care mai e scopul legii?
De asta am boală pe politicieni - că sunt stupizi în urmărirea intereselor personale, nu în corectarea comportanentului inadecvat! Aștept violul unei fiice de parlamentar, bătaia încasată de un senator în fața vilei sale, pe un deputat reclamând furtul mașinii sale de 100.000 euro, plătită din bani publici. Cum, s-au întâmplat din astea? Când, că eu n-am auzit? Și nici n-am simțit vreun curent care să pună capăt prostirii poporului, că toate vor fi bune și corecte! Pentru toți: părinți, copii, bunici, nepoți!
E adevărat, niciodată nu va fi corectitudine sută, la sută, dar azi nu ne putem mândri cu vreo ceva, decât cu niște coarne și-un pic de gheb. Peste 60% din conținutul actele normative care apar (și tot apar!), sunt făcute ca să fie sau ca să mai iasă niște lovele. Nu că nu ar trebui, dar unde e transparența și efectul veneric...hhh!benefic asupra societății? Sau s-a terminat de furat și nu mai sunt idei?
Sunt un Arici prea mic, pentru o porcărie așa mare, toc și eu mărunt, să nu mă sufoc! Degeaba fac apel la politicieni, cred că fiecare partid are câte-o mașină de spălat creieri, de vorbești tu și te auzi cu ecou. Slabe speranțe, dar tot mai sper că vor apare și oameni, care, devenind politicieni, se vor gândi de două ori și vor tăia odată, nu invers!