Acesta, hoț mărunt de buzunare, dar și titular la furt locuințe insalubre, nici tăiat n-ar fi recunoscut că propunerea îl depășește și că-i tremurau chiloțeii de atâta interes! Ce nu înțelegea era că cineva era atât de nebun, încât să pună un alt nebun – Micșunea, să caute un nebun de legat -pe el! ca să fure un lucru atât de neînsemnat! Cum adică! o carte?
Pe scurt, cineva neprecizat, care dorea să-și păstreze anonimatul, dorea că Ghioc să fure o carte dintr-o casă nepăzită, fără sistem de alarmă, fără câini și fără populație-n ea! Păi, ăsta nu mai e furt, e pomană cu lăutari! Da’ cui îi trebuie carte, nu poate s-o fure singur? Pe deasupra, mai dă și 5000 euro, să dea boala-n cipici! dacă nu-i tentant! Și totuși, cui îi trebuie carte?
Zdrelit la mațe de-o foame rebelă, de-o săptămână nu mai jiulise nimic, era Postul Paștilor și toată lumea era atentă la toată lumea, dar mai ales, la buzunare și portofele! Așadar, orice propunere care ar fi stopat ghiorțăila mațelor gălăgioase, ar fi fost mai mult decât acceptabilă! Așa că acceptă, deși ceva îi spunea că nu-i lucru curat! Auzi! cui îi trebuie carte?
Cu lecția învățată, după 10 seara, se strecură pe strada Învățăturii, nr 13, unde găsi, așa cum sunau instrucțiunile, poarta deschisă! Liniștit de lipsa javrelor ( ultima dată căpătase 14 copci, pentru două namile păroase, marca Maidan!), hoțulache ajunse la ușa pivniței, pe unde trebuia să se strecoare în casă, instrucțiunile spuneau că toate ușile erau încuiate! Ajuns la pivniță, strecură mânuța printre ușă și toc, la nivelul solului, apoi simți ceva moale și umed atingându-i degetele! O clipă, îngheță !Moalele și umedul se mișcă, apoi răsuflă ușurat, inima revenindu-i la loc, din copacul atârnat deasupra capului său transpirat! Înjură în gând broasca râioasă care-și găsise adăpost lângă zăvor, apoi căută și zăvorul de sus, care nu era! De unde să știe că proprietarul casei îl scosese chiar în dimineața aia? Bine că intrase! Planul amănunțit, pus la dispoziție de Micșunea, îl ajută să ajungă din pivniță, în șemineul din dormitor, prin intermediul hornului, practicat de așa natură, că funcționa și ca un cuptor la cazanul de țuică din pivniță! Își binecuvântă statura firavă, cât din față, și-n profil! abia atunci înțelese că datorită trupul său musculos ca un schelet, fusese nominalizat la fapta respectivă! Din dormitor, coti la dreapta, nimerind locul vizat -livingul! După ce-și fripse degetele cu șase chibrituri umede ( își uitase lanterna acasă!), reuși să aprindă o lumânare, mai – mai să aprindă și restul casei, deoarece rămase ca trăsnit, în viața lui nu mai văzuse așa ceva - o cameră tapetată cu cărți, de jos până sus și de sus până jos, atât de înghesuite unele-n altele, de li se vedea limba! Cine naiba avea nevoie de atâtea cărți?!
Și de-abia atunci toate înjurăturile recoltate în cei 32 de ani de existență și 33 de hoție, năvăliră pe buzele sale cuprinse de uscăciunea deșertului! Care-i cartea, neamule, că aici sunt numai cărți? De ce n-o fi strâns ală potcoave de cai morți, fluturi, timbre, scule de rașchetat, capace de bere?! Și-a găsit să strângă cărți, să-l enerveze pe Ghioc! Singura lui școală unde fusese era aia de unde furase un feliator! La ce le-o fi trebuit feliator și la ce, carte?
O găsi după descriere, groasă de-o palmă, coperți groase, din lemn, verzi! Patina timpului ștersese titlul, dar nu și coroana princiară aurită, care lui Ghioc i se păru o marcă de vodcă! Avusese noroc, nu era pe raft, era pe o măsuță joasă, de parcă cineva o lăsase intenționat acolo! Nu putea fi nicio confuzie- Ghioc nu știa să citească, dar coroana respectivă și funda roșie, ce ținea loc de semn de carte, și ea încoronată! nu lăsa nicio îndoială! O înveli într-o pungă de plastic, luată de la buticul din colț, apoi o mai înveli odată în sacul de piele cu care fusese dotat de la ‘ angajare’! Acum era pregătit să iasă, dar, stupefacție! cu sacul în spinare, nu încăpea pe hornul prin care intrase! Trebuia să caute altă cale, nicio clipă nu-i trecu prin minte să-l dea jos din spate! Se întoarse spre uși și atunci observă că aveau sisteme de închidere sofisticate, dar cu posibilitatea manevrării manuale, din interior! Deblocă jos ușa de la intrare, dar pișpirică nu ajungea la mecanismul de sus! Se scociorâ în nas cu degetul mic, determinând ceva umbră de materie aproximativ cenușie să lucreze, rezultatul fiind cățărarea individului pe cartea furată, care-i permise să ajungă la mecanismul de blocare! Și, pentru prima oară! înțelese că și cartea are rostul ei! Numai că ușa mai era închisă și cu cheia! tot nu putea ieși!
Undeva, destul de aproape, se auzea sirena mașinii Poliției, a cărei sunet se apropia! Ce nu știa Ghioc era că cineva anunțase poliția, încă din momentul când pătrunsese el în casă! Și când se lămuri că sirena se oprise chiar în fața casei, îl trecură niște necesități foarte fiziologice! Nu mai putea ieși pe ușa aia, așa că începu să caute altă cale! Zări un luminator, la care se putea ajunge de pa scara interioară, dar nu detectă cum se deschide! În criză de timp, aruncă pachetul cu cartea , care sparse geamul, dar făcând atâta zgomot că tăcu până și sirena mai sus menționată! Uite, frate!la ce folosește cartea!!! Reuși să iasă prin luminator, și mai că scăpase! când se rupse cureaua ce lega pachetul, care se rostogoli pe jos! La naiba cu cartea asta, la ce-o fi bună? O recuperă, dar nu făcu câțiva pași, că se trezi înșfăcat de pachet! un polițist pândea din spatele casei! Bună carte! își zise, repezind-o în capul adversarului, care se lungi pe jos! Hotă-rât!azi era ziua lui cu ghinion, pentru că nu apucă să mai facă câțiva pași, că tot l-au prins!
La anchetă, descoperi că, neștiind să scrie, declarația sa fusese scrisă de o mână binevoitoare, trezindu-se că a recunoscut vreo zece furturi, dintre care opt nu erau ale lui! Decât să se afle că nu știe să citească, mai bine semnase, și-așa n-ar fi înțeles nimic din ce recunoștea! Dacă nu avea carte!
Și tot după carte - ceva cu un Cod Penal, fu condamnat la 3 ani închisoare! Iarăși cărți? avea acum timp să joace cărți, până se plictisea!
Rămase obsedat de cărți, când află cui datora beleaua în care intrase: ca să o scoată din țară și s-o vândă pe bani grei, proprietarul cărții înscenase furtul! Și totul, pentru o nenorocită de carte! Cui îi mai trebuie carte, mai ales o BIBLIE veche de două sute de ani?!?
