POVESTEA VAMPIRULUI MELANCOLIC!

   Ce poate  fi mai neplăcut, decât să nu-ți găsești locul  și să nu-ți afli rostul? Nu e vorba  de durere sau întristare, ci doar de neliniște, de neastâmpăr, de goliciune sufletească! 

Ce să caute toate astea la un vampir? Ce, el are suflet, că orice găină? Are el trăiri, ca orice membru al regnului uman? N-are, domn’le! că-i vampir, nu săpun de rufe!

     Și-a  zis Colțosu, suna destul de convingător pentru meseria aleasă, numai că putea fi confundat cu tot soiul de nechemați, care nu știu ce să sugă, dar sunt răi de clanță! Faptul că sunt colțoși, adică răi de gură, nu se identifică cu sângele vărsat pe altarul făpturilor nopții, care ziua dorm, șomând din greu.

Devenirea lui  ca vampir nu are legătură nici cu vampele, alea n-au nimic de-a face cu sângele, lor le place numai prima parte, aia cu datul din gură! S-a trezit că  a primit un SMS cu invitația de a răspunde chemării interioare, aceea de a fi negru, chiar și în cerul gurii! Dar declicul esențial l-a dat chemarea străbunilor, după ce  citit cartea lui Briam Stoker, de unde a aflat că istoria neamului românesc nu se poate lipsi de Dracula, descoperit că având acte de identitate pe numele Vlad Dracul! Domiciliat în Transilvania, confundat cu Vlad Țepeș, nimeni n-a băgat de seamă că bunele sale maniere nu au nimic de-a face cu sugerea gâtului, ci cu tragerea în dos a dușmanilor de clasă, suspecți că ar avea porniri neclare față politica lui nea Țepilă! Așa a devenit mai cunoscut decât pentru faptul că le-a întors dosul pe dos la cei migratori și cuceritori de profesie, cărora nicio legiune de vampiri vărgați nu ar fi reușit să-i culce la pământ sau doar să se culce cu ei!

Colțosu a rămas uimit când a auzit că teoria prin care românii se trag doar din doi bărbați adevărați, Traian și Decebal, este negată cu vehemență de actualii historici, care susțin că piesa de bază e Dracula, mai-mai să-l pună pe logo-ul României, în locul frunzei! Colțosu era acum mândru de originea sa vampirică, mai ales că țara lui era mai cunoscută că Țara lui Dracula  care suge sângele poporului său, decât că stâlpul! pardon! parul de rezistență în fața tuturor sugătorilor de bogății, veniți din toate părțile! “Dacă tot nu suntem în stare să facem autostrăzi, cel puțin să facem pe dracu’(la) ghem și să facem reclamă la Drăcușorii noștri, făcându-le și Parc!” s-au gândit niște sugători de pix și de fonduri europene.

Colțosu  a mai citit  pe NET că ce i se pune în cocoașă lui Vlad  Țepuilă, de-a ajuns să aibă fani până-n SUA și alte state membre NATO, n-ar fi chiar poveste, ci că o cucoană, din neam ales să mănânce ficat de vampir, ar fi avut năravuri din astea, sanguinofile, că să arate mișto când s-o hodorogi. Pentru a nu fi judecat de porniri părtinice, vampirul nostru se face că n-aude, dacă e pus să învețe cum se spune la vampir în alte limbi, nu-l apucă boala lui Calache?

Să revenim la Colțosu, care s-a decis să-și înceapă cariera de vampir prin obținerea unei autorizații de funcționare. S-a prezentat la Registrul Comerțului, declarând obiectul de activitate dorit, determinându-l pe funcționarul de acolo să caute vreo oră în actul normativ cu coduri CAEN, după care a ridicat ochii și i-a comunicat liniștit lui Colțosu că genul ăsta de activitate a fost omis, fiind rezervat numai pentru anumite persoane. L-a sfătuit să se adreseze la Primăria pe raza căreia domiciliază, poate știu ăia cum să procedeze.

Nu știau nici acolo, cică au mai avut cereri, dar, nefiind nicio hotărâre de consiliu local care să stabilească taxele de autorizare, nu pot opera autorizarea, n-o acceptă calculatorul. Ar mai fi o soluție, să fie înregistrat la alt gen de activități, cum ar fi turismul sau monumentele funerare, dar tot la Registrul Comerțului trebuie să se ducă. Noroc pe Colțosu, a dat peste un amic care lingea la un deputat, ăla i-a spus să stea cuminte, e unul mare, cu mult spate, care ar deține monopolul. Și tot amicul l-a sfătuit să presteze servicii de vampir, fără patalama, ANAF-ul nu a înregistrat încă activitatea, deci pa-pa evaziune fiscală, e ca la baliber profesioniști, fără număr!

În consecință, Colțosu s-a apucat de treabă! Mai întâi s-a dat la gâtul stomatologului căruia i-a cerut să-i aducă la conformitate dantura, când acesta i-a cerut și izmenele lui negre de vampir, nu-i lua numai pielea învelită în mulți euroi! Bafta dințarului a fost că lui Colțosu  i s-au tocit caninii, tot mestecând gumă de mestecău, altfel se trezea cu ceva capilare sparte! Furios, Colțosu dat să zboare pe fereastră, după dentist, dar o pală de vânt a întins piciorul asistentei, așa că vampirică a zburat doar cu capul într-un dulap metalic!

S-a trezit în ambulanță, legat la mâini cu elasticul de la sutienul paramedicului, dar fără nimic în gură! Cum nu pusese nici el nimic în gură de două zile, a fost o joacă de vampiruțoi să-și rupă legăturile și să le dea paramedicilor în cap cu trusa medicală, dar n-a mai apucat să se hrănească, mușcându-i de gât, din cauza frânei bruște care l-a aruncat direct în stradă. Mulțumind celui care nu a reparat ușa de la mașină, nu s-a prins niciodată că acela o făcuse intenționat, la spital stăteau câte doi vampiri în fiecare pat, plus vampirii de serviciu. Nici că frâna nu-l vizase pe el n-a știut, șoferului i se năzărise că o umbră neagră trecea strada, de fapt fiind doar un banal liliac.

Colțosu a ajuns cu bine acasă, unde nu-l aștepta decât un pahar cu lapte! Deși era de serviciu, fiind deja noapte, se întinse nițel în sicriul ieftin pe care și-l procurase din timp. Nu apucă să închidă ochii, că fundul sicriului cedă, iar vampirul nostru servi prima cină din viața lui de vampir - își mușcă limba! Abia atunci înțelese de ce vânzătorul de sicrie insistase să cumpere unul mai scump, cu fund de stejar și nu de placaj! 

Enervat că nu poate să-și înfigă colții în ceva, vampirul de ocazie îi încercă pe tocul ferestrei! Numai că PVC-ul opuse rezistență, atrăgându-i atenția că vampirii mușcă  de gât, nu de toc! Se trezi cu doi dinți mai puțin decât dimineață, însetat ca un cal de curse, flămând ca un pustnic și supărat că agentul care l-a pocnit pe Boureanu!

Ca-n orice povestire de bun-simț, Colțosu redeveni Ion Bucă, înțelegând, în sfârșit, că vampirismul nu se potrivește orișicui, ci doar celor chemați să fie îngerii întunericului! Ori lui nu-i plăcea decât pe lumină!

Și totuși mai avea o șansă - aceea de a fi vampir de energie! Bănuia că de asta de stingea lumina în fiecare noapte!

MESAJ CĂTRE CITITORI - DE CE NE ÎNJURĂM ÎNTRE NOI? CHIAR NU AVEM PE CINE?

 Ariciul era contorsionat într-o scorbură,unde se refugiase de frica parului care-i viza căpățâna, mânuit vânjos de un copil nostalgic, ce-și căuta mama pentru același scop. 

Speriat de mama focului, nu de mama copilului, lui nea Aricilă îi fluturau țepii mai abitir ca drapelele de Ziua Neamului. Ca de obicei în momente de cumpănă, gândul îi zbură pe alte meleaguri, așa că iată-l gândindu-se la non-necesitatea de a fi șovin, atunci când șovinii sunt lipsă la apel: 

Cum e posibil să gândim așa despre alte rase, unele care n-au ras nimic! Păi eu, arici din neamul traco-aricilor, rudă cu geto-aricii și cu sânge de daco-arificio-romano-carpațio, să mă ascund în subsolurile pământului strămoșesc, acolo unde Gelu, Glad, Memomorud și Traian Băsescu au urinat spre binele patriei? Ce am eu de împărțit cu rasa galbenă a aricilor, sau cu cea roșie? așa le trebuie dacă s-au dat cu ruj de buze! Ce am eu de împărțit cu aricii care transmit mesaje cu fum mult, traduse în limba maghiară? Sau cu aricii întunecați, care vorbesc aricio-rromă? Sunt eu sigur că sunt ei arici pur-și-move? Sau sunt un amestec de nații, amestecat în creuzetul istoriei?

Mi-e teamă că nu e vina mea, așa cum nu e vina celorlalți semeni ai mei, angajați într-o dispută care nu hrănește arici, ci hiene și șacali! Eu pe ăștia i-aș invita să stea o lună sub pământ, ca să se obișnuiască cu mediul!  Abia când o să stea cu țelina pe piept și cu morcovul la taifas, atunci, poate, vor înțelege că nu contează câți țepi ai, ci doar cât de arici ești, pentru că nu există pădure fără uscături, arici fără țepoși, câini cu stăpân și doar neamuri care numai la păruială nu se gândesc! Vechea vorbă Nu te pune cu prostu’, că are mintea odihnită! nu mai valabilă azi, când rața grohăie în trei limbi în staulul vacii nebune! pentru că aici trebuia să ajungem - să ne păruim între noi și alții să culeagă mălaiul: transmiteri televizate, șepcuțe, tricoiașuri și găletușe inscripționate corespunzător, comisie de anchetă parlamentară, legi cu stângu-n dreptu’, bașca ritmuri și acorduri internaționale pe model hip-hop cu glazură manelistă. Iată doar câteva dintre avantajele caftelilor clasice între etnii, nu mai e-număr și e-nu-păr mai departe! Și dacă trebuie s-o iau de-a valma, zilele trecute un arici de etnie romă se plângea că s-a dus în audiență la primar și nea Politițilă Locarilă ce făcea pe Cerberul Atomic l-a oprit să stea la ușa primăriei ceva ceasuri, presupuse a fi și ele de aceeași etnie.

- M-a văzut că-s etnic și m-a ținut acolo, deși a intrat și un profesor arici de sport, de altă culoare, Polițibilă s-a făcut că-l oprește, nea Sportul în mens Sana i-a aruncat din mers un -Mă duc la primar! Nea Cerberilă s-a prins că nu merge la secundar, că-i blocat! l-a lăsat să treacă, deși acesta deja trecuse!

Ariciul din mine a înțeles oful și necazul povestitorului, i-am povestit cum și mie mi s-a întâmplat la fel, mai puțin Profesilă Șmecherilă, era un alt avansat mai în față, așa că nu are rost să se supere, eu eram tot un arici pur sânge alb, dar nu a fost nicio deosebire! După faza aia nu mai eram alb, ci negru de ciudă, așa că ar trebui etnia sa să se bucure de un nou membru! Eforturile mele fiind zadarnice, i-am povestit cum am asistat la un meci între asistații social, la care a participat involuntar și o aricioaică mai albă, ce trecea pe-acolo în drum spre casă! Și cum mingea bătea la ochi, mai ceva să bată și în capul bietei femei, unul dintre champi(ni)onii  jucăuși și-a umflat mușchiulețul cerebral și pe cei atrofiați de statul pe bordură, și s-a dat la biata, cu strigătul războinic:

-Ce te uiți, fă, la mine, vezi că-s brunet? Asta discriminare rasială!

Femeia nu a comentat, nimeni (nici eu!) nu a deschis gura,  numărul sistaților sociali depășind numeric pe cei, încă, vii și în ogorul muncii. Toată populația prezentă a devenit intempestiv absentă, iar mie mi-a venit în ceva creier că ăsta ar fi rezultatul anilor în care s-a bătut atâta monedă și banc-note pe seama discriminării rasiale, c-a început să fete pui de licurici! Brava la rromi (și nu numai!) că țin aproape, ei sunt uniți, nu ca noi, aricii românești! Când ați văzut ultima oară un grup timid de cetățeni români cu drept de vot făcând zid împotriva unui singur etnic? Păi, dacă se petrece așa ceva, vine Legea, Ordinea și Poliția și-i plesnește peste țurloaie!  Apropos! De ce-i căuta polițiștii pe bătăușii de hoți de buzunare, parcă la Timișoara? E drept că nu-ți faci dreptate singur, dar când vine nevastă-ta și mumă-ta fără un șfanț acasă, să-ți dea la copii păpică, pe unde e legea? Unul trage la cheie și douăzeci bagă mâna, și să nu te revolți? Nu-i corect să-i rupi un os, o mână, un picior și două mandibule, dar  tare aș mai încerca mersul pe stradă FĂRĂ FRICĂ!

Re-în-torcându-mă la aricii etnici, nu pot să fiu nedrept-sunt și printre ei și buni și răi, noi ne-am învățat să-i vedem doar pe ultimii! Când e bun, e fratele meu, când e rău, e din trupa adversă! Sigur e așa? sau sunt doar aparențe?

Nu pot să trec peste aricii etnici maghiari, nu mă refer la politruci! Mă bate și pe mine un gând, cum de în județul Vaslui  au obținut la niște alegeri un ultra-scor, s-au mutat cei din Mama Ținutului Secuiesc precum țiganul cu cortul, în cel județ? Sau au fost ceva bani, plus o țâră de respect pentru politica acestora, că doar au obținut cam tot timpul ce-au vrut? Axioma nu e valabilă și la români! Înțelegeți acum ce vreți din asta!  

Ce  e sigur este că noi ne-am vedea de ale noastre, dacă ne-ar lăsa! Ce-mi pasă mie că ăla e într-un fel sau altul, atât timp cât nu mă afectează?

Numai că la noi sunt prea multe care afectează și infectează, de-aia pleacă omenirea pe unde apucă! Și nu toți o duc la fel de bine, cum zice propaganda! Întâi ne mâncăm între noi, după care trecem la străini! Dureros e că avem o imagine, noi, românii, pe planeta asta, să-ți bați copii cu șapca udă la popou și la fundul de mămăligă! NU NI SE DATOREAZĂ NUMAI NOUĂ, CI ȘI  CELOR CARE NICI MĂCAR NU SE MAI APĂRĂ, PREFERĂ DOAR SĂ TOARNE GAZ PE FOC! MÂNDRĂ ȚARĂ, N-AM CE ZICE!

ȘARPE VENINOS!

      Viperica era supărată că iubitul ei nu era de găsit!

Dăduse și la poliție că acesta nu se dădea găsit, iar rudele îl căutaseră peste tot, inclusiv în tomberoane, acolo fusese depistat ultima oară, după o ceartă cu Viperica. Biata ei făptură sughița de zor, ea se gândea doar la iubițel, deci el o pomenea! Cum, nu se știe, dar Gigi nu era un rău, pământul era rău că-l ținea la suprafață. 

Pe noi ne interesează Vipi, cea suavă ca un cimpanzeu logodit cu o capră râioasă! Avea un lipici! toate muștele trăgeau la ea, ea trăgea la muște, ambele tabere mai trăgeau și la măsea, toată lumea, fericită! Nu și acum, când simțea, lucru rar  la ea,  că nervii băteau step și se cocoțau agili spre zona temporară a intelectului său.

Supărată că individul nu  se lasă detectat, Vipi intră în casă, unde se instalaseră cât mai comod musafirii ei. Intrarea ei în cameră aduse un suflu rece-polar, aproape niciunul nu mișcă.

Prima care se foi puțin fu Aci, pe numele real Acanthopis Antarticus, care nu scăpă momentul și își etală costumul maroniu cenușiu- negricios, colierul deschis la culoare, care, exceptând faptul ca făptura ei scundă și groasă, ca un cârnat, se termina în forme subțiri, ascuțite, dându-i un aer de prestanță. Dintre cei prezenți, singurul care nu se temea de ea, știut fiind faptul că o singură dată puteai să te pui în gură cu ea, era domnul Haja, pe numele său nealintat fiind domnul Pseudonaja Textilis. Îmbrăcat în costumul său obișnuit, de culoare brună, iute și ager în mișcări, țintea sfidător spre toată lumea prezentă, conștient că e puternic și temut. Numai la Viperica evita să se uite, deși nu recunoștea că îi este teamă.

Vis-a vis de el, domnul Boomslang, înțolit la patru ace în verde orbitor, punctat ici-colo, de pete armonioase negre, făcea disonanță cu doamna Boomslang, într-un costum modest cenușiu maroniu, cu tonuri posace. Modestia nu era decît de fațadă, puțini erau cei care mai credeau că acel cuplu nu i-ar putea pune jos cu ușurință, deși nu erau tot atât  de periculoși și de mortali ca ceilalți. Și ei evitau ochii Vipericăi, preferând să se facă că plouă!

Ceva mai îndrăzneață, Carina, pe nume total Echis Carinatus, cu botul ei scurt și fălcile late, nu era cineva pe care ți-ai dori s-o inviți la cafea, deși arăta minunat în hainele ei croite modern, cu motive romboidale. Din când în când, arunca priviri sfidătoare  către cel mai mare dușman al ei, ultimul dintre invitați, domnul Krait, care se prefăcea că n-o vede. Îmbrăcat în costumul său colorat alternativ galben cu negru, minunat și candid, nu păcălea pe niciunul dintre prezenți, cunoscut fiind pentru agresivitatea sa. Doar Viperica putea să-l domolească și asta doar uitându-se o dată la el.

Viperica aruncă o privire scurtă invitaților, după care, fără să aștepte vreo reacție, ieși ca din pușcă. Își aminti că uitase să ude florile, dar numai ce se apropiase, și acestea căzură ofilite.

Mai nervoasă decât de obicei, răsturnă mâncare pentru cățelul lui Gigi, pe care acesta îi iubea mai ceva decât pe Vipi, dar nu mai termină, animalul deja era mumificat. Zărind o pereche de vrăbii pe ramura cireșului din curte, vru să arunce cu o piatră-n ele, dar acestea, presimțind ceva foarte rău, zburară speriate, scuipându-și în sân! Ar fi sunat niște prietene, dar își aminti că toate avuseseră de-a face cu ea și se odihneau în cimitir.

- Unde o fi mișunând cretinul ăsta de Gigi? urlă Viperica atât de tare, încât o auzi și nefericitul Gigi, biet scorpion de deșert!

Tornada era mic copil pe lângă Vipi, când năvăli din nou în camera de oaspeți, transformată în magazin  de șerpi veninoși. Și atunci  Vipera Morții, Șarpele Brun, Boomslang-ii, Vipera cu Solzi Aspri și Kraitul, cei mai periculoși șerpi veninoși din lume, cunoscură GROAZA, deghizată în furia Vipericăi.

MEȘTERUL!

      Când se născuse, ursitoarele erau la datorie, odată cu el  mai fuseseră și alți candidați, în total 7 la număr, câte zile are săptămâna!

Conform obiceiului practicat la astfel de evenimente lumești, li se înșiraseră în față tot soiul de obiecte, mai mici, mai mari, mate sau lucitoare, să tot alegi din toată gama! Ursitoarele, cam sclifosite pentru că fuseseră date jos din pat pe așa zi neguroasă, era puse pe rele, le făceau cu ochiul, cu mânuța, cu toate părțile, îndemnându-i să aleagă cât mai prost. Cum nu li se explicase scopul acțiunii, iar schema de pe tabla neagră din fața lor nu le indica ce să facă, întindeau mânuțele lor mici către obiecte, mai puțin el, care se născuse prematur, din părinți neidentificați, ceea ce-l plasă în rândul retardaților!

Așadar, ceilalți 6 apucară în grabă câte ceva, să nu se termine, în timp ce el se uita chiorâș la ei și la ursitoarele ce chihăiau ca niște mânze, indiciilor lor înclinase balanțele micuților în direcția pe care ele o sorociseră! Unul alese un ciocan de magistrat, semn că ăla era rolul lui pe viață! Altul, volanul un BMW, semn că șef va fi! Câțiva aleseră bisturiul, semn că vor da cep la sângele pacienților întinși pe masa de operație! Unul alesese toiagul încrustat, semn că va deveni Papă sau Patriarh!

Numai el nu alesese încă nimic, și, cum se termina programul la ursitoare, acestea dădură năvală în jurul lui tot îndemnându-l:

-       Hai, măi mormolocule, că pierdem ultimul episod din telenovela” Apă chioară, un baston și-o pereche de nădragi”!

Forțat de împrejurări, el apucă ce  găsi mai la îndemână, determinând ursitoarele să belească ochii cât sarmaua:

-       Uită-te, soro! a pus-o! cum o fi nimerit?

El atunci zări că pusese mâna pe o chestie rotitoare, cine știe la ce folosea, dar de ce se mirau ursitoarele?

A aflat peste alte 7 zile, timp în care ajunsese un tânăr adolescent cam de vreo 14-15 ani, când, la el în odaie, intră un bătrân cu față blândă și frumoasă, care-i spuse:

-       Ce  noroc pe noi, tocmai ieșise la pensie Meșterul și postul lui fusese scos la concurs, ai ales bine, avem mare nevoie de tine, nici nu știi, încă, ce rol important ai în compania noastră!

De-atunci lucrează în atelierul său, unde n-are voie să intre mai nimeni și, mai ales să vorbească! Muncește după bunul lui plac, după propria lui concepție! Își alege singur modelul, materialul, uneltele și nu are normă! Cu timpul a adus îmbunătățiri echipamentelor vechi din Atelier, le-a modificat după gusturile lui, cum, de fapt, au procedat toți Meșterii dinaintea sa!

Iată-l executând ultimele lui creații, e atât de concentrat, încât nu ne aude intrând! De obicei lucrează după ureche, dar uneori, mai face rabat, lucrează și la comandă, numai că exponatul iese cum vrea el, după viziunea sa asupra operei!     Acum bate cu dalta în piatra care va deveni un stâlp al națiunii! Sar scântei, sar bucăți de piatră, Meșterul se taie la deget, înjură piatra, îi mai dă vreo două! Ceva începe să se schițeze, forme neclare care vor căpăta conturi numai dacă vrea Meșterul! Dacă nu! atunci piesa va dăinui pe aripile vântului, vor fi aruncate alte pietre în ea, mai bine nu-l enervăm pe Meșter, să termine ce-a început!

Numai că el se înfurie, lasă lucrul neterminat, poate va reveni asupra lui, va lucra la altă capodoperă, cu un material mai moale, care n-ar trebui să-i ridice probleme. Se așează la roata olarului, ia un pumn de material moale, își astupă nasul, nu poate suporta orice fel de miros! Roata să învârtește, mâinile lui dau contur la contururi doar de el știute, se simte mai ușor și mai încrezător! Na! s-a întrerupt curentul, roata se oprește, forma ce se forma începe să nu aibă formă! Meșterul urlă la roată, e vânt de supărare, a renunțat la acționarea manual a roții, iar ăștia îl sabotează! Dă două șuturi în forma cu ceva deslușiri, îi rupe moțul, descoperă că arată mai bine cu moțul nou! Nu mai continuă, e obișnuit cu asta, poate lucra și la alt exponat, ăla cu cap de lemn, acolo poate ciopli și cu securica! Așchiile sar în toate direcțiile, una îi intră-n ochi, iar urlă de fericire, securea mușcă cam mult, nu mai seamănă cu ce-a dorit, dar nu-i nimic, merge!

La început, o vreme, nu i-a ieșit nimic cum trebuie, până și Picasso era invidios! Mai rău era că au vrut să-i impute materialul consumat pe rebuturi, dar au văzut că, de fapt, nu erau chiar rebuturi, ci doar noi idei asupra artei respective! Dacă până atunci fugea lumea de lucrările alea metamorfozate, mai târziu îi cereau chiar respectivii clienți să mai scape din mână, chit că nu mai corespundea cu comanda! Ce nu știau ei, era că Meșterul greșea tot timpul, o dădea cam des în bară, nici scuze nu-și cerea! Și totuși avea un succes, să mori, nu alta!

Cu timpul s-a obișnuit cu ideea că face parte dintre Cei Aleși, singurii care putea să-și aleagă viitorul! Iar el era unul dintre Cei Mai Aleși! pentru că participa la alegerea viitorului altora, cum des se întâmplă!

Meșterul ieși în curte să-și mai dezmorțească spatele anchilozat, de stat cocoșat! Privi grămezile de piatră, calcar, lut,  la mașinile încărcate cu mirodenii, la vidanjă! Își zise că nu era deloc rău! Nu era deloc rău să fie MEȘTER DE DESTINE!