MEȘTERUL!

      Când se născuse, ursitoarele erau la datorie, odată cu el  mai fuseseră și alți candidați, în total 7 la număr, câte zile are săptămâna!

Conform obiceiului practicat la astfel de evenimente lumești, li se înșiraseră în față tot soiul de obiecte, mai mici, mai mari, mate sau lucitoare, să tot alegi din toată gama! Ursitoarele, cam sclifosite pentru că fuseseră date jos din pat pe așa zi neguroasă, era puse pe rele, le făceau cu ochiul, cu mânuța, cu toate părțile, îndemnându-i să aleagă cât mai prost. Cum nu li se explicase scopul acțiunii, iar schema de pe tabla neagră din fața lor nu le indica ce să facă, întindeau mânuțele lor mici către obiecte, mai puțin el, care se născuse prematur, din părinți neidentificați, ceea ce-l plasă în rândul retardaților!

Așadar, ceilalți 6 apucară în grabă câte ceva, să nu se termine, în timp ce el se uita chiorâș la ei și la ursitoarele ce chihăiau ca niște mânze, indiciilor lor înclinase balanțele micuților în direcția pe care ele o sorociseră! Unul alese un ciocan de magistrat, semn că ăla era rolul lui pe viață! Altul, volanul un BMW, semn că șef va fi! Câțiva aleseră bisturiul, semn că vor da cep la sângele pacienților întinși pe masa de operație! Unul alesese toiagul încrustat, semn că va deveni Papă sau Patriarh!

Numai el nu alesese încă nimic, și, cum se termina programul la ursitoare, acestea dădură năvală în jurul lui tot îndemnându-l:

-       Hai, măi mormolocule, că pierdem ultimul episod din telenovela” Apă chioară, un baston și-o pereche de nădragi”!

Forțat de împrejurări, el apucă ce  găsi mai la îndemână, determinând ursitoarele să belească ochii cât sarmaua:

-       Uită-te, soro! a pus-o! cum o fi nimerit?

El atunci zări că pusese mâna pe o chestie rotitoare, cine știe la ce folosea, dar de ce se mirau ursitoarele?

A aflat peste alte 7 zile, timp în care ajunsese un tânăr adolescent cam de vreo 14-15 ani, când, la el în odaie, intră un bătrân cu față blândă și frumoasă, care-i spuse:

-       Ce  noroc pe noi, tocmai ieșise la pensie Meșterul și postul lui fusese scos la concurs, ai ales bine, avem mare nevoie de tine, nici nu știi, încă, ce rol important ai în compania noastră!

De-atunci lucrează în atelierul său, unde n-are voie să intre mai nimeni și, mai ales să vorbească! Muncește după bunul lui plac, după propria lui concepție! Își alege singur modelul, materialul, uneltele și nu are normă! Cu timpul a adus îmbunătățiri echipamentelor vechi din Atelier, le-a modificat după gusturile lui, cum, de fapt, au procedat toți Meșterii dinaintea sa!

Iată-l executând ultimele lui creații, e atât de concentrat, încât nu ne aude intrând! De obicei lucrează după ureche, dar uneori, mai face rabat, lucrează și la comandă, numai că exponatul iese cum vrea el, după viziunea sa asupra operei!     Acum bate cu dalta în piatra care va deveni un stâlp al națiunii! Sar scântei, sar bucăți de piatră, Meșterul se taie la deget, înjură piatra, îi mai dă vreo două! Ceva începe să se schițeze, forme neclare care vor căpăta conturi numai dacă vrea Meșterul! Dacă nu! atunci piesa va dăinui pe aripile vântului, vor fi aruncate alte pietre în ea, mai bine nu-l enervăm pe Meșter, să termine ce-a început!

Numai că el se înfurie, lasă lucrul neterminat, poate va reveni asupra lui, va lucra la altă capodoperă, cu un material mai moale, care n-ar trebui să-i ridice probleme. Se așează la roata olarului, ia un pumn de material moale, își astupă nasul, nu poate suporta orice fel de miros! Roata să învârtește, mâinile lui dau contur la contururi doar de el știute, se simte mai ușor și mai încrezător! Na! s-a întrerupt curentul, roata se oprește, forma ce se forma începe să nu aibă formă! Meșterul urlă la roată, e vânt de supărare, a renunțat la acționarea manual a roții, iar ăștia îl sabotează! Dă două șuturi în forma cu ceva deslușiri, îi rupe moțul, descoperă că arată mai bine cu moțul nou! Nu mai continuă, e obișnuit cu asta, poate lucra și la alt exponat, ăla cu cap de lemn, acolo poate ciopli și cu securica! Așchiile sar în toate direcțiile, una îi intră-n ochi, iar urlă de fericire, securea mușcă cam mult, nu mai seamănă cu ce-a dorit, dar nu-i nimic, merge!

La început, o vreme, nu i-a ieșit nimic cum trebuie, până și Picasso era invidios! Mai rău era că au vrut să-i impute materialul consumat pe rebuturi, dar au văzut că, de fapt, nu erau chiar rebuturi, ci doar noi idei asupra artei respective! Dacă până atunci fugea lumea de lucrările alea metamorfozate, mai târziu îi cereau chiar respectivii clienți să mai scape din mână, chit că nu mai corespundea cu comanda! Ce nu știau ei, era că Meșterul greșea tot timpul, o dădea cam des în bară, nici scuze nu-și cerea! Și totuși avea un succes, să mori, nu alta!

Cu timpul s-a obișnuit cu ideea că face parte dintre Cei Aleși, singurii care putea să-și aleagă viitorul! Iar el era unul dintre Cei Mai Aleși! pentru că participa la alegerea viitorului altora, cum des se întâmplă!

Meșterul ieși în curte să-și mai dezmorțească spatele anchilozat, de stat cocoșat! Privi grămezile de piatră, calcar, lut,  la mașinile încărcate cu mirodenii, la vidanjă! Își zise că nu era deloc rău! Nu era deloc rău să fie MEȘTER DE DESTINE!