AMAZOANELE

       Toate erau A-bătute și B-supărate! Cum toată lumea părea să fie cu...coccisul, în sus, viața de familie părea un imens scandal, la care fiecare participa cu cățel și cu purcel. Se dădeau vina pe tigăile de la Deveselu, pe paranormalii lui Putin și pe populația chineză tot mai numeroasă, numai de capetele de curci, lăsate libere, nu spunea cineva barem un banc sifilitic.

            Gașca lor de nemulțumite adora cafelitul și blefteritul, șueta prelungindu-se uneori, până în zori, când bărbații lor dormeau duși, cu prazul între dinți. Precum o turmă de rechini ieșiți la păscut, damele disecau în amănunt orice situație care le era nefavorabilă. Doar că acum se săturaseră și căutau soluții! Până când...!

     -Ce-ar fi să-i lăsăm... de suflet, pe toți, și să ne retragem undeva, să ne trăim viața cum vrem noi?

    Ideea țâșni precum gheizerul, dar nefiind explicitată, săriră cu obiecții:

     -Doar n-ai vrea să ne retragem la mânăstire, la călugărie? Văzut-ai tu, drac, la mânăstire?

      -Și eu, unde îmi mai fac concediul?

     - Deschide Google, să căutăm niște  promoții la turistice! Altfel, nu mă bag!

     -Vouă vă convine, că nu alăptați, aveți copiii mari, nu ca mine!

      După ropotul de critici și ironii, decana de cafelit se apucă să le prelucreze:

     -Să jucăm cu cărțile pe masă – CINE E PRINCIPALUL NOSTRU DUȘMAN? Cel care ne critică mereu, nu ne lasă în pace, ne mai și bate, după ce ne ceartă! E, bineînțeles! BĂRBATUL! Mai precis, BĂRBAȚII! Ei sunt cei care nu ne lasă să aspirăm la altceva, decât covoarele! Ei, cu mofturile lor, ne-au silit să învățăm să gătim! Și ne ceartă, când ne gătim! Ei sunt cei care vor copii, pe care noi îi facem și tot noi, îi creștem, deși sunt copiile lor! Ne mai răzbunăm și noi, cu trăncăneala, dar s-au obișnuit și se pare că dorm mai bine, după o ceartă! V-ați închipuit vreodată, o lume fără bărbați? Ei, bine! eu asta cred că ne trebuie – să trăim ca amazoanele, numai noi, fără sculele astea de bărbați! Alea cum au putut?

      Și s-au făcut amazoane! 3 zile! Timp în care s-au refugiat pe munte, doar în hainele cu care au șters-o de-acasă! Au trăit precum amazoanele despre care au citit prea mult pe YOUTUBE: cu ciuperci, vânat, Snacks-uri și pâine Graham! Când s-a terminat vânatul adus de un pădurar ce adora amazoanele și desuuri-le lor, au trecut pe conserve de vită și porc, mușchi țigănesc, cîrnați cu boia și post cu soia și pandișpan. Mai rău a fost cu baia, gheizerul din apropiere avea termostatul stricat și dădea cam multă apă clocotită. Au înlocuit “chestiile” cu frunze stejar cu aripioare, dar s-a simțit imediat lipsa săpunului de calitate, a gelului de duș și-a cremei de corp cu miere, așa că au fost nevoite să mai folosească și-o piatră, să curețe rapânul. Cum vase de spălat nu aveau, detergentul l-au folosit să greseze ușa de la peștera care le servea drept locuință. Nu le mai  deranja vecinii, ci doar un urs rahitic, îndrăgostit subit de danteluța roșie expusă la uscat. Nu mai trebuia să facă curățenie prin sertare și dulapuri, pentru că se obișnuiseră cu dezbrăcatul pe unde puteau, fără opreliști. Și nu ar fi ajuns la ceartă dacă cineva n-ar fi suspinat:

      -Mi-e dor de maimuțoiul meu!

    Și pe toate le-a trecut același fior, mai ales că ursul deschisese ușa: dorul de jumătăți, sferturi și treimi! Care, la ora aia, dormeau calmi în paturile lor, cu televizorul deschis, îmbrăcați în pijamale moi și curate, cu burta plină și nesictiriți de cineva!  Și care, mai mult ca sigur, nu le păsa că unele doamne făceau pe ele și pe amazoanele, sub pretextul că fără bărbați e foarte bine!

             Numai că amazoanele se înșelau, asta descoperind-o când s-au întors acasă – săracii! erau îngrijorați că vor trebui să se ocupe singuri de casă și copii! Și și-au zis – RĂU, CU RĂU! DAR MAI RĂU E FĂRĂ RĂU!

            Așa s-a terminat și cu amazoneala! mama ei! cui a mai inventat-o!

CAPCANE

    Nenorocitul ăla de vânător, cu pușca lui strâmbă și traista cu fiare vechi, zise capcane, săpase nenorocita aia de groapă, vrând să prindă o nenorocită de pradă, care nu vroia să vină și să se nenorocească. Astfel, capcana rămase goală, fără o bucățică de slăninuță, să aibă și vânătorul ce pune-n gură. Care vânător înjură viitoarele prăzi, și, pentru că i se terminase programul de lucru, se duse acasă, să trăiască din șomaj.

Groapa, rămasă neastupată și neavând încuietoare, rămasese deschisă publicului larg. Dacă cineva ar fi dorit să apeleze la serviciile ei, de exemplu, unii care doreau să facă pierduți niște bani, o puteau găsi cu ușurință, deoarece își făcuse biata gaură, site pe net.

Ghinionul coiotului fu că îi intră o muscă bețivă-n ochi, nu văzu frumusețea de groapă și căzu în ea. După ce se dezmetici, fiind obișnuit cu datul în gropi, încercă să se cațere pe pereții doamnei gropi, care nu dori să scape din brațe bicisnica pradă. Eforturile coiotului fură zadarnice, mai ales că plouase și dăduse și înghețul.

Și cum stătea el zgribulit acolo, iată că trecu un alt coiot, pe care îl apucă mirarea, neînțelegând ce face confratele lui în groapa aia - se roagă, se pregătește pentru viitor, n-are locuință de serviciu sau, pur și simplu, e un prost care a căzut de fraier? Până să se lămurească, alunecă lângă fostul fraier, căruia îi luă locul în ierarhie.

Nu trecu mult și se dovedi a fi ziua coioților rătăcitori – fără vreun comentariu, un nou confrate se trezi lângă primii, spre scurtul haz al acestora, cărora ploaia rece le cam taie elanul de râs, ei fiind doar coioți, nu râși, nici elani. Urmă al patrulea, al cincilea și al șaptelea. Unde e șase? Păi, șase se nimeri să fie o vulpiță vioaie și naivă, care nu stătea o clipă, locului, de energică, ce era!

Locul opt în ale alunecăriii în groapă fu ocupat de ultimul venit, un curcan plin de el, de parcă n-ar fi fost fraier, ci trimis  cu însărcinări speciale. Și cu asta, organigrama era completă!

După multe momente penibile, de tremurături elevate, trupa din groapă descoperi că aveau aceeași problemă – ieșitul de-acolo! Cum coioții sunt recunoscuți ca fiind niște lași de profesie, deși erau majoritari, nici unul nu îndrăzni să ia conducerea, spre binele tuturor. Ba chiar începură să se mârîie unii, la alții, căutând un vinovat pentru decăderea lor în groapa comună. Abia când dinții dezgoliți se umplură de sânge, vulpița urlă la ei, să se potolească, în timp ce curcanul își înghițea, de frică, penele -brrr! nu mai fusese niciodată tovarăș cu așa animale sălbatice! Și iată că începu scurta perioadă a matriarhatului, unde vulpița se angajă să-i scoată pe toți din... groapă!

Mama tuturor coioților sună adunarea și le propuse să facă un soi de scara mâței - să se urce fiecare, în spinarea celuilalt, până sus! Dar propunerea se izbi de orgoliile masculilor, nimeni nu vroia să stea la bază, zicând că-i jignitor, când , de fapt,  se cerea mai mult efort fizic, să-i ducă pe ceilalți în spate! Se certară, cât se certară, timp în care vulpăciunea nu spuse ceva, era treaba lor, să și-o rezolve! Hotărâră să tragă la sorți ierarhia în scară, dar neavând hârtie și pix, pentru bilețele, trebuiră să împrumute fire de păr din coada vulpiței, pe care le scurtară la diferite dimensiuni.  Și cum le tremurau labele, făcură ravagii în zona epilată. Tragerea la sorți nu folosi la nimic -  nici nu se finaliză bunătate de scară, că se și prăbuși – unii dintre coioții orgolioși erau cam morți de foame! Și atunci își aduseră aminte că-s flămânzi și începură să arunce priviri pofticioase către curcanul amorțit! Care se dezmetici la timp și-și aduse aminte că el are aripi! Pe care, cu mare efort intelectual, le folosi și zbură din groapă, lăsându-i pe ceilalți cu ... botul umflat!

Odată scara formată, vulpea se cățără pe ea, făcu un salt și-o șterse, nu înainte de a le arunca pupici fraierilor din groapă. Aceștia, total majoritari, descoperiră că iar au fost înșelați și că au fost folosiți, rămânând să tremure și să facă foamea, ei și orgoliile lor. Și începură să se mănânce între ei!

Concluzie: Nu contează mărimea sau orgoliul, contează câtă minte ai și cum o folosești! De aceea, poți învăța până și de la un curcan prost – poți alege să zbori sau să te mănânce coioții!

CALIGRAFIE

 Bătrânul  oftă și povesti mai departe:

            -Eu  am fost, și rămân, un nostalgic – mă dor și-acum degetele, la câtă bătăiță mâncam, când nu scriam cum trebuie! Învățătoarea, pe de-o parte, mama, pe de altă parte, chit că aveam degetele strâmbe și ochii sașii, eu trebuia să scriu frumos! Câte coji de nucă nu am sfărâmat cu „genunchele”, ca să-mi iasă scrisul, înflorit, n-au habar elevii din ziua de azi, care nu mai scriu cu tocul, ci cu laba gâștei. Grație iubiților lor educatori, care nu mai au nicio tragere de labă, să-i învețe cum să scrie, că vine părintele cu tableta, și-i dă la oase, ce? el plătește educatorul, să-i chinuie copchilul? Că doar nu-i mai trebuie pix, are tastatură și aia scrie frumos, oricât de bivol e ăla care-o “bate”, de-i sar fulgii! Violentă epocă trăim, totul merge numai cu bătaie! ...lungă!

         Cum spuneam, caligrafia a fost feblețea vieții mele, mai ales după ce am devenit Caligraful Anului, pe vremea când stiloul era la putere! N-ai cum să spui celor de azi, că definiția caligrafiei sună ca o poezie – „arta vizuală și deprinderea de a scrie frumos de mână prin poziționarea armonioasă a unor cuvinte care să demonstreze integritate, ritm și creativitate, dar și să aibă ceva din stilul original caligrafic redat”. În epoca roboților, mai poți crede că această caligrafie îți permite să creezi opere de artă prin aranjarea unor simboluri pe hârtie într-un mod deosebit cu ajutorul unui instrument de scris, folosind anumite abilități și tehnici, care țin cont de un set de reguli geometrice și de design? Fâss! arta se obține pe computer!

Cuvântul „caligrafie” vine din limba greacă, de la cuvântul „kalligráphia”, unde „kalli” înseamnă frumos iar „gráphia”, scris. Prin urmare, ce rost are să ne mai preocupe ceva ce vine dintro limbă moartă, care-i vie, când limbile nostre sunt vii și pot fi folosite în alte scopuri? Proști, chinezii ăștia - scrierea chineză a fost dezvoltată în Nordul Chinei sub forma unor ideograme, semne picturale care mai sunt folosite și azi în alfabetul chinezesc. Ca și instrumente, chinezii foloseau penelul și cerneala, fie pe materiale moi sau pe materiale mai neobișnuite (os, bronz, carapace de broască țestoasă). Chinezii sunt cei care au pus bazele caligrafiei ca artă. Proști, nu-i așa? da’ mulți, vorba aia din opera celebră, cu Lăpușneanu! În Europa, scrisul pare să dateze din jurul anului 4000 î.Hr, dovadă fiind Tăblițele de la Tărtăria, județul Alba, România. Hai sacâz! doar suntem cetățeni europeni și scrie FACE BOOK-ul, în locul nostru!  Prost, da‘ scrie fără înflorituri, că n-avem bani și pentru floricele și bastonașe! Edward Johnston este recunoscut ca fiind părintele caligrafiei moderne care, în prezent, are diverse utilizări: designul grafic, pictura, hărțile, invitațiile, documentele legale sau chiar imagini animate pentru filme – toate create pe calculator, tablete grafice sau telefoane. Doar că ăl de scrie, n-are niciun merit, lui i se limbă plimba-n gură!

Știe cineva cum se scrie cu pana de gâscă? Am prins ceva – ceva, înainte de a trece la toc și cerneală! Că nu prea erau bani de aruncat pe toc, apoi, pe stilouri! Și când te gândești câte milioane de pagini au fost scrise cu pana! De-au rămas gâștele dezbrăcate, peste iarnă! Pentru cunoscători, Noul Testament a fost scris pe Yphone! Direct! Care prost s-ar mai chinui azi, să facă vreo literă așa, îmbârligăcioasă, ca s-o țină minte și ultimul manelist? Cu bidineaua, nu-i mai ușor? Banii vorbește!

După ce ani, la rând, am fost mândru de scrisul meu ortografic și de caligrafia mea excelentă, m-a chemat unul să-i fac o firmă cu reclamă. M-am chinuit două zile, cu ore suplimentare neplătite, să fac ceva frumos, de care să fiu mândru! La final, ăla a venit, s-a uitat lung și-a zis:

-Ce căcănărie-i asta? În ce limbă e, că nu înțeleg decât un P și-o A! Ce-i cu zorzonele alea, că nu le-am învățat la școală? Faci mișto de mine, buric cu pensulă, ce ești? Cum să-mi atârn ștoarfă asta, la ușă, să zică lumea că-i bordel? Marș de-aici, cu tot cu panarama asta, că nu vezi un ban! Intelectualii lu’ Macrou , francezu’!

Gândesc că suntem pe drumul cel bun – dacă tot mergem spre Comuna Primitivă, nu-i normal să revenim la cioplirea pietrei? Când s-o termina curentul electric și-o rămâne doar curentul de peșteră, o să trecem, din nou, la hieroglife! Scrierea cuneiformă e prea avansată pentru vremurile astea!

REVENIREA ÎN JUNGLA SĂLBATICĂ! DE PARCĂ AR FI ȘI JUNGLĂ DOMESTICĂ! DAR MAI ȘTII...!

     Cum e, mai nou, obiceiul să anunți pe rețelele de socializare dacă ești constipat sau nu, vă anunț, dragi prieteni, că am înviat din morți, la vii, era coadă mare! Și cum lucrurile serioase se nasc greu, învierea a fost grea și este, încă, nefinalizată, starea mea de sănătate fiind în stadiul proiectului de fezabilitate, cum se procedește la case mai mari. Iată că, după ce am tot “înțepat” pe unii și pe alții, mi-a venit și mie rândul, să fiu înțepat, da’ la modul propriu! Acum înțeleg de ce se mai supără, câte unul pe Arici, că doar “înțepații” din naștere, ăia cu mintea cât boaba de piper, fac tarantele și figuri de pistil și se pot supăra!

            Cei care nu mă plac, or să comenteze – Bine, mă! tu zici că ești mort, dar melița nu-ți mai tace! Nu te-astâmperi, hai? Nu vezi că te bate Dumnezeu, că ai gura mare și mintea sucită, de te apuci să dai cucuvinte-n omuleșteni?

          Țin să-i informez că n-are treabă: vaca, capra și ștampila Primăriei - la unii, mintea funcționează independent de restul părților anatomice, având generator propriu și priză de împământare, separate! Cu cât individul e mai posibil mort, cu atât energia este redirijată spre partea funcțională! Precizare - nu la toată lumea funcționează asta, unii nu prea își încarcă bateriile! Sunt persoane care nici n-au așa ceva, dar e democrație și fiecare face ce-l taie capul! Sau durerea de burtă!

            De fapt, este efectul statutului în România – cu cât stai mai mult pe-aici, cu atât mori mai iute! Prima oară, îți crapă creierul, văzând câtă prostie poate încape întrun kil de scuipat! Uite exemplu – refuzul tău de a te interna întrun spital, de unde să ieși mai bolnav, decât ai intrat, te poate costa viața! Deci, cum o dai, tot mă-ta plânge! Azi mi-a spus cineva că tocmai ce i-au venit analizele – are un virus din ăia, speciale, care doar la spital îi găsești! Culmea ironiei – persoana are chiar dementă în ceea ce privește curățenia, doar dacă te uiți la mâncarea ei, a și aruncat-o, că-i infectată!

            Să vedeți, însă, o altă chestie – dacă vrei să te tratezi acasă, nu poți beneficia de injecții! Nu că nu ți le prescriu medicii, ci pentru că nu vrea vreunul/ vreuna, să ți le facă! Garantat, tocmai ce am pățit-o eu! Dacă odinioară până și țața Frusina se băga, azi – pauză, asistentele sunt speriate că o pot păți! Asta nu înseamnă că nu sunt și persoane curajoase, de exemplu - o infirmieră cu sânge-n instalație! Plus că salariul acum e consistent, nu se riscă ușor, ca să-l pierzi! Și cât ne-am dorit să ajungem aici!

            Aici vreau să ajung – statul ăsta mucalit și belit, prin deștepții care-l “organizează”, nu sunt în stare să facă niște reguli clare, de a căror rezultat să ne ne bucurăm și noi, și să beneficieze și d’lui! Cred că le vine mai ușor să legifereze prostituția, schimbarea de sex și taxa pe scaunul de la WC, decât să protejeze cetățeanul! Aflu că asistentele au drept de liberă practică, dar numai la locul de muncă, și doar pentru cei care lucrează acolo! Deci, dacă eu mor în fața cabinetului medical, ele trebuie să se scobească-n dinți, ca să nu le lege cineva, că și-au depășit atribuțiile! Mai mult – chestia se lungește și asupra ajutorului de urgență, unde se pare că nu-s de specialitate și dacă mierlește victima, își pierd pâinea, pe care o pot papa la pușcărie, că l-au omorât pe nenea mortu’! Pe bune că suntem în țara tâmpiților – lasă, mă, oamenii, să-și facă treaba, nu-i fă să procedeze discriminatoriu! Tu, Stat, îi descurajezi să mai facă și bine, după care vii și-i condamni că nu și-au făcut treaba? După ce s-au băgat în aceeași oală bunii, cu nemernicii, condamni sistemul sanitar la inactivitate, că e corupți și fac bani din injecții? Dă-le liber la lucru, impozitează-i, cum i-ai impozitat și pe maneliști, dă-le la gioale, când îi prinzi că-s bulangii, dar nu fă pacientul să meargă la Urgențe, că nu se uită nici Bau-Hau, la el, din două motive - alea de mai sus! Și nu-i mai trageți cu Centrele alea, care ar fi trebuit să funcționeze, tocmai pentru a evita situațiille de genul ăsta – să stai cu fundu-n sus, în parc, ca să-ți administreze cineva o injecție, în timp ce ochii îi fug după vreun boschetar care vrea să toarne pe cineva! Sau, barem dacă tot nu faceți centrele alea, creați, Dom’ Primar, un loc’șor, de exemplu, la farmacii sau spital, unde să dea omul banul, și să se înțepe că trăiește în România!  

           V-ați prins de ce nu-s mort? Că nu mă lasă ăștia, să trăiesc!