CAPCANE

    Nenorocitul ăla de vânător, cu pușca lui strâmbă și traista cu fiare vechi, zise capcane, săpase nenorocita aia de groapă, vrând să prindă o nenorocită de pradă, care nu vroia să vină și să se nenorocească. Astfel, capcana rămase goală, fără o bucățică de slăninuță, să aibă și vânătorul ce pune-n gură. Care vânător înjură viitoarele prăzi, și, pentru că i se terminase programul de lucru, se duse acasă, să trăiască din șomaj.

Groapa, rămasă neastupată și neavând încuietoare, rămasese deschisă publicului larg. Dacă cineva ar fi dorit să apeleze la serviciile ei, de exemplu, unii care doreau să facă pierduți niște bani, o puteau găsi cu ușurință, deoarece își făcuse biata gaură, site pe net.

Ghinionul coiotului fu că îi intră o muscă bețivă-n ochi, nu văzu frumusețea de groapă și căzu în ea. După ce se dezmetici, fiind obișnuit cu datul în gropi, încercă să se cațere pe pereții doamnei gropi, care nu dori să scape din brațe bicisnica pradă. Eforturile coiotului fură zadarnice, mai ales că plouase și dăduse și înghețul.

Și cum stătea el zgribulit acolo, iată că trecu un alt coiot, pe care îl apucă mirarea, neînțelegând ce face confratele lui în groapa aia - se roagă, se pregătește pentru viitor, n-are locuință de serviciu sau, pur și simplu, e un prost care a căzut de fraier? Până să se lămurească, alunecă lângă fostul fraier, căruia îi luă locul în ierarhie.

Nu trecu mult și se dovedi a fi ziua coioților rătăcitori – fără vreun comentariu, un nou confrate se trezi lângă primii, spre scurtul haz al acestora, cărora ploaia rece le cam taie elanul de râs, ei fiind doar coioți, nu râși, nici elani. Urmă al patrulea, al cincilea și al șaptelea. Unde e șase? Păi, șase se nimeri să fie o vulpiță vioaie și naivă, care nu stătea o clipă, locului, de energică, ce era!

Locul opt în ale alunecăriii în groapă fu ocupat de ultimul venit, un curcan plin de el, de parcă n-ar fi fost fraier, ci trimis  cu însărcinări speciale. Și cu asta, organigrama era completă!

După multe momente penibile, de tremurături elevate, trupa din groapă descoperi că aveau aceeași problemă – ieșitul de-acolo! Cum coioții sunt recunoscuți ca fiind niște lași de profesie, deși erau majoritari, nici unul nu îndrăzni să ia conducerea, spre binele tuturor. Ba chiar începură să se mârîie unii, la alții, căutând un vinovat pentru decăderea lor în groapa comună. Abia când dinții dezgoliți se umplură de sânge, vulpița urlă la ei, să se potolească, în timp ce curcanul își înghițea, de frică, penele -brrr! nu mai fusese niciodată tovarăș cu așa animale sălbatice! Și iată că începu scurta perioadă a matriarhatului, unde vulpița se angajă să-i scoată pe toți din... groapă!

Mama tuturor coioților sună adunarea și le propuse să facă un soi de scara mâței - să se urce fiecare, în spinarea celuilalt, până sus! Dar propunerea se izbi de orgoliile masculilor, nimeni nu vroia să stea la bază, zicând că-i jignitor, când , de fapt,  se cerea mai mult efort fizic, să-i ducă pe ceilalți în spate! Se certară, cât se certară, timp în care vulpăciunea nu spuse ceva, era treaba lor, să și-o rezolve! Hotărâră să tragă la sorți ierarhia în scară, dar neavând hârtie și pix, pentru bilețele, trebuiră să împrumute fire de păr din coada vulpiței, pe care le scurtară la diferite dimensiuni.  Și cum le tremurau labele, făcură ravagii în zona epilată. Tragerea la sorți nu folosi la nimic -  nici nu se finaliză bunătate de scară, că se și prăbuși – unii dintre coioții orgolioși erau cam morți de foame! Și atunci își aduseră aminte că-s flămânzi și începură să arunce priviri pofticioase către curcanul amorțit! Care se dezmetici la timp și-și aduse aminte că el are aripi! Pe care, cu mare efort intelectual, le folosi și zbură din groapă, lăsându-i pe ceilalți cu ... botul umflat!

Odată scara formată, vulpea se cățără pe ea, făcu un salt și-o șterse, nu înainte de a le arunca pupici fraierilor din groapă. Aceștia, total majoritari, descoperiră că iar au fost înșelați și că au fost folosiți, rămânând să tremure și să facă foamea, ei și orgoliile lor. Și începură să se mănânce între ei!

Concluzie: Nu contează mărimea sau orgoliul, contează câtă minte ai și cum o folosești! De aceea, poți învăța până și de la un curcan prost – poți alege să zbori sau să te mănânce coioții!