RETROSPECTIVĂ CU EFECT ADVERS

 

Să văd dacă am înțeles: România nu mai poate de bine, românii e la locul lor, toate bune și frumoase. Și totuși...!

Nu merg prea departe: mă uit in jur: grație destinului, înainte de '89, am trăit în România și am fost și "pe-afară", așa că am de unde face comparație. Am să mă refer doar la orașul meu natal - Bârlad, unde m-am jucat în țărână, am luat niște bătăi, am învățat cât s-o șterg de-aici și-am ajuns să-mi organizez "parcarea" finală, tot aici! Practic, nu mai plec de-aici, decât spre o lume mai bună! Apropos, cum o fi lumea de dincolo, aia "cea mai bună" - capitalistă, comunistă, monarhistă...?

Ce se vede în orașul meu? Odată cu vreo 80.000 de băștinași, acum nu știu dacă mai are 50.000, dacă nu-i punem și pe ăi din cimitir. Aveam fabrica de rulmenți, care și acum e pe rulmenți, doar că nu mai hrănește târgul și 'jde de mii de oameni, ci e o palidă fantomă a unuia din cel cele mai renumite brand-uri. Bârfele clocesc că, pe vremea lui Ceașcă, avea o secție de prelucrare diamante și mai făcea și componente pentru armament. Grație vizuinii...viziunii clasei cu dizabilități politice, acolo unde îi duceam sufertașul lui tata, acu apare un mall, monument al dezvoltării urbei și turbei. Acum se vede cine are "bile"!

Odată era și-o fabrică de lapte, cumpărată și vândută, vândută și cumpărată. Tot grație unor binevoitori anonimi, cunoscuți de toată lumea, nu mai face nicio brânză, după ce s-a vândut tot ce era de vândut, rămânând restul...Resturi!

Cu tradiție în domeniu, orașul fiind odinioară și nițel textilist, azi o umbră a fabricii de confecții respiră greu printre chinezării și câteva ateliere, dintre care unele s-au închis din prea multă fericire.

Fabrica de mobilă doarme și ea în boscheți, pocnită la cerebel de lipsa forței de muncă, dar aici stăm bine: există mulțimi de mici întreprinzători, mai mult sau mai puțin autorizați, confruntați cu aceeași forță de muncă, dar și cu o piață care abia își deschide picioarele pentru produsele care par a fi din lemn, dar nu-s!

Turismul fiind la baie și cu apa trasă, nici dacă ești localnic nu știi decât că o să calci în el, la fiecare pas. Odată cu o mare comunitate evreiască, azi sunt puțini care știu câte cimitire evreiești sunt, unde zac și dacă există vreo sinagogă prin zona asta crepusculară. De fapt, nu cred că știu prea mulți ce personalități românești sunt legate de urbe, exceptând poate pe Cuza și Dej, plus vreo doi politicieni actuali notorii!

Politica ultimilor 30 de ani a înmulțit precum ciupercile oligofrene, băncile, fără de care n-am simți că trăim vre-olecuță! Saloanele de îngrijire personală, mai ales de făcut ghiare! Farmaciile, service-urile auto, rablele parcate peste tot. Sălile pentru evenimente, românul e petrecăreț chiar și când moare mă-sa!

Orașul cu cele mai multe biserici, raportate la fostele mii de locuitori, are străzi pe care comunele învecinate le renegă, fiind de secolul XVI. Vechiul scaun de judecată a Moldovei și al doilea mare centru cultural din zonă, după Iași, azi slujește pieței supermarket - urilor, depopulării și figurilor de stil, pistil și kil.

Savanții de buzunar, purtătorii de nădragii altora și gânditorii lui Caras cu barbă vor sări în ...sus, în jos nu pot, că vremurile sunt în schimbare, nu putem rămâne ancorați în trecut!

Așa este, numai că, visând la Eden, nu te apuci să faci un WC! Și cu atât mai rău e când nu te mai leagă ceva de un loc, o țară, un popor!

Dincolo de statistici, realitatea e crudă: degeaba curge râul de lapte și miere, prin fața porții, dacă nu ai pod, barcă, linguroi pe măsură, dacă malurile lui au garduri înalte și-s cuplate la curent! Și apoi, să vedem facturile!

POVESTEA UNUI ORĂȘEL

(NEW!)

Precum în cuceririle spaniole, epopeea orășelului începe odată cu transformarea lui din cătun, în sat. Cum se întâmplă când devii din ce, în ce mai mare, urci pe panta socială, crezându-te șmecher, cazi, ca apoi să-ți rupi urechile și să începi să-ți plângi de milă!

Atestat documentar pe la secolul XV, odată cu faptele de arme ale prăștierilor locali din Oastea cea Mare a țării, azi numără vreo 7000 de suflete, fără găini, câini, mistreți, hiene și alte orătănii. Cam cât o comună obeză, care a consumat prea multă fast-food-ărie și nu recunoște!

Satul devenit comună a luat-o pe poteci greșite: cuprinși de pandemia umplerii României cu orașe și comune noi, poli-tacticienii noștri, prin 2003, spre marea bucurie a băștinașilor, au kkt un nou oraș! Ceea ce n-ar fi fost rău, dacă îl mai și păzeau de ce-a ur-MAT!

Să vorbim acum despre apariția conqizdadorilor: la începuturi, majoritatea indigenilor erau niște românași cuminței și devreme la cârciumă, în timp ce viitorii cuceritori erau și ei destul de cuminței în băncuțele lor. Folosirea prezervativelor înțepate cu sula și politica Europeană de mătrășire a diferențelor etnice au dus la transformarea minorității, în majoritate, și la politica pumnului în muian, aplicat recentei minorități. Mai pe scurt, etnicii au câștigat, dacă nu alegerile, cel puțin un cuvânt greu de spus, fie el și murdar. În timp ce indigenii au fost copleșiți de indieni și învățați cu tăcutul! Dacă în tinerețe (nu) au fost cuminți...!

Istoria locului înregistrează deja două războaie atomice cu săbii, soldate de fiecare dată, cu incendii și cotoiți, stropite din belșug...! La care au fost invitate să participe și forțele de ordine, uneori insuficiente să împiedice pârlirea porcului de împăcare!

Puținii sinucigași indigeni și-au schimbat profilul Facebook, în timp ce alții au renunțat la tradiții și și-au luat lumea-n cap, fugind rupând pământul. Dar conqizdadorii nu se opresc aici, odată expansiunea pornită: au inceput vânătoarea de muște prin comunele învecinate, vizând orașul - munipiciu din apropiere. Visele lor erotice, cu grătare în flăcări, par să pârlească pe toată lumea!

Atacurile nu au dat chiar întotdeauna rezultate: în unele localității, expansioniștii s-au izbit de rezistența etnicilor locali, care s-au temut că nu le vor ajunge la toți gardurile și băncile puse de primărie, să le incendieze! Cert e că niște vile dichisite și-au schimbat proprieterul și au intrat in patrimoniul vestigiilor epocii shaormice.

Mai nou, aud de un cartier rezidențial la granița cu municipiul, cumpărat cu bani ghiață. Dacă cuceritorii pomeniți anterior vor popula cartierul, acesta nu va fi unul rezidențial, ci bestial și pestilențial.

Așa că, dacă vă vin vecini noi, cum am eu, simpatici si politicoși, să vă amintiți povestea micului oraș! Dacă vin din ce, în ce mai mulți, și rămân definitiv, e timpul să vă strângeți catrafusele! S-ar putea să regretați că v-ați născut în țara asta și că v-ați muta, numai să scăpați!

P.S. Ca in filmele neterminate, care te lasă cu chiloții-n vine, vă las să ghiciți despre ce oraș e vorba! Va fi dificil, poate că sunt prea multe...!

PROIECTUL "ROMÂNIA, REEDUCATĂ"

Ce tot îi (t)ragem cu "România, în sus" , "România, și mai în jos" ? N-ar fi mai bine s-o desființăm? Să defrișăm cea mai rămas nedefrișat, să închidem minele toate și să le dăm c-o lumânare, pomană la străini? Să zică "bodaproste" și ei, săracii, că tare-s amărâți, n-au nici izmene-n...! Să dăm Ardealul, știm cui, Moldova, cui vrea, să rămână Bucureștiul suburbie a Berlinului. Restul, s-o împărțim cu cine dă mai mult la Bursă, s-o vindem la kil. Trimitem urșii în Australia, râsul îl ingropăm în munți, veverițele le trimitem la produs, cui nu-i place să se joace cu veverița noastră și să nu ia nicio boală frenetică...venerică? Pe cei din pușcării, îi exportăm - nu mai ducem grija lor, devin forță de muncă calificată la alții. Rând pe rând, ne cărăbănim care-n cotor, ne facem diaspora și-atât! Scoatem la pensie pe toți care merită pensii speciale și am rezolvat problema bugetului: n-avem cui împărți, înafară de ei: nema- țară, nema- popou, nema- cheltuieli cu învățământul și alte angarale!

Unde nu e țară, nici griji nu e! Mai bine ne scăpăm pe ea! Am făcut-o de mămăligă până acum, am umplut-o de sânge și i-am tăiat tendoanele, facem pași, că ea nu mai are cu ce!

Aveți idee de ce-aș vrea eu, moldovean din Republica Moldova, să mă unesc cu România Mare plină de Mici? Doar că să am de unde pleca, când s-o destrăma- dezmembra! Văd și aud cu toate urechile mele, inclusiv cea internă, că unii români se și văd războin...omuleți globali, sar deja de omuleșteanul continental. Ce le mai trebuie țară, dacă au mai multe la dispoziție și nici una personală?

România, fost lagăr comunist, mai bine rămânea casă de copii, pușcărie cu program prelungit, ospiciu gestionat de interlopi, bordel! De la maimuța cu pălărie, deși purtăm Armani cu cizme de cauciuc, noi tot cu ochiul la fasolea rânjită a altora, cătăm, n-am evoluat deloc. Atunci nu e mai bine fără țară? Fără speranță, ne-am obișnuit! Putem, deci, și fără țară!

Cică "România educată" îi va face pe analfabeții funcționali, până în 2030, să rămână doar analfabeți în proporție de 22%! Dar vor vorbi cursiv 6 limbi,(dacă punem la socot și limba gimnastică)bineînțeles, în același timp! Sau nu vor mai vorbi deloc! Că decât să spună prostii...! Cred din sufletul meu pârguit și sulemenit, că este posibil: după ce ne pleacă toți copiii, aia 15 rămași sunt mai ușor de testiculat! Vedeți, dacă n-am avea țară, nu ne-am afla lângă Bulgaria, la coada nozii. Nu ne-am afla nicăieri! "România răsuflată", sună mai aproape de adevăr! "România adjudecată", mai cu chichirez!

Educația cere muncă, efort constant, dorință de a educa, dorință de a învăța! Și bani, mulți bani! Nerambursabili decât în conștiințe! Educația pe vorbe e ca țara fără popor: există, dar lipsește cu desăvârșire! Mulți dintre noi nu trebuiesc educați, ci reeducați, se încalță cu căciula și știu despre pământ doar că îl au sub unghii. Iar printre aceștia, sunt unii care consumă... degeaba, nu le e gândul la viitor, nu le pute mintea vreo idee mai săltăreață, n-au țară, n-au...n-au!

Pentru cei care cred că sunt un Arici nostalgic, le spun că se înșeală: sunt un arici morcovit! Pentru că mi-e teamă că va fi nimic, acolo unde, până mai ieri, era un popor mândru, o țară frumoasă, cu o istorie bogată și tradiții din bătrâni! Încet, încet devenim o pușcărie pentru needucați! Și să nu-i uităm pe moftangii...!

BANII NU AU MIROS!

Când a auzit câți bani are mogâldanul, i s-a părut așa interesant, că s-a măritat cu el! Apoi, când omul s-a dezbrăcat de haine și de caracter, a început să strâmbe din nas - fiind oier, el stătea mai mult printre oi. Iar când ajungea acasă, puțea, bineînțeles, a oaie! La început, comentariul a fost "Miroase a oaie!", apoi "Nici nu ating, pute-a oaie"!

Într-o zi, pe când ea stătea la taclale cu prietenele ei, vine și el de la munci, și se trântește în fotoliu. Prezentele, cunoscând problema, se așteaptă la faimosul comentariu, care nu se lasă așteptat.

- Adu-mi un pahar cu apă, cu 3 cuburi de ghiață! o roagă el și ea se duce în bucătărie, după pahar. El scoate repede o hârtie de 100 de lei și o pune lângă cafeaua ei.

Când ea revine, toți urmăresc cum zboară păsările călătoare, prefăcându-se că nu-s acolo.

Ea observă banii, vede că nimeni nu-i atent, îi "palmează" subtil. Toată lumea e fericită, pare că nu s-a observat manevra.

Oierul bea paharul, se ridică să plece, nu înainte de-a spune:

-După cum se vede, banii nu au miros! Ei nu put a oaie!