duminică, 13 martie 2022

ARCA LUI ZOE

Dacă ar veni potopul
Și lumea s-ar scufunda,
S-ar găsi și-un prost ca oaia,
Să aibă ce comenta!
Și din toată măgăoaia,
Plină de animăluțe,
Ar scăpa barem coteiul
Doar cu colți, numai lăbuțe!
_____
Zoe avea o inimă așa largă, de încăpea în ea o cireadă de vaci, cu tot cu văcar. După experimentele cu așa porecliții "oameni", jură să nu mai lase pe nimeni înăuntru, care să nu mai plece pe nevăzute și să lase ușa deschisă în frigul toamnei vieții ei. Ăsta n-o împiedică să hrănească zilnic porumbeii care-i murdăreau pervarzurile și să ia acasă mâța udă și băloasă, găsită în parc! Din acest motiv, avea în casă 11 mâțe, 3 papagali și-o duzină de târâtoare, multe dintre ele aciuiate fără consimțământul ei. Exodul acestora fu deranjat de intervenția vecinilor, care reclamaseră peste tot că prinde animale și le împăiază, acum având în lucru doi tigri. Poliția n-a găsit tigrii, ci doar mâțe tărcate, dar i s-a pus în vedere să elibereze zona de paraziți, recte, de, "chiriași".
Stopă înfierea, nu înainte de a primi în pensiune și un cățel de culoare nedefinită, dovedit, după prima spălare, a fi alb cu pete negre. Dar în gând îi cloci ideea că ar putea reedita componența de pe Arca lui Noe, uitând, însă, esențialul - nu avea arcă!
Poate că și-ar fi continuat planurile, dacă ultimul venit, Pătatul, la început circulând rușinat numai cu coada între picioare, nu ar fi prins curaj și chiar tupeu. Cum locul lui era la intrare, într-o cutie, Zoe nici nu observă când acesta schimbă amplasamentul: din hol, în bucătărie, de-acolo, pe fotoliu, în fața televizorului. Zoe se cam sperie când auzi scula mergând pe la trei dimineața, știind precis că o închisese, crezând că avea o vizită a fantomei lui Răposatu', de care se bucurase că scăpase după tocana ei cu ciuperci. Diavolul de cățel descoperise telecomanda!
Nu trecu mult și se trezi și cu el în pat, dar cum reumatismul o cam înghesuia, îl acceptă, să o încălzească, că la altceva nu era bun. Numai că animalul sforăia mai abitir decât Răposatu' și frate-său, la un loc, exact motivul pentru care gătise respectiva tocană. Cum mânca ca spartul, peste noapte își dădea niște aere de intelectual, de se ofileau florile și se vestejeau perdelele!
Încercarea ei de a-l muta din patul conjugat...conjugal se soldă cu mârâituri și scoatere de colți, prilej cu care Zoe descoperi ce bine dotat e tovarășul ei de pat.
Și asta nu era nimic: mâțele încercară o coaliție PSD-PNL -UDMR, ce eșuă lamentabil fără sprijinul târâtoarelor, Pătatul făcând pipi pe ea cu ușurință. Prin urmare, trebuiră să aleagă: ori acceptă dictatura cățeloasă, ori merg să ude sparanghelul în altă parte!
Când Zoe descoperi primul...pe pernă, lângă capul ei, deja se săturase să tot strângă după javră. Așa că deschise larg fereastra, aruncă coteiul și renunță la alcătuirea echipajului "arcei" sale, consolându-se cu ideea:
- "Nu mai sunt vremurile de altă dată, până și animalele s-au stricat la cerebel - SEAMĂNĂ A OAMENI!".


RĂZBOIUL DIN NOI

Azi, cu 150 de lei, am luat benzină, să ajungă acul acolo unde anul trecut, dădeam 100 de leuți scărmănați de inflație. Asta DA - realitate! Ba, dacă privesc mai atent, e chiar ceva mai jos nenea acu'!
Acu' să vedem dacă ne descurcăm: în timp ce guvernanții au uitat de păcănele și s-au apucat de jocul de-a războiul pe hartă, cu stegulețe, altele decât cele naționale, nouă ni s-a scumpit fasolea, cu care rânjeam la vecini. Noroc că mai pică câte-un MIG lăncier, cu tot cu elicopter, taman în raza de acțiune a rachetelor ucrainiene. Vedeți ce proști am fost, cu căruța, de-am achiesat la ideea că românul turbat, numai prostii face? Ghici cine pică la cină? Piloții români, care nu-și stăpânesc echipamentele prea performante, bune doar la arat! Apropos! pică MIG-ul, da' și elicopterul? Două îs prea multe, mai dați și pe la vecini!
Între un summit, o vizită de lucru manual și nebunia lui Putin, noi, românii, ne scumpim viața. Atât de tăntălăi am ajuns, după treid'șde ani de libertate, că ne dăm și izmenele din..., pentru alții! Ne înduioșăm repede după punga altora, găurită special pe partea aialaltă, s-o vedem mereu noi goală, ca s-o umplem. Spuneți și voi dacă n-am bolunzit: să - mi dea lacrimile zilele trecute după miorlaul unei ucrainiene, rusoaice, ce-o fi fost, care era terminată că era blogger și nu mai avea... INSTAGRAM!!! Când în România avem câte-o stivă de copiii, cu tot cu părinți și bunici, care crapă-n ei, zilnic, ciorba de lux - de cartofi! Când avem bătrâni care abia au cu ce-și cumpăra medicamente, da' sunt invitați să-și achite facturile pe net! Zău că suntem turbați!
Puteți să vă supărăți cât vreți: eu îl admir pe Putin!După cum știți, datorită lui pandemia a devenit panda-mică, iar situația pandemică a ajuns foarte mică, s-a uscat de frică! Tot datorită lui, ne-au descoperit americanii printre tufele cu urzici, unde îi așteptam! Cum altfel mai venea tanti aia, să se intereseze de criza energetică de la noi? Când i s-a decontat cheltuiala pe gazare... cazare, văzând factura, i s- a constipat stiloul cu care scrie la condicuță despre români.
De ce sunt rău cu ăi buni? Mă întreb și eu câteodată: care-s bunii, care-s răii, că toți E la fel? Revenind la Putin, dacă nu era el și războiul lui fratricid cu fosta trupă de actori federativă, ce făceam noi cu spiralele... spitalele de companie, făcute de covizi, și intrate în patrimoniul OMS? Pe unde se mai "sifonau" banii din PNRR, cu toți aluații...aliații stând la panda...pândă? Și cum ne mai liberalizam noi, de tot, piața de energie, dacă nu se jucau rușii și americanii cu de'ștu în gazoductu' fiecăruia? Auzii acu' vreo doi zile că putem sta (ne)liniștiți: la finele anului, cele cca 22 procente provenite din importul de gazele, vor fi acoperite din Grecia, de către americani! Interesant, ca și vizita lu' Madam! Că de-aia trimit trupe americanii, și alții, să constituie rezerva de gaze necesară, dacă rusnacii închid robinetul! Apropos! de ce nu l-or fi închis până acum, de ciudă cu sancțiunile, să rămână UE cu săpunul pe ea?
Războiul ăsta recent aduce a Kosovo Recidivus, cu episod irakian: iar frecuș cu laboratoare, în care se pregatesc COVID 54 și 61! Sau deja ați uitat de fratele nostru mai mare, cu care am trăit în suflet și-n case amar de timp?
Cum de mâine începe iar războiul, cu tot cu runda de negocieri, nu mă mai preocupă cine știe, ce, ne-om obișnui si cu ăsta, cum ne-am obișnuit și cu alte făcături! Și mă bucur că nu prind perioada în care se vor plăti efectele crizei economice care a precedat, urmează și va (t)urma după război.
În condițiile actuale, o majorare de salarii ar fi ca frecția cu Carmol, la o proteză!

duminică, 27 februarie 2022

INVITAȚIE LA PUZZLE


"Suntem ceea ce iubim."
(Nichita Stănescu)
___________
Stau, ca de obicei, într-o rână, și cujet cu piciorul: oare ăștia, doritorii de război, marii Războinici ai Cucului, tolăniți în fotolii, au pus laba vreodată pe vreun pușcoci? Să le tremure dinții în cavitatea bucală, odată cu creierii din cealaltă peșteră, de la recul, în timp ce peretele cade? Să vadă cum saltă pământul, de la la explozie, cu tot ce are semănat pe el, apoi cade, fără să mai fie aceeași ordine? Cum tremură cafeaua, când trag salve tunurile? De obicei, ce nu știi, nu te omoară, nu-i așa?
Abia recuperați parțial de la ospiciu, unde tabăra vacci-națiilor purta război de Gherla...gorilă...gherilă cu opozanții turbați, iată-ne iarăși scindați în pro și anti Putină! Zău, suntem veșnic blestemați să fim în tabere opuse!
Să vedem puzzle-ul și vă rog să mă corectați: așa se vede la mine din avion! Desființarea Tractirului de la Varșovia a lăsat orfan NATO de război - războiul rece a devenit călduț, a dispărut obiectul muncii. Ca să-și motiveze existența, NATO, în frunte cu americanii, s-au mai fluturat pe ici, pe colo, cu mâna pe măciucă și sub drapelul democrației. Ba au mai participat și la niște războaie care nu existaseră fără ei! Care au bufnit așa, ca explozie a revoltei măselelor populare! Cam în genul Revoluției române, care a fost, însă, se pare, tare spontană!
Rusia, scăpată din mână de către Gorbaciov et Comp, era undeva la baie, ocupată cu mafioții și oligarhii ei. Cu ciocul mic, să nu piardă finanțarea externă, cum facem noi acum! Scapă Putin pe strasse și-l apucă reforma, aplaudată subtil atât intern, cât și extern! De! era cuminte-n pătrățel! Bașca că și-a făcut niște amici printre nemți, americani, chinezi ...și alții!
Doar că în sufletul lui clocea altceva: revenge, imperium, money, waste time, habits...
Să nu-l fi mirosit nimeni...?
    Greu de crezut!
Trec peste chestia cu schiurile pe noroi, porția de charismă pe care și-a tras-o, tehnicile de pus piciorul pe gât, las doar imaginea rusului cucernic și pios, conductor obsedat de naționalism și de țara sa, prietenul tuturor până la proba contrarie... Atunci, plăcea! Cu o poză cu Putin, lângă o grădiniță de copii, om erai!
Nici acum nu am înțeles: Rusia a atacat Ucraina sau eFederația Rusă, e agresorul? Că lumea le cam confundă, deși de Federație n-a mai auzit nimeni, decât noi, când trebuia să se aloce fonduri pentru zona Moldovei! Din cauza lor nu sunt autostrăzi în zonă!.... Nu vorbim de Republica Moldova!
Dacă războiul e al Rusiei, se cheamă că nenea Putinică o s-o ia în frezulică! Apropos! ce i-o fi venit lui Putin să se bată cu toată lumea? - that's the question! O fi având viermișori!
Brusc și instantaneu, rusnacii ocupă Crimeea, fără ca un singur serviciu de informații să se prindă! Datorită conjuncturii de-atunci, NATO o ia în freză, după câteva mormăieli ai "marilor", Putin joacă nestingherit kazaciok în zonă. Fără să-l observe cineva! De aceea trec neobservate declarațiile sale fățișe, defilările trupelor rusești mereu în crescendo, luările sale de poziție în cazurile de cafteală din lume! La urma-urmei, cine-i Putin? Aha! e dictatorul intrat în legendă prin modul cum își "rezolvă" opozanții, care conduce cu mâna de fier o țărișoară fostă mare imperiu, alesul-aleșilor, KGB-istul fioros care iubește copiii, cântă, dansează, înoată și merge la sală, subiect de bancuri...! Să nu uităm că-i băiat deștept - are propriile mijloace de comunicare în măsa și-n scaune, s-a adaptat vremurilor. Cât stă cuminte, e băiat de băiat!
Aproape de coasta lui, noi, românii, avem parte de atenția sa când își trimite măscăricii să declare că, dacă Rusia vrea, MIG-urile rusești pot vâna berze în spațiul nostru aerian, unde putem circula dacă le cerem aprobarea. Motiv de amuzament la o bere - ha!ha!ha!io-te ce spune ăsta! Putin nu comentează, se face că nu știe despre ce e vorba, e dreptul lui constituțional să tacă. Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute! Nu se aude nimic de fostul tezaur!
După ce prospectează bine solul, subsolul și rasolul din România, americanii, sub umbrela NATO, ne bagă-n zeamă cu scutul anti rachetă. Lui Putin i se pune la lingurică - vă băgați în coasta mea! Românii, mulțumiți că au reușit, după War Wold Two, în sfârșit, să vină americanii, își freacă palmele - au de unde fura benzină! Li se rupe de Putin!
Și iată-ne cu un război lângă noi, despre care nu știa nimeni! Nici nu visau ucrainienii la el, vrând să adere la NATO și UE! Lor nu li se mai aprobă cererea, după condiții, cum au pățit alți proști, sunt victimele unui război la care nici nu visa cineva! După cum se vede, le iese pasiența, cu ceva pierderi colaterale, de exemplu - niște civili!
Războiul ăsta pute! Nu e singurul! Face parte din marele război mediatic al globalizării. Când vezi copii terorizați, te gândești la copii tăi! Când vezi tancuri, te gândești la casa ta! Cu o condiție - războiul să fie lângă tine și să bată la ușa ta! Dacă e la mii de kilometri distanță...! Să îl tot duci!
Până mai ieri, nici nu băgam în seamă Rusia - azi, cu morcovul bine amplasat, urâm Rusia, deși nu noi suntem atacați! Mai lăsați-mă-n democrația mea, cu tirania și alte gogoși, noi n-am reușit să stăm drepți când, cu pandemia, ni s-au f...urat drepturile!
Și vine întrebarea: nu s-a prins nimeni, nu s-a prins, da' de ce nu s-a mers pe forțarea cailor diplomatici, când nu era scoasă sabia din izmene? Parcă scenariul ăsta l-am mai văzut: Vietnam, Liban, Siria, Irak, Kosovo...! Și ce s-a ales...? Aha!e la mijloc Cernobalul!
Sincer, sunt îngrozit: nu de război, deocamdată unul clasic, pe televizor și net, ci de ce va urma: destabilizarea economică a zonei. Mai-mai că suspectez că ăștia s-au înțeles: mai un război, mai o creștere a prețului la combustibili, ceva de refăcut cu eforturi comune... Ne cam plictiseam doar cu NATO, fără dușmani potențiali!
Altă întrebare: pe cine s-o fi bazat Putin, că îl susține, când se bate cu juma' de glob? Să fi cerut China, Iranul, țările arabe, să intre în Federația Rusă? Că atunci am îmbulinat-o: avem război total! Doamne, ferește! Cât despre stârnirea rușilor împotriva tiranicului lor leader, asta e treaba serviciilor secrete.
Aseară am privit cum o rachetă presupusă rusă, a lovit un bloc de locuințe. Rușii neagă că-i a lor, ucrainienii plâng că e o manevră televizată a rușilor. Interesant e că pe ruși îi face de kakao, așa că nu-i în interesul lor. Chestia mai interesantă este că am văzut lovitura înregistrată din mai multe unghiuri și făcută profesionist, fără tremuriciul justificat - de teamă. Iar imobilul părea părăsit! Până la urmă, câți morți a făcut racheta? Ieri aflăm că au murit eroic frontieriștii ucrainieni de pe Insula Șerpălăilor, azi sunt sunt foarte vii, mutați de-acolo!
Dacă nu ar fi tragic, m-ar amuza comentariile "specialiștilor" ce se frăsuie pe la televiziuni, unii mai inconștienți ca alții, prea-ocupați de propria persoană, ca să înțeleagă ce rău fac vorbele lor!
Războiul ăsta nici nu trebuia să înceapă! Și ar trebui să se termine repede, dacă miza n-ar fi și stupidă, dar și foarte mare!

marți, 22 februarie 2022

UNIVERSUL RÂDE ÎN HOHOTE DE NOI (din ciclul "Filizof de cherhana"



"Uneori cred că cel mai sigur semn că există viață inteligentă în univers este că nici o civilizație nu a încercat sa ne contacteze".
(Bill Watterson)
________
Când Universul e atât de mare, cum am putea crede că noi suntem mari? Acum depinde ce înțelegem prin "mari": mari, ca înălțime, ca inteligență, în urechi, balls, interese...!
Dacă, pentru o secundă, uităm dramul de nesimțire care ne caracterizează, am putea descoperi că Universul face pe el de râs, numai uitându-se la noi! Vă dați seama cum arătăm noi din avion, ca să nu mai vorbim de ani-lumină?
Totuși, are el ceva în plan, de ne suportă - să fie un plan secret, absconcs? Că ceva pute pe-aci!
Ca să ne simțim noi bine, am inventat pe aliens, extratereștrii ăia urâți, care par mai mult alienați mental, decât frații noștri de Univers. Privind din alt junghi... unchi... unghi, cred că lor, extratereștrilor, li se pare că noi suntem urâții, cu ochii ăștia mici, închiși când nu trebuie, cu gura asta lăbărțată și nesuferită, cu urechile astea lungi... Noi fiind dați în ... Peștera Plăcerilor Materne, avem o părere așa bună despre noi, că vrem ca toată lumea să fie a noastră! Doar că Universul stă la ușă, cu un făcăleț în laboanță!
Am intrat la bănuieli acum vreo 7 ani: pe când nepoata se pregătea să se mărite, bunicul s-a gândit să se accidenteze cerebral, faptul consumându-se prin decesul ultimului. Cum nunta era pe-aproape, toată lumea s-a pleoștit din două motive: din motiv de deces și din motiv de nuntă amânată. Nu s-a observat coincidența: cele două evenimente au fost urmate în scurt timp de nașterea unui strănepot de-al decedatului! Pasămite, Universul își avea socotelile lui: viață, pentru viață, necaz, pentru bucurie... Doar că n-avem noi ochi, să auzim Universul cum ne-njură! Nici să distingem cu ce mâna ni se ia și cu care ni se dă! Ia spuneți, v-ați gândit că pentru o stea ce moare, se naște alta tânără? Păi n-aveți cum, că nu țineți voi evidența decât la mici și la bere!
Ce-o fi având în cap Universul ăsta, nu știu, dar știu că nici prin grăunțele ce ne țin loc de creier, nu ne trece: nu știu cum de ne suportă! Oricât de mintoși ne credem, mare lucru nu înțelegem: de exemplu, de ce unii oameni se trag din mamifere și alții ies din ou, scrot, vestibul, ghenă...? Cum ar fi o lume fără pisici? Ar fi lumea șobolanilor, în pisicii mei? O lume fără păianjeni, care halesc muște? O lume fără gândaci, să dea faliment fabricile de insecticid? Ah, nu!de gândaci nu scăpăm...! O lume fără arbori, să n-aibă de căra austriecii și chinezii afară? Din ce și-ar mai face prăștii armata română, dacă n-ar mai fi arbori? Sau să nu mai existe pelicani, s-o luăm numai noi în gușă? Sau țânțari, să dispară țânțarii? Ei, aici se găsește cine să ne sugă sângele, să ne sugă de tot...!
Universul le-a aranjat pe toate, mai bine decât orice guvern post - decembrist: el nu uită nimic! Și când îl apucă așa, flatulența, mai emană și câte -un asteroid, meteorit, ceva, cât să ne sperie pe moment, da' nu ține mult, că se răcește mâncarea!
Unii îl confundă pe Univers, cu Dumnezeu: eu nu fac greșeala asta! Că dacă ar trebui Universul să-și sacrifice fiul pentru omenire, nu cred că ar face-o: ar lăsa omenirea să se omoare singurică, apoi ar popula Terra cu extratereștri la dietă, cu sape în mâini și cu creier în "cutiuță"!