"Uneori cred că cel mai sigur semn că există viață inteligentă în univers este că nici o civilizație nu a încercat sa ne contacteze".
(Bill Watterson)
________
Când Universul e atât de mare, cum am putea crede că noi suntem mari? Acum depinde ce înțelegem prin "mari": mari, ca înălțime, ca inteligență, în urechi, balls, interese...!
Dacă, pentru o secundă, uităm dramul de nesimțire care ne caracterizează, am putea descoperi că Universul face pe el de râs, numai uitându-se la noi! Vă dați seama cum arătăm noi din avion, ca să nu mai vorbim de ani-lumină?
Totuși, are el ceva în plan, de ne suportă - să fie un plan secret, absconcs? Că ceva pute pe-aci!
Ca să ne simțim noi bine, am inventat pe aliens, extratereștrii ăia urâți, care par mai mult alienați mental, decât frații noștri de Univers. Privind din alt junghi... unchi... unghi, cred că lor, extratereștrilor, li se pare că noi suntem urâții, cu ochii ăștia mici, închiși când nu trebuie, cu gura asta lăbărțată și nesuferită, cu urechile astea lungi... Noi fiind dați în ... Peștera Plăcerilor Materne, avem o părere așa bună despre noi, că vrem ca toată lumea să fie a noastră! Doar că Universul stă la ușă, cu un făcăleț în laboanță!
Am intrat la bănuieli acum vreo 7 ani: pe când nepoata se pregătea să se mărite, bunicul s-a gândit să se accidenteze cerebral, faptul consumându-se prin decesul ultimului. Cum nunta era pe-aproape, toată lumea s-a pleoștit din două motive: din motiv de deces și din motiv de nuntă amânată. Nu s-a observat coincidența: cele două evenimente au fost urmate în scurt timp de nașterea unui strănepot de-al decedatului! Pasămite, Universul își avea socotelile lui: viață, pentru viață, necaz, pentru bucurie... Doar că n-avem noi ochi, să auzim Universul cum ne-njură! Nici să distingem cu ce mâna ni se ia și cu care ni se dă! Ia spuneți, v-ați gândit că pentru o stea ce moare, se naște alta tânără? Păi n-aveți cum, că nu țineți voi evidența decât la mici și la bere!
Ce-o fi având în cap Universul ăsta, nu știu, dar știu că nici prin grăunțele ce ne țin loc de creier, nu ne trece: nu știu cum de ne suportă! Oricât de mintoși ne credem, mare lucru nu înțelegem: de exemplu, de ce unii oameni se trag din mamifere și alții ies din ou, scrot, vestibul, ghenă...? Cum ar fi o lume fără pisici? Ar fi lumea șobolanilor, în pisicii mei? O lume fără păianjeni, care halesc muște? O lume fără gândaci, să dea faliment fabricile de insecticid? Ah, nu!de gândaci nu scăpăm...! O lume fără arbori, să n-aibă de căra austriecii și chinezii afară? Din ce și-ar mai face prăștii armata română, dacă n-ar mai fi arbori? Sau să nu mai existe pelicani, s-o luăm numai noi în gușă? Sau țânțari, să dispară țânțarii? Ei, aici se găsește cine să ne sugă sângele, să ne sugă de tot...!
Universul le-a aranjat pe toate, mai bine decât orice guvern post - decembrist: el nu uită nimic! Și când îl apucă așa, flatulența, mai emană și câte -un asteroid, meteorit, ceva, cât să ne sperie pe moment, da' nu ține mult, că se răcește mâncarea!
Unii îl confundă pe Univers, cu Dumnezeu: eu nu fac greșeala asta! Că dacă ar trebui Universul să-și sacrifice fiul pentru omenire, nu cred că ar face-o: ar lăsa omenirea să se omoare singurică, apoi ar popula Terra cu extratereștri la dietă, cu sape în mâini și cu creier în "cutiuță"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu