miercuri, 7 octombrie 2020

FRUMOS, OMENIRE! FRUMOS!

      După ce-am descins cavalerește în reședința de județ, când m-am încins să plec, am poposit întrun loc de unde pot lua microbuzul spre urbea mea natală. Până m-am ambarcat pe respectivul mijloc de locomoție, emoțiile din ziua respectivă..., nu! nu emoțiile din ziua respectivă, ci o lehamite de viață mi-a tăiat avântul revoluționar, plus picioarele, așa că mi-am trântit partea intelectuală pe-o bancă. Cca 1,5 metri lungime, nu era făcută să respecte distanța prevăzută de autorități! Dacă mai era o persoană așezată, riscam ambele, amendă, că la asta se pricep românii, la amenzi! Și, măiculiță! era deja o doamnă, priponită între poșetă și sacoșă!

Cum îmi crescuse tensiunea, mi-a păsat prea puțin de vecinătate, mai ales că eram în aer liber, aveam, surprise! amândoi, măști, soare afară, praf, autovehicule fugărind văz-duhul...Din momentul în care m-am așezat cuminte pe marginea contrară a băncii, doamna a început să se foiască – nu cumva ...? M-am întrebat cum ar fi fost să fim înghesuiți întro bancă, dar nu de asta, de lemn, din aia care îți bate cuie în copârșeu!?! S-ar mai fi foit cineva?

Văzând că nesimțitul nu se ridică în prezența unei doamne, femeia, cu mult bun simț, s-a ridicat ea, și-a luat papornițele și s-a dus 7-8 metri mai pe spațiul verde, la soare, pesemne i-am luat razele la care se bronza. Și acolo, înegurată, a stat cele 23 de minute, până a venit micro-abuzul!

Și atunci m-a plesnit și pe mine ideea că ne-am pierdut,  cu coronavirusul și mama lui! și cea din urmă brumă de umanitate! Ca să vezi  - efect! Nici până acum nu debordam de omenie, propaganda virulentă și virusologică stingând și fărâma de suflet strivită pe altarele democrației: îl vedeai pe unul căzut și nu-ți păsa prea tare, îl lăsai acolo, posibil era beat! Acum e și mai și: e lat, dar nu te apropii de el nici mort, dacă are COVID?

Frumos am mai ajuns – nici lumânare n-o să avem la cap, când ne-om duce! Poate - o mască...! Ca toate măștile din fiecare zi!

Niciun comentariu: