luni, 3 septembrie 2018

STAU CU DEGETU-N... ȘI MĂ ÎNTREB...!


Sper că nu ați uitat seria STAU CU DEGETU-N GURĂ..? Pentru că, de pe panta declinului meu descendent, bat pleonasmul în gură, ca să-mi dea friptură! Nu așa suna vorba aia - LAUDĂ-MĂ, GURĂ, CĂ ȚI-OI DA FRIPTURĂ? Încurc gura, cu friptura și cu pleonasmul? Sunteți siguri? Că doar, cu excepția telefoanelor, vi se pare că ne mai ascultă cineva? Gura, friptura și pleonasmele, nu fac parte din programul de guver-nave, cum era la Trăienică Sprițarul? Apropos! nu jucăm Fazan, pe programul ăsta? că am de achitat ultimele bancuri la bancă, și n-am mărunt? Nu se spune - bancuri, ci rate? Nici la cele în franci elvețieni? Bat câmpurile, nu-i așa? În timp ce treaba mare merge de minune!?!
Să nu dai în sâmănță de bâl-bâl, când vezi ce năpastă ne paște? Cică nu ne scăpăm pe noi de MWC! Pardon, de MCV! Spre groaza popândăilor și a termitelor, orizontul de așteptare pentru intrarea în zona euro pare că fuge cu poalele ridicate, se îndepărtează văzând cu ochii! România mai are de așteptat, cică e urmarea de la circoteca cu protestul! Care nici acum nu pare să ne arate ce mama zemii de ceapă! a însemnat, exceptând ura care s-a propagat aproape în fiecare casă! Nici acum nu pot să dorm, Ioane, Ioane! Eu, cu vara asta a mea, nu dorm, nu dorm (suntem rude!) Deși mă întreb, că de aici am plecat! dacă chestia aia, din arenele romane, respectiv pâine și circ, nu s-o fi prăsit și pe la noi?! Cu jandarmi și smardoi, în loc de gladiatori! Sunt pe alături, nu-i așa? circul pe pâine e demult prezent?!?
Revenind la chestia cu pedeapsa divină a UE, care nu ne vrea la pieptul ei taurin, decât dacă facem tumbe, am văzut niște comentarii drăguțici, la care vrea să subscriu. După atâtea furăciuni pe bandă rulantă, România, ajunsă în subsolul gol, nu știu dacă mai vrea în zona euro! Eu, unul, mic și prostuț, nu vreau, din două motive - 1 și 2! 1, pentru că aderarea ne-a adus bani pentru investiții, cu prețul unor concesii care ne-a rupt coloana vertebrală! Mă refer, la cine o mai avea, atunci! Colosul cu picioarele de lut - economia românească, nu numai că nu mai fost competitiv, dar mai mânca și scaieți, că nu-i energofag! Grijania mamii ei! de ce nu se ducea dracului? Uite că s-a dus! Un deputat, la vremea aderării, întrun moment de sinceritate, ne sfătuia să nu ne bucurăm, pentru că, odată băgați...! intrați în UE, n-o să mai fim de capul nostru! Și ne-a dat exemplu agricultura - nu punem grâu, îl luăm de la polonezi! Și nu mai facem  mare brânză, o luăm de la olandezi, că au boi și vaci mai mari decât noi! Noi, ceva plante tehnice! cucuruz și pepeni, salcâm și brusture, plante medicinale - coada-calului, codița-șoricelului, mătasea-broaștei, limba-soacrei și năvala-șobolanilor! Mare dreptate a avut domn deputat, care acum are pensie specială, că ne-a spus adevărul! Și mai are și o mică afacere, n-are rost să divagăm!
2  - unora le e greu să socotească și firifiricii, dar să mai cumpere în euroi! O să trebuiască să facem cursuri de geometrie simbolistică, să ajungem să ne pricepem la calculul, în euro, a kilului de cartofi rectangulari! Să vezi nasoleală atunci, când o să realizăm cât avem salar! De aia cred că nu se grăbește nimeni, să intre acolo! Pe cine trebuie să pupăm..., să intrăm și noi în zona asta? De ce am vrea asta?  Că, pe lângă alte obligații care le-ar aduce, mă tem că tot noi o s-o...pățim!
În timp ce îmi mor cunoștințele, rudele și prietenii, bașca o mulțime de străini, din motive fatidice, cum ar fi cancerul, poporul român are numai griji -  ce fată vițica lui nea Gogu, în Costa Rica! Faptul că spitatele gem de bolnavi, dintre care unii nu mai speră să se întoarcă acasă, în timp ce altă majoritate își fac testamentul, nu are importanță, mai interesantă e nunta lui Zăbulică, cu Mițica popii! Nu importă că seceta va decima culturile, nici că, uite! e început de septembrie și ne apucăm de cules, dar nu știm ce se-ntâmplă, că strugurii sunt varză, varza, e conopidă, iar conopida are un gust, de nu-l pot pronunța! Nu e important că o să mâncânm lăturile altora, atât timp cât mafioții locali pot să-și etaleze purcoiul de euro, să ne stea în gât, când înghițim în sec! Vreau în zona euro, dar mai târliu! Acum vine toamna și începe școala! Care nici asta, nu-i a bună, am văzut niște liste cu rechizite, după cum cer cadrele di-dac-tice, mi s-a pus răul, pe buric! Bă, neamule! copii ăștia moderni au nevoie și de frunze uscate! Plus alte minuni, cum ar fi ac și ață! Ăia cu programa! alo! mai coase cineva în țara asta? Că de croit, se găsește!
Sunt tare dezlânat, nu-i așa? Sar de la una, la alta, scriu prostii, bat apropouri, mestec ierbivorește suc de limbă! Dar de ce nu mă pot abține? Să nu mai stau c-un deget în urechi, cu altul, în nas și cu toate cele rămase libere, vârâte-n tastatură? E din cauza zonei euro, sunt sigur! Și din cauza altor multe teme, pe care le rumeg de unul singur, n-am văzut multă mișcare de aprobare sau dezaprobare! M-am convins – nu ne place, dar ne doare-n... suflet! Cu toate că, cinstit vorbind, sunt destui care stau cu degetu-n...! Și ne cred proști!

Niciun comentariu: