FLORII – anul 2025!

Asociația Divelor de Bună Calitate se întrunise iar, conform modelului practicat în ultimii 6 ani! Locul întâlnirii -insula Java Mică!

Divele veniseră însoțite de animăluțele de casă: pisicuțe, câinișori, papagaluți! Ah! nu! soții rămăseseră acasă sau cam pe-acolo! Nu lipseau din galerie, însă, un piton, un galago, un leu și-un cuib de furnici roșii gigantice! Pentru intimitate, conveniseră să nu apeleze la personal străin, ci la accelerat personal, astfel că printre ele foiau doar șoferi, cameriști, amanți, bodygarduri și chiar un preot personalizat, singura problemă fiind deosebirea dintre obiectul de activitate al fiecărui reprezentant, categoric masculin!

Pe lângă faptul că erau putred de bogate, putrede de drogate și chiar vre-o două putregaiuri, divele mai aveau în comun și liantul care le unea -banii, mulți, dar mulți obținuți de soții lor sau din activități particulare greu de reprodus sau chiar rușinos de cunoscute.

Le mai unea ceva -cu ceva ani în urmă hotărâseră să-și denumească copiii, toți născuți în preajma Floriilor, cu nume de flori! Până aici, totul e OK, dar ceea ce era deosebit era că aleseseră numele după alt brand, cel românesc fiind desuet, anacronic și anus contra naturii! (nu știau ce-o fi însemnând asta, dar suna bengos!)

Așa că, în loc pe copii să-i cheme Camelia, Violeta, Liliana, Panseluța, chiar Anemona sau Coada Calului, Florin, Trandafir sau Ghiocel, erau strigați pe nume exotice, cel mai adesea utilizându-se diminutivele! Sau prea-scurtăturile, englezește -shortcuturi!

Și acum chiar despre copiii lor vorbeau:

-Orhi a mea a renunțat la pian și și-a luat un pudel! se agită mama respectivei copile, copilă ce purta numele de Orhideea Shenzhen Capră.

-Bouvi nu mă mai ascultă decât cu o ureche, și aia strâmbă! glăsui mama respectivei Bouvardia Crețulean.

-Tinerii ăștia sunt emanciupiți, ahh! emaciați, pardon! emancipați încă din... scutece! E și cazul fiică-mii, Rafo! comentă mama supranumitei Rafflesia Arnoldii Gogoneață.

-Și nu au astâmpăr nicio clipă, până și pe budă stă Lito cu tableta-n brațe! se văicări mămuca lui Lithops Optica Sacâz.

- Nu mai fiți așa de închistate fetelor! A mea, Impa, nu mă supără decât când vorbește fără contenire, trecând de la un subiect la altul fără nici o legătură conjugală! adică, conjugată! se trezi și mamița debusolantei Impatiens Psittacina Doniță.

-A mea, Arni, e plecată pe Everest. I-a făcut taică-su programare acu’ o lună! se amestecă mamița Arnircăi Montana  Baboică. E cu prietenul ei, Dang Shen Carastan, fiul lu...!

-Ăla a vrut să-i încurce picioarele lu a mea, lui Ascia! nu se putu abține Mama Ascia, pe numele adevărat Asclepias Curassavica Cotegoli!

Discuțiile despre copiii respectivi, plus Camassia Gurău, Ceiba Speciosa Cazan, Abutilon Năgârță, Cosmea Danganică s.a.m.d. au continuat în tonul ăsta mai multe ore.

Nimeni n-a obsevat că una dintre ele nu deschisese gura deloc deși era veche în grup și recentă mămică! Cum să le spună că bărbată-su, neatent ca de obicei, a înregistrat copila nu cu numele stiințific pe care l-a uitat pe drum, ci cu banala denumire a florii! Așa că o chema, oficial, Cactus Ciumulete! Ce diminutiv să folosescă...?

IO TE-AM FĂCUT, IO TE OMOR!

Din copilărie, chiar de la naștere, asta a auzit tot timpul! IO TE-AM FĂCUT, IO TE OMOR!

Bebeluș fiind, nu beneficia de tratamentul fraților mai mari, aplicat zilnic de mai multe ori, pentru motive reale sau inventate la care tatăl lor era mare meșter! Meșter mai era (și încă ce maestru!) și la dus la moara aia hodorogită ce-i ținea loc de gură!, diferite obiecte din care enumerăm pahar, cană, butelcă, găleată, furtun, butoi, cutie de conserve etc, precum și combinații!

Și cum, în atare condițiuni, abia se ținea pe picioare... bineînțeles! că nu le avea cu munca, nerușinata!, ea picând în sarcina soaței și-a copiilor! Numai că individul avea o stabilitate de invidiat, când era vorba de verificat executarea lucrărilor la care nu fusese niciodată părtaș, iar de coordonat, nici atât! Așa se făcea că, la ei în bătătură, se auzea tot timpul -Mama voastră! io v-am făcut, io vă omor! după care începea bătaia, dădea cu ce prindea în mână și în cine nu avusese prevederea să se ascundă!

Mezinul Fănel a intrat, la rândul lui, în rândul oamenilor, pe când făcea 5 anișori, chiar de ziua lui! Scatolceala pe care a încasat-o o mai ține minte și azi deși timpul a șters total motivul, dacă acesta o fi existat! Apoi, cu timpul i-a intrat în obișnuință!

Acum, când era familist convins, tată a 5 copii din trei mariaje, aplica cu succes educația primită, însoțită, completată și înlocuită cu celebra replică shakespeariană -Io v-am făcut, eu vă omor!

Până și curcile se ascundeau lângă câine, uitând temporar animozitățile dintre specii, rase și tâmpiți. Fănel își depășea cu mult tatăl, având niște pumni serioși, ce nu aveau egal nici ciocanul de fierărie! Cu vorba se obișnuiseră, da’ cu respectivele obiecte era destul de greu să te acomodezi!

Și așa, într-o zi, după ce nu se trezise deloc din beția din seara trecută, își aduse aminte de vorba aialaltă -cui pe cui se scoate! și, de cum făcu ochișorii mici-mici, se bălăngăni până la cârciuma din colț unde avu neplăcuta surpriză să fie dat frumușel afară deoarece caietul cu datorii, care îi era destinat numai lui, se terminase!

Nervii lui își întinseră copitele, starea de spirt se transformă în stare de spirit, iar drăcușorii proprietate personală își împletiră cozile, în semn de protest! Concurență serioasă a taurilor de la corida, văzu roșu înaintea ochilor semibulbucați, năvăli în curte cu străvechiul strigăt de luptă -mama voastră, io v-am făcut, io vă omor! și primul pălit fu băiatul cel mare, care tocmai făcea cu furca un stog de paie! Pălitura îl lungi în cotețul porcului, de unde, inspirat, nu ieși decât a doua zi dimineață!

-Io v-am făcut, io vă omor! urlă Fănel, plesnind fețe, funduri, capete, mâini, ba chiar și-un perete încăpățânat care nu vroia să se dea din calea lui! Când obosi, aruncă ochii roată, în căutare de victime. Nu-și zări soția, ascunsă în cuptorul de pâine, iar ceilalți, nici nu îndrăzneau să respire!

Și-atunci îi căzu sub aceeași ochi grebla de care se împiedecase și, care recalcitrantă! i se opri în mijlocul frunții, acolo unde mai avea un cucui de care sincer nu-și amintise până în acel moment!

-Care mama-mătii ai lăsat grebla aici, să mă lovesc de ea? îi arăt io spurcăciunii! Că io v-am făcut, io vă omor!   

Nu apucă bine să termine, că se trezi, tot în locul cucuiat, cu o scândură din gard! iar când se întoarse, dădu cu bulbucații ochișori de maică-sa ce învârtea, vitejește, parul rupt din gard! Și dăi!

-Ce ziceai, fiule? IO V-AM FĂCUT, IO VĂ OMOR? Apoi să știi că eu am pus grebla acolo, să dea proștii peste ea! PROȘTII ĂIA PE CARE I-AM FĂCUT TOT EU ȘI PE CARE NU I-AM OMORÂT LA TIMP!

CAPCANA DORINȚELOR!

Când ieși din baie, o zări în lumina palidă a veiozei roșiatice care o transformă într-o închipuire de basm! Doamne! cât era de frumoasă! așa, întinsă cu grija unei odalisce, într-un altar al dragostei! Curbura formelor sale ațâța privirea, aducându-l într-un ocean de extaz, al cărui capăt nu dorea să-l atingă niciodată, iar sufletul plin de beatitudinea clipei mult așteptate îl aruncă dincolo de marginea infinitului!

Aruncă prosopul, singura barieră între el și mult visata, între el și sentimentele sale profunde inspirate din prima clipă, de când a văzut-o prima oară! Ah! același fior de atunci îi străbătu trupul încă ud, de parcă brusc, s-ar fi făcut frig în cameră. Dar  nu! era un fior al plăcerii nelimitate, un preludiu a unei clipe mult visate, crescută cu grijă într-un cotlon ascuns al sufletului său!

Într-o fracțiune de secundă, prin minte îi trecură șiruri nesfârșite de gânduri, toate legate de Ea și-și dădu seama că Ea reprezintă tot ce strânsese, încă din copilărie, legat de dorințe nedomolite! Acum putea să se bucure din plin de împlinirea gândului obscen, născut din pubertatea unui copil sărman. Doamne! Cât și-a urât atunci neputința, când a înțeles că nu o poate avea, că nu poate fi a lui! Și-acum, iat-o la discreția lui, toată numai a lui!

Se strecură lângă ea, mai înfiorat ca înainte, cu inima bătând să-i spargă pieptul, dar mulțumit, nu! chiar extaziat ! că o poate privi, că o poate atinge, că poate să-și sprijine fruntea transpirată de Ea! Cu sfială, simțindu-și parcă mâinile înțepenite străpunse de mii de ace fierbinți, o luă în brațe, simțindu-i abandonul total! Caldă și dulce, părea că-l așteaptă să o cuprindă, să o dezvelească și să pătrundă în miezul ei fierbinte! Și el se abandonă clipei, strângând-o în brațele-i puternice, mângâindu-i formele cu degete tremurânde, bucurându-se de tăcerea ce-i înconjura și de profunzimea sentimentelor lor comune! Rămase uimit când se trezi încolăcit împreună cu Ea, fiecare mișcare fiind o îmbrățișare, o beție a simțurilor pe care nu o mai gustase niciodată!

Virilitatea lui ancestrală putea să se manifeste în voie. Trebuia Ea să înțeleagă că lui nici un sacrificiu nu i s-ar fi părut imposibil, doar pentru o clipă de erotism sălbatic -ceea ce Ea i-a inspirat dintotdeuna! Acum, când plăcerea îl inunda, înecându-l într-o mare vijelioasă, faptul că sacrificase banii economisiți pentru concediu la mare i se părea doar un gest neînsemnat!

Valul de căldură părea că urcă cu repeziciune în corpul său, anunțând finalul unei dorinți ostoite prea devreme și atunci explodă, urlând de plăcere:

-TE IUBESC CUM N-AM IUBIT PE NIMENI NICIODATĂ, PĂTURA MEA CEA NOUĂ!

Cum e vorba aia -A FI... PORC, E LUCRU’ MARE? Doar trăim în ROMÂNIA!

Vorbise la telefon cu doctorița-medic de familie, pentru ca a 2-a zi să treacă să-și ia rețeta obișnuită, de 2 și ½ ani de când făcuse infarct  și-i montaseră, pe post de inimă, un irigator. Nu mai era niciun secret că doar cu tratament nu făcea vânzare la gropari! Astfel, când EL a ajuns la cabinet, mai erau acolo 3 persoane, toate în așteptare! așa că se rușină să dea buzna peste rând! 

   Asta cu rușinatul era, cred, o metaforă. Mai degrabă ținea minte că, vre-o câteva dăți înainte, scăpase de o păruială din partea unei naționalități conlocuitoare, prezentă în număr puios, la ușă, și a cărui timp nu avea nicio legătură cu problema absenteismului de la serviciu! Oricum, cazul îi dădu motiv de analiză-fulger, de-atunci, de fiecare dată când vroia medic la tavă, se învoia de la muncă, nu de alta, dar când ai și tu o problemă, tocmai atunci te caută toată populația globului!

Și totuși, dacă era vorba de o simplă rețetă, n-ar fi fost mai bine, pentru 5 minute, să ceară voie să  intre peste rând?!?

În timp ce diavolii îl îndemnau, în același timp, să întrebe despre aspect, riscând să fie linșat, sau să tacă suspect de cuminte, mai sosi un domn! Apoi sosi și o Doamnă, care se așeză, cumințică! la aceeași coadă!

După cum se foia, domnul în cauză avea o problemă grăitor de comună cu a Lui, adică se grăbea și nu avea stare! Până la urmă, după cca 10 minute, timp în care în cabinet nu intră dar nici nu ieși! vre-un personaj, noul sosit își luă inima-n guriță și se adresă la toți cei prezenți:

-Nu vă supărați, am de luat, atât, o foaie pentru concediu medical. N-aș putea să intru, că nu stau mult?!

Nici El nu ar fi stat mult, dar... copilului care nu plânge, nu i se servește lăptic matern!

Nu apucă cetățeanul grăbit să cuvânteze, că Doamna -ultima sosită rosti:

-Cum să fie o problemă?!?, după care trânti o întrebare retorică - DOAR SUNTEM ÎN ROMÂNIA!?

Văzând că nu mai comentează niciun suflet viu, omul consideră că are adeziunea maselor largi populare, așa că deschise ușa și intră în cabinet. Nu apucă, însă, să și închidă ușa, că Doamna Aprobatoare se strecură și ea înăuntru, trântind ușa după ea! Doar își dăduse aprobare să pășească pe capetele fraierilor prezenți!

Cred că toată lumea omniprezentă avu aceeași tendință asasină -de a strecura o lăbuță înăuntru, de a o înșfăca pe Madam, de a o smulge intențiilor sale, cu scopul de a o proiecta de un perete, fiind destui la îndemână! Bunul simț prezent, cu excepții, la cei de față, a stopat gândurile criminale care determinau o atmosferă negativistă! așa că toți au izbucnit într-un râs prostesc, pentru că mai mult nu părea de făcut, exceptând ,bineînțeles, gustul de prost din gura căscată!

Cine-i om, e om. Omul s-a ținut de cuvânt și a ieșit după vre-o 7 minute! Domna însă, a stat la bancuri mai bine de jumătate de oră!

După ce a ieșit cu capul pe sus, ba chiar lăsat pe spate, să i se vadă gușa!, El, cu un surâs ironic pe buze, avu o tentativă de a mai șterge de sentimentul de fazan din gură:

-Doar trăim în România!

Femeia (sau cam așa ceva!) aruncă și mai tare capul spre dorsalul propriu, îl privi în ochi și aruncă provocator:

-DA! TRĂIM  ÎN ROMÂNIA! ȘI CARE-I TREABA TA?