IO TE-AM FĂCUT, IO TE OMOR!

Din copilărie, chiar de la naștere, asta a auzit tot timpul! IO TE-AM FĂCUT, IO TE OMOR!

Bebeluș fiind, nu beneficia de tratamentul fraților mai mari, aplicat zilnic de mai multe ori, pentru motive reale sau inventate la care tatăl lor era mare meșter! Meșter mai era (și încă ce maestru!) și la dus la moara aia hodorogită ce-i ținea loc de gură!, diferite obiecte din care enumerăm pahar, cană, butelcă, găleată, furtun, butoi, cutie de conserve etc, precum și combinații!

Și cum, în atare condițiuni, abia se ținea pe picioare... bineînțeles! că nu le avea cu munca, nerușinata!, ea picând în sarcina soaței și-a copiilor! Numai că individul avea o stabilitate de invidiat, când era vorba de verificat executarea lucrărilor la care nu fusese niciodată părtaș, iar de coordonat, nici atât! Așa se făcea că, la ei în bătătură, se auzea tot timpul -Mama voastră! io v-am făcut, io vă omor! după care începea bătaia, dădea cu ce prindea în mână și în cine nu avusese prevederea să se ascundă!

Mezinul Fănel a intrat, la rândul lui, în rândul oamenilor, pe când făcea 5 anișori, chiar de ziua lui! Scatolceala pe care a încasat-o o mai ține minte și azi deși timpul a șters total motivul, dacă acesta o fi existat! Apoi, cu timpul i-a intrat în obișnuință!

Acum, când era familist convins, tată a 5 copii din trei mariaje, aplica cu succes educația primită, însoțită, completată și înlocuită cu celebra replică shakespeariană -Io v-am făcut, eu vă omor!

Până și curcile se ascundeau lângă câine, uitând temporar animozitățile dintre specii, rase și tâmpiți. Fănel își depășea cu mult tatăl, având niște pumni serioși, ce nu aveau egal nici ciocanul de fierărie! Cu vorba se obișnuiseră, da’ cu respectivele obiecte era destul de greu să te acomodezi!

Și așa, într-o zi, după ce nu se trezise deloc din beția din seara trecută, își aduse aminte de vorba aialaltă -cui pe cui se scoate! și, de cum făcu ochișorii mici-mici, se bălăngăni până la cârciuma din colț unde avu neplăcuta surpriză să fie dat frumușel afară deoarece caietul cu datorii, care îi era destinat numai lui, se terminase!

Nervii lui își întinseră copitele, starea de spirt se transformă în stare de spirit, iar drăcușorii proprietate personală își împletiră cozile, în semn de protest! Concurență serioasă a taurilor de la corida, văzu roșu înaintea ochilor semibulbucați, năvăli în curte cu străvechiul strigăt de luptă -mama voastră, io v-am făcut, io vă omor! și primul pălit fu băiatul cel mare, care tocmai făcea cu furca un stog de paie! Pălitura îl lungi în cotețul porcului, de unde, inspirat, nu ieși decât a doua zi dimineață!

-Io v-am făcut, io vă omor! urlă Fănel, plesnind fețe, funduri, capete, mâini, ba chiar și-un perete încăpățânat care nu vroia să se dea din calea lui! Când obosi, aruncă ochii roată, în căutare de victime. Nu-și zări soția, ascunsă în cuptorul de pâine, iar ceilalți, nici nu îndrăzneau să respire!

Și-atunci îi căzu sub aceeași ochi grebla de care se împiedecase și, care recalcitrantă! i se opri în mijlocul frunții, acolo unde mai avea un cucui de care sincer nu-și amintise până în acel moment!

-Care mama-mătii ai lăsat grebla aici, să mă lovesc de ea? îi arăt io spurcăciunii! Că io v-am făcut, io vă omor!   

Nu apucă bine să termine, că se trezi, tot în locul cucuiat, cu o scândură din gard! iar când se întoarse, dădu cu bulbucații ochișori de maică-sa ce învârtea, vitejește, parul rupt din gard! Și dăi!

-Ce ziceai, fiule? IO V-AM FĂCUT, IO VĂ OMOR? Apoi să știi că eu am pus grebla acolo, să dea proștii peste ea! PROȘTII ĂIA PE CARE I-AM FĂCUT TOT EU ȘI PE CARE NU I-AM OMORÂT LA TIMP!