joi, 4 mai 2017

LECȚIE MODERNĂ DE ISTORIE!

    Apariția  monumentalelor manuale alternative - spaima profesorilor din ziua de azi, de mâine, de anul viitor, în vecii vecilor! Vă prezint mai jos un capitol din manualul de istorie pentru grupa pre-pregătitoare, mai ales pentru părinții prezenți la ore, alături de copii: 
   ”Cea mai zdrobitoare înfrângere pe care a suferit-o Imperiul Otoman în fața aliaților creștini a fost în bătălia de la Vaslui, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare şi Sfânt, în anul 1475.”  Copii, întrebări?
   - Zdrobitoarele sunt alea care toacă poama, când face tata vinul?
   - Dacă a existat Ștefan cel Mare, era și unul, Ștefan cel Mic?
   - OtoMan era porecla, ca la SuperMan, BatMan?

   “Pentru a-i obliga pe turci să intre în capcana mlaștinii, s-a trecut la incendierea satelor și otrăvirea fântânilor, arderea grânelor ce nu au putut fi ascunse, iar oamenii au luat calea codrilor și a munților, acolo unde le era greu vrăjmașilor să-i ajungă. Turcii, din nevoia de apă și hrană, au căzut în cursa întinsă de voievod. ” Părinți, întrebări?

   - Au fost obligați să se asigure înainte de a da foc la case, că nu cred că statul le-a garantat reconstrucția? Și până le dădea banii înapoi, mai veneau trei rânduri de turci, ba-i prindeau și pe sirieni!
   - Pe atunci, materialul de construcție era lemnul, nu-i așa? Păi ce, îi lăsa ăia de Silvic să taie ca nebunii din pădure, nu pleca lemnul la export, la austrieci?
   - Și dacă otrăveau fântânile, nu le băgau penalități, să scoată Regia banii de reabilitare?
   - Grânele nu erau din alea, de la export? Ce, trebuiau să le ardă, se stricau singure, de ciudă? Și unde le ascundeau, că țara asta nici silozuri n-are, d-apoi grâne?!
   - Și noi luăm calea codrilor și munților, da’ numai în week-end putem, ce mare brânză ș-un kil de caș? Și pe care dintre drumuri, tot pe astea de-acum?

   “Oastea  creștină,  formată, în principal, din moldoveni, era de două tipuri- regulată, bazată pe oșteni de profesie sau mercenari, și Oastea cea Mare, formată din toți oamenii disponibili de pe moșiile boierești, moșiile bisericești, răzeși , alte tipuri. Din partea creștinătății, s-au primit mai mult promisiuni, astfel că raportul dintre cele două tabere era, strict , în favoarea Islamului”! -Părinți, copii, întrebări?

   - Doamna, care  moldoveni, ăștia de la noi sau cei de peste Prut, unde merg cu tata să luăm benzină?
   - Dar ce, atunci islamiștii erau proști, acum nici nu vor să audă de România, parcă aud de țara Guru-Guru!
   - Și cine îi regula pe oștenii de profesie? Aveau arme sau tot cu ciomegele teleghidate?
   - Moșiile bisericești erau mai mici sau mai mari decât acum? 
   - Și cretinitatea nu le-a fost de ajutor?

Până aici, totul e OK! Să urmărim mai departe, când autorul manualului s-a lăsat dus de val și nu se știe cine l-a pus:
   “ Cunoscute fiind notele mari  pe care Ștefan le-a luat la școală, figura pro-eminentă și pro-europeană a voievodului, a rămas în istoria modernă și contemporană  ca un exemplu al bărbăției, curajului și durității. Așa cum scrie cronicarul Grigore Ureche, în a sa ‘Descrie-o pe Moldova’, voievodul era drăcos nevoie mare, sărea la gâtul boierilor, că nu era prea mare, cum îi zice porecla, ci cam pitic, și băga cuțitu’-n ei! Gurile rele spun că acel cronicar se dădea tot boier, așa că nu se poate pleca urechea la Ureche, corb la corb nu-și scoate ochii! Olecuță mai obiectiv e Dimitrie Cantemir, care, pe când era într-un sejur la Înalta Poartă, îl descrie pe voievod mai cu alți ochi, deși tot boier era și el! Sau a lui era aia cu descrierea Moldovei? Oricum nu are importanță!”
    Părinți, copii, întrebări? Nimic, ați muțit? Atunci să mergem mai departe :” Se pare că Ștefan, pe când era copil,... s-a născut la Borzești, acolo unde s-a născut și legenda salcâmului de la Borzești, rămasă în limbajul popular ca ‚Hai salcâm!’ Pentru că hunii traversau des Câmpia Panonică, românii  au avut de suferit grele încercări, dar acum, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, au scăpat de această grijă. Pe când Ștefan a trebuit SĂ DEA PIEPT și la tătari, și la turci, ba chiar și la unii europeni! ” N-am înțeles nimic, așa că nu cred că aveți întrebări, mergem mai departe! 
   ” Se presupune că voievodul moldovean  a fost primul mason român și că asta i se trage de când bejenea cu Vlad Dracula, pe la curțile lui Iancu de Hunedoara și Călan., unde, temporar, au muncit la o turnătorie. Petru Rareş a moştenit apucăturile masonice ale lui Ştefan şi le-a  transmis, cu limbă de moarte, lui Cuza.’’ 
   Ne oprim aici, aşa că vă puteţi băga limbile în gură, ochii, în orbite! Degetele scoateţi-le din nas, nu-i educativ! Şi nu vă mai miraţi, cum nu m-am mirat nici eu când am aflat, de pe canalul HISTORY, că Burebista a fost general în armata lui Decebal, el fiind personajul, în film, care l-a decapitat pe rege, ca să nu se facă de râs că l-au prins viu! Pe aia cu capul de lup, steag al dacilor, o știţi? S-a descoperit că era construit special astfel încât, atunci când intra aerul în gura lupului, dacii erau ‘însufleţiţi de o nebunie războinică”! Adică înnebuneau de-al binelea, cel puţin aşa crede cel care a făcut un manual alternativ, editat în Ungaria! Nu vă frământaţi capetele, mai bine studiaţi, pentru data viitoare, istoria reprezentată de Florin Salam, Mihaela Rădulescu, Andreea Marin şi Madona! Multă baftă la studiu!

miercuri, 3 mai 2017

CICLUL POVEȘTI ADEVĂRATE – VECINUL MEU!


 PARTEA I - PROSTU’, PÂNĂ NU-I FUDUL...!

Nu mai știu cine spunea asta, dar pot să jur că sună așa - să nu-i zici vreodată cuiva că-i prost! Dacă e prost, nu te va înțelege! Dacă nu e, de ce să-i spui că-i prost?!
Vecinul meu se străduie de ceva vreme să intre în Cartea Recordurilor! Dacă avea telefon performant, apela la selfie, devenea celebru urgent, capitolul Cine e mai dobitoc! Deocamdată se mulțumește să-mi strice retina și să-mi tescuiască puținii neuroni rămași identificați, plus timpanele și-așa obosite!
Odinioară, când mai pășteam împreună același cârd de boboci, apelam la el, mai ales unde se pricepea bine și mă pricepeam eu rău - domeniul construcțiilor! Pentru că, trebuie spus, se pricepea la aproape orice din domeniu. Știa să ridice o casă din temelii și până-n vârful acoperișului, cu gresie, faianță, instalație electrică, tot tacâmul! Eu, cu figura mea de intelectual nestrunjit și nefinisat, nu prea cochetasem serios cu speța, dar nici gutuie nu eram! Foarte multe lucruri le-am învățat de la el, era bun la sfaturi, cu practica stătea mai greu!
Și iată că veni o secetă...! Stop! c-am luat-o pe arătură, nu a venit nici o secetă, ci doar și-a schimbat statutul: era chiriaș și a devenit proprietar! Numai că efortul financiar, după spusele domniei sale (scurtă domnie!), i-ar fi creat obligații morale față de patronul la care lucra, într-o viață anterioară - fost coleg de muncă și de pahar! Și cum nu-i nimic pe gratis în lumea asta, rămăsese să muncească trudnic pe moșie, chiar dacă nu-și primea leafa cu lunile, boală cronică la firma respectivă, a cărei patron, se zvonea! pierdea societatea, la poker, cel puțin bianual! După fiecare pierdere, trăgea tare!
M-am apucat să-mi exersez apucăturile mele de meseriaș și mi-am dorit din tot sufletul să fac o arcadă! Adică o tencuială circulară! Neștiutor din fire, am muncit, printre picăturile serviciului, vreo săptămână, pentru că, reeditare a lui nea meșterică Manole, ce pe loc făceam, la sfârșit, cădea! Ană de îngropat în arcadă nu aveam disponibilă, Sisif - fusesem refuzat la înrolare, mai rămăsese să mă chinui  și eu, ca tot românul! Fără a fi lapte, m-am prins până la urmă - trebuia să fac puțin câte puțin, strat subțire, să nu cadă! Nici acum nu concurează la cea mai perfectă lucrare, dar eu zic că am terminat-o!
Pe parcursul executării operei de artă modernă respective, vecinul, sosit acasă pe la orele 18.00 de la locul de munci, stătea în mijlocul bătăturii sale, la propriu și la figurat, de unde studia cu ochii, ambii critici, munca sus-semnatului! Și, pe când îmi frecam zgaibaroicele pline de mortar, admirând lucrarea finală, îl aud că-mi spune:- Da’de ce te-ai chinuit atâta? Vezi că e la magazin colțar special pentru așa ceva, se curbează la fix, se montează ușor și, după ce s-a fixat, faci repede lucrarea!
Un unchi, doi veri, toți tații și, mai ales, unica lui mamă, îmi trecură prin minte în ipostaze nu tocmai pudice! Privindu-l chiorâș cu singurul ochi care nu era plin de tencuială, am refuzat să-i răspund, asta nu înseamnă că nu am și gândit - Pe popoul lui Zeus! de ce mama matale n-ai spus mai devreme, pe când încercam trăinicia unghiilor cu dinții? Ți-era milă, auziși că mi s-a rupt unghiera înainte de a-mi toci dinții, că doar nu era să-mi bag unghia în gât, așa ascuțită?!
Și pentru că mama m-a învățat să întorc și celălalt obraz, dacă nu și dosul! când cineva merită Na-na la poponeț, m-am făcut că am uitat incidentul cu talentul”!
Și așa a trecut tâmpul, pardon! timpul! până într-o zi, în care, sătul să-l aud că cere bani împrumut, dar și prea-dispus la o intenție umanitaristă, am venit cu IDEEA! De notat, se achita întotdeauna de datorie, mai ales că erau sume mici, gen - pâine și țigări! și pentru că nu depindea direct de el, știind că avea probleme cu data returnării, nici eu nu insistam pe respectarea datei de ramburs!
Revenind la IDEE, m-am trezit vorbind:
-Măi V., de ce nu te autorizezi, să lucrezi pe barba ta? Meserie știi, poți lucra fără să depinzi de nea Frecție, care nu te plătește când trebuie!
-Doar ți-am spus că-i sunt dator! și mi-a spus că, dacă plec, mă ia mama dracului, la câte pile are, nu mă mai angajează nimeni! Dar ideea nu e rea, uite! Tocmai ce muncim la un gard din beton, forjat! 49 de milioane e lucrarea! Bani, nu glumă! Am să mă gândesc!
Ce-o fi însemnând la el milioane, cred că se referea la banii vechi!
Și s-a gândit, peste vreo câteva zile m-a oprit să-mi spună:
-Ai dreptate, o să-mi scot autorizație! Un I.I.! Păi, să iei 49 de milioane în mai puțin de 2 săptămâni, trai, neneacă!
Și atunci am fost cuprins de o revelație:
-Bine, omule, dar banii ăștia ce reprezintă?
-Cât e lucrarea!!!
-Păi, stai așa. Dar tu, dacă ai fi, la stat nu ai da nimic, un impozit, TVA, CAS, ceva?
-Păi, de ce să dau?
-Dar sculele, sculele trebui să fie profesionale, trebuie amortizate!
-Da nu pot să le împrumut?
-Și poți lucra singur? Cu ziua, și tot trebuie să te ajute cineva, pe care-l plătești!
-Mă descurc eu!
-Barem transportul, l-ai pus la socoteală? Că doar n-o să cari totul cu bicicleta asta leșinată?
-Dacă mă iei așa, mie ce-mi mai rămâne? Nimic? și atunci de ce să mă privatizez? E mai convenabil să fiu angajat și, când are bani, să mi-i dea! și el să-și păstreze grijile! Așa, mă fac de râsul curcilor, muncesc ca prostu’ pentru alții!
Care-va–să-zică! ăia care sunt privatizați sunt de spaima curcilor! Vecinul cred că se și vedea pe un purcoi de bani, fără să dea un sfanț cuiva! Dacă toată lumea ar crede că, luat individual, este singurul buric al Pământului! am fi o lume de burice!

Tocmai  îl văd că intră pe poartă - cocoșat de muncă, dar mândru! Mândru că iar nu i-a dat leafa! PROSTUL, PÂNĂ NU-I FUDUL, NU-I PROST DESTUL!


marți, 2 mai 2017

CE SUNT ALEA, “REGULI”??? (Ciclul SF- Stai, că-i Fierbinte! )

 Normal, dacă există alb, există și negru! Dacă există bine, există și rău! Dacă există Adevăr, există și Minciună D. Vasile, un amic de-al meu, sconcs celebru! Dacă accepți că există Rai, trebuie să existe și Iad, așa cum ne zic unii, da’ după faptele lor, nu cred că sunt convinși de asta! 
Dacă există toate astea, trebuie să accepți că numai la români toate funcționează la super-lasciv! pardon! la superlatin! ah! superlativ! Să  presupunem că ne aflăm în anul 2032, pe tă-râmele ce au supraviețuit atacului cu gogoși atomice, practicat în anul de grație 2027. Adicătelea, pe mele-a-guri românești. 

Iată cum stă situațiunea:
-Casta Tara-boșilor (denumire preluată de la tarabostes versus pileati, adică contra Pârliților! n-are nicio legătură cu istoria! nu știu unii cum îi cheamă, ce să mai vorbim de sinonimie!) deține 89% din totalul măgăriilor economice, politice și de orice altă natură moartă cu zurgălăi. Personajele, întruchipate în zei clasici, și echipate cu motoare puternice, zumzăiau prin locație precum... albinele, dragele de Ei!
-Pârliții, la origini foști contribuabili, se ocupă și ei cu ceva, cu ce știu mai bine, chiar dacă, uneori, nu iese nimic bun din asta! Pentru asta erau Tara-boșii, să facă diviziunea muncii! Așa...dar!! Pârliții își vedeau de glumițele lor, supraveghiați de Colțoși, specie apărută din împerecherea Javrelor  cu  Ciripitorii! (Las’că știți la cine mă refer!) Pârliţii deţineau majoritatea, dar nu-i încălzea cu nimic fenomenul creşterii demografice, tot erau în minoritate! 

Povestirea noastră începe cu Marea Adunare Națională a Tara-boşilor, nemulțumiți de amploarea ultimelor evenimente, foarte îngrijorați de turnura pe care  o luau acestea.
-Avem o problemă cu hrana, este insuficientă, nu mai ajunge nici pentru puii de Colţoşi! anunță Marele Senator, încruntându-şi sprâncenele care lipseau cu desăvârșire, dar acesta era semnul profundei lui îngrijorări.
-Cum reacționează Pârliţii la găinile tratate genetic? alea care dau 15 ouă/oră, sunt numai piept şi pulpe, restul scândură uscată? Le pot mesteca? Că eu mi-am pierdut proteza printre cioburi, când am am încercat? fornăi Marele Șambelan, purtătorul  Marelui Sigiliu cu Volan.
-Au refuzat testul, cică s-au constipat, cum au pățit și cu untul din turbă! Ăla care sărea ca mingea, dacă-l scăpa-i pe asfalt! aduse lămuriri Marele Om de Știință, cel care, practic, le dădea tuturor să mănânce o pâine și altora, un os de ros! - În schimb, avem multe cereri de compot de scaieți și de mătrăgună.
Cei prezenți se strâmbară destul de urât, mai-mai să se încaiere, crezând că cineva stricase aerul, cu scopul de a stârni o bătaie cu mere stricate! Până la urmă se calmară, s-au prins că strâmbătura venea din faptul că, pe ascuns, și ei mai testau produsele.
-Nu trebuie să uităm că principalele noastre preocupări trebuie să se axeze pe cele trei priorități -apă, hrană, resurse! chițcăi  Marele Conducător, șeful suprem al Tara-boșilor. Ați făcut ceva cu Scutul? se întoarse către Marele General, comandantul trupelor.
-Scutul antisolar va fi dat în funcțiune odată cu autostrada Lunii!  că aia a Soarelui…! se repezi interpelatul, cât pe ce să alunece pe scuipatul pe care îl plasase, în taină, pe covor, lângă pantofii Marelui Conducător.
-Câte Cuști pentru Pârliți ați scos  la Prima Cușcă? Și câte Vilamente, pentru Noi?
-241, pentru ei, 218235, pentru noi!
-Cum stăm cu potabilizarea apei reciclate?
-Am reușit aducțiunea dintre Canalizarea de Sud, cu Canalizarea Gropii de Gunoi!
- Cum stăm cu producția de dovleci-cartofi?
-Ultimul soi depășește un metru, dar are gust de talpă de bocanc nespălat! Lucrăm la ameliorarea lor pe acoperișul Casei Populare, prin polenizarea cu ajutorul ciorilor !
-Ultima problemă, dar și cea mai importantă - este gata Primul Set de Reguli?
Dintr-odată se făcu frig, deși toată lumea simțea că o ia cu leșin, parcă de căldură! REGULI- urât cuvânt, de neînțeles! De când Marele Magistrat venise cu ideea asta tâmpită, Tara-boșii nu mai aveau liniște și nici somn! La ce foloseau chestiile alea -REGULI? Nici nu se putea cretinătate mai mare, să faci REGULI!
-Am uitat să vă spun, dar astea nu-s pentru noi! Adică nici pentru voi! Sunt pentru Pârliți! îi liniști Marele Conducător, vrând să-l scape de linșaj pe Marele Magistrat.
Un suflu nou, din toți plămânii prezenți, trecu, ca un vânticel, prin sală. Păi așa zi, măi dambla! cugetară unii, în timp ce alții ascundeau cuțitele. Păreau să uite că printre Pârliți, mai aveau rude și chiar părinți! Până și Colțoșii se așezară la locurile lor de sub mese, simțiseră că Șefii lor reveniseră  în matcă.

Afară, Pârliții continuau să consume fructe din cauciuc, să bea bere din arborele de pâine, să-și lingă buzele, mâncând salată de corali. Erau bucuroși că le sunt copii cât de cât sănătoși, că aveau unde să muncească, nu sufereau de obezitate și nu mai doreau răul nimănui! Răul fusese, deja, făcut, odată cu acceptarea că lumea nu poate fi decât strâmbă!
 

Dar ei erau singurii care înțelegeau că REGULILE SUNT FĂCUTE PENTRU TOATĂ LUMEA ȘI SPERAU CĂ, ÎNTR-O BUNĂ ZI, URMAȘII LOR VOR PRINDE LUMEA CU REGULI PENTRU TOȚI! ȘI CUM MAI EXISTA SPERANȚĂ, ERAU FERICIȚI!



luni, 1 mai 2017

PORUNCĂ - SĂ NU UCIZI!

Nu mai putea suporta - ajunsese la capătul puterilor! Nu vroia să meargă mai departe, n-o mai interesa ceva anume sau, mai degrabă, nu o mai interesa absolut nimic! 
Vârsta și bolile îi atenuaseră dorințele, iar sentimentele rămase erau estompate. Ce putea să o mai bucure? Viața care se derula încet și precis către moarte? Ziua ce urma, plină de durere și singurătate? Ce vise, ce așteptări să mai ai, când masa-ți este compusă din medicamente, multe medicamente, aproape că nu mai simți gustul la celelalte! Ce gust poate avea hrana, când nu mai simți gustul dorinței de a trăi? O nouă zi să-ți aducă ce? poate, mântuirea? Odată toate aveau sensul lor: zilele imperfecte, trecând unele după altele, alți zori, pentru alte clipe, apusuri sau răsărituri minunate, vise! Atât mai rămăsese - vise! și nici alea frumoase!

În ultima vreme se gândea tot mai des să-și pună capăt zilelor alea nenorocite! Găsise multe moduri s-o facă, dintotdeauna avusese imaginație, chiar și la nebunii din astea! Numai că o împiedeca ceva - cu mulți ani în urmă, cineva care se ocupa de bioenergie, îi amintise ceea ce auzise și la biserică - SĂ NU UCIZI! Numai că acela susținea că cel mai mare păcat era uciderea de sine -sinuciderea! Și atunci, cum să faci un așa mare păcat?

Cochetase și-n tinerețe cu ideea sinuciderii: avusese un mare necaz, nu găsea nici o soluție, cel puțin, nu atunci, pe loc! Prima dată a vrut să-l omoare pe cel care a stârnit problema! Spre norocul acestuia (sau spre mila lui Dumnezeu!), individul s-a îmbătat și nu a mai ajuns în locul în care ea îl pândea, să-i facă felul! Seara aceea a plâns ore-n șir, ciuda și deznădejdea nelăsând-o în pace! A adormit instantaneu, iar când s-a trezit, a doua zi dimineață, i-au venit în minte 4 posibilități de a rezolva problema, acolo unde, cu o zi înainte, nu vedea niciuna! A ales una din ele, cea mai simplă și, cu puțin noroc! necazurile s-au terminat definitiv! 

De-atunci a jurat să nu se gândească la propria moarte, nu înainte de a se gândi mult și serios asupra căilor de rezolvare a unei probleme! și întotdeauna a descoperit că nu există problemă, fără cel puțin o soluție! Și atunci, de unde gând sinucigaș?!?

Nu așa stăteau acum lucrurile - tinerețea se dusese, copiii plecaseră de lângă ea, undeva, foarte departe, iar soțul murise de mulți ani! Prietene nu mai avea, se grăbiseră să moară, chiar dacă unele fuseseră mai tinere! Prieteni bărbați, cam același lucru și, în plus, de abia se suporta pe sine, dar să trebuiască să o ia de la început - mirosuri și tabieturi noi ! Nu, mulțumesc, ajunge! și gândul se întoarce, răzvrătit, la sinucidere!

Și atunci se auzi un gângurit la geam, însoțit de o bătaie de aripi în geam-de câteva zile, o porumbiță se așeza pe marginea ferestrei, parcă cerșind mâncare! Sosirea ei devenise aproape o obsesie, dar și un eveniment regulat, deoarece bătrâna abia aștepta acel moment! 
Deschidea fereastra și presăra firmituri pe margine, timp în care zburătoarea se rotea aproape, până când  femeia termina presăratul și se depărta! Abia atunci se așeza și începea să ciugulească! Apăruse o legătură între cele două ființe, rezultatul era că bătrâna se simțea obligată să aibă grijă de pasăre! Ba chiar se temea că, dacă va muri, cine o va hrăni în continuare! Și chiar și moartea părea mai îndepărtată!
Zilele treceau și porumbița și-a făcut cuib în copacul din dreptul ferestrei bătrâne, lucru ce nu trecu neobservat de vecinul de dedesubt, care  se apucă să strige la femeie:
-Ia-ți, fă, cioara-n casă, dacă nu vrei să ți-o omor! Îmi face mizerie pe geam!
Cum să-i explice acestuia că nu e cioară, că nu-i pasărea ei, ci e a văzduhului și a lui Dumnezeu, mai ales când știa că acela avea și-un piculeț de dreptate - pasărea chiar îi murdărea fereastra! 
Așa că tăcu! și începu să arunce firmituri chiar în cuibul acesteia, care nu era chiar foarte departe de perete, schimbându-i astfel locul de unde mânca. Numai că porumbița nu înțelegea care-i necazul și revenea pe pervazul bătrânei, după ce mânca! Pasăre, ce vrei!

Individul spumega de furie, nu mai zicea ceva, dar se vedea că mintea îi clocea ceva! Așa că nu se miră nimeni, văzându-l punând o scară și încercând să urce, să dea cuibul jos! Mai, mai să reușească, când bătrâna, revoltată, își adună puținele puteri,  și aruncă cu cârja-n el! Se auzi un trosnet, apoi, urlete, alte trosnituri datorate căderii bărbatului, însoțită de crengile rupte! 
Finalul fu că acesta ajunse la spital, cu mai multe fracturi la mâini și la un picior! Și deși faza fusese văzută de mai multe persoane, nimeni nu depuse mărturie! Poate și din cauză că nevasta omulețului avea 14 papagali gălăgioși! Sau poate că s-au gândit că e păcat să ucizi, dar nu-i păcat să faci rău cuiva rău, chiar dacă și ăsta e păcat!


Bătrâna se întristă, totuși, știa că nu mai avea mult de trăit și cine o să aibă grijă de porumbiță? Și pasărea se reîntoarse la fereastra ei, dar, de data asta, era însoțită de un porumbel! Și atunci bătrâna înțelese - NIMENI NU E SINGUR NICIODATĂ !