PARTEA I - PROSTU’, PÂNĂ NU-I FUDUL...!
Nu mai știu cine spunea
asta, dar pot să jur că sună așa - să
nu-i zici vreodată cuiva că-i prost! Dacă e prost, nu te va înțelege! Dacă nu
e, de ce să-i spui că-i prost?!
Vecinul meu se străduie
de ceva vreme să intre în Cartea Recordurilor! Dacă avea telefon performant,
apela la selfie, devenea celebru urgent, capitolul Cine e mai dobitoc! Deocamdată
se mulțumește să-mi strice retina și să-mi tescuiască puținii neuroni rămași
identificați, plus timpanele și-așa obosite!
Odinioară, când mai
pășteam împreună același cârd de boboci, apelam la el, mai ales unde se
pricepea bine și mă pricepeam eu rău - domeniul construcțiilor! Pentru că,
trebuie spus, se pricepea la aproape orice din domeniu. Știa să ridice o casă
din temelii și până-n vârful acoperișului, cu gresie, faianță, instalație
electrică, tot tacâmul! Eu, cu figura mea de intelectual nestrunjit și
nefinisat, nu prea cochetasem serios cu speța, dar nici gutuie nu eram! Foarte
multe lucruri le-am învățat de la el, era bun la sfaturi, cu practica stătea
mai greu!
Și iată că veni o
secetă...! Stop! c-am luat-o pe arătură, nu a venit nici o secetă, ci doar și-a
schimbat statutul: era chiriaș și a devenit proprietar! Numai că efortul
financiar, după spusele domniei sale (scurtă domnie!), i-ar fi creat obligații
morale față de patronul la care lucra, într-o viață anterioară - fost coleg de
muncă și de pahar! Și cum nu-i nimic pe gratis în lumea asta, rămăsese să
muncească trudnic pe moșie, chiar dacă nu-și primea leafa cu lunile, boală
cronică la firma respectivă, a cărei patron, se zvonea! pierdea societatea, la
poker, cel puțin bianual! După fiecare pierdere, trăgea tare!
M-am apucat să-mi exersez
apucăturile mele de meseriaș și mi-am dorit din tot sufletul să fac o arcadă!
Adică o tencuială circulară! Neștiutor din fire, am muncit, printre picăturile
serviciului, vreo săptămână, pentru că, reeditare a lui nea meșterică Manole, ce
pe loc făceam, la sfârșit, cădea! Ană de îngropat în arcadă nu aveam
disponibilă, Sisif - fusesem refuzat la înrolare, mai rămăsese să mă
chinui și eu, ca tot românul! Fără a fi lapte, m-am prins până la urmă -
trebuia să fac puțin câte puțin, strat subțire, să nu cadă! Nici acum nu
concurează la cea mai perfectă lucrare, dar eu zic că am terminat-o!
Pe parcursul executării
operei de artă modernă respective, vecinul, sosit acasă pe la orele 18.00 de la
locul de munci, stătea în mijlocul bătăturii sale, la propriu și la figurat, de
unde studia cu ochii, ambii critici, munca sus-semnatului! Și, pe când îmi
frecam zgaibaroicele pline de mortar, admirând lucrarea finală, îl aud că-mi
spune:- Da’de ce te-ai chinuit
atâta? Vezi că e la magazin colțar special pentru așa ceva, se curbează la fix,
se montează ușor și, după ce s-a fixat, faci repede lucrarea!
Un unchi, doi veri, toți
tații și, mai ales, unica lui mamă, îmi trecură prin minte în ipostaze nu
tocmai pudice! Privindu-l chiorâș cu singurul ochi care nu era plin de
tencuială, am refuzat să-i răspund, asta nu înseamnă că nu am și gândit - Pe
popoul lui Zeus! de ce mama matale n-ai spus mai devreme, pe când încercam
trăinicia unghiilor cu dinții? Ți-era milă, auziși că mi s-a rupt unghiera
înainte de a-mi toci dinții, că doar nu era să-mi bag unghia în gât, așa
ascuțită?!
Și pentru că mama m-a
învățat să întorc și celălalt obraz, dacă nu și dosul! când cineva merită Na-na la
poponeț, m-am făcut că am uitat incidentul cu “talentul”!
Și așa a trecut tâmpul,
pardon! timpul! până într-o zi, în care, sătul să-l aud că cere bani împrumut,
dar și prea-dispus la o intenție umanitaristă, am venit cu IDEEA! De notat, se
achita întotdeauna de datorie, mai ales că erau sume mici, gen - pâine și
țigări! și pentru că nu depindea direct de el, știind că avea probleme cu data
returnării, nici eu nu insistam pe respectarea datei de ramburs!
Revenind la IDEE, m-am
trezit vorbind:
-Măi V., de ce nu te
autorizezi, să lucrezi pe barba ta? Meserie știi, poți lucra fără să depinzi de
nea Frecție, care nu te plătește când trebuie!
-Doar ți-am spus că-i
sunt dator! și mi-a spus că, dacă plec, mă ia mama dracului, la câte pile are,
nu mă mai angajează nimeni! Dar ideea nu e rea, uite! Tocmai ce muncim la un
gard din beton, forjat! 49 de milioane e lucrarea! Bani, nu glumă! Am să mă
gândesc!
Ce-o fi însemnând la el
milioane, cred că se referea la banii vechi!
Și s-a gândit, peste vreo
câteva zile m-a oprit să-mi spună:
-Ai dreptate, o să-mi
scot autorizație! Un I.I.! Păi, să iei 49 de milioane în mai puțin de 2
săptămâni, trai, neneacă!
Și atunci am fost cuprins
de o revelație:
-Bine, omule, dar banii ăștia
ce reprezintă?
-Cât e lucrarea!!!
-Păi, stai așa. Dar tu,
dacă ai fi, la stat nu ai da nimic, un impozit, TVA, CAS, ceva?
-Păi, de ce să dau?
-Dar sculele, sculele
trebui să fie profesionale, trebuie amortizate!
-Da nu pot să le împrumut?
-Și poți lucra singur? Cu
ziua, și tot trebuie să te ajute cineva, pe care-l plătești!
-Mă descurc eu!
-Barem transportul, l-ai
pus la socoteală? Că doar n-o să cari totul cu bicicleta asta leșinată?
-Dacă mă iei așa, mie
ce-mi mai rămâne? Nimic? și atunci de ce să mă privatizez? E mai convenabil să
fiu angajat și, când are bani, să mi-i dea! și el să-și păstreze grijile! Așa,
mă fac de râsul curcilor, muncesc ca prostu’ pentru
alții!
Care-va–să-zică! ăia care
sunt privatizați sunt de spaima curcilor! Vecinul cred că se și vedea pe un
purcoi de bani, fără să dea un sfanț cuiva! Dacă toată lumea ar crede că, luat
individual, este singurul buric al Pământului! am fi o lume de burice!
Tocmai îl văd că
intră pe poartă - cocoșat de muncă, dar mândru! Mândru că iar nu i-a dat leafa!
PROSTUL, PÂNĂ NU-I FUDUL, NU-I PROST DESTUL!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu