PORUNCĂ - SĂ NU UCIZI!

Nu mai putea suporta - ajunsese la capătul puterilor! Nu vroia să meargă mai departe, n-o mai interesa ceva anume sau, mai degrabă, nu o mai interesa absolut nimic! 

Vârsta și bolile îi atenuaseră dorințele, iar sentimentele rămase erau estompate. Ce putea să o mai bucure? Viața care se derula încet și precis către moarte? Ziua ce urma, plină de durere și singurătate? Ce vise, ce așteptări să mai ai, când masa-ți este compusă din medicamente, multe medicamente, aproape că nu mai simți gustul la celelalte! Ce gust poate avea hrana, când nu mai simți gustul dorinței de a trăi? O nouă zi să-ți aducă ce? poate, mântuirea? Odată toate aveau sensul lor: zilele imperfecte, trecând unele după altele, alți zori, pentru alte clipe, apusuri sau răsărituri minunate, vise! Atât mai rămăsese - vise! și nici alea frumoase!

În ultima vreme se gândea tot mai des să-și pună capăt zilelor alea nenorocite! Găsise multe moduri s-o facă, dintotdeauna avusese imaginație, chiar și la nebunii din astea! Numai că o împiedeca ceva - cu mulți ani în urmă, cineva care se ocupa de bioenergie, îi amintise ceea ce auzise și la biserică - SĂ NU UCIZI! Numai că acela susținea că cel mai mare păcat era uciderea de sine -sinuciderea! Și atunci, cum să faci un așa mare păcat?

Cochetase și-n tinerețe cu ideea sinuciderii: avusese un mare necaz, nu găsea nici o soluție, cel puțin, nu atunci, pe loc! Prima dată a vrut să-l omoare pe cel care a stârnit problema! Spre norocul acestuia (sau spre mila lui Dumnezeu!), individul s-a îmbătat și nu a mai ajuns în locul în care ea îl pândea, să-i facă felul! Seara aceea a plâns ore-n șir, ciuda și deznădejdea nelăsând-o în pace! A adormit instantaneu, iar când s-a trezit, a doua zi dimineață, i-au venit în minte 4 posibilități de a rezolva problema, acolo unde, cu o zi înainte, nu vedea niciuna! A ales una din ele, cea mai simplă și, cu puțin noroc! necazurile s-au terminat definitiv! 

De-atunci a jurat să nu se gândească la propria moarte, nu înainte de a se gândi mult și serios asupra căilor de rezolvare a unei probleme! și întotdeauna a descoperit că nu există problemă, fără cel puțin o soluție! Și atunci, de unde gând sinucigaș?!?

Nu așa stăteau acum lucrurile - tinerețea se dusese, copiii plecaseră de lângă ea, undeva, foarte departe, iar soțul murise de mulți ani! Prietene nu mai avea, se grăbiseră să moară, chiar dacă unele fuseseră mai tinere! Prieteni bărbați, cam același lucru și, în plus, de abia se suporta pe sine, dar să trebuiască să o ia de la început - mirosuri și tabieturi noi ! Nu, mulțumesc, ajunge! și gândul se întoarce, răzvrătit, la sinucidere!

Și atunci se auzi un gângurit la geam, însoțit de o bătaie de aripi în geam-de câteva zile, o porumbiță se așeza pe marginea ferestrei, parcă cerșind mâncare! Sosirea ei devenise aproape o obsesie, dar și un eveniment regulat, deoarece bătrâna abia aștepta acel moment! 

Deschidea fereastra și presăra firmituri pe margine, timp în care zburătoarea se rotea aproape, până când  femeia termina presăratul și se depărta! Abia atunci se așeza și începea să ciugulească! Apăruse o legătură între cele două ființe, rezultatul era că bătrâna se simțea obligată să aibă grijă de pasăre! Ba chiar se temea că, dacă va muri, cine o va hrăni în continuare! Și chiar și moartea părea mai îndepărtată!

Zilele treceau și porumbița și-a făcut cuib în copacul din dreptul ferestrei bătrâne, lucru ce nu trecu neobservat de vecinul de dedesubt, care  se apucă să strige la femeie:

-Ia-ți, fă, cioara-n casă, dacă nu vrei să ți-o omor! Îmi face mizerie pe geam!

Cum să-i explice acestuia că nu e cioară, că nu-i pasărea ei, ci e a văzduhului și a lui Dumnezeu, mai ales când știa că acela avea și-un piculeț de dreptate - pasărea chiar îi murdărea fereastra! 

Așa că tăcu! și începu să arunce firmituri chiar în cuibul acesteia, care nu era chiar foarte departe de perete, schimbându-i astfel locul de unde mânca. Numai că porumbița nu înțelegea care-i necazul și revenea pe pervazul bătrânei, după ce mânca! Pasăre, ce vrei!

Individul spumega de furie, nu mai zicea ceva, dar se vedea că mintea îi clocea ceva! Așa că nu se miră nimeni, văzându-l punând o scară și încercând să urce, să dea cuibul jos! Mai, mai să reușească, când bătrâna, revoltată, își adună puținele puteri,  și aruncă cu cârja-n el! Se auzi un trosnet, apoi, urlete, alte trosnituri datorate căderii bărbatului, însoțită de crengile rupte! 

Finalul fu că acesta ajunse la spital, cu mai multe fracturi la mâini și la un picior! Și deși faza fusese văzută de mai multe persoane, nimeni nu depuse mărturie! Poate și din cauză că nevasta omulețului avea 14 papagali gălăgioși! Sau poate că s-au gândit că e păcat să ucizi, dar nu-i păcat să faci rău cuiva rău, chiar dacă și ăsta e păcat!

Bătrâna se întristă, totuși, știa că nu mai avea mult de trăit și cine o să aibă grijă de porumbiță? Și pasărea se reîntoarse la fereastra ei, dar, de data asta, era însoțită de un porumbel! Și atunci bătrâna înțelese - NIMENI NU E SINGUR NICIODATĂ !