CINEVA DIN MINE ! (Utima parte)

 -Frate, țin să-ți spun că mi-a ajuns cuțitul la os! Nu te mai suport nici cât negru sub unghie, ești teribil de enervant și de egoist! Numai tu! tu! mereu tu să ai dreptate și să fii în centrul atenției! Barem dacă n-ai avea dreptate cu adevărat, dar ai, și asta mă scoate din minți! De unde le scoți, fratele meu alb-negru cu picățele?

M-ai zăpăcit de tot, m-ai adus în pragul nebuniei! Când vreau să-mi fac și eu o nouă cunoștință, hop și tu cu strâmbele! Nu te mai uita în altă parte, cu tine vorbesc! Ce, spui că te-ai căsătorit cu conștiința mea, iar ea te-a luat de bună voie și nesilită de nimeni? Și crezi că asta mă împiedică să vă dau afară pe amândoi? Câți nu au făcut așa și n-au pățit nimic, eu ce pot păți?  N-o să mai am pe nimeni sincer, să-mi spună unde gafez? Asta crezi tu că vreau eu să aud? Crezi că toată lumea are pe cineva în el, cum te am eu pe tine, să nu  mai poată dormi noaptea?

Din cauza ta, iată-mă singur! Cine să mă suporte cu ditamai bagajul cârtitor în spate? Nici când vrea să uit și să mă veselesc, nu te poți abține!

Când  m-am cuplat cu bețiva și curva aia, ai comentat, dar nu prea insistent! Știam că ai dreptate, dar eram și eu om, puteam greși! Tu, nu! că-s prost ca oia și că o să mă trezesc mofluz! Cobea naibii! A fost ca tine, dar nu te-ai gândit de loc că am și eu suflet, ca orice căruță! Ai dat cu parul și, când s-a întâmplat, râdeai cu lacrimi de crocodil! Eu, cu lacrimi amare! Ce folos e că ai avut dreptate? Uneori e mai bine să nu vezi adevărul, iar tu ești maestru în a băga labele-n ochi, na! că am avut dreptate! Asta ca să-ți dau doar un exemplu de răutate de-a ta!

Tu, Cineva din mine, ești ca o boală incurabilă! Mai ceva decât cancerul! Precum diabetul, te hrănești cu mine! Mai degrabă cu greșelile mele! Nu poți fi și tu mai iertător, la urma urmei, toți suntem oameni, nu sfinți?

Cred că a venit momentul să ne despărțim, sunt prea bolnav ca să mai am de-a face și cu tine, îmi ajunge că mă bat cu toată lumea și, mai ales, cu tine, care nu poți să taci și nu poți să ierți, nu știu cu cine semeni! Așa îmi spun și mie neamurile și cunoștințele, că nu pot fi om ca toți oamenii, trebuie să mă dau eu în spectacol  într-un fel! De-ar ști ei că tu ești în spatele tuturor ieșirilor mele!  Dar dacă le-aș explica la toți chestia cu cineva din mine, m-ar interna la nebuni, cu dedublare de personalitate, sau cum i-o fi zicând!

Mai ții minte, când eram copii? Tu mă comandai pe mine, citeai atâtea cărți și apoi îmi dădeai cu tifla, că - s copil prost! Din cauza  ta m-am ascuns în pod, când m-a bătut mama pentru nicio vină, doar așa, că era nervoasă! Stăteam amândoi în gura podului casei și ne  uitam cu ne căutau disperați! Noi nici nu suflam, revolta contra nedreptății ne luase graiul. Și mai era și ranchiuna, la care ai fost tot timpul campion necontestat!

Peste niște ani, ți-ai bătut  mereu joc de mine, când aveam o problemă, te refugiai în lumea pe care ți-ai creat-o și unde erai mare cavaler și rege! Eu, trebuia să mă descurc fără tine! Dacă ieșea ceva prost, iute apăreai și - mi băgai placa cu  lecții pentru proști! Că nu știu să mă descurc, că sunt, fără tine, nul și neavenit! Noroc că am reușit să te domin, am preluat conducerea, pentru asta nu m-ai iertat și de aceea tot vii cu critici, parcă n-ai ști că așa e de când lumea, unii fac și alții trag! Ar trebui să-mi  mulțumești că nu te-am pus la treabă, să le rezolvi tu pe toate, să vedem, mai comentai? Nici măcar atunci când ai greșit tu, nu ți-am cerut socoteală, eu făcusem trăsnaia, trebuia să-mi asum responsabilitatea! Așa cum trebuie toată lumea trebuie să fie convinsă că nu are numai drepturi, are și obligații! Că o greșeală n-ar trebui să ducă pe nimeni la eșafod, dar fiecare ar trebui să - și ceară iertare când greșește, mai ales când greșeala are urmări grave!

Îmi amintesc de faza aia  de acum 30 de ani, când colegul meu, dorind să mă tachineze,  mi-a aruncat - Să nu mai faci prostii, cum faci de obicei! Din nefericire, în spatele lui (și știa asta!), era noul nostru șef! Mai ții minte, am plecat supărat, fără cuvinte, acuza era nevinovată, dar noul șef nu știa asta! Cum nu știa că așa glumeam noi, în particular! Nu ar fi trebuit s-o spună atunci, pentru că șeful a întrebat, în lipsa mea, care sunt prostiile care le fac de obicei! Neprimind lămuriri, nici nu avea ce să primească, a devenit suspicios la adresa mea, a început să mă urmărească, ba chiar să întrebe pe toți din colectiv, până a dat de unul care nu mă înghițea și care m-a făcut albie de porci! Dar asta, știi, nu-i așa, am aflat - o mai târziu, eu eram supărat ATUNCI!

După jumătate de oră, colegul cu gafa a venit după mine și n-a găsit să-mi spună decât:

- Ce naiba ești, și tu, așa sensibil? Nu înțelegi de glumă?

Nu, nu înțelegeam! Pentru că ai sărit tu, Cineva din mine, și i-am spus- Ai văzut pe cineva să aibă  un buton, un potențiometru, ceva, care să-i regleze sensibilitatea? Sucești dreapta și nu mai ești sensibil? Dai stânga și te emoționezi? Cum te naști, așa trăiești! N-a răspuns, n-avea cu el comutatorul de reglaj respectiv!

Mai târziu am aflat că sunt oameni care au așa ceva și m-ai pus să-mi iau și eu scula respectivă! Numai că tot tu ai avut grijă să ruginească, ți-ai fi pierdut rolul! Egoistule, mai bine mă lăsai așa, mi-ar fi fost mult mai bine!

Deci, relația noastră a ajuns la final! Ca toate lucrurile amestecate și ca toate căsătoriile consumate și putrede, e vremea să ne despărțim! Doctorii mi-a prescris să mă fac nesimțit, ca să mai trăiesc puțin! Cu tine, umbră sâcâitoare, nu apuc nici Anul Nou! Îți mulțumesc pentru că ai fost mereu alături de mine, dar mi-e mai bine fără tine, nu mai e cineva de nicăieri, nu numai din mine, să umble în coșul cu rufe murdare! Pentru că asta mi-au reproșat toți, că, din cauza ta, le-am umblat la coșul cu rufe murdare și cui îi place să i scoată mizeria deasupra?  În plus, nici mie nu-mi plac rufele mele murdare!

- S-o crezi tu că am să te las să pleci, m-am atașat de tine și de tâmpeniile tale! spune Cineva din Mine. - Dar, dacă insiști, putem s-o luăm de la capăt! Trăim de prea mult timp în simbioză, nu vei rezista multă vreme fără mine! Fiecare om are pe cineva în el, care îi spune ce-i bine sau ce-i rău, numai că unii pot să-și vâre câlți în urechi, să nu audă ce spune Cineva Fără Cuvinte!  E mai ușor așa, să nu bagi în seamă pe cineva care-ți umblă la coșul de care spui! ăla cu rufe murdare! Dar nu e cazul tău, recunoaște că-ți place să te mai tragă, din când în când, cineva de șireturi! Că nici tu nu ești un sfânt, nu mai da vina pe alții!

HARPAGON CÂLȚOSUL, MEȘTER PĂPUȘAR!

    Nea Iancu, la vremea când numărai mașinile pe degetele de la mâini și de la picioare și rămâneai cu degetele libere în aer, ne ducea la pescuit! Ne ducea, e doar o figură de stil, mai precis mergea la pescuit pe banii noștri, doar așa fusese înțelegerea - punem toți bani, în mod egal, pentru benzina lui, el contribuie cu scuipatul pe fereastră! Asta e, obrazul subțire cu cheltuială se ține, al lui era gros - gros, se ținea doar pe banii altor fraieri.

Nea Iancu se lăuda că el duce de nas pe toată lumea, l-a fătat mumă-sa mare moneypulator! Money, mai puțin! Foarte orgolios și excesiv de căpos, nu avea capul mare, dar era plin de crețuri și de dubioșenii, așa că cine lucra cu el, trebuia  să fie atent, un pic nebun și foarte țicnit. Era chiar super - enervant,  când repeta (foarte des) - Ascultă-mă pe mine, eu am întotdeauna dreptate!  

Datorită tatei, eu eram a 5-a roată de la bicicletă, restul găștii fiind cu cel puțin 30 de ani mai în vârstă. Deci, nu aveam drept de veto și nici drept de vot, cum, de fapt, nu avea decât nea Iancu!  

Acum mă amuz când îmi amintesc cum plecam cu noaptea-n cap, să prindem răsăritul pe baltă. Nea Iancu - șoferul nu venea niciodată la timp, se grăbea apoi, mai-mai să ne arunce prin șanțuri. După ce dârdâiam când era frig, așteptându-l, până la destinație ne lovea și greața, de atâta hurducăială ne aminteam de ce am mâncat ultimele trei zile.

Nea Iancu mai avea un bâzdâc - era zgârcit, că un zgârie- brânză nu-i ajungea nici până la varice! Bietul Harpagon nu mai tăia coada la mâță, dacă ar fi dormit măcar o zi în casa lui nea Iancu, căpăta alte deprinderi! Din chestia cu zgârcenia, a reușit să-și mărite cele două fete și să le facă și câte o casă! Brava lui, dar nu se justifică cum îi tremurau mâinile, când trebuia să dea măcar un firfiric!

Și iată că, odată, facem pană! Nu de găină, ci de mașină! Schimbăm roata cu rezerva, știind că  mai are o rezervă. Mai mergem un kilometru și lăsăm toba pe un dâmb! Adică ne întoarcem s-o căutăm, nu ne-am prins, din  prima, când am pierdut-o. Nea Iancu ne spune că se aștepta, era prinsă cu sârmă!  O aruncă în portbagaj, ne aud  bine oamenii din cinci sate din jur! Mergem fără tobă și, înainte de a intra în satul de lângă baltă, facem a doua pană! Surpriză, nea Iancu e voios, nu are cea de-a doua rezervă, cumpărată din banii noștri, nu dintr-ai lui! Mai aflăm că a făcut pană și cu trei zile-n urmă, când l-am rugat să meargă la pescuit și a refuzat, pe motiv că îi este rău! Cred că suferea de rău de junghi, că abia acum ne-am lămurit că fusese atunci, tot la pescuit, dar cu altă trupă! Stând cu mașina-n drum, am fost curioși să aflăm ce vom face cu atâtea pene, poate ne vom lua zborul! Nea Iancu ne-a liniștit - nu mai cumpărase soluție de lipit și petece, de vreo 4 ani! Bașca levierul pentru scos cauciucul, aruncat după un iepure, și care refuzase să se lase găsit!

     -Las’ că am eu un prieten în sat, ne ajută el, eu l-am servit de prea multe ori, n-are cum să mă refuze ! 

     A putut, abia peste 2 ore am reușit să ne urnim din loc! Plus că ne-a uscat buzunarele, mai puțin ale lui Iancu, așa e între prieteni, mai dai tu, mai dai tu, prietenul doar primește! Oricum, nu sunt convins că era o relație de prietenie, cum zicea nea Iancu zis Harpagon, au fost și niște reproșuri legate de o datorie a lui Nea, aproape de prescripție!

   Ajunși la locul faptei, soarele deja se plictisise să facă rondouri pe cer, ne-am apucat de treabă, după indicațiile inginerului care administra balta! Nea Iancu a zis că el nu e prostul satului, el locuind la oraș, așa că nu mai putea el de ce stabilise acesta, s-a așezat cu tupeu, pe balta din spate, unde a început să scoată pește după pește! În timp ce noi scoteam  limba unii la alții, în pauzele lungi dintre trăsături! Nea dădea, fără rușine, în balta pentru reproducători! Degeaba i-am spus că nu e bine ce face, ne-a replicat că are el aranjamentele lui! Fiecare și le știe pe ale lui, să ne vedem de treburile noastre! 

    La un moment dat, numai ce-l vedem că urlă la noi, să strângem! Era abia ora 14.00! Nu înțelegeam de ce, dar ne-a explicat din fugă - îl văzuseră cei din fermă și veneau cu niște pari sănătoși, să înmoaie niște oase! Doar nu era să-l lăsăm s-o fure, mai ales când ne-a spus că el pleacă fără noi, dacă nu ne grăbim!  Din solidaritate și respect pentru el, am aruncat toate lucrurile claie peste grămadă și am demarat la timp, rumânii mai aveau 50 de metri și testau rezistența lemnului românesc pe cocoașă de șmecher!

     Iată-ne nevinovați, cu banii luați și fără marfă, fugăriți cu parul! Nea Iancu fluiera vesel, ca să-și ascundă morcovul! Noi, juram să ne cumpărăm mașină și să trecem măcar o dată peste el!

     Nea Iancu era renumit pentru zgârcenia lui, nici momeală nu cumpăra! Pe la ora 10.00, de obicei, i se terminau rezervele și începea să ceară de la noi. Nici dacă îl invitai la masă, meșterul păpușar nu refuza, cum nu-ți refuza nici apa sau alte lichide, nu-l incomodau la condus! N-am  reușit să aflăm niciodată ce-i place să mănânce, pe motiv că nu am zărit nici urmă de așa ceva! De obicei, cerea sau mânca cu capul în traistă, ceea ce nu recunoștea, noi eram cei cu capul în traistă! Neplăcut era că nu a dat nimănui  niciodată nimic, se făcea că plouă când cereai, barem, o râmă sifilitică! Poate le-a dat fetelor lui, mai știi!

     Iată-ne din nou, pe altă baltă, unde, cine avea cu ce, putea pescui prin mijloc. Moda era cauciucul mare, cu suport pentru picioare și funduleț, adică o scândură! Apă mare, pește mare!

     Nea Iancu avea o roată de tractor, îi lua un an s-o umfle! Dar stătea  pe ea ca la televizor, mai rămâne să stea picior peste picior! E posibil să fi încercat și asta, altfel nu înțeleg ce s-a întâmplat!

     Și, uite așa! nea Iancu ne rânjea în nas, săltând frumusețe de pești, în timp ce noi prindeam niște leșinături! Tata  n-a mai rezistat și l-a întrebat ce momeală folosește, dar Nea  se codea să spună. Până la urmă, ne-a oferit informația, bine că nu ne-a pus s-o și plătim - mămăligă cu câlți!  Nu s-a oferit, însă, să ne dea și nouă, deși cererea se subînțelegea!

    Peste jumătate de oră, se aude un bâlbâdâc și-l vedem pe nea Iancu înotând în jurul ambarcațiunii improvizate! Se răsturnase și acum încerca să recupereze ce avea pe plută. Reușește să salveze sculele de pescuit, rucsacul cu momeală, pierde mâncarea, apa și peștii deja prinși.

    Ziua e minunată, prindem și noi pește din plin, care  de pe mal, care  de pe apă. 

    Nea Iancu e vânăt de supărare, s-a uscat, dar îi este sete! Știe că degeaba ar cere, după cum s-a purtat cu fiecare, nu poate primi decât refuzuri! E și orgolios, și bleg - nu l-am lăsa să sufere, oricât de măgar e, dar așteptăm să-și calce pe inimă! N-o face, de data asta, se apleacă și ia cu mâna apă din baltă, e mâloasă, dar trece setea! Rezistă până la 16. 30, când începe să molfăie pe furiș, aruncând priviri aparent indiferente, către noi. Ne vedem de distracția noastră, întrebându-ne ce naiba mănâncă, doar a spus că punga cu papă s-a dus la pești! Să le fie de bine, la câte e Iancu de zgârcit, își vor  păstra silueta!

    Pe drum spre casă, nea Petrică nu rezistă tentației, și-l întreabă pe Harpagon, maestrul păpușar, de ce are ochii așa bulbucați!

     -De la mâncare! N-am mai putut și am mâncat ce am găsit - mămăligă cu câlți!

      Și așa nea Iancu a mai căpătat o poreclă - CÂLȚOSUL!

SUS - PUSE ȘI JOS - ÎNȚELESE!

  Ați mai văzut broscoi pe varză?

Ridichi de lună cu șofran?

Răbdări prăjite-n cioc de barză,

Sau șoarece, mâncând motan?

Ați mai zărit trecând scrumbia,

În zbor planat, spre litoral?

Sau n-ați văzut cum trece trenul

Pe șinele de sub Canal?

Cum, n-ați văzut lihnit-sătul

Și babe  crude despuiate?

Zău că ați cam  trăit degeaba,

Cătând în jucării stricate!

Contemporanii  stau la coadă

Și cer bilete la peluză!

În timp ce gușterii se-noadă,

Punându-și cerceluși în buză! 

Mulțime de cuvinte goale, 

Ce n-au nici noimă și nici sens ?

Materie anostă, sevă moale?

E cineva ce, poate, a-nțeles?

E-o mostră de gândire universală,

Și ne-am obișnuit să auzim prostii!!

Ne amăgim cu grija mondială,

Că vom rămâne veșnic doar copii!

N-avem curaj să denunțăm abuzul,

Nici interes să protestăm în van!

Cu câlți ne îndopăm auzul,

Și mai crăpăm, cu ciudă, un copan!

Că-n loc de minte, am găsit untură.

Și-n loc de gând, un pepene-a rămas!

Mi-e mintea scufundată-n bătătură,

Și -n urmă, mult, secundele-au rămas! 

De ce atâtea vorbe? mai bine-o prăjitură!

Dulcegării mărunte, cu icre de somon.

Aș vrea să termin lumea, că e o târâtură!.

Să am drept tărtăcuță, un amărât de con!

E cruda realitate în care tropăim-

E greu să spui de toate și să nu spui nimic!

Aici pășim cu toții și vrem cu toți să fim,

  Mai înțelepți, mai buni, măcar un pic!

Mulțimi de proști de-ar stăpâni Pământul,

Le-ar fi comod, la unii, să prospere!

Dar , din păcate, noi, românii,

Ne-am plămădit din humă și din miere!

Deși cotați ca putrezi și putori,

Noi am trecut prin vorbe, ca prin sită!

Necazuri, veșnicie și urdori,

O viață grea ne-a fost mereu sortită!

 Cu toți suntem aici de mii de ani.

N-au reușit credința să ne-o piardă!

Și mulți ne-ar vrea doar simpli sărăcani!

Și-o Țară mică, ce trebuie să ardă!

Câte-or veni, vor trece, au mai fost !

Noi vom rămâne, lut mâncat de vreme!

Cuvintele mărețe sunt cele fără rost  ,

Rămânem  noi, ca pietrele eterne! 

Aș vrea s-apuc ziua cea mare,

Când îndreptăm spinarea -n față sorții!

Atunci ne-or înțelege vorba,

Nu numai vii, ci și morții!

Nu vrem cuvinte, ne-am cam săturat

Să auzim  ce -ar trebui demult știut-

Românii -ntotdeuna au oftat

Dar au trăit, oricât au tot pierdut!

ZI DE NEUITAT!

   Se întorcea acasă după o zi cumplită, din care nu lipsiseră, ca de obicei, și bune, și rele, destul, însă, că să tocească nervi și să ți se facă lehamite. Ideea că, odată ajuns, va putea să se întindă pe un pat era atât de atractivă, încât îl făcea să zâmbească.

Deodată, simți un fior - uitase ce era mai important! Întotdeauna uita ziua aniversării căsniciei lor, anul trecut își jurase să nu mai uite, și era cât pe ce s-o facă din nou! Noroc că nevastă-sa era la serviciu, abia după ora 21.00 ajungea acasă. Numai că deja ajunsese aproape acasă și nici prea mulți bani nu avea.

Intră în magazinul de cartier, să cumpere ceva de mâncare, dar ghinionul nu-l lăsă în pace - nu erau decât niște hamburgeri chinuiți și nimic altceva! Ba și pâinea era veche! Oboseala nu-l lasă să se întoarcă, așa că  se mulțumi cu 8 hamburgeri, o pâine  și muștar. Tot mai bine decât nimic! 

     Ajuns în casă, își văzu copii jucându-se în camera lor. Îi chemă și le explică planul - trebuiau să sărbătorească și ei ar puteau să ajute. Până prăjește el hamburgerii, ei să așeze masa, mai era mai puțin de jumătate de oră, și venea și mama!

      Ca un făcut, nici ulei nu era prea mult, dar fu suficient să prăjească sărăcia aia, dar când se duse în camera unde urmau să mănânce (mai mult pentru a suprinde reacția mamei hotărâseră să mănânce acolo!), găsi masa așezată de cei doi copii, băiatul, de 6 ani și fata, de 3. Puseră față de masă curată, întorcând cu fundul în sus dulapurile, iar pe pat așezaseră o pătură, scoasă numai la ocazii!

    -Tată! ne trebuie lumânări, ca să fie sărbătoare! îi spuse fiul, cu o figură serioasă, fără pic de zâmbet, de purtător de cuvânt.

     Lui nu-i trecuse prin minte, dar ideea nu era rea, doar că nu știa unde găsește lumânări, aveau tot timpul lumânări în casă, erau bune când se oprea curentul. Găsi doar una amărâtă, ce mai fusese aprinsă de câteva ori, dar acum apăru altă problemă - nu aveau suport pentru cele două jumătăți, fusese nevoie să taie lumânarea în două, și-așa era vai de capul ei! nici lumină nu făcea! Tot fiul găsi soluția - să taie două felii de pâine și să vâre lumânările în ele, așezându-le pe câte-o latură a mesei! Nu era mare lucru, dar oricum era mai bine decât înainte!

     Își aminti că pe undeva, în magazie, rămăsese o sticlă de vin, de la socru-său, de la țară, vinul era negru și tare, de aia rezistase atât. Mai aveau și o damigeană, cu trei vișine pe fund și un deget de vișinată, suficient pentru aniversare, că doar nu s-or îmbăta într-o așa zi!

     Când veni mama, așa cum hotărâseră ei, găsi lumina stinsă peste tot, doar cele două jumătăți de lumânare erau aprinse, dând o lumină chioară. Pe fața ei se citi surpriza, dar nu zise nimic, se dezbrăcă și vru să aducă farfuria cu hamburgeri, îi văzuse de când intrase.

      Dar nu apucă, pentru că cei doi copii îi împinseră pe cei doi părinți să se așeze!

      -Astăzi este ziua voastră, așa că o să vă servim noi! explică băiatul, cu aceeași față serioasă, de parcă ar fi avut 25 de ani! 

      În timp ce soră-sa turna mai mult pe jos, decât în pahare, el se precipită spre dulap, unde se apucă să caute ceva. Apăru cu un prosop pe brațul stâng, comentând:

     -Așa am văzut la televizor, ăla care servește are un șervet pe mână!

   Ați mai avut și voi un astfel de moment de neuitat, sărbătorit cu o gură de vișinată, un hamburger cu pâine veche și muștar, dar cu suflete calde și precoce? Bate orice aniversare la restaurant, cu tort supraetajat, șampanie și zurgălăi, cu acompaniament de vioară și maneliști! Pentru că nu te întâlnești prea des doar cu cei care te iubesc cu adevărat și nu există sărăcie acolo unde există dragoste!