vineri, 1 septembrie 2017

ZI DE NEUITAT!

   Se întorcea acasă după o zi cumplită, din care nu lipsiseră, ca de obicei, și bune, și rele, destul, însă, că să tocească nervi și să ți se facă lehamite. Ideea că, odată ajuns, va putea să se întindă pe un pat era atât de atractivă, încât îl făcea să zâmbească.
Deodată, simți un fior - uitase ce era mai important! Întotdeauna uita ziua aniversării căsniciei lor, anul trecut își jurase să nu mai uite, și era cât pe ce s-o facă din nou! Noroc că nevastă-sa era la serviciu, abia după ora 21.00 ajungea acasă. Numai că deja ajunsese aproape acasă și nici prea mulți bani nu avea.
Intră în magazinul de cartier, să cumpere ceva de mâncare, dar ghinionul nu-l lăsă în pace - nu erau decât niște hamburgeri chinuiți și nimic altceva! Ba și pâinea era veche! Oboseala nu-l lasă să se întoarcă, așa că  se mulțumi cu 8 hamburgeri, o pâine  și muștar. Tot mai bine decât nimic! 
     Ajuns în casă, își văzu copii jucându-se în camera lor. Îi chemă și le explică planul - trebuiau să sărbătorească și ei ar puteau să ajute. Până prăjește el hamburgerii, ei să așeze masa, mai era mai puțin de jumătate de oră, și venea și mama!
      Ca un făcut, nici ulei nu era prea mult, dar fu suficient să prăjească sărăcia aia, dar când se duse în camera unde urmau să mănânce (mai mult pentru a suprinde reacția mamei hotărâseră să mănânce acolo!), găsi masa așezată de cei doi copii, băiatul, de 6 ani și fata, de 3. Puseră față de masă curată, întorcând cu fundul în sus dulapurile, iar pe pat așezaseră o pătură, scoasă numai la ocazii!
    -Tată! ne trebuie lumânări, ca să fie sărbătoare! îi spuse fiul, cu o figură serioasă, fără pic de zâmbet, de purtător de cuvânt.
     Lui nu-i trecuse prin minte, dar ideea nu era rea, doar că nu știa unde găsește lumânări, aveau tot timpul lumânări în casă, erau bune când se oprea curentul. Găsi doar una amărâtă, ce mai fusese aprinsă de câteva ori, dar acum apăru altă problemă - nu aveau suport pentru cele două jumătăți, fusese nevoie să taie lumânarea în două, și-așa era vai de capul ei! nici lumină nu făcea! Tot fiul găsi soluția - să taie două felii de pâine și să vâre lumânările în ele, așezându-le pe câte-o latură a mesei! Nu era mare lucru, dar oricum era mai bine decât înainte!
     Își aminti că pe undeva, în magazie, rămăsese o sticlă de vin, de la socru-său, de la țară, vinul era negru și tare, de aia rezistase atât. Mai aveau și o damigeană, cu trei vișine pe fund și un deget de vișinată, suficient pentru aniversare, că doar nu s-or îmbăta într-o așa zi!
     Când veni mama, așa cum hotărâseră ei, găsi lumina stinsă peste tot, doar cele două jumătăți de lumânare erau aprinse, dând o lumină chioară. Pe fața ei se citi surpriza, dar nu zise nimic, se dezbrăcă și vru să aducă farfuria cu hamburgeri, îi văzuse de când intrase.
      Dar nu apucă, pentru că cei doi copii îi împinseră pe cei doi părinți să se așeze!
      -Astăzi este ziua voastră, așa că o să vă servim noi! explică băiatul, cu aceeași față serioasă, de parcă ar fi avut 25 de ani! 
      În timp ce soră-sa turna mai mult pe jos, decât în pahare, el se precipită spre dulap, unde se apucă să caute ceva. Apăru cu un prosop pe brațul stâng, comentând:
     -Așa am văzut la televizor, ăla care servește are un șervet pe mână!
   Ați mai avut și voi un astfel de moment de neuitat, sărbătorit cu o gură de vișinată, un hamburger cu pâine veche și muștar, dar cu suflete calde și precoce? Bate orice aniversare la restaurant, cu tort supraetajat, șampanie și zurgălăi, cu acompaniament de vioară și maneliști! Pentru că nu te întâlnești prea des doar cu cei care te iubesc cu adevărat și nu există sărăcie acolo unde există dragoste!

Niciun comentariu: