Ați mai văzut broscoi pe varză?
Ridichi de lună cu șofran?
Răbdări prăjite-n cioc de barză,
Sau șoarece, mâncând motan?
Ați mai zărit trecând scrumbia,
În zbor planat, spre litoral?
Sau n-ați văzut cum trece trenul
Pe șinele de sub Canal?
Cum, n-ați văzut lihnit-sătul
Și babe crude despuiate?
Zău că ați cam trăit degeaba,
Cătând în jucării stricate!
Contemporanii stau la coadă
Și cer bilete la peluză!
În timp ce gușterii se-noadă,
Punându-și cerceluși în buză!
Mulțime de cuvinte goale,
Ce n-au nici noimă și nici sens ?
Materie anostă, sevă moale?
E cineva ce, poate, a-nțeles?
E-o mostră de gândire universală,
Și ne-am obișnuit să auzim prostii!!
Ne amăgim cu grija mondială,
Că vom rămâne veșnic doar copii!
N-avem curaj să denunțăm abuzul,
Nici interes să protestăm în van!
Cu câlți ne îndopăm auzul,
Și mai crăpăm, cu ciudă, un copan!
Că-n loc de minte, am găsit untură.
Și-n loc de gând, un pepene-a rămas!
Mi-e mintea scufundată-n bătătură,
Și -n urmă, mult, secundele-au rămas!
De ce atâtea vorbe? mai bine-o prăjitură!
Dulcegării mărunte, cu icre de somon.
Aș vrea să termin lumea, că e o târâtură!.
Să am drept tărtăcuță, un amărât de con!
E cruda realitate în care tropăim-
E greu să spui de toate și să nu spui nimic!
Aici pășim cu toții și vrem cu toți să fim,
Mai înțelepți, mai buni, măcar un pic!
Mulțimi de proști de-ar stăpâni Pământul,
Le-ar fi comod, la unii, să prospere!
Dar , din păcate, noi, românii,
Ne-am plămădit din humă și din miere!
Deși cotați ca putrezi și putori,
Noi am trecut prin vorbe, ca prin sită!
Necazuri, veșnicie și urdori,
O viață grea ne-a fost mereu sortită!
Cu toți suntem aici de mii de ani.
N-au reușit credința să ne-o piardă!
Și mulți ne-ar vrea doar simpli sărăcani!
Și-o Țară mică, ce trebuie să ardă!
Câte-or veni, vor trece, au mai fost !
Noi vom rămâne, lut mâncat de vreme!
Cuvintele mărețe sunt cele fără rost ,
Rămânem noi, ca pietrele eterne!
Aș vrea s-apuc ziua cea mare,
Când îndreptăm spinarea -n față sorții!
Atunci ne-or înțelege vorba,
Nu numai vii, ci și morții!
Nu vrem cuvinte, ne-am cam săturat
Să auzim ce -ar trebui demult știut-
Românii -ntotdeuna au oftat
Dar au trăit, oricât au tot pierdut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu